Ce ne învaţă Dumnezeu prin pandemia de COVID 19?
Nu este uimitor cât de repede şi de dramatic s-a schimbat mersul obişnuit al întregii lumii în doar câteva săptămâni? Ceea ce era normal a devenit anormal, iar ceea ce ni se părea anormal până mai zilele trecute, tinde încet, dar sigur, să devină normal. Senzaţia cea mai acută pe care o resimt în aceste zile este că întreaga planetă a fost pusă pe „hold” şi că după câteva luni, când toată nebunia aceasta generată de pandemia de coronavirus se va fi terminat, ne vom relua viaţa de acolo de unde am lăsat-o. Dar, din nefericire, nu va fi aşa, pentru că timpul trece şi săptămânile sau lunile pe care le vom petrece departe de membrii familiilor aflaţi în alte părţi ale ţării sau ale lumii, de prieteni, de fraţii de credinţă, nu vor putea fi recuperate.
Ce învăţăm din această stare de fapt prin care trece planeta în această perioadă?
În primul rând, învăţăm că nimic nu este sigur pe pământ. Nici următoarea respiraţie, nici viitorul naţiunilor. Totul poate fi zdruncinat într-o clipă. Ieri priveai liniştit competiţia sportivă preferată, iar astăzi te întrebi dacă îţi vor fi suficiente alimentele pentru următoarele săptămâni. Iacov, fratele Mântuitorului, spunea: „Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: «Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga» şi nu ştiţi ce aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur care se arată puţintel şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: «Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru»” (Iacov 4:13-15).
În al doilea rând, învăţăm că Dumnezeu poate oricând să atragă atenţia întregii lumi în cele mai diverse şi dramatice feluri. De data aceasta a făcut-o printr-un virus microscopic, care a băgat spaima în miliarde de oameni. Altădată a făcut-o printr-un tsunami devastator. Iar data viitoare s-ar putea să o facă printr-un cutremur de proporţii sau în diverse alte feluri.
În al treilea rând, învăţăm că lucrurile eterne sunt infinit mai preţioase decât cele temporare. Oameni care nu s-au rugat niciodată, au început să se roage. Oameni cărora nu le-a păsat niciodată de Dumnezeu, au început să-şi ridice privirile spre cer. Oameni care se considerau stăpâni pe propriile vieţi, îşi dau seama că existenţa lor atârnă de un fir de aţă.
În al patrulea rând, viaţa are valoare doar dacă o trăieşti în lumina veşniciei. Bogatului căruia îi rodise ţarina şi care se gândea că are multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani – singura sa preocupare fiind să se odihnească, să mănânce şi să bea – i s-a atras atenţia că are un suflet veşnic cu care se va înfăţişa înaintea Marelui Judecător. Ar fi bine să te gândeşti şi tu mai serios la lucrul acesta!
În al cincilea rând, învăţăm că trebuie să ne spălăm nu numai mâinile, ci şi inimile – doar Biblia vorbeşte despre amândouă: „Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!” (Iacov 4:8).
În al şaselea rând, învăţăm că Dumnezeu este Stăpânul suveran al universului, că El stă pe tronul veşniciei, că „El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: «Ce faci?»” (Daniel 4:35).
În al şaptelea rând, învăţăm că doar încrezându-ne în Dumnezeu putem merge mai departe fără a ne lăsa copleşiţi de incertitudinile referitoare la viitor. Personal, mă aştept ca viaţa să revină la normal în viitorul nu foarte îndepărtat. Nu este o profeţie, că nu am darul acesta, ci este o opinie personală. Dar, indiferent dacă va fi aşa sau nu, voi continua să mă încred în Dumnezeu. Vorba profetului Habacuc: „Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” (Habacuc 3:17-18).
Ieri a fost rostogolită pe reţelele de socializare o postare referitoare la ce ar trebui să facem după terminarea acestei crize, şi anume să ne facem vacanţele doar în ţara noastră, să mâncăm doar alimente produse în ţara noastră etc. Eu cred că după ieşirea din criză va trebui să fim mai atenţii unii cu alţii, să ne dăm mâinile mai strâns şi să ne îmbrăţişăm mai sincer. Şi dacă ne-a durut faptul că nu am putut să ne întâlnim în casele de rugăciune, să nu mai ratăm nicio ocazie de a ne strânge împreună. Nu de alta, dar s-ar putea ca scenariul să se repete.
Să fiţi sănătoşi şi în trup şi în suflet!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu