Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!
Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că
El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. (Evrei 11:6)
Toţi avem nevoie de credinţă pentru zilele negre, şi Biblia este plină cu relatări despre astfel de zile. Povestea ei este spusă cu ele, cântările ei sunt inspirate de ele, profeţiile ei se ocupă de ele şi revelaţia ei a venit prin ele.
Zilele negre sunt pietrele pe care călcăm pe cărarea luminii.
Ele par să fi fost oportunităţile lui Dumnezeu de a ne trece prin şcoala înţelepciunii.
Psalmul 107 este plin de povestiri despre dragostea generoasă a lui Dumnezeu. În fiecare povestire de izbăvire, oamenii ajungeau la culmea disperării, ceea ce Îi dădea lui Dumnezeu ocazia de a acţiona. Când „toată iscusinţa“ lor le era zadarnică (Psalmul 107:27) din cauza disperării, atunci începea să lucreze puterea lui Dumnezeu.
Aduceţi-vă aminte de promisiunea făcută unui cuplu „aproape mort“, că urmaşii lor vor fi „în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra“ (Evrei 11:12).
Citiţi încă o dată despre izbăvirea de la Marea Roşie, şi cum „preoţii care duceau chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului“ (Iosua 3:17).
Studiaţi o dată în plus rugăciunile lui Asa, Iosafat şi Ezechia, când erau foarte tulburaţi, neştiind ce să facă.
Parcurgeţi istoria lui Neemia, Daniel, Osea şi Habacuc.
Staţi cu teamă respectuoasă în întunericul din Ghetsimani, şi zăboviţi lângă mormântul din grădina lui Iosif din Arimateea în acele zile grele.
Cereţi explicaţii de la martorii bisericii primare, şi rugaţi-i pe apostoli să vă istorisească despre zilele lor negre.
Disperarea este mai bună decât deznădejdea. Nu uitaţi că nu credinţa noastră a creat zilele negre. Lucrarea credinţei este să ne susţină în acele zile şi să le rezolve. Totuşi singura alternativă la credinţa în momentele de disperare este deznădejdea. Credinţa rezistă şi învinge.
Nu există un exemplu mai eroic de credinţă în momentele de disperare decât istoria celor trei tineri evrei Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Situaţia lor era disperată, dar ei au răspuns cu curaj:
„Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!“ (Dan. 3:17-18).
Mie îmi plac în mod deosebit cuvintele: „Şi chiar de nu ne va scoate“! Vreau să menţionez pe scurt Grădina Ghetsimani şi să vă rog să vă gândiţi la „totuşi“-ul ei. „Dacă este cu putinţă … Totuşi …“ (Matei 26:39). Sufletul Domnului nostru era copleşit de un întuneric greu. A Se încrede a însemnat pentru El trăirea chinului până la sânge şi a întunericului până-n adâncimile iadului – Totuşi! Totuşi!
Caută o culegere de imnuri şi cântă imnul preferat al credinţei în momente de disperare. S. Chadwick
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu