“Daţi, şi vi se va da…” (Luca 6:38)
Generozitatea nu se referă doar la bani. Mulți spun: “Când mă voi îmbogăți, voi fi mult mai generos.” Însă persoanele cele mai darnice au de obicei cei mai puțini bani. Bunicile cu pensiile lor minuscule trimit lunar bani pentru construirea orfelinatelor. Oamenii care abia o duc de la o zi la alta dăruiesc pentru hrana săracilor. Pensionarii se oferă drept mentori pentru angajații tineri. Persoanele necăsătorite și cu resurse limitate își petrec serile ajutându-i pe cei fără adăpost, sau familiile nevoiașe…
Indiferent care este condiția ta materială, poți începe acest stil de viață. Dacă ai bani suficienți pentru o mașină drăguță, pentru mese în oraș, pentru a merge la film, la mare, la munte sau pentru alte activități relaxante, ai și pentru a dărui – dacă îți dorești cu adevărat.
Domnul Isus a spus: “Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38). Vrei să primești ceva pe deasupra? Vrei să primești o binecuvântare? Începe să-ți investești timpul, banii și talentul în alții. Domnul Isus fie a mințit, fie a spus adevărul – și tu trebuie să afli!
Dacă ai convingerea că a spus adevărul, ar fi neînțelept din partea ta să fii zgârcit și să nu dăruiești. Un autor scria: “Când te detașezi mental de tine însuți și te concentrezi să-i ajuți pe alții în necazurile lor, vei reuși să faci față necazurilor tale mai eficient. Într-un fel, dăruirea de sine este un factor de eliberare a puterii personale.” Domnul Isus a spus: “Daţi, şi vi se va da… cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”
Așadar, începe să dăruiești altora – și vei vedea ce se întâmplă!
Daniel 4:37 “laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”
Este necesar să petreci cât mai mult timp cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar și mai necesar este să-l pui în practică, fiindcă doar așa ai parte de biruință și binecuvântări!
Sursa: – CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI – coordonatori Bob & Debby Gass
https://armoniamagazineusa.com/2019/12/08/incepe-sa-fii-darnic/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu