02/05/2017 Meditări, Salvează-ți căsnicia
Greșeli pe care le facem când ne temem să nu pierdem soțul sau soția
După cum scriam, teama ne face să acționăm iresponsabil sau să nu acționăm. Oricare din cele două sunt dăunătoare. Teama nu face decât să înrăutățească lucrurile și să strice relația că vorbim de relații maritale în acest articol. Niciodată teama nu aduce ceva bun într-un astfel de context.
Vorbesc des cu soți sau cu soții pe care teama îi guvernează, teama de a pierde pe celălalt și ciudat este că celor mai mulți temerile li se adeveresc, aproape construiesc acel scenariu negativ care se va împlini. În jurul nostru avem multe exemple de familii destrămate iar fenomenul e pe creștere semnificativă. Când îți este încercată relația ta, dacă ții cont de contextul socio-cultural nu ai nici o speranță că poți repara ceva și unii pierd înainte de a se finaliza bătălia, alții fac voit sau involuntar un fel de suicid al relației în încercarea de a o salva.
Cu mai bine de 20 de ani în urmă pe Siret, undeva în zona în care locuiam, la câteva sate distanță s-a petrecut o scenă înfricoșătoare. Un soț și o soție, cam băuți, au decis să nu mai ocolească până la pod ci să treacă Siretul prin vad. Problema mare a fost că nu au estimat foarte bine pe unde e apa mai mică și din cauză că nici pe pământ nu se țineau bine în picioare, soția a fost dezechilibrată de curentul de apă. Atunci s-au trezit instant amândoi și soțul a sărit să-și ridice soția. Nu reușea, deși erau treziți, corpul era sub influența alcoolului. Soțul văzând că soția se prinde haotic de el și riscă să se înece a decis să o lovească în cap pentru a o putea salva, doar că a lovit-o așa de rău că a ucis-o și mai mult s-a înecat și el.
E dramatic exemplul dar de multe ori acționăm iresponsabil când relația e în pericol fie prin acțiunea în pripă și sub imperiul fricii, fie aplicând procedee auzite de la tot felul de pseudospecialiști, fie prin încercarea „cui pe cui se scoate” sau prin nonacțiune. Dacă ar fi să sumarizez cele mai frecvente greșeli pe care le știu în acțiunea de „nepierdere” a soției sau a soțului aș enumera:
Plângerea către cine nu trebuie. E bine știut că în astfel de momente deja e târziu să mai ții secrete dar cei mai mulți sau cele mai multe se plâng cui nu trebuie. Marius de exemplu e un caz de anul trecut care s-a plâns colegei de birou și plângerea sa a fost ascultată și a primit compasiune și înțelegere de la aceasta. Vă închipuiți ce a urmat. Pe de altă parte Ania a făcut imprudența de a se plânge de soțul ei unei surori „bătrâne” din biserică. Rezultatul? În loc să primească îndrumări de calitate a aflat toată biserica că soțul ei se uita la pornografie. Relațiile cele două amintite sunt rupte și astăzi.
Nu te plânge oricui. Caută să ceri ajutor unei persoane care e calificată să ajute sau care e duhovnicească cu adevărat. Evită „surorile” sau „frații” care umblă din casă în casă cu tot felul de astfel de vorbe. Nu are cum să te ajute, sub nici o formă.
Căutarea de soluții băbești. Am un respect deosebit pentru omenii în vârstă. Pe vremea lor căsniciile rezistau mult mai mult. Nu renunțau când era greu ci trăgeau împreună, totuși prin soluții băbești nu mă refer la asta. Soluțiile băbești sunt acele leacuri ilogice pe care le aplică oamenii. Tot exemplele mă vor ajuta. Diana avea relația distrusă și posibilitatea de își pierde soțul era mare de aceea în disperarea sa a mers la o bătrână din localitate să îi dea sfaturi. Sfaturile sale erau de genul „pune cutare plantă sub cap când doarme” sau „când bea apă pune-i în cană și o picătură de transpirație de a ta sau o lacrimă a ta”. Acum nu știu de ce ar crede unii astfel de variante dar dacă nu e mișcat de lacrimile ce le verși de față cu el, de ce ar fi mișcat de una băută?
Apelarea la pseudospecialiști. Aici mă doare rău pentru că apar tot mai mulți care se numesc specialiști în repararea relațiilor și care le distrug mai tare. Pot da măcar câteva zeci de exemple știute de mine. Când apelați la un specialist în relații cred că e obligatoriu să verificați câteva lucruri: 1. Ce calificare are? 2. Ce vechime are? 3. Ce valori are? 4. Ce recomandări are? 5. Ce rezultate are? Dacă aceste date nu sunt disponibile și credibile nu apelați, mai multă autoritate are o familie normală din biserică cu bune și rele decât un specialist autointitulat.
Renunțarea. E una din atitudinile în fața pericolului de a pierde soțul sau soția. Dan a renunțat imediat ce a aflat de aventura soției sale și calculele sale au fost așa: E mai arătos ca mine, e mai bine văzut ca mine, câștigă mai mult decât mine înseamnă că șansele mele sunt nule. Mentalitatea asta i-a grăbit pierderea soției. Nu așa se pune problema, nu trebuie să te compari cu nimeni pentru că în familia ta cealaltă persoană nu are ce să caute. Nu e top, nu e preselecția la Românii au talent. Pentru soția ta trebuie să lupți.
Totuși ce să fac când simt că îmi pierd soția sau soțul?
S-au scris multe cărți pe acest subiect. Sunt așa de mulți specialiști că nu mai aveți nevoie de unul și nici nu sunt, problema nu e de existența sau nu a materialelor ci de pareza psihică. Noianul de informații ne inundă și riscă să ne înece făcând ca tocmai căutarea de soluții să fie un act suicidal al relației. Îndrăznesc totuși să enumăr o „listă de pași” (ce mă disperă termenul) aceștia ar fi. Oprește-te. Ascultă. Roagă-te. Cere ajutor. Acționează. Teama nu e deloc în lista asta, ea nu are ce căuta. Trebuie să luptăm până la moarte pentru a ne păstra soțul sau soția respectând în același timp dreptul lor de decizie. Dar despre asta cu altă ocazie pentru că deja am scris în trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu