Chiar dacă nu comunicăm frecvent, noi, creştinii din România, îndemnaţi de Mântuitorul prin Sfintele Scripturi, ne rugăm să fiţi binecuvântat. În zilele acestea, îi cerem insistent bunului Dumnezeu să vă dea sănătate, inspiraţie, creativitate şi orice altceva este necesar pentru a putea ajuta poporul român să treacă mai repede şi mai uşor prin pandemia aceasta. Apreciem că aţi început să comunicaţi mai mult şi că aşa cum afirmaţi, împreună cu cei responsabili, faceţi tot ce vă permite şi vă obligă Constituţia pentru a-i ajuta atât pe cei din prima linie a frontului cât şi pe cetăţeanul de rând.
Avem însă şi o rugăminte de suflet: înainte ca România să fie îngenunchiată de efectele acestui necruțător virus, chemaţi poporul român să îngenuncheze de bună voie înaintea Creatorului! Ştim că nu este responsabilitatea dumneavoastră constituţională, dar poate o spuneţi din iubire pentru cetăţenii care vă respectă și care v-au ales să îi reprezentaţi.
Am cumpănit mult dacă demersul meu are relevanță pentru dumneavoastră. În final, am luat hotărârea de a vă scrie la rugămintea şi de dragul cetăţenilor care s-ar bucura să audă şi de la liderul naţiunii un astfel de mesaj. În vremuri ca acestea, oamenii așteaptă să fie date la o parte barierele care îi despart. Un îndemn la rugăciune venit din partea Preşedintelui ar ține aprinsă speranța că putem fi uniți, indiferent de confesiune, statut social, etnie, nivel de cultură sau stare de sănătate.
Cugetaţi, consultaţi-vă şi decideţi cum credeţi că este mai bine pentru poporul român.
Vă asigurăm că, indiferent de decizia pe care o veţi lua, noi vom continua să îi cerem bunului Dumnezeu îndurare. Apreciem şi sprijinim toate eforturile omeneşti şi instituţionale, dar suntem convinşi că numai Părintele ceresc mai poate salva România de la un adevărat dezastru.
Dumnezeu să ne ajute!
Viorel Iuga
Președintele Alianței Evanghelice din România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu