17 noiembrie 2019 a fost o zi specială în care Misiunea Genesis și-a unit gândurile și inimile pentru a scoate în evidență identitatea misionară pe care o avem ca biserică. A fost o zi în care Dumnezeu a fost chemat să Își facă simțită Mâna puternică peste toate proiectele și mai cu seamă asupra tuturor misionarilor plecați să vestească Evanghelia până la marginile lumii.
A fi misionar face parte din misiunea fiecărui creștin, de aceea nu putem considera această lucrare ca ceva în plus. Este ceea ce ne-a fost încredințat de Domnul Isus. Când El a încredințat apostolilor misiunea de a vesti Evanghelia, nu le-a spus să predice doar în Ierusalim sau numai la Roma, ci pretutindeni, la toate popoarele.
Cuvintele Domnului Isus Hristos „mergeți în toată lumea şi predicați Evanghelia la toate popoarele” reprezintă ultimul testament încredințat Bisericii. De aceea, în calitate de biserică vrem să ne supunem la tot ceea ce Dumnezeu ne cere pentru a răspândi Evanghelia. Uneori suntem ispitiți să credem că această lucrare este ceva în plus, că nu noi ar trebui să o facem, că nu acum e vremea ei sau poate nu dispunem de suficiente resurse umane sau financiare.
Când Isus a încredințat apostolilor misiunea de a vesti Evanghelia, nu le-a spus să predice doar înIerusalim sau numai la Roma, ci pretutindeni, la toate popoarele.
Suntem Biserica Philadelphia căreia îi este adresat mesajul din Apocalipsa 3:7-8:
Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ține cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide: „Știu faptele tale: iată ți-am pus înainte o ușă deschisă pe care nimeni n-o poate închide…”
Este adevărat că noi nu suntem bogați, nu dispunem de avuții cu care nu avem ce să facem, dar dispunem de un tezaur, o comoară ascunsă în noi. Duhul Sfânt este cel ce ne inspiră în această lucrare și prin El noi suntem biruitori în propovăduirea Evangheliei celor morți în păcat.
Dispunem de un potențial pe care Dumnezeu ni l-a dat prin tânăra generație. Astfel, lucrarea de misiune devine tot mai puternică prin proiectele ce cresc de la o zi la alta:
- Suport pentru misionarii trimiși de APME în peste 23 de țări ale lumii (pe termen nelimitat).
- Suport pentru călătoriile misionare ale liderilor de misiune.
- Suport pentru misionari pe termen scurt în diferite țări ale lumii.
- Suport pentru CRST, organizație care pregătește tineri pentru a deveni misionari.
- Suport pentru ITPB, unde tinerii studiază în a deveni pastori atât pentru generația actuală, cât și pentru cea viitoare.
- Suport pentru programul din România.
- Suport pentru evangheliști în România, India, Madagascar, Mozambic, Kenia, Uganda.
- Suport pentru construcții de biserici în România, India și Africa.
- Suport pentru orfelinate în România, India și Africa.
- Suport pentru biserici ale fraților leproși din Africa, India și România.
- Suport pentru plantarea de biserici în România, India și Africa.
- Suport pentru mass-media în America, România și Madagascar.
- Suport pentru copiii abandonați de părinții lor, indiferent de locul unde se află.
- Revista de misiune GENESIS.
Toate aceste proiecte se reînnoiesc printr-un program numit „Promisiune prin credință”. Fiecare membru al bisericii primește un formular care conține toate proiectele misiunii. Cei ce simt chemarea Domnului de a se implica completează formularul, specificând în care program doresc să fie implicați, suma cu care vor să contribuie lunar, trimestrial sau o singură donație pe an.
Anul acesta, programul din 17 noiembrie a început cu Imnul Americii, intonat de fanfara bisericii, timp în care copiii de la școala duminicală au intrat fluturând steagurile țărilor în care Misiunea Genesis este implicată. A urmat Imnul României, intonat tot de fanfara bisericii, timp în care alți copii au defilat cu steaguri până în fața altarului. Un cvartet de trompete a anunțat proclamarea unui mesaj biblic din Apocalipsa 7:9-12:
După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini, şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, Care șade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”. Şi toți îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu fețele la pământ în faţa scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: „Amin. Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea şi tăria în vecii vecilor! Amin.”
Biserica, în semn de respect s-a ridicat în picioare, copiii au îngenuncheat cu steagurile țărilor reprezentate, iar pastorul Pavel Bochian a rostit rugăciunea de binecuvântare pentru întreaga lucrare misionară desfășurată prin Misiunea Genesis. Rev. Ilie U. Tomuța, directorul Misiunii a rostit cuvântul de bun-venit pentru întreaga audiență și pentru cei ce au urmărit programul prin internet.
A fi misionar face parte din misiunea fiecărui creștin.
Pe lângă salutul de bun-venit, fratele Ilie U. Tomuța a prezentat trei misionari care slujesc în Grecia. Dumitrița Militaru împreună cu John și Raluca Țirla. Fratele Adi Rus, asistentul director al Misiunii a condus biserica la închinare prin două rugăciuni. A urmat transmisia unui clip video din partea unor misionari, pastori sau parteneri ai Misiunii Genesis.
- Dr. Tim Hill – președintele organizației Church of God
- Dr. Tony Lane – Administrative Bishop Church of God Romanian Territory
- Dr. Valentin Dedu – Timișoara, România
- Pastor Eugen Iordache – Galați, România
- Pastor Sile Rosche – București, România
- Pastor Emil Meștereagă – București, România
- Pastor Vasilică Croitor – Medgidia, România
- Pastor Simion Tomuța – Arad, România
- Pastor Gabriel Smalberger – Constanța, România
- Pastor Iacob Bergheanu – Credo TV
- Pastor Nicu Geantă – București, România
- Decan Florin Duciuc – Decan CRST, Agigea, România
- Marcel Șaitiș – misionar în Madagascar
- Familia Brădean – misionari în Uganda
- Iulia Șmalberger – coordonatorul Misiunii Genesis în România
- Nuți Cristea – director orfelinat Debora, Arad, România
- Maria Lehene – misionară în Bangladeș
- Familia Geoca – misionari în Albania
- Doru Pavel – misionar în România
- Ramona Ciobanu – România
- Tiberiu Turturean – misionar în Bangladeș
- Nicu Elena Sima – misionari în Bulgaria
- Alin Panican – Director Bread of Life – București, România
- Saji George – pilot, membru în bordul Love in Action
Toți aceștia au transmis mulțumirile lor pentru colaborarea cu Misiunea Genesis. Au urmat momente muzicale, apoi cei trei misionari au prezentat lucrarea pe care Dumnezeu o face prin ei în Grecia. Mesajul Evangheliei a fost rostit de fratele Florin T. Cîmpean și fratele Simi Timbuc, pastorul Bisericii Bethezda Romanian Penticostal Church din Detroit.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru o asemenea lucrare. Dorința noastră ca misiune este să putem ajunge cu Evanghelia peste tot unde este nevoie. Dorim să vă punem la dispoziție fotografii din cadrul acestei sărbători a Misiunii Genesis.
REV. ILIE U. TOMUȚA
DIRECTOR GENESIS MISSION
Uțu Tomuța este căsătorit cu Mariana și au doi copii. Coordonează Misiunea Genesis și Revista Genesis. Scrie jurnalul online „Din viața de zi cu zi” în care publică săptămânal texte scurte pentru suflet și minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu