Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.
Ioan 14:27
„Războiul care trebuia să pună capăt tuturor războaielor” – așa a fost numit Primul Război Mondial, în care au murit milioane de oameni. Când s-a făcut pace, în 1918, mulți sperau că lumea nu va mai avea alt război. Dar, la mai puțin de douăzeci de ani, a început cel de-al doilea Război Mondial, care a adus ruine nenumărate și a omorât alte milioane de oameni. Când s-a sfârșit acest război, a fost multă bucurie, dar puțină încredere în permanența păcii. Oamenii învățaseră că pacea lumii nu durează.
Învățăm aceeași lecție pe o scară mai mică în relațiile noastre de fiecare zi. Pacea vine și se duce foarte repede, în funcție de împrejurări. Pacea este atât de fragilă!
Pacea lui Hristos este cu totul deosebită. Pacea lui Isus durează. Ea este stabilită cu o autoritate pe care nicio putere pământească n-o poate zdruncina. Pacea lui Isus nu depinde de schimbarea împrejurărilor din viață, ci de prezența de neschimbat a Duhului Sfânt. Pacea lui Isus rămâne și atunci când trupul îți este ros de boală sau mintea îți alunecă în întunericul uitării. Pacea pe care o dă Isus este de netulburat.
Ca balsamul care vindecă și-alină
Inima-n cuptorul vieții încercate,
Tot așa, iubirea Ta este-o lumină
Care-aduce pace sfântă și curată.
Colectia SĂMÂNȚA BUNĂ – Pace care durează
***
DOMNUL ESTE APROAPE
Fericiți sunteți voi când vă vor defăima și vă vor persecuta și, mințind, vor spune împotriva voastră orice lucru rău, din cauza Mea. Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri. […] Strângeți-vă comori în cer. (Matei 5: 11-12; 6:20)
V-ați întrebat vreodată ce fel de răsplătiri veți primi atunci când veți ajunge în cer? Biblia ne arată criteriile potrivit cărora Dumnezeu va stabili aceste răsplătiri, precum și felul de purtare prin care le putem dobândi. Când vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, vom fi judecați pe baza luminii pe care am avut-o – adică pe baza adevărului pe care Dumnezeu ni l-a pus la dispoziție – și pe baza a ceea ce am făcut cu oportunitățile care ne-au fost create.
Mai mult, vedem că anumite acțiuni și atitudini vor avea ca rezultat anumite răsplătiri. De exemplu, în Evanghelia după Matei ni se spune că există o mare răsplată păstrată în cer pentru cei care sunt insultați și persecutați din pricina Domnului Isus (Matei 5.11,12). În altă parte, Domnul ne spune că faptele de bunătate făcute față de cei ai Lui sunt consemnate și vor fi răsplătite (Matei 25.40). Nici chiar un pahar cu apă dat unui ucenic însetat nu va fi trecut cu vederea în ziua judecății (Matei 10.42).
Printre cei răsplătiți se vor afla și cei pe care Dumnezeu îi cheamă să-și părăsească atât averile, cât și pe cei apropiați, de dragul evangheliei. O altă acțiune care se bucură de atenția specială a lui Dumnezeu este dragostea îndreptată către cei care ne sunt vrăjmași. Pentru o astfel de purtare există o mare răsplată și vom fi numiți „fii ai Celui Preaînalt” (Luca 6.35). Câteodată, unii par să prospere și să secere o recoltă bogată, fără să bage însă de seamă cum alții au pregătit și am semănat mai înainte ogorul. Totuși, Dumnezeu ne asigură că nici cel care seamănă și nici cel care udă nu vor fi trecuți cu vederea (1 Corinteni 3.8). Domnul vede orice detaliu, iar orice lucru făcut pentru El va fi cu siguranță răsplătit.
T. Hadley, Sr.
****
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CERE-I LUI DUMNEZEU UN VIS (3) – ANUL NOU – Fundația SEER
„Iosif a visat un vis și l-a istorisit fraților săi, care l-au urât” (Geneza 37:5)
Istoria lui Iosif ne învață că succesul îi poate face pe alții să se comporte nedrept față de tine. Nu toți vor sărbători succesul pe care îl ai, nici măcar cei mai apropiați. Când faima Domnului Isus a început să se răspândească, primii care L-au respins au fost cei din cetatea în care a crescut. Lucrul acesta L-a făcut să spună: „Nicăieri nu este prețuit un proroc mai puțin decât în patria și în casa Lui” (Matei 13:57).
Biblia spune despre Iosif: „Frații săi au început să-l pizmuiască” (Geneza 37:11). Și iată cum a apărut invidia! Când Dumnezeu toarnă peste tine binecuvântări, cei care se simt lăsați pe dinafară te vor lua la ochi. Poate unii se simt mai merituoși și mai vrednici, și vor crede că binecuvântarea ta a venit pe cheltuiala lor. Așa s-a simțit Cain când și-a ucis fratele (pe Abel); așa a simțit Saul când David l-a ucis pe Goliat și poporul a cântat: „Saul și-a bătut miile lui, Iar David, zecile lui de mii” (1 Samuel 29:5). La scurt timp după aceea, Saul a început să arunce cu sulița după David. Și sulița nu s-a despărțit niciodată de mâna sa, până ce i-a străpuns propria inimă. Motivul a fost că invidia este ca un bumerang; se întoarce și rănește pe cel care l-a aruncat.
Când tatăl lor a dat o petrecere pentru a sărbători întoarcerea fiului risipitor, fratele mai mare a zis: „Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat porunca, și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei” (Luca 15:29).
Acest fiu a făcut trei greșeli pe care le facem cu toții:
a) S-a comparat cu fratele său;
b) A demascat păcatele și slăbiciunile fratelui său;
c) Nu a reușit să aprecieze măsura dragostei tatălui său pentru el și binecuvântările pe care le revărsase asupra lui.
Așadar, să învățăm din aceste greșeli – ca să nu la facem și noi!
***
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
2019 de Jean Koechlin
Judecatori 1:27-36; 2:1-5
Dumnezeu avea multe motive să ceară distrugerea completă a vrăjmaşilor lui Israel. Dorea în special să-Şi protejeze poporul de influenţa acestor canaaniţi idolatri. Din punct de vedere moral, acelaşi pericol există şi pentru noi. O parte din timpul nostru se scurge în compania oamenilor neîntorşi la Dumnezeu: colegii de muncă, uneori anumiţi membri ai familiilor noastre. Nu putem, în general, evita aceste contacte. Dar trebuie să fim atenţi ca ele să nu aibă nici o influenţă asupra vieţii noastre spirituale. Să ne ferim de prieteniile rele (1 Corinteni 15.33). Sunt unii oameni de care trebuie să fugim, chiar dacă ei ne vor lua în râs. Altfel, ne vor „împinge în ţinutul muntos“, cum s-a întâmplat cu fiii lui Dan (v. 34), adică ne vor împiedica să ne bucurăm în pace de lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu.
Îngerul Domnului, „Căpetenie a oştirii Domnului“ (Iosua 5.14), Se aştepta ca Israel să se întoarcă la Ghilgal, punctul de plecare al glorioaselor victorii de altădată. Dar, în zadar! Atunci El Se suie la Bochim, locul lacrimilor.
Comparând slăbiciunea prezentă a Bisericii cu gloriosul început al istoriei sale, nu constituie oare acesta un îndemn de a ne smeri?
*
Meditații trimise de Lidia Miu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu