marți, 31 decembrie 2019

Tony Berbece: De ce dragă Românie Ne rugam împreună pentru toate cele menționate in articolDoamne ajută



De ce dragă Românie
De ce dacă cunoști pe cineva la spital intri în fața sau pe ușa din spate, iar dacă nu, atunci aștepți ore în șir?
De ce dacă cunoști „metoda plicul” treci aproape orice examen, iar dacă înveți iei mai puțin decât cel cu plicul sau pici pentru că bate la ochi dacă trec toți?
De ce o poartă făcută acum zeci de ani a rezistat în zeci de furtuni, iar după ce a fost „consolidată” în 2016 pică pe un student și-l omoară? De ce nu mai facem lucrurile de dragul oamenilor ci doar pentru bani?
De ce injectăm mâncarea cu otravă doar pentru un profit mai gros și nu ne pasă că hrănim oamenii cu cancer?
De ce un km de autostradă în afară costă 1 milion de euro dar în România 10 milioane?
De ce avem salarii de 250€ dar prețuri ca cei cu 2500€ și, culmea, produse mai proaste că doar „suntem în lumea a treia”?
De ce ne vindem pământul, pădurile și petrolul cu atâta grabă altora care știu să facă afaceri, iar noi ne „angajăm” la ei?
De ce polițistul stă o oră să scrie o amendă și parcă așteaptă ceva, parcă ai impresia că trebuie să-i faci o vizită?
De ce când ajungi la mâna unui român, fie el și portar sau parcagiu, se poartă cu tine cu silă ca și cum l-ai deranja și nu se gândește că e angajat să te servească?
De ce în România intră la șoală 3 milioane de români iar în diaspora cam 1 milion. De ce atâți copii români printre străini?
De ce fiecare mandat nou de politician vine cu „obligația” de a își crește salariile, pensiile și să-și faciliteze accesul la buget.
De ce ne numim popor creștin când ne închinăm la morți, pupăm oase, iar sărbătorile noastre sunt despre ouă, miel, porc și foarte multă băutură și dezmăț? De ce ne cinstim sfinții îmbătându-ne când ei ne zic tocmai contrariul?
„De ce-uri” ar mai fi multe dar mă opresc aici și fac o rugăciune pentru țara noastră. Deocamdată e tot binele pe care pot să-l fac, nu pot schimba multe din cele de mai sus, dar știu că prin rugaciune pot intra în orice inimă și în orice sistem. Mă voi ruga împreună cu voi pentru toate cele menționate mai sus!
Doamne ajută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu