27-03-2020 08:00:37
Această zi a fost specială. Pentru noi, plină de amărăciune; pentru cer, plină de bucurie. Nu a așteptat să primească diagnosticul, nu a așteptat să i se facă externarea; în schimbul biletului de ieșire din spital, i-a fost eliberat certificatul de deces. Nu a mai așteptat vizitatori la spital, pentru că s-a grăbit spre casă. A vizitat pe mulți la spital de-a lungul vieții, dar de data aceasta nu a venit nimeni la el, pentru că se grăbea spre casă. A închis ochii aici, fără ca vreunul dintre noi să se aștepte. Nici copiii, nici soția, nici apropiații nu s-au așteptat să fie așa de grăbit. Am crezut că va prinde primăvara înflorită, sărbătoarea învierii Domnului, că va mai predica în locurile trecute în agendă… Însă s-au grăbit să-l ducă repede la groapă, fără priveghi, fără fanfară, fără mulțime, fără necrolog. El nu mai avea nevoie de nimic din toate acestea ce se făceau pe pământ. De multe ori a predicat la înmormântări, dar niciodată pentru cei din sicriu.
S-a grăbit cerul să-l primească în glorie. Gata cu alergăturile, cu programările, cu planificările, gata cu evanghelizările. Totul este la trecut pentru cel care rămâne în inimile noastre, un frate scump, evanghelist neobosit, Viorel Candreanu.
El s-a mutat acasă. Chiar dacă s-a grăbit, chiar dacă așa ni se pare nouă că nu era momentul acum, Dumnezeu are agenda Lui… Dumnezeu știe cel mai bine de ce s-a întâmplat acum! Destinația finală este cerul, pentru toți oamenii care au înțeles pentru ce trăiesc pe pământ!
Acum că totul s-a întâmplat așa de repede, te-ai gândit că îți vine și ție rândul? La fel de repede te vei întâlni și tu cu veșnicia. Întrebările la care aș dori să meditezi sunt: Mă grăbesc spre casă? Știu care îmi este destinația? Mi-am asigurat veșnicia?
Nu uita! Viața este nesigură! Moartea este sigură! Vei pleca de aici atunci când nu te aștepți. Cel mai înțelept lucru, pentru noi toți, ar fi să ne asigurăm destinația! Să fim convinși că ne așteaptă Domnul la poarta veșniciei!
Pune-ți viața în rânduială, aici și nu întârzia! Domnul Isus Hristos este Cel mai bun însoțitor de drum, ca la final să pășești pe porțile veșniciei cu fruntea sus! Da, este posibil, pentru că Isus Hristos este real, viu și stă cu brațele deschise, așteptându-te să te decizi pentru El, iar restul înseamnă doar un timp până vei pleca și tu de aici!
Sorin Cigher,
26 martie 2020
Pastorul Bisericii Sion din Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu