marți, 24 martie 2020

Activiştii pro-avort din S.U.A. vor efectuarea de avorturi „prin poştă” pe perioada pandemiei cu Covid-19










 40 de zile pentru viață, Anunțuri, Externe, Familie, Rugăciune



Activiştii pro-avort din S.U.A. îl presează pe preşedintele Trump să elimine restricţiile care sunt în vigoare la folosirea pilulei care provoacă avortul, pe timpul pandemiei de Covid-19, susţinând că acest medicament este cea mai bună soluţie pentru femeile care caută să facă avort de a evita contactul personal.
Restricţiile impuse de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) cer ca mifepristone – unul din cele două medicamente implicate în avortul medicamentos – să fie eliberat doar personal, pe baza unei reţete. Nu poate fi cumpărat şi transmis la domiciliu, prin poştă sau curierat.
În plus, 18 state americane impun prezenţa unui doctor atunci când tratamentul de avort este eliberat.
Însă Daniel Grossman, un doctor obstretician care face avorturi, spune că restricţiile ar trebuie relaxate şi pilula de avort ar trebui eliberată prin telemedicină pe perioada pandemiei – cu posibilitatea femeii însărcinate de a putea comunica cu doctorul la distanţă şi ulterior să primească pilula de avort la domiciliu. Grossman este directorul Noilor Standarde Avansate în Sănătatea Reproductivă (ANSIRH), un grup afiliat cu Universitatea California din San Francisco (UCSF).
„Avortul este o procedură care nu suferă amânare. Nu o poţi pur şi simplu reprograma peste o lună sau două,” a declarat Grossman.
„…Ar fi un moment propice pentru a lărgi accesul la telemedicină pentru a ţine pacienţii şi furnizorii de servicii medicale în siguranţă.”
Dustin Costescu, un specialist în planificare familială în cadrul departamentului de obstretică şi ginecologie la Universitatea McMaster, a enunţat un argument similar.
„Covid-19 este o ocazie bună de a ne reaminti că avortul auto-indus este sigur, evită întâlnirea personală, şi este necesar pentru a adresa incidența crescută a unor sarcini nedorite care ar putea apărea pe perioada izolării,” a scris acesta.
Pilula de avort include două medicamente: mifepristone şi misoprostol. Mifepristone blochează hormonul progesteron, care duce la ruperea căptuşelii uterului şi uciderea bebeluşului. Misoprostol declanşează contracţiile şi eliminarea bebeluşului mort. Aceste medicamente pot fi luate în perioada de început a sarcinii.
Alison Centofante, director în cadrul grupului pro-viață Live Action, a criticat propunerea lui Grossman.
„Doctorul pro-avort Daniel Grossman crede că acum este o perioadă bună pentru a încuraja uciderea unor copilaşi inocenţi,” a scris ea pe Twitter. „Într-o perioadă în care sistemul medical trebuie să fie gata pentru tratarea persoanelor infectate cu Coronavirus, aceşti ’doctori’ obsedaţi de avort îşi folosesc platforma pentru a-şi promova agenda uciderii prin avort.”
Sursa: Christian Headlines

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu