Regretul meu cel mai mare
Am cunoscut-o când era bolnavă. Afară ploua. Când am intrat în cameră și am încercat să mă șterg pe picioare am simțit cum mă afund; preșul era ud leoarcă. Probabil că cineva îl uitase afară sau ceva de genul acesta. Orice ar fi fost mă simțeam stânjenit. Acum voi lăsa urme si toată lumea va crede ca sunt nerespectuos. Nimeni însă n-a observat. Toata lumea era supărată.
Uram să fiu în această cameră. Iar ceea ce uram cel mai mult era că nimeni nu vrusese să vină cu mine. Toţi aveau lucruri de făcut sau urmau să meargă mai târziu. Deci a trebuit să merg singur. Era straniu să fiu aici. Am încercat frenetic să găsesc pe cineva cunoscut dar toți erau doar rude și eu nu îi cunoșteam. I-am spus mamei ei că o cunoșteam de la școală si că fusese o persoană deosebită. M-a îmbrațișat și mi-a mulțumit.
Am cunoscut-o când era doar bolnavă. Dar nu i-am spus mamei ei lucrul acesta. Am cunoscut-o când nici măcar nu știa de boala ei, deși mă îndoiesc că a aflat vreodată.
Nu știu de ce nu i-am spus că era bolnavă. Aveam o relație atât de fragilă cu ea că probabil nu voiam s-o stric. Am avut una sau două clase împreună; nu-mi mai aduc aminte, a fost atât de demult. Dar am crezut că era deosebită. Nu știu ce s-a întâmplat, dar încetișor prietenia noastră s-a destrămat. Am început prin a fi prieteni dar, cumva, până la sfârșitul anului, am devenit distanți. Nu din cauza ei; doar din cauza bolii ei. Eu aveam leacul! L-am avut tot timpul! S-ar putea să fi fost singurul din școală care-l avea. De fapt, cred că sunt singurul din școală care chiar știa că ea este bolnavă. Boala este păcatul și singurul medicament este dragostea și sângele Mântuitorului, Domnul Isus Hristos. Am știut asta tot timpul. Am știut, dar n-am spus nimic. Acum este prea tarziu. Acum nu-i mai pot spune nimic pentru că nu mai poate auzi.
Părinții ei sunt și ei bolnavi. Și surorile ei. Ei nu știu lucrul acesta, dar eu știu. Acum, însă, nu este timpul potrivit pentru aceasta. Nu sunt sigur când va veni timpul potrivit. Probabil
că timpul acesta nu va veni niciodată și va trebui să retrăiesc această zi.
că timpul acesta nu va veni niciodată și va trebui să retrăiesc această zi.
O privesc cu mare atenție. Apoi îmi spun că nu ar fi contat, nu ar fi schimbat nimic, ea nu ar fi ascultat, nu ar fi crezut, nu i-ar fi păsat, nu ar fi făcut nicio diferență. …
Nu ar fi contat…Asta îmi spun mie însumi…Dar nu sunt convins dacă s-o cred sau nu.
“Pentru că mie nu mi-e rușine de Evanghelie pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire pentru oricine crede.”
Oare mie mi-a fost rușine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu