sâmbătă, 7 decembrie 2019

Start bucuriei Nașterii Mântuitorului! 12 localități din Dobrogea au auzit Vestea Bună

Pentru timp de 3 zile, împreună cu mai bine de 50 de suflete (din: Bilca, Vicov, Ipotești, Siret, Rădăuți, Petroșani, Austria, Italia, Anglia) am reușit să ajungem în 12 locații din Dobrogea, dintre care 2 orfelinate. În 2 din aceste localități, este pentru prima dată când se face un „program” în care să fie vestit Domnul nostru Isus Hristos și copiii să primească cadouri!
Echipa a fost formată din tinere și tineri și mai puțin tineri care pe cheltuiala lor, unii luîndu-și ultimele zile de concediu pe anul acesta, tineri plini de bucurie să poată face ceva, cât de puțin pentru Dumnezeu. Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au împărțit în jur de 1100 de pungi cu cadouri.
Intenția cu care pun aceste gânduri aici, nu este pentru a strânge fonduri sau lucruri, ci, vreau să motivez pe cei care aleargă doar pentru „pântecele lor” și uită că TREBUIE să se îmbogățească față de Dumnezeu! Iar cei care întru-un fel sau altul slujesc lui Dumnezeu să fie încurajați să slujească în continuare.
Va veni o zi, și nu este departe, când ostenelile fiecăruia vor fi pe deplin răsplătite!
Urmărește pentru câteva minute prezentarea de mai jos și vei înțelege!
Vă binecuvântez în Numele Domnului care a făcut Cerurile și Pământul!
Autor: Vlad Breană
https://armoniamagazineusa.com/2019/12/06/start-bucuriei-nasterii-mantuitorului-12-localitati-din-dobrogea-au-auzit-vestea-buna/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu