Processed with VSCOcam with f2 preset
Când eram copil, până spre adolescență chiar, îmi era frică de întuneric. Stingeam lumina în cameră și alergam cât puteam spre pat, să mă ascund sub pătură.
Frica de păienjeni nu știu când a apărut, dar am conștientizat-o în adolescență, împreună cu cea față de șerpi, rechini și câinii de la stână.
Eram într-o tabără la munte și urcam către un vârf când ni s-a spus să avem grijă la câinii care păzesc oile, pentru că sunt sălbatici. În momentul acela, o stare de panică profundă m-a invadat. S-a diminuat între timp, însă nu mai văd câinii cu aceiași ochi.
Până la 19 ani am avut o mare frică de înălțimi, și de aproape toate mijloacele de distracție din parcurile de divertisment. Tot atunci am experimentat și cea mai mare frică din viața mea de până acum. Examenul de bacalaureat. Am trăit o frică teribilă de a nu lua note mici, sau Doamne ferește „să-l pic”. Îmi era frică să nu dezamăgesc, să nu eșuez.
Mai târziu am dezvoltat frica de părerile oamenilor. „Dar ce or să creadă oamenii?”, „ Dacă or să interpreteze într-un mod diferit ceea ce eu am vrut să transmit ?!?” „Dar cine mă cred eu să mă apuc să-mi fac blog, să mă apuc să scriu. Ce am eu de zis?!?”
Și uite așa am trecut prin nenumărate și multicolore frici.
Toți am trecut. S-au poate încă nu am trecut… poate încă ne luptăm cu ele.
Pot să spun că nu mai am frică de înălțime, dar încă nu am ajuns să-mi fac poze pe marginile clădirilor, sau să fac echilibristică pe coardă, la nu știu câți metri înălțime.
Nu mai sunt terifiată când un câine de stână îndreaptându-se în direcția mea, dar nici nu pot spune că mă simt fantastic. Un buton de precauție se declanșează în mintea mea.
Citeste mai mult: http://tineri.betania.ro/frica-si-adversarul-ei/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu