„Veniți acum să ne judecăm”, zice Domnul. „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.”
“Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.”
Isaia 1.18; 1 Ioan 1.7
Sămânța bună
Erino Dapozzo (1907-1974) și-a început ucenicia la treisprezece ani, departe de casa părintească. Mama lui se ruga pentru el și îi amintea în scrisorile ei să citească Biblia. Într-o zi, Erino a luat Biblia din geamantan și a deschis-o. Ceea ce a citit acolo i-a trezit conștiința și i-a arătat că Dumnezeu nu putea aproba viața lui.
„Trebuie să o schimb”, și-a spus el. Și a luat o hotărâre bună: „De azi înainte, Doamne Isuse, voi fi ascultător de șeful meu, nu voi mai minți, nu voi mai…”.
Dar, cu toate străduințele sale, următoarele zile au trecut fără ca el să reușească să trăiască după hotărârea luată. Atunci a luat o foaie de hârtie și a scris: „De azi înainte, Doamne Isuse, nu voi mai păcătui, Îți promit. Este pentru ultima oară. Dapozzo”. – Dar și aceasta a rămas fără rezultat!
Dapozzo a trebuit să constate că toate străduințele lui de a se face mai bun au rămas fără succes. În sfârșit, el a recunoscut că numai Isus Hristos îl poate salva prin har de toate păcatele lui, căci Hristos a murit pentru el.
Mai târziu, când Dapozzo a devenit evanghelist, le-a spus ascultătorilor săi: „Un miliard de monede de argint, un milion de rugăciuni, un car de fapte bune și un ocean plin de lacrimi nu pot șterge un singur păcat de-al nostru. Numai sângele prețios al lui Isus Hristos le poate șterge”.
***
DOMNUL ESTE APROAPE
Simon Petru deci, auzind că este Domnul, și-a încins haina (pentru că era dezbrăcat) și s-a aruncat în mare.
Ioan 21.7
Întoarcerea celui care s-a îndepărtat (1)
Petru n-a mai așteptat să ajungă la mal cu corabia, atât de nerăbdător era să se arunce la picioarele Domnului său înviat. A sărit în apă și a înotat până la mal, parcă spunând: «Trebuie să fiu primul care ajunge la Domnul; nimeni nu are nevoie de El mai mult decât mine, sărmanul Petru».
Vedem aici o conștiință perfect restabilită, scăldată de lumina dragostei neschimbătoare; și nu sunt toate aceste lucruri valabile pentru orice credincios? Încrederea lui Petru în Hristos era deplină și acest lucru, putem afirma cu îndrăzneală, era plăcut inimii Domnului. Dragostei îi place încrederea în ea. Să ne aducem întotdeauna aminte de acest lucru! Nimeni să nu-și închipuie că-L onorează pe Domnul Isus stând departe de El și apărându-și propria nevrednicie! Totuși este foarte dificil pentru cel care a căzut sau care s-a depărtat să-și recapete încrederea în dragostea lui Hristos. Un astfel de suflet poate înțelege cu ușurință că un păcătos este binevenit la Isus, oricât de mari ar fi păcatele lui, însă, atunci când se gândește la propria lui stare, ca unul care s-a depărtat de Domnul, lucrurile stau cu totul diferit.
Dacă aceste rânduri sunt citite de cineva care a căzut sau care s-a depărtat, dorim să accentuăm importanța unei întoarceri imediate la Domnul Isus. „Întoarceți-vă, fii răzvrătiți, Eu vă voi vindeca necredințele voastre” (Ieremia 3.22). Dragostea din inima Domnului Isus nu se schimbă niciodată. Noi ne schimbăm, însă El este Același, ieri, astăzi și pentru totdeauna; și Lui Îi place să ne încredem în El. Încrederea inimii lui Petru a fost scumpă pentru inima lui Hristos. Fără îndoială că este un lucru trist să cădem, să greșim sau să ne depărtăm, însă este și mai trist ca, după ce am făcut așa, să nu ne încredem în dragostea Domnului și în faptul că El este gata să ne primească din nou la pieptul Său.
C. H. Mackintosh
***
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PREDĂ-TE LUI DUMNEZEU (4) – Fundația SEER
„Să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12:1)
Apostolul Pavel scrie: „să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu.” În timpul jertfelor aduse de poporul iudeu, se ucidea un animal și apoi trupul său era pus pe altar ca să fie mistuit de foc. Dar ce credeți că se întâmplă dacă pui o ființă vie pe altar și spui: „Stai acolo până vei fi mistuită!”? Făptura se va da jos de acolo! Însă Apostolul Pavel ne încurajează să ne urcăm înapoi pe altar, să ne predăm zi de zi și clipă de clipă. Pe moment, ai impresia că mori, dar de fapt este singura cale de a trăi.
De exemplu, să presupunem că cineva face un lucru care te enervează. Situația este complicată, așa că nici măcar nu ești sigur cum să reacționezi. Fără să încerci măcar, mintea ta se umple de tot felul de gânduri rele. În acel moment, nu știi ce ar trebui să faci. Dar Dumnezeu știe și – dacă te predai Lui – El îți va arăta cum să răspunzi cu bunătate. Opțiunile care îți par atractive – evitarea, evadarea, bârfirea, izbucnirea explozivă – le lași în mâna lui Dumnezeu. Dacă suferința ta este profundă, nu vor trece nici cinci minute și dorința ta de răzbunare va reapărea. Va trebui să te predai din nou. Dar de data aceasta vei recunoaște aceste gânduri puțin mai rapid și nu vei mai ceda așa de ușor. Pe măsură ce înveți să te predai lui Dumnezeu în fiecare situație dată, nu mai trebuie să te predai propriilor tale impulsuri. Pierzi o viață, dar câștigi o alta – una mult mai bună decât cea pierdută!
La sfârșit, se dovedește că oricum nimic din ce ai pierdut nu merita păstrat!
***
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
2019 de Jean Koechlin
Judecatori 4:17-24;5 :1-11
Sisera a fugit pe jos; cele nouă sute de care de fier ale sale nu i-au fost de nici un ajutor. A crezut că poate găsi refugiu în cortul Chenitului. Dar, în loc de refugiu, a întâlnit moartea prin mâna Iaelei, o femeie credincioasă. Familia Chenitului este interesantă. Hobab, strămoşul ei, refuzase cu mult timp în urmă să meargă cu Israel (Numeri 10.29-30). Acum, descendenţii săi îi urmează pe fiii lui Iuda (1.16) şi iau parte la bătăliile şi victoriile lui Israel.
Fără să se aştepte, Barac îl găseşte pe vrăjmaşul lui nimicit de o femeie, pierzând astfel, cum îl prevenise Debora, o parte din onoarea victoriei. Ei bine, Dumnezeu discerne credinţa acolo unde noi nu vedem nimic din strălucirea ei! Numele lui Barac apare pe lista oamenilor de credinţă din Evrei 11 (v.32). Cât har! Puţinul pe care Domnul ne permite să-l facem pentru El, adesea amestecat în întregime cu încrederea în om, are preţ înaintea Lui şi El Îşi va aduce aminte de el. Este departe ziua când tot poporul cânta pe ţărmul Mării Roşii. În aceste zile de slăbiciune nu auzim decât două voci, pe cea a Deborei şi pe cea a lui Barac, un bărbat şi o femeie de credinţă. Dar cântecul lor nu este mai puţin triumfător. El începe cu preamărirea Domnului, Cel căruia Îi aparţine gloria victoriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu