sâmbătă, 21 decembrie 2019

Întâlnirea cu Dan Bittman

Acum câțiva ani de zile am avut un vis cu Dan Bittman, se făcea că era în fața unei curți, iar când a deschis poarta aceasta a căzut pe el și l-a tăiat la gât. Am înțeles că trebuie să mă rog pentru el pentru că va trece printr-o perioada grea. Așa că am început împreună cu Gabi să îl purtăm în rugăciuni. După o vreme am aflat că a trecut printr-o operație grea și că a fost tăiat chiar în zona gâtului exact cum îl visasem. Îmi era și mai clar acum de ce m-am rugat pentru el. M-am rugat ca în încercarea lui să strige spre Dumnezeu si să-i ceară ajutorul, m-am rugat ca din toate acestea sufletul lui să se apropie de Dumnezeu și să se smerească înaintea Creatorului.

A trecut cu bine peste acea încercare așa că am început să mă rog ca Dumnezeu să mi-l scoată în cale pentru a-i spune că Dumnezeu îl iubește și că a pus pe cineva să se roage pentru sufletul lui. Azi a sosit clipa să-l întâlnesc. La un concert corporatist, unde noi Profides am cântat colinde au cântat și ei, Holograf. Acolo am vorbit cu el și a fost foarte receptiv, a arătat recunoștință față de Tatăl Ceresc. I-am dat cartea “Viața, un cântec de laudă” și apoi l-am asigurat că voi continua să mă rog pentru sufletul lui. Rugați-vă pentru el, orice om are nevoie de rugăciuni și de o cunoaștere a lui Dumnezeu în sensul Mântuirii.
Dumnezeu să te binecuvinteze, Dan Bittman!
(Biserica Profides București)
https://armoniamagazineusa.com/2019/12/21/intalnirea-cu-dan-bittman/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu