26/12/2017 Meditări
Revenind la tema evanghelizării, că tot vine sezonul, aștern în jurnalul meu câteva gânduri despre două ingrediente esențiale în transmiterea veștii bune și anume respectul și iubirea. Ordinea termenilor nu e la voia întâmplării ci e chiar esențială, dacă chiar avem pe suflet salvarea oamenilor la modul autentic, dacă ne preocupă sincer soarta lor.
Multe acțiuni se fac în numele iubirii, nu are rost să le trecem în revistă pe toate dar ele încep de la simple gesturi sau vorbe și pot ajunge la crime. Care e dragoste adevărată e greu de analizat obiectiv fără un punct de reper. Este numită iubire și cea a mamei pentru copilașul ei de 6 ani dar și cea a pedofilului pentru același copilaș. Poate fi numită iubire și apărerea minorităților și anihilarea lor. Poate fi numită iubire vânătoarea de animale și protejarea lor. Din dragoste se poate săvârși repede crimă și tot din dragoste poate exista jertfire de o viață. Cine iubește cu adevărat? Asta putem afla doar dacă avem un punct de reper neschimbabil, de necontestat, o dovadă de iubire supremă, neomenească dar și umană în același timp.
În materie de evanghelizare, noi facem o sumedenie de erori, tocmai din cauză că nu ne raportăm la Reper, și din cauză că nu copiem stilul și maniera de acțiune a Celui ce atât de mult a iubit lumea. Cred că dacă am avea pe inimă real și ne-ar pasiona salvarea oamenilor am acționa diferit, am „copia” mai mult de la Modelul nostru care, să recunoaștem, chiar a avut „succes” în evanghelizare.
Nu îmi propun să scriu o carte despre evanghelizare ci doar să observ câteva lucruri mărunte la mine și la situațiile în care m-am aflat. Nu reinventez nimic dar mi se pare logic să analizez și să acționez corect dacă nu am rezultatele estimate sau dorite. Și vreau să spun că observ, datorită schimbării mentalității mele în ce privește evanghelizarea, oameni dispuși să mă asculte și chiar schimbați în viața lor, chiar dacă nu în maniera închipuită de mine.
Un mare semn de atenție la ce numim noi iubire. Aparent, din iubire de semeni îi chemăm la biserică, tot din iubire de semeni le spunem despre Dumnezeu, tot din iubire de semeni îi chemăm la evanghelizări, tot din iubire de semeni îi purtăm în rugăciune, dar iubirea asta e doar un termen general, nespecific, ca o masă imensă de ceață care cuprinde ceva și care nu poate fi definit sau cuantificat? E o ceață în care putem acționa în felul dorit de noi fără ca cineva să ne ceară socoteală? Nicidecum. Nu putem iubi cum vrem noi, nu putem inventa o iubire a noastră pe care să o impunem. E drept că iubirea are componenta personală, dar iubirea nu înseamnă „cum vreau eu” ci înseamnă altceva.
Nu putem iubi corect dacă disociem iubirea de respect. O iubire fără respect e hidoasă. Un om care „știe el cum e mai bine” și aplică acea iubire contrar voinței persoanei iubite, are probleme psihice grave și din păcate așa facem prea des, credem că putem salva prin puterea noastră oameni, credem că le putem călca în picioare valorile, că le putem batjocori originile, că le putem bagateliza tradițiile și obiceiurile și ne mai credem și bravi pentru asta. Scuze că zic, dar sunt apucători de oameni care trebuie să se pocăiască repede până nu demolează tot în jur. Nu putem iubi cu forța, asta nu ar mai fi iubire, ar fi viol. Mântuitorul ne spune clar „dacă voiește cineva”. Asta e cea mai mare dovadă de respect de care și noi avem nevoie, dacă voiește cineva.
Lipsa de respect e vizibilă, uneori grotesc în ignoranța neoprotestanților cu privire la cultură, origini, influențe în ceea ce îi privește pe oamenii de alte religii. Apoi e vizibilă în felul de viață schizoid, în sensul că predicăm una și trăim prea adesea la fel ca cei pe care vrem să îi smulgem din păcat și asta e lipsă de respect. Măcar dacă trăiești la fel, taci din gură, de ce și-ar schimba religia? Lipsa de respect se vede și în atitudinea cu care îi chemăm, la atitudinea față de ei când îi avem „în mână”. Am văzut scene și am auzit conversații absolut jenante de îmi venea să intru în pământ de rușine. Apoi lipsa de respect se poate vedea la evanghelizările din biserici unde mi-ar lua mult timp să termin de înșiruit erorile grave pe care le facem. Tot așa se vede lipsa de respect în viața de zi cu zi, de la modul de relaționare până la disponibilitatea de a conversa cât și tonalitatea cu care o facem. Se vede în like-urile sau share-urile de pe facebook, în comentarii și discuții. Lipsa de respect se vede și după ce omul „s-a pocăit” când în cele mai multe situații e uitat undeva înăuntru, dar bine că e acolo.
Iubirea fără respect în situația evanghelizărilor e un monstru. Nu e iubirea lui Hristos, e o iubire privată, o închipuire personală, rezultatul unui orgoliu sau deziderat personal. Iubirea care vine de sus e plină de înțelepciune și deci e curată, pașnică, blândă, ascultătoare, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, fără ipocrizie. Semenii nu au nevoie de o iubire a unei religii, nu au nevoie de o iubire a ta, personală, nu au nevoie de ceea ce au deja ca sa schimbe cu ce preferi tu, ei au nevoie de Iubirea lui Isus, de dragostea divină.
Vor veni evanghelizările, oare cum vom acționa?
ELEVANŢA EDUCAŢIEI CREŞTINE ÎN
POSTMODERNISM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu