Matia Blog Crestin: Revelația lui Dumnezeu

miercuri, 15 ianuarie 2020

Revelația lui Dumnezeu

În limbaj teologic revelația este o mișcare din transcendent spre imanent, dinspre Dumnezeu înspre om. Și asta este și diferența dintre religie și credință în contextul revelației. În timp ce religia este o acțiune umană de recuperare a unei relații pierdute cu Dumnezeu, credința este răspunsul omului la inițiativa revelatorie a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte dacă religia este direcționată din imanent înspre transcendent, credința este totdeauna o acțiune bazată pe revelația transcendentului în imanent. Dacă actul creației a fost primul moment al revelației de sine a lui Dumnezeu, momentul culminant al revelaţiei progresive și continue a lui Dumnezeu în istoria umană este revelația Dumnezeirii în evenimentul hristic.

Hristos este în limbajul Noului Testament, prima și ultima vorbire a lui Dumnezeu (Ioan 1:1; Evrei 1: 1, 2); revelația supremă a ființei Tatălui (Evrei 1: 3); nu numai singurul care l-a văzut vreodată pe Tatăl (Ioan 1:18, 6:46), dar mai mult, el este imaginea vizibilă (grecescul eikon-chipul) a Dumnezeului nevăzut (Coloseni 1: 15).

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este inițiatorul unei noi metode de curățire de păcate (Ioan 2: 1-11); noul loc de întâlnire dintre om și Dumnezeu (Ioan 2:12-25) și dintre om şi om (Efeseni 2:13-16), noul reper al mântuirii neamului omenesc (Ioan 3: 14); noua apă duhovnicească (Ioan 4:13-14, 7: 37-38); noua pâine duhovnicească (Ioan 6: 35, 41); noua lumină duhovnicească (Ioan 8: 12).

Hristos este apropierea maximă a lui Dumnezeu de om, dar și a omului de Dumnezeu. El este Omul (Ioan 19: 5), pentru că în El nu există nici o contradicție între ceea ce este uman (natura sa umană) și ceea ce este divin (natura sa divină). În minunea Întrupării, natura divină de Fiu, a lui Hristos, s-a unit într-un mod neamestecat, nealterat și neschimbat cu natura Sa umană. Unul din cele mai profunde texte biblice, care să descrie această taină a Dumnezeirii devenită umanitate, este Filipeni 2: 5-8.

Să aveţi în voi gîndul aceasta, care era şi în Hristos Iisus. El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat chip de rob făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.

Începând cu statutul Fiului lui Dumnezeu în postura sa pre-întrupare, apostolul Pavel, explică Filipenilor că Hristos a renunțat la toate privilegiile (grecescul harpagmos), decurgând din statutul lui de Fiu având chipul lui Dumnezeu, iar în întrupare a luat chip de om. Această dezbrăcare de sine (grecescul ekenosen), nu este renunțare la natura divină și îmbrăcarea cu natura umană, ci este evenimentul tainic al comuniunii naturii divine cu cea umană, în așa manieră că natura divină se exprimă vizibil în umanitate și umanitatea este exprimată în divinitate.

Implicațiile pentru viața creştină sunt importante. În primul rând Hristos este Dumnezeu făcut vizibil. Lui Filip, Hristos îi spune: Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl, Ioan 14: 9). În al doilea rând, Hristos este Omul, cel de-al doilea Adam (1 Corinteni 15: 45-49). În al treilea rând, Hristos este modelul întru care orice om este chemat spre devenire (Romani 8:29).

Așadar, evenimentul hristic, ca și culminare a revelației divine, revelează nu numai minunea venirii lui Dumnezeu în Hristos, în participarea intimă a ființei umane, dar și modelul participării omului în ființa divină, prin Omul Iisus Hristos. Și de fapt asta este viața creştină autentică, să fi părtaș firii dumnezeiești, după ce ai fugit de stricăciunea care este în lume (2 Petru 1: 4)

Daniel Oprean