1 Petru 4:12 „Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, „1 Petru 1:7 „pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, ”
Claudiu a fost un tânăr credincios, care a murit într-un accident auto în timp ce mergea cu alți tineri într-o misiune de ajutorare a celor săraci. Alți doi tineri au fost răniți, dar fără urmări.
Duminică dimineața, la o zi după accident, am mers înaintea bisericii , care era împietrită de durere și împresurată de întrebări dureroase. Cum de a fost posibil așa ceva?
Furtuna de la Bulz a adus aceleași întrebări, însoțite de aceiași durere. Cum a fost cu putință?
Am citit un comentariu în care se afirma că nu s-ar fi întâmplat acest lucru dacă tinerii erau în biserică, la rugăciune. Probabil că autoarea comentariului are dreptate…!
Tinerii sunt la adăpost de asemenea pericole dacă stau în biserică. Acolo nu este furtună. De fapt, deseori, nu este nici măcar cea mai mică adiere de vânt. Nici de plouat, nu plouă. E doar arșiță și secetă. Se transpiră mult stând pe scaune. Dar, întradevăr, lucurile sunt sigure…!
În aburii alcolului, în mijlocul desfrâului, fata Irodiadei a jucat, iar capul lui Ioan Botezătorul a fost tăiat și adus pe o farfurie ca răsplată pentru dansul ei . Cel mai mare om născut din femeie a fost ucis într-un mod cutremurător. Ți se revoltă sufletul citind cuvintele care descriu moartea lui. Cum de a permis Dumnezeu o asemenea grozăvie?
Viața, cu dramele ei, ne confruntă cu slăbiciunile credinței noastre. Suntem dărămați când se abat încercări de foc peste noi. Suntem derutați și clătinați în credință pentru că rădăcinile noastre sunt mult prea pământești. Suntem prea mici , prea omenești ca să înțelegem că adevărata moarte este să ții prea mult la viață.
Veșnicia, răsplata cerească, bucuria învierii sunt doar concepte. Când vor deveni realități atunci nicio furtună nu ne va darâma. Slujind pe Hristos poți fi rănit, lipsit de pâine, bolnav, prigonit, abandonat de oameni, dar niciodată părăsit de Dumnezeu. Și e mai ferice să fii acasă cu El decât în valea umbrei morții.
Dumnezeu știe lungimea vieții oricărui om. Cum alegi însă să parcurgi drumul numit viață, depinde de tine.
Slujește Domnului cu credință, chiar dacă furtunile vor smulge copacii, vor dărâma corturi și vor declanșa fulgere și tunete pe la amvoane sau prin ungherele umbrite ale judecății omenești.
Slujește Domnului în neprihănire, cu curăție de inimă, potrivit voii Lui, ținând sus Cuvântul vieții.
În fond, acolo sus, în raiul lui Dumnezeu, e mereu senin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu