luni, 9 decembrie 2019

Zeci de persoane din întreaga lume s-au unit într-un cor virtual cântând imnul „Cetate tare-I Dumnezeu”

Zeci de oameni din toată lumea au participat la al patrulea cor virtual coordonat de David Wesley, un muzician creștin din Canada, care creează muzică a cappella pe Youtube încă din anul 2013. Până în prezent, David Wesley a mai coordonat trei coruri virtuale. În anul 2016, a lansat primul cor virtual, Nothing but the blood (Numai sângele lui Isus), O Canada în 2017, In Christ alone (Speranța mea) în anul 2018, iar sâmbătă, 7 decembrie, a distribuit înregistrarea corului virtual cu numărul 4, după aproximativ trei luni de înregistrări și producție.
Prin corurile virtuale pe care le coordonează, David Wesley își dorește să inspire, să atragă și să implice cât mai mulți oameni din toată lumea în închinare.
176 de persoane din 34 de țări au participat, cântând imnul Cetate tare-I Dumnezeu (germ: Ein feste Burg ist unser Gott, engl. A mighty fortress is our God) compus de reformatorul Martin Luther. Textul este inspirat din Psalmul 46.
Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. (Psalmul 46:1)
Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. (Psalmul 46:11)
Împărțirea geografică a participanților la corul virtual #4
Versurile imnului în limba română:
1. Cetate tare-i Dumnezeu
Şi armă-apărătoare!
El ne ajută-n orice greu
Ce-ar vrea să ne doboare.

Vrăjmaşul cel bătrân,
Se crede-acum stăpân.
Putere, vicleşug,
El are din belşug.
Cât nu-i poţi da de seamă.

2. Tăria noastră nu-i deajuns
Şi-am fi răpuşi pe dată;
Dar luptă pentru noi Isus,
El duce lupta toată.

Şi-ntrebi tu cine-i El?
El e Emanuel!
E Domnul Sabaot!
Şi Dumnezeu a tot!
El e Biruitorul!

3. De-ar fi cu draci pământul plin
Ce-ar vrea să ne-nghită,
Nu ne-ndoim cât de puţin
De-această reuşită.

Al lumi-acestea prinţ
Scrâşneşte-amar din dinţi;
Dar oricât ar scrâşni,
Nimic n-ar izbuti:
Scriptura-I va răpune.

4. Să nu se-atingă de „Cuvânt”,
Să-I lase cum e-n Carte!
Cuvântul şi cu Duhul Sfânt
Ne sunt a noastră parte.

Şi-atunci să tot lovească
În viaţa pământească
Tiranul inamic,
Noi n-am pierdut nimic,
Căci cerul nou e-al nostru!

https://youtu.be/z4EoLm3_luM?t=60
Stiri Crestine.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu