Utilizarea țesutului fetal provenit de la ființe umane avortate în cercetarea medicală pune mai presus sănătatea unora de distrugerea deliberată a vieții altora. Această preferință este incompatibilă cu angajamentele fundamentale ale medicinei. În fața crizei globale, trebuie să ne respectăm mai ferm ca niciodată principiile etice.
În iunie 2019, Departamentul de Sănătate și Servicii Umane – HHS, [ministerul Sănătății din SUA, n.tr.] a anunțat că guvernul federal va schimba abordarea față de activitatea de cercetare care utilizează țesut fetal obținut în urma avorturilor elective. Proiectele de cercetare folosind un astfel de țesut – adică cele derulate de Institutele Naționale de Sănătate – vor fi întrerupte. Proiectele externalizate și aflate deja în curs pot fi continuate până la finalul perioadei de finanțare, dar noile proiecte vor trebui să fie avizate de un grup consultativ de etică. HHS a exprimat astfel preocuparea administrației Trump: „Promovarea demnității vieții umane de la concepție până la moartea naturală este una dintre prioritățile principale ale administrației președintelui Trump.”
Acest grup consultativ de etică nu a fost convocat încă și, deocamdată, nu au fost finanțate noi proiecte care implică cercetare pe țesut fetal. Acesta este un succes important pentru mișcarea pro-viață.
Cu toate acestea, în cel puțin un caz important, noua politică a restricționat un proiect de cercetare relevant pentru actuala criză de sănătate cauzată de COVID-19: cercetătorul Kim Hasenkrug a solicitat permisiunea de a studia pe „șoareci umanizați” – șoareci ai căror plămâni au primit grefe de țesut de la feți umani avortați. Această cercetare ar putea fi de ajutor în generarea de terapii pentru pacienții cu COVID-19.
Răspunsul a fost previzibil. Câțiva Democrați au trimis o scrisoare secretarului pentru Sănătate și Servicii Umane [ministrul Sănătății, n.tr.], Alex Azar, în care arată că
„Din cauza restricțiilor dvs., Institutul Național de Sănătate nu poate utiliza țesut fetal uman pentru a dezvolta modele animale de COVID-19 pe care să se poată testa potențiale vaccinuri și tratamente care să încetinească sau chiar să pună capăt acestei crize globale de sănătate. Această inacțiune ar putea, în cele din urmă, pune în continuare cetățenii în pericol de îmbolnăvire sau deces din cauza COVID-19.”
La rândul lor, un număr de membri Republicani ai Camerei Reprezentanților și Senatului [cele două camere ale Congresului, parlamentul federal american, n.tr.] au emis declarații de sprijin pentru noua politică și au cerut administrației să nu relaxeze restricțiile. Opinia liderilor religioși a cântărit și ea. Președinții a patru comisii episcopale, împreună cu alți eticieni, au trimis o scrisoare șefului Administrației pentru Alimente și Medicamente, cerând ca aceasta să se asigure că orice vaccin pentru COVID-19 aflat în curs de dezvoltare să fie „lipsit de orice conexiune cu avortul.”
Administrația are o politică corectă.
Este important să evităm trei încadrări greșite ale acestei controverse, pe care le voi identifica mai jos.
Stiință contra religie
Controversa asupra cercetării pe țesut fetal, în special atunci când materialul provine din avorturi elective, a fost încadrată de mult timp ca o problemă de „religie împotriva științei”. Asemenea încadrare presupune o viziune a religiei în antagonism cu rațiunea și presupune că obiecțiile la avort se bazează, fundamental, pe religie. De fapt, umanitatea copilului nenăscut este clar stabilită de știință, iar rațiunea ne arată că trebuie să tratăm la fel cazurile similare, oferind protecție împotriva lipsirii arbitrare de viață a oricărei ființe umane.
Cu toate acestea, merită analizate obiecțiile etice mai specifice privind utilizarea țesutului fetal în activitatea de cercetare. Căci s-ar putea obiecta că fapta rea a fost deja săvârșită, iar acum există cel puțin oportunitatea de a îndrepta, măcar parțial, un rău cu un bine.
Totuși, acest efort de a scoate binele din rău este tocmai motivul de îngrijorare. Luați în considerare două preocupări.
Una este cea pentru rezultatele preconizate: să presupunem că cercetările pe rămășițele umane provenite din avort aduc, într-adevăr, progrese semnificative în medicină (o afirmație extrem de contestată, de altfel). Este nerezonabil să ne temem că astfel s-ar îmbunătăți „reputația” industriei avortului? Că acest prestigiu și stima sporită i-ar motiva pe profesioniștii din diferite ramuri medicale să participe la practica avortului? Adevărul este că avortul este o afacere murdară, al cărei scop final este lipsirea de viață a unor ființe umane nenăscute; nu putem da acestui adevăr urât lustrul respectabilității pe care salvarea de vieți îl aduce cu sine.
O a doua preocupare este cea referitoare la dreptate. Ne așteptăm să nu fie create stimulente pentru moartea niciunei ființe umane și nici să nu fie diminuată, indiferent de cale, motivația de a contribui la salvarea acesteia. Dacă o clasă anume de ființe umane ar fi desemnată ca „disponibilă” nu numai pentru a fi arbitrar lipsită de viață în beneficiu individual, ci și pentru ca rămășițele sale fizice să fie utilizate, fără consimțământ, în beneficiul societății, atunci acest lucru ar fi, cu siguranță, contrar așteptării rezonabile de mai sus și noțiunii de dreptate în general. Este oricum destul de rău că ființele umane nenăscute sunt ucise arbitrar; nu trebuie să mai agravăm nelegiuirea, prin metamorfozarea ei într-un „beneficiu social”.
Așadar, există motive întemeiate pe etică și dreptate, pe rațiune și nu pe credința religioasă, măcar pentru a pune frână finanțării cercetărilor care implică rămășițele ființelor umane avortate – dacă nu pentru a o opri cu totul.
Etică versus știință
Dar acest adevăr moral riscă să provoace o altă eroare de încadrare: aceea că etica s-ar opune imperativelor progresului științific. Așa cum The New York Times scria odată cu privire la politica de cercetare pe celulele embrionare stem a administrației George W. Bush: „Președintele Bush poate încerca să apere restricțiile impuse privind cercetarea pe celule embrionare stem din punct de vedere religios sau moral… Ceea ce nu poate face este să invoce argumentul adevăratei științe.”
Numai că aceasta este o știință în „travesti”. Este adevărat, anumite norme pe care oamenii de știință trebuie să le respecte provin într-un anumit fel din afara câmpului științific. A obține acordul informat al subiecților de cercetare este un asemenea exemplu. Știința este ea însăși guvernată de etică, dedicată valorilor umane veritabile – cum ar fi adevărul – și are norme morale referitoare la onestitatea și integritatea cercetării. În aceste privințe, etica este o parte a științei adevărate.
Mai mult decât atât, știința este profund socială, nu numai metodologic, ci în următorul sens: știința apare în, prinde contur și este modelată de comunitatea din care face parte. Astfel, oamenii de știință au obligații față de membrii acelei comunități, fără de care, evident, nu ar exista știință contemporană.
A antagoniza știința, moralității, în loc de a vedea știința etică drept o îmbunătățire a practicii științifice, este astfel o viziune îngustă. S-ar argumenta că oamenii de știință care „nu sunt dispuși să se dea în lături de la nimic”, care urmăresc succesul „cu orice preț” sau care pun țelul științific deasupra oricărei considerații etice sunt, în opinia mea, cercetători falși. Același lucru este valabil și pentru oamenii de știință care se văd în opoziție cu normele comunității „etice” din care fac parte. Efortul de a ne asigura că știința este etică este un efort pro-știință, fără niciun echivoc.
Etică versus medicină
O eroare similară poate fi observată în afirmația că preocupările etice privind cercetarea pe țesut fetal sunt antagonice scopurilor medicinei.
Efortul de a crea un vaccin împotriva COVID-19 nu este unul de cercetare științifică „pură” sau speculativă, ci unul la granița științei și a medicinei. Retorica celor care se opun politicii administrației Trump primește astfel consistență din partea limbajului medicinei: cură, pacient, terapie ș.a. Politica, s-ar putea crede, se află în opoziție cu acestea și cu scopurile fundamentale ale medicinii moderne.
Și aceasta este tot o încadrare falsă. Practica medicinei are astăzi drept țel principal deplinătatea sănătății, mai ales atunci când acestă deplinătate poate fi realizată în viața acelor pacienți în slujba cărora s-a pus un medic.
Cei care doresc să vadă abrogată politica administrației Trump în privința cercetării pe țesut embrionar se bazează pe limbajul acestei practici: dacă medicii sunt dedicați sănătății pacientului, atunci trebuie să fie căutat un vaccin împotriva COVID-19 cu orice preț. Numai astfel obiectivul cel mai proeminent al medicinei poate fi atins.
Dar angajamentul față de felul de țel care modelează și substanțiază o profesie precum dreptul, sau preoția, sau medicina, nu poate fi o simplă chestiune de permutare de ici colo. Sfântul Augustin spunea că liderii religioși, dedicați Adevărului, nu trebuie să se facă luntre și punte în vederea obținerii scopului propus, ca nu cumva să submineze însuși fundamentul cauzei lor. În mod similar, avocații nu trebuie să caute mijloace nedrepte pentru a obține rezultatele dorite, iar medicii nu trebuie să susțină măsuri anti-sănătate, urmărind scopul realizării acesteia.
Dar tocmai asta este ceea ce implică utilizarea țesutului fetal provenite de la copii avortați: pune sănătatea unora mai presus de distrugerea deliberată a vieții altora. Această preferință este incompatibilă cu angajamentele fundamentale ale medicinei și, prin urmare, nu este surprinzător să găsim medici în primele rânduri ale opoziției față de cercetarea pe țesut fetal, în ultimele decenii.
Cererea ca administrația să facă un pas în spate de la politica anunțată în iunie 2019 nu este surprinzătoare și este de înțeles. Națiunea se află în mijlocul unei crize fără precedent în epoca noastră. Nu este acesta momentul pentru o abordare mai flexibilă, care va salva, în cele din urmă, vieți?
Putem, totuși, să răspundem negativ. Exact acesta este momentul în care principiile etice, supuse unor încercări, să fie păstrate cu fermitate. Așa cum este valabil și în ceea ce privește deciziile noastre cu privire la alocarea resurselor medicale, atunci când cererea crește, la fel și în acest caz: noi decidem aici ce fel de societate ne dorim să fie societatea noastră. Trebuie să ieșim din această criză saturată de moarte încă și mai dedicați unei societăți a vieții, nu în ultimul rând personificată de cei mai mici și mai vulnerabili membri ai familiei noastre umane.
Despre autor 
Christopher O. Tollefsen este profesor de filosofie la Universitatea din Carolina de Sud (SUA). Traducere și adaptare după The Public Discourse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu