BY BARZILAIENDAN on MAY 13, 2020 • ( 1 )
2 Tesaloniceni 3:16-18
O urare cu tâlc
Am ținut să adaug acest capitol de încheiere pentru că încheierile epistolelor lui Pavel merită întotdeauna atenție. Ele nu sunt doar formulte politicoase de încheiere, ci sunt legate organic de ceea ce s-a spus până atunci. Este clar că această a doua epistolă către Tesaloniceni a fost izvorâtă din îngrjorarea apostolului pentru cei proaspăt convertiți atacați de învățături mincinoase. Este normal deci ca încheierea să le vorbească despre încredere. Desprindem de aici felul în care s-a raportat marele apostol la lucrarea ce i-a fost încredințată de Dumnezeu.
Am fost uimiți deja de rapiditatea cu care a luat ființă adunarea creștină din Tesalonic și am asistat la zbaterile apostolului Pavel care i-a pus bazele. Silit să plece repede din mijlocul lor, marele misionar s-a perpelit de grija lor, a mijlocit în rugăciuni fierbinți și le-a scris două epistole foarte clare și competente. Acum, la finalul celei de a doua epistole, apostolul Pavel îi încredințează în mâna Celui care-i poate duce mai departe.
Încrederea creștină nu se sprijină nici pe priceperea lucrătorilor, nici pe destoinicia ucenicilor, ci numai și numai pe Domnul Isus Christos. Deviza unui lucrător „împreună cu Dumnezeu“ a fost, este și va rămâne mereu: „Do your best and God will do the rest!“ – „Fă tot ce poți tu și fi sigur că Dumnezeu va duce lucrarea până la capăt“.
Citite cu atenție, aceste ultime versete ne dau cheia încrederii apostolice, secretul reușitelor fulminante cu care s-a răspândit creștinismul în veacul întâi:
„Însuş Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi! Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu. Harul Domnului nostru Isus Christos să fie cu voi cu toţi! Amin“ (2 Tes. 3:16-18).
Răspândirea și supraviețuirea creștinismului de-a lungul secolelor nu pot fi explicate în termeni umani. Dumnezeu a făcut-o, prin Christos! Oamenii au fost doar instrumentele prin care a lucrat Dumnezeu:
„Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros), şi pe această piatră (Greceşte: petra) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui“ (Mat. 16:18).
Biserica este a Lui, nu a noastră. Iar Cel care o zidește este El, câteodată prin noi, alteori printre noi și, vai, nu de puține ori „în ciuda noastră“.
„Iată ce va face râvna Domnului oștirilor“ este o promisiune a cărei împlinire se poate vedea în mod repetat în toate locurile în care a încolțit Evanghelia. Fie că este vorba de o adunare uriașă dintr-o mare metropolă, fie că este vorba despre o adunare de câțiva bătrâni părăsiți dintr-un sat uitat de lume de pe o coamă de munte, viața și propășirea Bisericii se explică doar prin lucrarea suverană supranaturală a lui Dumnezeu, pentru Christos și prin Duhul Sfânt.
M-am întrebat mereu: „În mâna cui l-a încredințat Filip pe famenul etiopian după botez? Cum avea să supraviețuiască noua lui viață spirituală de după botez, fără caticheză, fără suportul părtășiei unui grup local de frați și surori, fără posibilitatea de a asculta predici puternice și fără un proces de discipolizare?
Filip l-a încredințat pe famen exact Aceluia care l-a adus la Ierusalim. Domnul l-a adus și tot cu Domnul a plecat înapoi spre țara lui. Fiți siguri că ne vom întâlni cu el în marea zi de apoi!
Mirele este în stare să-și poarte de grijă de mireasa Lui. Christos este singurul strict necesar și singurul absolut suficient pentru creștinism. El este sursa, suportul și scopul tuturor lucrurilor.
„Însuş Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel“.
Nădejdea apostolului Pavel este ancorată în acest „însuși Domnul“ care este Emanuel (Dumnezeu este cu noi) pentru toți aceia care-L cheamă dintr-o inimă curată.
„Însuși Domnul“ subliniază contactul personal direct pe care Isus Christos vrea să-l aibă cu fiecare dintre cei care sunt „ai Lui“. Mirele își iubește Mireasa și vrea să stea în părtășie cu ea.
„Domnul păcii să vă dea pacea în orice fel“. El poate da pacea în orice situație; pe timp de liniște, dar și sub persecuție. Apropierea Lui ne este suficientă. Pacea Lui întrece orice pricepere. Toate cărțile lumii n-ar putea explica-o și nici un altul nu ne-o poate da. Când alții caută să ne înșele și să ne tulbure, Domnul păcii poate să intervină de-ndată cu lumina și adevărul Său. Mâna lui Pavel, scrisul lui, alături de mâinile străpunse pentru noi vor reuși întotdeauna să respingă orice atac vrăjmaș și să ne păstreze pe cale.
„Harul Domnului nostru Isus Christos să fie cu voi cu toţi! Amin.“
Pavel știe că nu va putea merge curând în Tesalonic, dar asta nu contează prea mult. Contează că este acolo Acela care are har suficient pentru fiecare credincios din Biserică. Harul este mult mai mult decât o atitudine binevoitoare. Așa cum spunea Bill Gothard: „Harul este voința și puterea de a face voia lui Dumnezeu cu bucurie!“ Harul este voia lui Dumnezeu turnată în inimile noastre. Harul este energia de sfințenie care biruiește firea pământească și o supune voinței lui Dumnezeu. Harul este viața vieții noastre spirituale. Harul acesta a fost arătat în Christos și de-atunci îi modelează după chipul lui Christos pe toți acei care sunt „ai Lui“:
„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Christos. El S-a dat pe Sine însuş pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune“ (Tit 2:11-14).
Pentru pregătirea miresei este importantă și preocuparea celor din casa ei, dar cea mai importantă este pregătirea pe care și-o trăiește ea din cauza dragostei pe care i-o poartă viitorului mire.
În cazul particular al relației dintre Mirele-Isus Christos și Mireasa-Biserică, iubirea ne determină să ne sfințim pentru El, dar cea mai importantă nu este pasiunea noastră pentru El, ci preocuparea Lui pentru noi. Iar aceasta este și ea, de la un capăt până la celălalt, o lucrare a harului:
,,Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Christos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit -o prin botezul cu apă prin Cuvînt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără sbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană“ (Efeseni 5:25-27).
Recapitulând criza din Tesalonic și sfaturile primite de la apostolul Pavel, putem spune că Ziua Domnului n-a venit încă și nu va veni până ce nu va avea loc lepădarea de credință și nu va apărea omul fărădelegii. Noi așteptăm însă marea chemare a Bisericii care se va întâlni pe nori cu Isus Christos, Domnul și Mirele ei. Până atunci trebuie să trăim frumos și să lucrăm alături de Dumnezeu pentru ca Evanghelia să ajungă la cât mai mulți oameni.
https://barzilaiendan.com/2020/05/13/chemarea-macedoneanului-10-o-urare-cu-talc/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu