vineri, 3 ianuarie 2020

TREZIRE ȘI REFORMĂ




”Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!”  (Daniel 9:19)
mihai sarbuAu trecut câteva luni de la alegerile din America. Apele încep să se limpezească, iar oamenii ajung încet-încet să înțeleagă ce a făcut Dumnezeu pentru țara  aceasta. O națiune sortită dezastrului moral, social, cultural, fizic și econmic a fost salvată de Dumnezeu într-un mod miraculos. Când cei mai mulți se bucurau de victoria Sodomei și a sodomiților a intervenit Creatorul și a schimbat totul. Bătălia n-a fost între doi candidați, ci între Dumnezeu și puterile întunericului. Victoria n-a fost  a unui om sau a unui partid politic, ci a fost în întregime biruința lui Dumnezeu asupra Celui Rău.
Marele om al lui Dumnezeu  Pastorul Franklin Graham a fost inspirat de Duhul Sfânt să înceapă o cruciadă națională și să meargă în capitala fiecărui stat ca să adune poporul la rugăciune. În luna Martie, 2016 a venit la Phoenix, AZ și am avut harul să particip și eu cu soția. A fost una dintre cele mai extraordinare zile din viața mea când L-am văzut pe Dumnezeu în acțiune. Am spus că: ”este imposibil ca El să rămână insensibil la asemenea rugăciuni și să nu intervină!” Iar minunea s-a produs. Astăzi trăim zile ca cele din vremea lui Ezechia și Asa când idolii, baalii și astarteele sunt îndepărtați, iar Dumnezeu este pus la loc de cinste în această națiune. Însă starea de împietrire și rătăcire a omenirii devine globală. Ce avem de făcut în dreptul nostru ca să vină trezirea? Ne spune CARTEA în scrierea lui Daniel.
1. Înțelege tragediaZiduri dărâmate, porți arse, Templul Domnului distrus și poporul dus în robie, acesta este tabloul care descrie tragedia unei națiuni în ruină. Daniel surprinde imaginea durerii când scrie că: ”este Ierusalimul şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.” (Daniel 9:16). Poporul care altădată a primit ”clauza națiunii celei mai favorizate” din partea Stăpânului a ajuns în mare nenorocire și dezastru. Așa raportează și Neemia cu durere relatând că: “Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate, şi porţile sunt arse de foc.” (Neemia 1:3). Așa vor ajunge toate națiunile care-L scot afară pe Dumnezeu din ideologia și modul lor de viață. Iar noi suntem martori (uneori pasivi) la asemenea stări și privim cum sodomia, libertinismul, terorismul și cele mai josnice izvodiri ale minții umane prind contur peste tot. Ce ar trebui să facem ca să rămânem ”sarea pământului” și ”cetate așezată pe munte?”
2. Descoperă cauzaDaniel o ducea extrem de bine în  Babilon și nu avea nici un motiv să se mai gândească la locul de unde a fost luat prizonier. Dar vocea lui Dumnezeu din mintea li inima lui nu-l lăsau liniștit. În palatul împărătesc unde slujea la nivel de excelență n-avea pace gândind la tragedia din Israel și încearcă să priceapă de ce s-au întâmplat lucrurile în felul acesta. Iată concluziile la care ajunge acest mare om al lui Dumnezeu când mărturisește că: ”Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale. N-am ascultat pe robii Tăi prorocii …  Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, … pentru că am păcătuit împotriva Ta! … căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! … tot Israelul a călcat Legea Ta, şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău.” Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit să vină dezastrul.Iar Daniel întărește acest adevăr explicând: ”De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. El … a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat.” (Daniel 9:5-12). Nu ei (părinții și strămoșii noștri), ci noi este formularea corectă a vinovăției. Daniel nu face parte separată din istoria evreilor, ci se include în evenimentele care au adus tragedia în națiune. Putem să căutăm sau să inventăm motive artificiale pentru a explica un eveniment prin care trece o națiune dar în fața Celui Atotputernic trebuie să spunem lucrurilor pe nume. De aici pornește izbăvirea. Reforma și trezirea spirituală și propseritatea încep în momentul în care ne recunoaștem vinovăția și starea. Dar nu rămânem aici, ci mergem mai departe.
3. Acceptă soluțiaSlujitorul lui Dumnezeu se prăbușește înaintea Lui cu pocăință sinceră și își varsă inima într-o rugăciune adevărată. Imploră pe Dumnezeu strigând: ”Doamne, … abate mânia şi urgia Ta de la cetatea ta Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt; … Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău, şi, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Faţa Ta peste sfântul Tău locaş pustiit … Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!” (Daniel 9:16-19). Iar răspunsul nu întârzie să vină: ”pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute, omul Gabriel, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie, şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară.” (Daniel 9:21). Ce a urmat este deja istorie. Același Dumnezeu care a adus izbăvire peste poporul Lui șade pe tronul Universului și este gata să aducă biruință peste orice familie, comunitate sau națiune care caută fața Lui. Condiția este să accepte soluția corectă care este pocăința adevărată și sinceră. Oare chiar este nevoie să vină persecuția că să strigăm la Domnul de pe ruine și El să ne asculte? Așa cum strigă și omul lui Dumnezeu când scrie: ”Se-ntoarce Dumnezeu la poartă, Românie / Dar cine Îi va spune: ”Bun venit?” / La Parlament și la Președinție / Se-aprobă legi se vrea democrație, / Dar Numele Lui nu e pomenit.” (P.Dugulescu – Se-ntoarce Dumnezeu în România). Mă rog ca  Duhul Sfânt să miște inimile urmașilor Mântuitorului și să aducă sfințire și trezire spirituală ca apoi să vină reforma adevărată care să aducă mântuirea în popor. Nici nu poți visa mai mult pentru poporul tău. Doamne ajută!
RUGĂCIUNE
” … fă să strălucească Faţa Ta peste sfântul Tău locaş pustiit … Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile noastre, şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.” (Daniel 9:17-18)
Mihai Sarbu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu