ÎNGER. Un înger biblic (ebr. mal’ak, gr. angelos) este, prin derivare şi funcţie, un mesager al lui Dumnezeu, care-l cunoaşte faţă în faţă şi prin urmare este o fiinţă dintr-o categorie mai înaltă decât omul. Este adevărat că este o creatură, în esenţa sa originală fiind un spirit sfânt şi necorupt, înzestrat însă cu voinţă liberă şi de aceea nefiind imun la ispită şi păcat. Există multe indicii ale unei căderi a îngerilor, sub conducerea lui Satan (Iov 4:18; Isaia 14:12-15; Ezechiel 28:12-19; Matei 25:41; 2 Petru 2:4; Apocalipsa 12:9), deşi acest subiect se încadrează în sfera demonologiei. Sulurile de la Qumran conţin o ierarhie dublă a îngerilor, cu oameni muritori asociaţi, unii din tărâmul luminii, ceilalţi din tărâmul întunericului. Ambele Testamente folosesc acelaşi cuvânt pentru muritori şi pentru mesagerii obişnuiţi. Materialul biblic va fi examinat în ordine cronologică, dar fără a discuta problemele cronologice.
I. În Vechiul Testament
Probabil că în afară de *Îngerul Domnului, care este manifestarea lui Iahve, îngerii sunt fiinţe spirituale separate de Dumnezeu şi, afară de cazul că au păcătuit, sunt de o integritate, bunăvoinţă şi supunere indiscutabilă faţă de El (cf. 1 Samuel 29:9; 2 Samuel 14:17, 20; 19:27). Îngerii li se pot arăta oamenilor ca purtători ai unor porunci sau veşti speciale de la Dumnezeu (Judecători 6:11-23; 13:3-5, etc.; vezi II., mai jos). Ei pot aduce ajutoare concrete pentru nevoile slujitorilor muritori ai lui Dumnezeu (2 Împăraţi 19:5-7; vezi II., mai jos). Ei pot îndeplini misiuni de asistenţă militară (2 Împăraţi 19:35, etc.) sau, mai rar, pot îndeplini acţiuni ostile faţă de Israel (2 Samuel 24:16 ş.urm.). Bărbaţii din Sodoma (Geneza 19 passim) şi orice alţi oameni răi pot fi loviţi de îngeri. Potenţialul lor de luptă, subînţeles în Geneza 32:1 ş.urm.; 1 Împăraţi 22:19, este prezentat mai specific în Iosua 5:13-15; 2 Împăraţi 6:17; şi de aici vine titlul familiar al divinităţii, Domnul Dumnezeul oştirilor.
La început oamenii au asociat îngerii cu stelele. Această asociere a cauzat una dintre ideile poetice ale lui Iov, care îi prezintă pe îngeri ca şi martori la creaţie (Iov 38:7, vezi mai jos; cf. Judecători 5:20; Apocalipsa 9:1). Măgăriţa lui Balaam a fost mai conştientă de prezenţa unui înger al Domnului decât a fost stăpânul ei orbit de lăcomie, care merită mustrarea divină (Numeri 22:21-35). Ne sunt familiari îngerii din conversaţiile cu Avraam (Geneza 18:1-16) sau din visul cu scara lui Iacov (Geneza 28:12). Îngerii păzitori individuali sunt probabil menţionaţi în Psalmul 91:11; unii discern în Iov 33:23 pe îngerul morţii (cf. ICC, ad loc.). Aceste idei rudimentare în VT, devin doctrine foarte speculative în literatura rabinică neinspirată. Termenul „fiii lui Dumnezeu” înseamnă simplu „îngeri” – descendenţa implicată este mintală sau spirituală şi nu fizică. Fiinţele indicate în felul acesta pot fi îngeri buni (Iov 38:7; vezi mai sus), îngeri care s-ar putea să fie buni (Iov 1:6; 2:1) sau îngeri căzuţi în păcat (Geneza 6:4). Un alt termen special este qedosim, „cei sfinţi”, „sfinţii” (Iov 5:1; Psalmul 89:5, 7; Daniel 8:13, etc.). Acest ultim termen probabil că este mai puţin specific, deoarece poate fi folosit chiar şi într-un context de critică potenţială (cf. Iov 15:15). Cuvântul ‘elohim (Psalmul 8:5; cf. Evrei 2:7) este tradus „Dumnezeu” sau „divin” (Moffatt), dar traducerea familiară „îngeri” rămâne controversată. Trebuie remarcat de asemenea în aramaica lui Nebucadneţar termenul „veghetor” sau „străjer”, ir; cf. Daniel 4:13,17. Vezi de asemenea *Heruvim, *Serafim.
Cu excepţia unor diferenţe minore faţă de Daniel, materialul examinat până acum este în general pre-exilic, cel puţin la origine. Aici îngerii continuă să fie ecouri ale unei voinţe superioare, lipsiţi de personalitatea aceea independentă care avea să fie dezvoltată în scrierile de mai târziu.
În cărţile post-exilice este incontestabil că portretul îngerilor se conturează mai bine. „Omul” care este ghidul lui Ezechiel stabilit de Dumnezeu pentru a-l conduce în templul ideal este un concept tranzitoriu (cap. 40 ş.urm.), omologul său devine în mod explicit un înger tălmăcitor în Zaharia 1-6. Lucrarea de mijlocire pentru Israel în Zaharia 1:12 se cere menţionat în mod special. Dacă ţinem cont că „sfinţi” înseamnă „îngeri” în acel context, ultimele cuvinte din Zaharia 14:5 devin foarte interesante în lumina prezicerilor evangheliilor sinoptice cu privire la a doua venire.
Angelologia VT atinge dezvoltarea cea mai completă în cartea lui Daniel, cea mai veche apocalipsă ebraică. Aici îngerii primesc pentru prima oară nume proprii şi se poate spune că au o personalitate. Gavril explică multe lucruri lui Daniel, la fel ca şi însoţitorul divin al lui Zaharia (Daniel 8:16 ş.urm.; 9:21 ş.urm.). În ambele cărţi îngerul este un purtător de euvânt al lui Dumnezeu şi i se pot pune întrebări, dar îngerul prezentat de Daniel are un portret mai bine conturat şi mai convingător. Mihail are funcţia specială de înger păzitor al Israelului (Daniel 10:13/21- 12:1), iar alte natiuni se pare că au şi ele îngeri (Daniel 10:20). Faptul acesta a devenit obişnuit în gândirea rabinică. Avem un crâmpei vizionar în locurile cereşti, unde există nenumărate miriade de îngeri în jurul tronului (Daniel 7:10; cf. Deuteronom 33:2; Neemia 9:6; Psalmul 68:17 pentru o imagine mai palidă).
II. În Noul Testament
NT acceptă şi confirmă ideile VT, deşi desfăşurările din literatura neinspirată din perioada intertestamentală prezintă importanţă istorică. Evrei 1:14 defineşte îngerul atât ca un mesager al lui Dumnezeu cât şi ca un slujitor pentru om; NT, în ansamblul său, sugerează o relaţie mai profundă de simpatie şi slujire (cf. Apocalipsa 19:10; Luca 15:10). Ideea de înger păzitor personal s-a conturat mai bine, ca în literatura rabinică (Matei 18:10; cf. SB, ad loc.; şi în Faptele Apostolilor 12:15). Nu lipsesc nici misiunile speciale de comunicare pentru indivizi: arătarea lui Gavril la Daniel poate fi comparată cu arătarea lui Gavril la Zaharia (Luca 1:11-20) şi Maria (Luca 1:26-38; cf. Matei 1-2 passim; Faptele Apostolilor 8:26; 10:3 ş.urm.; 27:23, etc.). Rolul de ajutor activ pentru omenire este observat în Faptele Apostolilor 5:19 ş.urm.; 12:7-10, care ne aduc aminte de Ilie sub ienupăr. Tronul lui Dumnezeu este înconjurat de nenumărate miriade de îngeri, aşa cum a spus deja Daniel (Evrei 12:22; Apocalipsa 5:11, etc.).
VT ne dă de înţeles că îngerii au fost martori bucuroşi, nu neapărat participanţi activi, la actul de creaţie făcut de Dumnezeu (Iov 38:7). În NT ei sunt asociaţi îndeaproape cu darea Legii (Faptele Apostolilor 7:53; Galateni 3:19; Evrei 2:2) şi nu este o inconsecvenţă să fie asociaţi şi cu judecata de pe urmă (Matei 16:27; Marcu 8:38; 13:27; Luca 12:8 ş.urm.; 2 Tesaloniceni 1:7 ş.urm., etc.). Se poate ca ei să aibă şi misiunea specială de a-i duce pe morţii neprihăniţi în sânul lui Avraam (Luca 16:22 ş.urm.). S-a încercat prea puţin o descriere directă a înfăţişării îngerilor. Există indicii că înfăţişarea şi veşmintele lor sunt strălucitoare, de o frumuseţe uluitoare, nepământeană, pe care arta creştină a încercat să o exprime în felul ei (Matei 28:2 ş.urm. şi textele paralele; Luca 2:9; Faptele Apostolilor 1:10). VT dă dovadă de reţinere când vorbeşte despre *heruvim (Ezechiel 10) şi *serafim (Isaia 6). Strălucirea feţei lui Ştefan, când a fost condamnat, reflectă frumuseţea angelică (Faptele Apostolilor 6:15).
Cristosul întrupat a fost slujit de îngeri în mai multe ocazii (Matei 4:11; Luca 22:43) şi ar fi putut porunci la mii de îngeri, dacă ar fi vrut, atunci când era în Ghetsimani sau în altă parte, ca să se abată de la calea jertfei care îi era destinată (Matei 26:53).
În anumite pasaje există o nuanţă ciudată de ostilitate sau suspiciune faţă de îngeri. Faptul acesta are paralele, fără legătură, în literatura rabinică. Romani 8:38 se referă la îngeri căzuţi în păcat şi aceasta explică şi pasajul nedumeritor din 1 Corinteni 11:10, care ar trebui citit în lumina textului din Geneza 6:1 ş.urm. O exegeză specială este necesară pentru Galateni 1:8 şi 1 Corinteni 13:1, cât şi pentru avertismentul sever din Coloseni 2:18. Nu încape îndoială că scriitorul Epistolei către evrei a insistat atât de mult asupra superiorităţii Fiului faţă de oricare înger (Evrei 1) tocmai datorită vreunei erori doctrinare a cititorilor săi.
Înţelesul esenţial al textului din Iuda 9 (care este în parte paralel cu 2 Petru 2:10 ş.urm.) pare să fie acela că îngerii căzuţi în păcat păstrează din starea lor originală o anumită poziţie şi demnitate, aşa încât nici chiar tovarăşii lor care nu au căzut în păcat să nu-i dispreţuiască, ci să lase în seama lui Dumnezeu judecata finală. Se spune că incidentul menţionat de Iuda a fost relatat în înălţarea lui Moise, un fragment de Midraş apocaliptic. Acolo Satan cere trupul lui Moise pentru împărăţia sa de întuneric, pentru că Moise l-a omorât pe egiptean (Exod 2:12) şi era deci un ucigaş, indiferent care ar fi fost virtuţile sale mai târziu. Ultimele onoruri nu îi sunt date lui Satan, dar chiar şi arhanghelul Mihail a trebuit să-şi stăpânească limba în faţa duşmanului omenirii.
BIBLIOGRAFIE 2961. Berkhof,Systematic Theology, 1949, p. 141-149, şi manuale similare; H. Heppe, ReformedDogmatics, 1950, p. 201-219; TDNT 1, p. 74-87; NIDNTT 1, p. 101-105, 449-454 (cu bibliografiile). Cu privire la literatura rabinică, vezi SB, pentru pasaje specifice din NT; R. A. Stewart,Rabinic Theology, 1961. Cu privire la aspectul de la Qumran, Y. Yadin, The Scroll of the War of the Sons of Light against the Sons of Darkness, 1962, p. 229-242. R.A.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu