sâmbătă, 7 decembrie 2019

Anunțuri, Cartea săptămânii, Consiliere, Diaspora, Important, LansăriPREMIERĂ „O enciclopedie creștină a bolilor” semnată de Dr Vlad Schlezak, se lansează la Londra

„O enciclopedie creștină a bolilor – mintale, comportamentale, spirituale, relaționale, familiale și trupești” este cel de-al cincilea titlul de carte semnat de Dr Vlad Schlezak se lansează sâmbătă, 7 decembrie, la Biserica „Sfânta Treime” din Londra.
Unii spun că este prima enciclopdie creștină a bolilor în literatura creștină în limba română. În această carte, Dr. Vlad Schlezak, abordează 771 de boli ale omului. Acestea sunt catalogate în categorii mari: boli mintale, boli comportamentale, boli spirituale, boli relaționale, boli familiale și boli trupești.
Cartea se adresează atât suferinzilor sau celor care au anumite probleme/simptome la care nu găsesc răspusuri și astfel ei sunt încurajați să descopere mai multe despre acestea și să acceseze ajutorul specializat medical-psihologic-social-spiritual creștin, cât și profesioniștilor care au astfel un ghid practic și sistematizat în ajutarea oamenilor suferinzi și care sunt încurajați să lucreze în echipă pentru cele mai bune rezultate.
Evenimentul este prezentat și moderat de autori și pastori români: Nicolae Geantă, Vladimir Pustan, George Dume și autorul noului titlu Dr Vlad Schlezak.
Dr Vlad Schlezak este medic psihiatru creștin, fondator al Consilierii Creștine Multidisciplinare, pictor și autor creștin. Primele titluri de carte semnate de Dr Vlad Schlezak sunt: „Diagnosticul Biblic al bolii spirituale”„Lanțurile Diavolului – o analiză medical teologică a bolilor minții”, „Consiliere creștină multidisciplinară – model terapeutic și propunere de servicii”„Răspunsurile Scripturii la probleme vieții” și „O enciclopedie creștină a bolilor”, care se lansează mâine la Londra.
Dacă sunteți în diasporă, profitați de această întâlnire unică și participați la lansarea primei enciclopedii creștine a bolilor în limba română, la Biserica „Sfânta Treime” din Londra, începând cu ora 18:00, pe adresa: Kingsbury High School, Lower School, NW9 9AT Londra.
https://www.stiricrestine.ro/2019/12/06/premiera-o-enciclopedie-crestina-a-bolilor-semnata-de-dr-vlad-schlezak-se-lanseaza-la-londra/?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu