miercuri, 1 ianuarie 2020

Transumanismul – reinventând umanitatea prin tehnologie



Oamenii nu înţeleg ceva despre tehnologie. Credem că folosim aceste unelte pentru a ne îmbunătăţi vieţile, dar dacă nu le stăpânim, ele vor distruge societatea în care trăim. Nu ne gândim la cât de mult schimbă tehnologia totul. Am trecut frontiera, am intrat deja în faza embrionară a modificării genetice la oameni. Viitorul nostru va fi mult mai tulbure decât îsi pot închipui unii oameni. Ce preţ va plăti societatea umană?
Cursa înarmării
Dr. Chuck Missler, fizician: Mulţi nu știu că toate ţările dezvoltate dezvoltă programe secrete pentru crearea unui super soldat. Pe lângă presiunea progresului, procesul e accelerat de o cursă a înarmării.
Dr. Thomas Horn: Grupul JASONS e un grup de cercetători străluciți care oferă sfaturi Pentagonului, sugerând că trebuie să mergem înainte cu îmbunătăţirea genetică a oamenilor fiindcă, altfel, rivalii vor domina pe câmpul de luptă. Aceste tehnologii le îmbunătăţesc soldaţilor abilităţile de miscare, de luptă, de percepţie, de comunicare cu partenerii. Există o bine finanţată dorinţă de a se crea un super soldat.
transumanismul obama
Barack Obama, (fost) președinte SUA: Există un mister colosal care asteaptă să fie descifrat. Putem identifica galaxii aflate la ani lumină depărtare, putem studia particule mai mici decât atomii. Dar încă nu am descifrat misterul acelor 1,3kg de materie dintre urechile noastre. Proiectul ”BRAIN” va schimba asta, oferindu-le savanţilor instrumentele pentru a răspunde gândurilor noastre, iar această cunoastere va fi transformatoare. Avem sansa de a îmbunătăţi viaţa pentru miliarde de oameni datorită proiectului ”BRAIN”. Computerele au devenit atât de mici și omniprezente, încât majoritatea nu am putea trăi fără ele. Nu putem rata această șansă în timp ce restul lumii ne-o ia înainte. În planificarea bugetară pe care o voi trimite Congresului, voi propune ca Institutul Naţional de Sănătate, DARPA si Fundaţia Naţională de Știinţe să facă investiţii serioase pentru a porni proiectul.
Dr. Thomas Horn: De exemplu, DARPA are alocate milioane de dolari pentru a crea un tipar prin care să se modifice ADN-ul soldaţilor de pe câmpul de luptă, pentru a produce al 47-lea cromozom uman. E ceva ce ţine de înalta tehnologie să poţi pătrunde în mintea soldaţilor de pe câmpul de luptă. În ce priveste războiul biologic, vor trebui făcute rapid modificări genetice soldaţilor de pe câmpul de luptă care să le îmbunătăţească sistemul imunitar, să-i facă mai rezistenţi pentru a lupta în războaie biologice.
Dr. Chuck Missler, fizician: Această lume despre care vorbim va apărea în câţiva ani. Nu e vorba de anul 2040, ci de anul 2020. Lumea în care vom trăi va fi foarte diferită de cea de acum.
Reinventarea omenirii
Dr. Chuck Missler, fizician: Viețile noastre vor fi schimbate de rata progresului în patru tehnologii ce se unesc: genetica, robotica, nanotehnologia și inteligenţa artificială. Pe măsură ce computerele continuă să se dezvolte, va veni o zi, peste câţiva ani, în care computerul va depăsi capacitatea creierului uman. A apărut un scop, ceea ce unii oameni numesc transumanism. Nu e vorba de ceva stiinţifico-fantastic, ci e vorba de aspiraţiile celor mai bine pregătiţi experţi în aceste tehnologii. Ne îndreptăm spre o lume foarte ciudată.

transumanismul om genetica

Epoca hibridă
Dr. Thomas Horn: Am intrat în ceea ce mulţi oameni de știință numesc ”era hibridă”. În laboratoare se fac experimente în domeniul retehnologizării geneticii umane. Ceea ce am făcut cu recoltele modificate genetic, cu animalele modificate genetic, vom face si cu oamenii în cadrul epocii hibride. În zeci de laboratoare din toată lumea se combină material genetic uman cu material genetic animal. Se amestecă coduri genetice umane cu cele ale porcilor, creându-se porci umanizaţi pentru xenotransplantare, crearea unor organe care să aibă destul material genetic uman pentru a fi transplantate la oameni fără a fi respinse de sistemul imunitar.
Academia de Știinţe Medicale din Marea Britanie a emis un raport de 200 de pagini cu titlul ”Animale ce au material genetic uman”, acolo se recunoaste că există locuri unde ”Insula doctorului Moreau” nu mai e ficţiune. Există locuri unde se cresc fiinţe jumătate animal, jumătate om, ajunse la maturitate. Ei spun că în toată lumea au fost create mii de animale ce au material genetic uman. Apoi trec la lucrurile care îi preocupă: animale care se pot împerechea cu oameni, obţinându-se o progenitură cu abilităţi cognitive omenesti, cum ar fi gândirea. Atunci, un șoarece s-ar putea întreba: ”De unde am venit? Există Dumnezeu? Care e scopul vieţii?” Sau vor fi cazuri în care o persoană pe jumătate lup va fi comis o activitate criminală, structura sa internă fiind diferită decât un profil psihologic actual. Acum se încearcă crearea unui cadru juridic pentru că fiinţele umane modificate genetic din viitorul apropiat să fie apărate de legi, deoarece acest lucru depinde de cât de mare e modificarea genetică.
În viitorul apropiat vor fi create forme de viaţă omenesti, dar noi vom fi creatorii acestora, nu Dumnezeu.
Valori transumaniste
transumanismul ourWeekly
Rachel Haywire, transumanistă: Sunt fondatoarea Extreme Futurist Festival, dedicat adepţilor evoluţionismului. Am făcut parte din echipa de directori a organizaţiei Humanity+, principala organizaţie transumanistă. Transumanismul este o fuziune între lumea tehnologică si cea umană. Acesta presupune că ne putem extinde capacităţile, să putem face lucruri pe care, ca oameni, nu am putut să le facem. Ne aflăm în punctul în care se va petrece ceva important. Ceea ce am considerat a fi până acum umanitatea va fi doar ceva ce va ţine de trecut. E inevitabil, e ce vom deveni. Îmbunătăţirea genetică reprezintă una dintre părţile controversate ale transumanismului, dar cred că e foarte importantă deoarece transgeneza presupune modificarea ADN-ului nostru, depăsind astfel lumea genetică în care trăim în prezent.
Dr. Thomas Horn: La nivelul genetic al liniei germinative se fac modificările la om, la embrion sau chiar la nivelul spermei ori al oului. Are loc atât de devreme, încât devine parte permanentă a tiparului acelui om, toţi urmașii persoanei vor mosteni modificările genetice. Unii susțin faptul că ar trebui să creăm oameni superiori care transmită mai departe acele îmbunătăţiri pe linie genealogică umană. E un lucru înfricoșător la ingineria genetică a liniei germinative. Va distruge pentru totdeauna oamenii asa cum au fost creaţi de Dumnezeu. Am depăsit acea limită, acea linie roșie.
Rachel Haywire, transumanistă: Profesorul Nick Bostrom, de la Oxford, spune că ar trebui să facem orice pentru a îmbunătăţi umanitatea. Sunt de acord, dacă ne putem folosi de ceva, ar trebui să o facem deoarece evoluăm mereu. Cred că amestecarea ADN-ului animalelor cu cel al oamenilor este o chestiune controversată si ar trebui să facem acest lucru în asa fel încât să ne sporească toate abilităţile, ajungând să putem zbura, să avem branhii ca peștii și să putem înota sub apă, sau să putem alerga la fel de repede ca un ghepard. Toată lumea crede că mașinăriile sunt următorul pas în evoluţie, dar ar putea fi de fapt amestecarea oamenilor cu animalele.

transumanismul time genetica

Spiritualitatea digitală
Dr. Thomas Horn: Printre transumaniști, sunt unii foarte spirituali, care îsi imaginează că, dacă ne transformă în plan biologic, ne pot transforma si pe plan spiritual pentru a ne ajuta să ajungem în prezenţa lui Dumnezeu.
Dr. Chuck Missler, fizician: Se fac cercetări în domenii interesante. Profesorii nu studiază numai cum se poate conecta un braţ direct la creier, ci acum pot conecta reţeaua neuronală la o mașinărie.
Rachel Haywire, transumanistă: Există locuri numite hackerspace, unde oamenii fac implanturi biomecanice, cibernetice. Dacă ne-am putea ”conecta” la internet sau la vreun Darknet, ar fi ceva foarte spiritual, fără a folosi calculatoarele tradiţionale, ci am putea face asta cu ajutorul creierului.
Dr. Chuck Missler, fizician: Sunt oameni pricepuţi în tehnologiile lor, dar care habar nu au despre demonologie. Nu stiu că, dacă deschizi un canal de comunicare, poate fi o lamă cu două tăișuri. Asta ar putea crea ceea ce numim în demonologie ”o intrare”. Se joacă cu lucruri pe care nu le înţeleg pe deplin.
Singularitatea/Transcendenţa
Dr. Chuck Missler, fizician: Oamenii care au scos la lumină aceste patru tehnologii (robotica, nanotehnologia, genetica și inteligența artificială) cunosc acest val de interes faţă de transumanism si tot ce ţine de inteligenţa artificială, sau simularea comportamentului cognitiv. E o temă populară în domeniul ficţiunii, dar reprezintă si un viitor foarte real de care ne apropiem.
Filmul Transcendența (2014): Intelectele neurocercetătorilor, inginerilor si matematicienilor puse laolaltă nici nu se compară cu cea mai simplă inteligenţă artificială. Odată conectată, o masină conștientă va depăsi rapid limitele biologiei. În scurt timp, puterea sa analitică va fi mai mare decât întreaga inteligenţă a oricărei persoane născută vreodată în istoria lumii. Unii savanți numesc acest lucru ”singularitate tehnologică”, dar eu îi spun transcendenţă.
Ben Shaw, cercetător în cunoaștere computerizată, IBM: Esenţa cunoasterii computerizate este a face computerele cât mai asemănătoare cu sistemele biologice, ca și cum ai de-a face cu o altă fiinţă, nu cu o masină.
William Risk, cercetător-senior, IBM: Computerele pe care le-am folosit în ultimii 60 de ani sunt masini uimitoare, dar sunt subordonate unui program care a fost scris dinainte. Încercăm să inventăm o arhitectură nouă pentru computere care să funcţioneze precum creierul nostru, fără preprogramare.
Dr. Chuck Missler, fizician: Transumaniștii presupun că pot transfera într-un alt mediu conștiinţa noastră. Ziua în care computerul va depăsi capacitatea minţii umane va fi si ziua în care vor putea transfera constiinţa umană într-un calculator. Ray Kurzweil numeste acest punct de trecere ”singularitate”. Dacă se ajunge acolo, se obţine nemurirea.
Rachel Haywire, transumanistă: Un exemplu de transumanism e transferarea minţii într-un computer, orice fiind posibil în acest caz. Singularitatea presupune că tehnologia se apropie de Dumnezeu, având o capacitate mai mare decât a oamenilor. Când tehnologia poate face mai multe decât oamenii, s-a ajuns la singularitate. Pentru unii, singularitatea e ca religia.
Dr. Chuck Missler, fizician: Trebuie să înţelegeţi că eu nu te pot vedea pe tine, ci doar corpul tău. Dacă aș avea un calculator, iar tu ai ști totul despre fiecare componentă a acelui computer, mi-ai putea spune ceva despre comportamentul acestuia? Nu, fiindcă partea hardware este mediul în care se află partea software, și pentru a ști cum se comportă, trebuie să-i înţelegi partea software. Adevărata ta persoană, fie că îi spui suflet, spirit, sau cum vrei, ține de software, nu de hardware. Software-ul nu are masă, deci nu are nici dimensiune temporală. E foarte important să înţelegem că timpul e o proprietate fizică. Fie că ești mântuit sau nu, adevăratul tău sine este etern.

transumanismul holograma

Crearea lui Dumnezeu
Rachel Haywire, transumanistă: Sunt diferite grupuri de transumanisti. Există savanţi care nu cred decât în logică si raţiune, dar si transumanisti pentru care singularitatea e ceva spiritual. Cred că transcenderea corpului e ceva foarte spiritual. Dacă nu suntem limitaţi de corp, putem pătrunde într-un domeniu spiritual. Dacă ne transferăm mintea într-o lume digitală, ducem o existenţă spirituală, asemenea lui Dumnezeu.
Dr. Chuck Missler, fizician: Așa ajungem la deosebirea dintre tehnologie și știinţă. Tehnologia dă naștere unor produse, se poate autovalida. Stiinţa reprezenta pe vremuri căutarea adevărului, dar acum nu mai e așa. Acum, stiinţa e o religie, având o preoţie a savanților si bazându-se pe crezuri.
Frank Peretti, autor: Dacă am învăţat ceva, dar nu de la știinţă, ci de la oamenii de stiinţă si de la scientism, căci scientismul e credinţa religioasă că stiinţa ne poate transforma în zei și ne poate da o lume mai bună și nemurire, acesta e faptul că scientismul nu are nicio lege morală. Nu se supune nimănui, cu siguranță niciunui dumnezeu. Scientismul îsi doreste să ajungă Dumnezeu.

transumanismul omdestiinta

Consecinţe neintenţionate
Dr. Thomas Horn: În mare parte, cei din comunitatea stiinţifică nu au o mentalitate morală, sunt adepţii teoriei darwiniste a selecţiei naturale. Aceasta poate duce la eugenie: dacă putem îmbunătăţi specia umană, suntem datori să o facem. În cele din urmă, asta va duce la crearea unei comunităţi cu oameni foarte bogaţi si foarte săraci, unii îsi vor putea permite îmbunătăţiri, alţii nu. Vor exista o clasă muncitoare si comunităţi privilegiate.
Rachel Haywire, transumanistă: Cred că, prin modificarea ADN-ului, suntem cu un pas mai aproape de transumanism. Nimeni nu poate opri transumanismul, se va întâmpla, e inevitabil, ceva în care ne transformăm. Transumanismul implică multe riscuri existenţiale. Se poate întâmpla orice, de la apariţia unor roboţi ucigasi, până la ideea de a ne modifica genetic în asemenea măsură, încât să devenim un fel de superoameni naziști, lucru înfiorător. Costul ar fi că oamenii ar putea pierde umanitatea. Chiar dacă vom deveni superoameni, mulţi vor simţi că au pierdut ceea ce sunt, că si-au pierdut umanitatea, esenţa umană.

transumanismul nemurire time

Cursa către nemurire
Rachel Haywire, transumanistă: Nemurirea e ceva foarte interesant. Mulţi o asociază cu domeniul SF, dar oamenii chiar lucrează la asta acum. Dacă ne bazăm pe tehnici anti-îmbătrânire, pe genetică si robotică, modificându-ne materialul genetic si neurochimic, vom găsi o cale să nu mai murim, să nu mai îmbătrânim. Suntem pe cale să învingem moartea. Oamenii vor să devină nemuritori si suntem pe cale să obţinem acest lucru.
Joseph Farah, World Net Daily: Transumaniștii adoptă stiinţa, sau pseudoștiinţa si domeniul SF pentru a încerca să ajungă la un alt nivel. Scopul lor e dobândirea nemuririi.
Dr. Thomas Horn: Biblia are foarte multe de spus despre imortalitate. În ce priveste ingineria genetică, repede dăm de probleme. Chiar si printre creștinii preocupați de etică, sunt unii care acceptă modificarea genetică doar până la un punct. Alții, ca mine, cred că dacă e vorba de modificare genetică pentru îmbunătăţirea medicinei, e acceptabil, Însă dacă tratamentul ar presupune modificarea a ceea ce mă face pe mine om, prin adăugarea unor forme de viaţă sintetice sau animale, atunci apare o problemă.

transumanismul wired nemurire

Ce urmează
Dr. Thomas Horn: Majoritatea celor din Biserică habar nu au ce se va întâmpla și cât de repede. Creștinii ar trebui să se informeze și să discute despre etica transumanismului si a viitoarei revoluţii a îmbunătăţirii organismului uman, acestea ne vor influenţa vieţile tuturor, într-un fel sau altul.
Rachel Haywire, transumanistă: Nu cred în Dumnezeu, dar cred că devenim tot mai asemănători unui dumnezeu.
Joseph Farah, World Net Daily: Dacă Dumnezeu nu e o realitate în viaţa ta, vei ajunge să-L inventezi. Prin Dumnezeu, căutăm nemurire si o relaţie. Dacă nu crezi în Dumnezeu, vei căuta nemurirea si relaţii prin alte modalităţi. De aceea transumanistii consideră că e posibil să obţină nemurirea si să transceadă această lume, adică să devină dumnezei. Dacă devii nemuritor, capeţi un statut divin.
Dr. Thomas Horn: Pentru creștini, poate fi o oportunitate de a predica Evanghelia. Se vorbeste despre post-umanism, îmbunătățirea condiţiei umane. Aceasta e o oportunitate de a vorbi despre creaţia specială a lui Dumnezeu și cum am fost creaţi asemenea Lui. În cele din urmă, noi, credinciosii, vom ajunge să trăim cu adevărat lucrul la care transumaniștii pot doar visa. În Isus Hristos, noi suntem deja nemuritori si mult mai buni decât oamenii asa cum îi stim în prezent.
Extras din documentarul Transumanismul, produs de Jeremiah Films și difuzat sâmbătă 9 septembrie 2017, ora 22 pe canalul Alfa Omega TV.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu