NAŞTEREA DIN FECIOARĂ. Prin
naşterea din fecioară protestanţii înţeleg zămislirea pruncului într-o
fecioară. Biserica Romano-catolică crede atât în zămislirea pruncului într-o
fecioară, cât şi într-o naştere miraculoasă din fecioară, în sensul ieşirii
noului născut din trupul Mariei în aşa fel încât ea a continuat din punct de
vedere medical să rămână fecioară. Această idee pe care o găsim în Protoevanghelia lui Iacov către
sfârşitul sec. al 2-lea, a devenit o doctrină standard, ca parte a conceptului
virginităţii permanente a *Mariei. Acest concept pare să fie puţin probabil, având în vedere cele spuse de
Matei în 1:25, şi anume că Iosif „nu a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu… Isus”,
afirmaţie care pare să elimine punctul de vedere conform căruia Iosif şi Maria
s-ar fi abţinut permanent de la relaţiile care există în mod normal între un
soţ şi o soţie (*FRAŢII DOMNULUI). În articolul acesta, noi folosim expresia
naşterea din fecioară ca echivalentă cu zămislirea pruncului într-o fecioară.
Cele două relatări referitoare la naşterea lui Isus pe care le găsim în
Matei şi în Luca sunt vizibil independente una de cealaltă şi ambele
consemnează că El S-a născut prin acţiunea directă a Duhului Sfânt, fără să
aibă ca tată un om (Matei 1:18- 25; Luca 1:34). Dacă nu ar fi acest miracol la
mijloc, oricine ar accepta relatarea ca fiind în regulă.
Există mărturii care vin în sprijinul acestei idei şi în restul NT. Cu
toate că este posibil ca cineva să nu spună direct ceea ce crede, însă el poate
să-şi mărturisească credinţa printr-o întorsătură a frazei. Astfel, Evanghelia
după Marcu nu conţine nici o relatare cu privire la naşterea lui Isus, căci el
începe exact acolo unde încep şi predicatorii din Faptele Apostolilor, şi
anume, cu botezul lui Ioan. Şi totuşi, în 6:3, el este singurul dintre autorii
evangheliilor sinoptice care îi citează pe cei care au ridicat obiecţia: „Nu
este acesta tâmplarul, feciorul Mariei?” Prin contrast, în Matei 13:55 găsim
„fiul tâmplarului”, iar în Luca 4:22 „fiul lui Iosif”.
Şi Ioan începe să relateze despre lucrarea
de pe pământ a lui Cristos tot cu Ioan Botezătorul. Mai târziu el indică faptul
că circulau vorbe cu privire la caracterul nelegitim al naşterii lui Isus când,
în 8:41, iudeii declară: „Noi (un
pronume care prin poziţia lui are rolul de a sublinia contrastul dintre ei şi
el) nu suntem copii născuţi din curvie”. Mai puţin convingătoare, deşi
acceptată de unii scriitori creştini de la Tertullian încoace şi de Douglas
Edwards în The
Virgin Birth in History and Faith, este traducerea din codexul
Verona Latina a versetului din Ioan 1:13, care are în singular, „născut nu din
sânge, nici din voia cărnii, ci din Dumnezeu”. (Această formulare nu este
atestată de nici un manuscris gr.)
Pavel, colegul de călătorie al lui Luca, a
folosit un limbaj care denotă acceptarea naşterii lui Isus din fecioară. Când
vorbeşte despre venirea, sau despre naşterea, lui Isus Cristos, el foloseşte un
verb general, ginomai,
nu gennao, care tinde
să facă aluzie la participarea soţului (de ex.. Romani 1:3; Filipeni 2:7).
Acest lucru poate fi observat în special în Galateni 4:4, unde avem: „Dumnezeu
a trimis pe Fiul Său, care vine (genomenon) dintr-o femeie”. Prin contrast, în 4:23 ni
se spune că Ismael „s-a născut”, gegennetai (de la verbul gennao).
A interpreta corect 1 Corinteni 15:45-48 înseamnă a vedea că atât Adam cât
şi Cristos vin în mod miraculos de la Dumnezeu. Irenaeus face o legătură între
versetul acesta şi naşterea din fecioară.
Este posibil ca tăcerea ce a existat cu privire la naşterea lui Isus
dintr-o fecioară să se fi datorat în parte faptului că s-a căutat ca numele bun
al Mariei să nu ţinta unor bârfe. Dealtfel, cu toate că în predicile lor
predicatorii vorbesc adesea despre întruparea lui Isus, şi ei amintesc prea rar
despre naşterea Lui din fecioară. După anul 100 d.Cr., naşterea din fecioară
este acceptată de Ignat, de Aristide, de Iustin, de Irineus şi de alţii.
Obiecţiile iau două forme. Chiar dacă unii ne atrag atenţia asupra unor
variante slab fundamentate din texte izolate care nu găsesc suport, nici una
din aceste variante nu răstoarnă adevărurile descrise în toate manuscrisele.
Din punct de vedere teologic, s-a
disputat că motivul pentru acordarea titlului „Fiul lui Dumnezeu” din Luca 1:35
nu poate fi compatibil cu ideea de Fiu etern al lui Dumnezeu, pe care o găsim
în epistole. Acest
argument presupune că lui Iosif şi Mariei li s-ar fi făcut o expunere teologică
completă. Cele două relatări ne dau conţinutul celor ce li s-au spus, şi anume,
că Maria urma să fie mama lui Mesia, Cel promis, a Fiului lui Dumnezeu, a Celui
ce Se va numi „Dumnezeu cu noi”. Faptul că scrierile lui Matei şi ale lui Luca
nu reflectă aici teologia de mai târziu este un argument în plus în sprijinul
autenticităţii relatărilor lor.
De fapt, am putea folosi cu grijă şi considerente de ordin genetic pentru a
arăta că întruparea a necesitat naşterea lui Isus dintr-o fecioară. Dacă acest
copil ar fi fost conceput prin actul lui Iosif şi al Mariei, el ar fi fost de
la bun început un om din toate punctele de vedere. Atunci Dumnezeu nu ar fi putut
sa devină acest om, ci ar fi trebuit ori să Se ataşeze pe Sine într-un fel sau
altul acestui om, ca un adaus (nestorianism), ori să Se mulţumească fie să-l
umple pe acesta din punct de vedere spiritual, după cum Duhul Sfânt i-a umplut
pe sfinţii din vechime. Nici unul dintre aceste concepte nu se potrivesc celor
ce ni se spune în Biblie. De când întruparea lui Isus şi naşterea Lui dintr-o
fecioară au fost respinse, au apărut tot felul de teorii noi care încearcă să
explice felul în care Isus Cristos a fost Dumnezeu.
Astăzi ştim că ovulul femeii conţine jumătate din cei 46 de cromozomi care
există tot în a doua celulă a corpului omenesc. Celula sexului bărbătesc adaugă
ceilalţi 23 de cromozomi şi imediat cele două celule, acum una singură, încep
să se despartă şi formează un om întreg, trup, suflet şi duh. Dacă, fără să fim
lipsiţi de reverenţă, ne întrebăm cum s-a putut ca acest mister suprem al
întrupării să intre în legătură cu partea fizică, se pare că, pentru ca a doua
Persoană a Trinităţii să devină om, Duhul Sfânt a creat genele necesare şi
cromozomii necesari care puteau fi vehicolul persoanei lui Cristos, unindu-le
cu cele din trupul fecioarei. Putem începe să vedem felul în care definiţiile
creştine îl descriu ca fiind o singură persoană, căci a fost zămislit prin
unirea celulelor care produc o singură persoană, şi ca având două naturi, căci
celula care s-a unit cu ovulul de natură umană a fost de origine divină, nu
umană.
BIBLIOGRAFIE 29
Sweet,The Birth and Infancy of Jesus
Christ, 1906; J. Orr,The Virgin Birth of Christ, 1907; J. G. Machen, The Virgin Birth of Christ,
1930; D. Edwards, The
Virgin Birth in History and Faith, 1943; T. Boslooper, The Virgin Birth,
1962; R.E. Brown, The
Birth of Messiah, 1977; J. Stafford Wright, „The Virgin Birth as a
Biological Necessity”, FT 95, 1966-7, p. 19-29.
J.S.W.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu