Publicat pe 3 August 2017 de în Articole
Stăteam chiar la graniță. Plină de nesiguranță, dar împinsă parcă de la spate de un imbold necunoscut. În fața mea… nu, nu vă spun încă spre ce mă îndreptam. Să vă explic însă ce lăsam în urmă.
Un fotoliu comod în fața unui foc cald. Prieteni dragi, familia adunată în jurul flăcărilor. O seară perfectă de iarnă care se transformă într-o clipită în vara mea preferată. Un hamac legănându-se între doi sequoia, și cartea mea preferată, cea pe care aș fi vrut să o recitesc chiar atunci. Tumultul unei cascade din apropiere mă încuraja să închid ochii și să mă bucur de sentimentul acela absolut delicios, cu mâini molcome care mă chemau înapoi —–
Și din nou la graniță. Aceeași chemare ușoară ca o șoaptă. Aceleași promisiuni de liniște și pace. În același timp, aceeași nesiguranță cu privire la ce aduce pasul următor. În spate? Acolo lăsam tot ce știam. Tot ce-am știut până atunci. Cum să plec?
Dar vreau să vă spun și despre ce era înaintea mea. E prea frumos, deși nu văd calea până la capăt. Văd atât cât să știu că trebuie să mă încred în Cel ce știe tot drumul, de aici și până la linia de final. Văd speranță. E micuță, dar promite să crească mare, dacă o las.
Mă încumet. Cu inima în dinți, fac pasul dincolo de graniță. E cam nesigur, dar necesar. Am lăsat zona de confort în spate. Ce e în față mă umple de anticipare. Sunt gata să înfrunt – fie ce-o fi.
Ne place să luăm decizii, dar nu dintr-acelea majore. Mai bine să alegem înghețată de mango și nu de ciocolată decât să alegem dacă să rămânem la locul de muncă actual sau să căutăm altceva mai bun. În general, alegerile dramatice ne sperie. Atunci ne dăm seama de limita zonei noastre de confort. Și uneori realizăm că e mult mai mic cercul în care ne simțim „la noi acasă.” Ce e de făcut?
Curaj, inimă! Arhitectul știe drumul, și abia așteaptă să îl împărtășească cu tine!
Sursa foto: aici
sursa articol http://tineri.betania.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu