ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA : NEADEVARURILE REVOLUTIEI SEXUALE

Mai devreme ori mai tarziu neadevarurile ies la iveala si adevarul triumfa. Truismul acesta se aplica mai tuturor revolutiilor cunoscute istoriei. Inclusiv revolutiei sexuale. Revolutiile au mintit oamenii. Le-au promis libertate, dar au impus tiranii si i-au inrobit. In loc de a-i elibera, ele i-au incatusat in necredinta, patimi, ateism, razboaie, conflicte sociale, promiscuitate, avort si tot felul de practici nocive si distrugatoare.

Astazi discutam minciunile revolutiei sexuale care inca e in toi si cu care am fost obisnuti decenii la rind. Am fost mintiti cind ni s-a spus ca un sfert din populatie e homosexuala, o afirmatie iresponsabila vanturata si in presa romana a deceniului precedent. Proportia asta a fost redusa la 10%, iar in ultimii ani, cind metodele de colectare a datelor privind orientarea sexuala au devenit mai precise, procentul a fost redus la doar 2-3%. Dar si acest procent e fals, in ultimii ani comunitatea homosexuala fiind identificata mai putin in termeni de procente si mai mult ca o „minoritate importanta”.

O alta falsitate a revolutiei sexuale a fost ca oamenii se nasc homosexuali. Datele statistice care parvin din Marea Britanie infirma notiunea asta si denota, dimpotriva, ca homosexualitatea e o maladie trecatoare a tineretii, o moda la tineri. Conform datelor statistice britanice, procentul persoanelor care se identifica ca fiind homosexuale scade cu varsta, el fiind mai ridicat la tinerii adolescenti si in anii 20 si 30 ai vietii, dar scade constant in anii 40 si tarzii ai vietii, ajungind in anii 60 la doar 0,5% din populatia britanica care inca se identifica ca fiind homosexuala. Homosexualitatea nu poate fi, deci, un dat biologic pentru ca trasaturile biologice cu care ne nastem nu se pot schimba pe parcursul vietii.

The New Atlantis

Luna trecuta a fost publicat cel mai vast studiu cunoscut noua privind homosexualitatea, orientarea sexuala si transgenderismul, si dovedeste falsitatile revolutiei sexuale privind aceste subiecte. Lung de peste 140 de pagini, Raportul a fost publicat in editia lunii septembrie 2016 a publicatiei The New Atlantis. Titlul lui este Sexuality and Gender: Findings from the Biological, Psychological, and Social Sciences („Sexualitate si gen: date din stiintele sociale, biologie si psihologie”). Il puteti citi in intregime aici:http://files.constantcontact.com/6c7b7138001/3ae90e20-241c-487b-9bbf-12973f81be9a.pdf 

Ce e The New Atlantis si cine sunt persoanele care o publica? Cei care cititi cu regularitate editiile de marti ale buletinului informativ AFR stiti despre New Atlantis. Este o publicatie a oamenilor de stiinta crestini, teisti, care combat, la nivel stiintific, ateismul, evolutionismul, transumanismul, si ideologiile stiintifice contemporane anticrestine si antiteiste. Publicatia nu se identifica ca fiind crestina, dar publica materiale fascinante care sustin creationismul, intelligent design, exceptionalitatea fiintei umane in raport cu animalele, etc. Printre altele, a publicat, aproximativ acum un an, un dosar voluminos, si la fel de captivant, privind clonarea umana si perspectiva etica crestina asupra subiectului.

Materialele publicate de New Atlantis sunt de o distinsa rigoare intelectuala. Materialul publicat luna trecuta privind homosexualitatea, orientarea sexuala, si transgenderismul, e la inaltime si dovedeste aceasi rigurozitate intelectuala.

Cine sunt autorii?

Autorii Raportului sunt profesorii Lawrence S. Mayer si Paul R. McHugh. Profesorul McHugh e binecunoscut cititorilor buletinului informativ AFR de marti pentru ca ii mentionam si publicam mereu articolele. A fost, vreme de multi ani, seful catedrei de psihologie de la Johns Hopkins University, o institutie cu renume mondial cu sediul in Baltimore, Maryland. A publicat o multime de carti si este un comentator cautat care publica prolific in Wall Street Journal, Washington Post, Public Discourse, The Federalist, si alte publicatii influente amenricane, privind sexualitatea umana.

Profesorul Mayer e mai putin cunoscut in Romania. Credentialele lui, insa, trebuie reliefate pentru ca ele dau greutate Raportului. Multi ani, Mayer a facut depozitii de expertiza in sprijinul homosexualilor in tribunale si se opune discriminarii lor. In acelasi timp, insa, simte compasiune fata de ei datorita problemelor psihice mult mai serioase cu care ei se confrunta in comparatie cu persoanele heterosexuale. Meyer e si el profesor de psihiatrie la Johns Hopkins University, si, in plus, profesor statistician la Universitatea de Stat din Arizona. In tandem, cei doi profesori au facut cea mai extensiva trecere in revista a literaturii de specialitate de pina acuma privind orientarea sexuala si transgenderismul. Au facut-o, spera ei, pe intelesul publicului. Urmeaza ca fiecare cititor interesat sa citeasca, in limita timpului, Raportul. Noi mentionam citeva din punctele lui esentiale, aflate in Cuprinsul Executiv („Executive Summary”) al Raportului.

Concluziile raportului Meyer – McHugh

Concluziile majore ale raportului, preluate din Cuprinsul Executiv, sunt urmatoarele.

Notiunea de orientare sexuala ca proprietate innanscuta si biologica imuabila a fiintelor umane nu e validata de evidenta stiintifica. Adica, adaugam noi, din perspectiva stiintei, fiintele umane nu se nasc cu o orientare sexuala specifica.

Exista evidenta ca anumiti factori biologici, cum ar fi genele si hormonii, influenteaza comportamentele sexuale si atractiile homosexuale, dar nu exista explicatii biologice convingatoare pentru orientarea sexuala. Cu toate ca diferente minore in structura cerebrala si activitatea cerebrala a homosexualilor si heterosexualilor au fost identificate de cercetatori, aceste date neurobiologice nu demonstreaza ca aceste diferente sunt innascute ori rezultatul unor factori psihologici ori de mediu.

Studii longitudinale facute la adolescenti sugereaza ca orientarea sexuala ar putea fi fluida pe parcursul vietii unor persoane, dar un studiu estimeaza ca aproximativ 80% dintre baietii adolescenti care se declara atrasi sexual catre persoane de acelasi sex isi pierd aceste sentimente odata ajunsi adulti.

In comparatie cu heterosexualii, ne-heterosexualii au suferit abuz sexual in copilarie de doua sau trei ori mai mult ca heterosexualii.

In comparatie cu populatia generala, populatia ne-heterosexuala se confrunta cu riscuri mai ridicate de probleme phisice si de sanatate.

Membrii comunitatii ne-heterosexuale au un risc de 1,5 de ori mai ridicat de a suferi de anxietate si maladii psihice decit membrii comunitatii heterosexuale, un risc de doua ori mai mare de a suferi de depresie, un risc de 1,5 de ori mai mare de dependenta de droguri, tutun si alcool, si un risc de suicid de 2,5 ori mai ridicat decit persoanele heterosexuale.

Membrii populatiei transgender sunt expusi unui risc mult mai ridicat de a suferi de probleme psihice in comparatie cu membrii comunitatii ne-transgender. Alarmant, rata atentatelor de suicid de-a lungul vietii la persoanele transgender e estimata la 41%, in comparatie cu 5% la intreaga populatie a Americii.

Exista evidenta, dar limitata, ca stigma si discriminarea contribuie la problemele psihice ale homosexualilor si persoanelor transgender.

Ipoteza ca identitatea de gen este innascuta, ori o proprietate imuabila a fiintelor umane care este independenta de sexul biologic – adica ca o persoana ar putea fi „un barbat prins intr-un trup de femeie” sau „o femeie prinsa intr-un trup de barbat” – nu e validata de datele stiintifice.

Conform unei estimatii recente, aproximativ 0,6% din populatia adulta a Americii se identifica ca apartinind unui sex diferit decit cel biologic cu care s-au nascut.

Studii care au comparat structurile cerebrale ale persoanelor transgender cu ale persoanelor ne-transgender au reliefat o corelatie slaba intre structura creierului si identificarea transgdender. Aceste corelatii nu dovedesc existenta nici unei evidente in sprijinul unei posibile baze neurobiologice in sprijinul transgenderismului.

In comparatie cu populatia generala, adultii care si-au schimbat sexul biologic continua sa aibe un risc ridicat de probleme psihice. Un studiu a demonstrat ca persoanele care si-au schimbat sexul biologic au o inclinatie spre suicid de cinci (5) ori mai mare ca restul populatiei, si un risc al decesului prin suicid de 19 ori mai ridicat ca persoanele care nu isi schimba sexul biologic.

Copiii reprezinta un caz special privind transgenderismul. Doar o minoritate dintre copiii care sufere de criza de identitate de gen continua sa sufere de criza de gen ca adulti.

Exista evidenta stiintifica limitata privind valoarea terapeutica a interventiilor pentru intirzierea pubertatii sau modificarea caracteristicilor sexuale secundare la adolescenti.

Ce e nou?

Din perspectiva noastra, nimic din ce constata Raportul Mayer – McHugh nu e nou. In sensul ca, din 2009 incoace, am publicat deseori studii si materiale care au expus falsitatile propagate de revolutia sexuala privind orientarea sexuala. Meritul Raportului Mayer – McHugh este ca doi psihiatri proeminenti ai Americii si lumii au avut energia si curajul sa genereze un Raport cuprinzator care analizeaza datele a sute de studii din citeva decenii si ajung la concluziile enuntate mai sus. Pentru asta, Mayer si McHugh merita aprecierile celor care iubesc adevarul. Tenacitatea lor a expus falsitatile majore ale revolutiei sexuale.

Un alt merit al Raportului este ca autorii critica corectitudinea politica a legiuitorilor, parlamentarilor, politicienilor, academicienilor, si jurnalistilor. Ea nu ajuta la rezolvarea problemelor psihice si de comportament cu care se confrunta homosexualii si persoanele transgender. Nu e in avantajul lor, zic autorii, sa li se implineasca fiecare doleanta, sa se ignore problemele psihice si de sanatate cu care se confrunta, inclusiv bolile venerice, si, in acelasi timp, sa daclanseze un razboi psihologic si de propaganda importiva oamenilor de buna credinta care insista ca orientarea sexuala si transgenderismul sunt maladii si malformatii care pot fi rectificate prin terapie si consiliere. Nu e in avantajul lor ca profesorii, invatatorii, scolile, liceele si universitatile sa refuze sa recunoasca ca tinerii se confrunta cu o criza serioasa de identitate de gen. Dimpotriva, e eronat sa le cimenteze falsitatile care le poarta in minte privind identitatea de gen si orientarea sexuala. In final, autorii indraznesc sa atentioneze ceea ce si noi am facut in Romania din 2009 incoace – confuzia sexuala la tineri, si acum la copii, se extinde, si din asta nu are nimeni de castigat, in primul rind homosexualii si copiii. E o tragedie pe care noi o calificam ca o dovada ca adultii victimizeaza copiii si adolescentii.

 www.alianta-familiilor.ro

https://crestintotal.ro/2016/09/09/alianta-familiilor-din-romania-neadevarurile-revolutiei-sexual

Atrocităţi sexuale pe copilaşi de numai 2 luni, considerate „cercetări ştiinţifice”. Pedofilii lui Kinsey. (Educaţia sexuală II)

Guest Post

 -

 14/03/2017 

Alfred Kinsey (centru) și colegii săi de la Universitatea Indiana14

de Paul Ghițiu

Republicare după Evenimentul Zilei, 13 martie 2017

Vă amintesc că în acest serial vorbim despre educaţia sexuală (EdSex) construită pe „descoperirile” zoologului american, devenit peste noapte sexologul, Alfred Kinsey. O primă problemă a EdSex este aceea că cel care i-a pus bazele era, dovedit cu martori şi parteneri de „nebunii”, un psihopat sexual.

Aici găsiţi primul episod.

Un cititor-comentator al primului episod afirma că nu este nicio legătură între cele două. Că poţi să fii anormal şi să ai o activitate total normală. Personal, mă îndoiesc că această judecată se aplică chiar unuia care bate cuie, sau dă cu pila. Şi cu atât mai mult la unul care stabileşte caracteristicile fiinţei umane şi decide ce e bine şi ce nu cu aceasta şi pentru aceasta.

Nu a fost de acord nici Judith Reisman, a cărei muncă 20 de ani de cercetare a activităţii lui  Kinsey s-a concretizat în două cărţi importante Kinsey, Sex and Fraud: The Indoctrination of a People şi Kinsey: Crimes & Consequences: The Red Queen and the Grand Scheme,  în sute de articole, apariţii pe televiziuni, depoziţii în faţa unor comisii ale Congresului sau a unor instanţe penale.

Kinsey le-a solicitat şi i-a încurajat pe pedofili, în ţară şi în străinătate, să violeze sexual de la 317 la 2035 de sugari şi preşcolari pentru datele sale presupuse despre „sexualitatea normală” a copilului. Multe dintre crimele împotriva copiilor (sex oral şi anal, raporturi sexuale genitale şi maltratare manuală) comise pentru cercetările lui Kinsey sunt cuantificate în propriile grafice şi diagrame.

De exemplu, „Tabelul 34” de pe pagina 180 a volumului „Sexual Behaviour in the Human Male” pretinde a fi înregistrarea ştiinţifică a”unor orgasme multiple la pre-adolescenţi băieţi”. Pentru aceasta, sugari de numai 5 luni erau măsuraţi cu un cronometru pentru „orgasm” de către ajutoarele „pregătite tehnic” de către Kinsey, un băieţel de patru ani fiind testat 24 de ore consecutive şi având 26 de pretinse „orgasmuri”. Educatorii sexuali, pedofilii şi „avocaţii” lor citează în mod obişnuit aceste „date” pentru a dovedi nevoia copiilor de satisfacţie homosexuală, heterosexuală şi bisexuală prin intermediul educaţiei „sex-sigur”. Aceste date sunt de asemenea folosite permanent pentru a „dovedi” că copii sunt sexuali de la naştere. (Sex, Lies and Kinsey – Dr Judith Reisman)

În articolul său de pe „Canon and Cultur”, din care am citat şi în episodul trecut, Alan Branch, după ce sistematizează principalele probleme ale concluziilor lui Kinsey, asupra cărora voi reveni, concluzionează:

Cea mai îngrijorătoare şi mai aprins dezbăzută parte a cercetării lui Kinsey este capitoulul 5 din Sexual behavior in the Human male intitulat „Early Sexual Growth and Activity”). Kinsey a adunat date de la persoane care nu pot fi numite altfel decât „molestatori de copii”. Descriind sursa unora dintre datele sale despre copiii mici el a afirmat „Date mai bune despre orgasmul la pre-adolescenţi au venit din relatările unor bărbaţi maturi, care au avut contact sexual cu copii mai mici şi care, cu experienţa lor, au fost în stare să recunoască şi să interpreteze trăirile băieţilor”. În continuare Kinsey afirmă că „9 dintre subiecţii noştri bărbaţi adulţi au observat astfel de orgasmuri. Unii dintre aceşti adulţi sunt persoane pregătite tehnic, care au ţinut jurnale sau alte înregistrări, care au ne-au fost puse la dispoziţie; şi de la ei noi avem informaţie sigură despre 317 pre-adolescenţi, care au fost observaţi masturbându-se, sau care au fost observaţi în timpul contactelor sexuale cu alţi băieţei sau cu adulţi”

Această descriere tulburătoare a molestării copiilor este însoţită de tabele statistice care susţin observaţia experienţelor în orgasm pe copii între vârsta de 2 luni şi 15 ani. În altă parte, Kinsey afirmă „Desigur, există cazurile unor bebeluşi de sub un an care au învăţat avantajele masturbării, uneori ca rezultat al faptului că au fost masturbaţi de persoane mai în vârstă; şi au fost unii băieţi care se masturbau chiar în mod specific şi cu o anumită frecvenţă de la doi-trei ani.” Un alt tabel intitulat „Viteza orgasmului la adolescenţi”înregistrează timpul necesar pentru ca copii să aibă orgasm şi include observaţia „Durata stimulării înainte de orgasm; observaţii măsurate cu o a doua mână sau cu un cronometru. Vârstele de la 5 luni la adolescenţă.” Dar, probabil, cea mai cutremurătoare parte a raportului asupra bărbatului este descrierea copiilor care se presupunea că au orgasm, o descriere furnizată de adulţii dare avuseseră relaţii sexuale cu copii, şi care descriau cum copiii „gemeau, plângeau, sau strigau violent, uneori cu o sumedenie de lacrimi (mai ales copiii mai mici)” şi de asemenea copii „care se luptau să scape de partener.” Această descriere pare a vorbi despre un copil înfricoşat care este molestat.

Toate citatele lui Branch din paragraful de mai sus provin din Kinsey, Sexual Behavior in the Human Male. Referindu-se la aceste însemnări finale, biograful James H. Jones, admirator al lui AK, admite că:

Multe dintre victimele sale erau copii mici şi Kinsey, în acel capitol, a dat el însuşi descrieri destul de detaliate ale răspunsurilor lor la ceea ce el numea stimulare sexuală. Dacă citiţi aceste cuvinte, de fapt ele vorbesc despre copii care ţipă. Copii care protestează în orice mod posibil împotriva faptului că corpurile lor, sau persoanele, lor sunt violate.

Faptul că „cercetările” lui Kinsey ridică „anumite probleme” este recunoscut şi de biografii, sau de cronicarii susţinători ai acestuia şi ai „operei” lui. Puternic de stânga (şi pretins cel mai titrat) cotidian, New York Times, într-un articol amplu din 2004, pricinuit de apariţia filmului despre Kinsey, face o trecere în revistă a lucrărilor sale şi, deşi consideră că datele sunt, în final, corecte, semnalează şi unele probleme. Una ar fi cu unul dintre principalii furnizori de date ai acestuia:

Întâlnirea a avut loc în iunie 1944, atunci când pedofilul, menţionat ca fiind un bărbat Rex King, avea 63 de ani. Înainte şi după întâlnire, Kinsey i-a scris lui King convingându-l să-i trimită jurnalele detaliate ale experienţelor sale sexuale, inclusiv de la cele cu copii. Jones (biograful lui Kinsey) menţionează că, de exemplu, în 24 noiembrie 1944, Kinsey a scris: „Mă bucur pentru tot ce îmi trimiţi, căci astfel am siguranţa că o parte cât mai mare a materialului tău este salvat pentru publicarea ştiinţifică”. Kinsey a publicat multe dintre datele lui King în „Sexual Behavior in the Human Male”, în care tabelele rezumau tentativele lui King de a aduce la orgasm băieţi între 2 luni şi 15 ani, în unele dintre cazuri timp de 24 de ore. Kinsey a prezentat datele ca provenind de la mai multe surse, nu numai de la una. Dar în 1995, John Bancroft, care fusese director al Kinsey Institute până în acea primăvară, a descoperit că toate datele veneau de la King. Într-un articol ulterior, Dr. Bancroft sugerează că Kinsey ar fi vrut să-l protejeze astfel pe King de atenţia publică.

Mr. Jones mai spune că Kinsey a greşit folosind datele, dar Mr Gathorne-Hardy (celălalt biograf) afirmă că era inevitabil. „Într-un fel el era nemilos şi s-ar putea spune chiar imoral, cel puţin nu moral în sensul tradiţional. Dacă cineva avea informaţie sexuală care îi era necesară, Kinsey o utiliza.” Pe de altă parte, dna Riesman afirmă că acivitatea lui Kinsey trebuie considerată de natură criminală. „Atunci când violezi copii, este o crimă. Şi dacă o soliciţi şi altora şi dacă o susţii, este iarăşi o crimă.” (Caleg Grain – Alfred Kinsey: Liberator or pervert? – 3 octombrie 2004)

Dar King nu a fost pentru Kinsey singura sursă de „inspiraţie şi de date ştiinţifice”. Rapoartele lui sunt, sub acest aspect, o „comoară” inegalabilă de manipulare a datelor şi rezultatelor, de lipsă de acribie ştiinţifică, de escrocherie şi fraudă, de minciună şi perversitate. Voi reveni în episoadele următoare cu informaţii precise despre felul în care şi-a construit bazele concluziilor.

Acum însă, să ne întoarcem la copilaşi:

Aceste atrocităţi amintesc de lagărele  de concentrare naziste. Ironia este că un alt contribuabil al lui Kinsey a fost cel mai cunoscut pedofil din istorie. Dr Fritz von Balluseck a fost un ofiţer în regimul nazist judecat pentru omorârea şi violarea unei fetiţe de 10 ani. În decursul procesului, s-a descoperit că el molestase copii timp de mai mult de 30 de ani. Ziarul National Zeitung din 15 mai, 1957, spune că „Naziştii ştiau şi i-au dat ocazia să practice pornirile sale anormale pe copiii polonezi, care au avut de ales între von Balluseck şi cuptoarele cu gaze. După război copii erau morţi, dar Balluseck era viu.”

Ca o parte a perversităţii sale, von Balluseck şi-a înregistrat experienţele în jurnale atent documentate, pe care le-a copiat şi i le-a trimis lui Kinsey înainte de prinderea şi de arestarea lui de către autorităpţile germane. În loc să-l denunţe pe von Balluseck, Kinsey l-a încurajat „să continue colectarea datelor”, mergând până acolo încât l-a atenţionat să fie „aibă grijă”. Kinsey a refuzat să furnizeze probele pe care FBI-ul ştia că le are în acest caz. (S. Michael Craven – What is Wrong with Sex Education?)

http://www.culturavietii.ro/2017/03/14/atrocitati-sexuale-pe-copilasi-de-numai-2-luni-considerate-

Alfred Kinsey, părintele „educației sexuale”, pervers și infractor sexual

de Iulia Matei

Majoritatea oamenilor nu au idee cine a fost Alfred Kinsey, părintele „educației sexuale” și cred că educația sexuală este un lucru benefic pentru copiii lor, pentru a evita sarcinile nedorite sau bolile venerice.

De fapt, Kinsey a fost un infractor sexual, bisexual și sadomasochist, care a facilitat tortura sexuală a sugarilor și copiilor. Kinsey a solicitat și încurajat pedofili să violeze sute de sugari și copii pentru pretinse date „științifice” cu privire la „sexualitatea copilului”. Multe dintre crimele împotriva copiilor (sodomie orală și anală, contact sexual genital și abuz manual) comise pentru Kinsey sunt cuantificate în lucrările sale.

Educatorii sexuali de azi și lobbiștii lor citează frecvent aceste date pentru a „dovedi” că copiii ar fi „ființe sexuale de la naștere” și că au o presupusă „nevoie de satisfacție sexuală”. Întreaga „educație sexuală” comprehensivă promovată azi este întemeiată pe lucrările lui Kinsey.

Ai copii? Ești alarmat? Foarte bine.

Este cunoscut ca „părintele Revoluției Sexuale”, iar dacă ați participat vreodată la un curs universitar [vestic – n.t.] despre istoria secolului al XX-lea, ați auzit numele lui: Alfred Kinsey (articole în română aici).

Kinsey nu a fost doar „părintele” Revoluției Sexuale, ci a creat premisele transformării socioculturale masive din anii ‘60, ‘70 și ‘80, prin lucrarea sa din anul 1948, Sexual Behavior in the Human Male (Comportamentul sexual la masculul uman) și lucrarea din 1953, Sexual Behavior in the Human Female (Comportamentul sexual la femela umană).

Aceste cărți au dezvăluit unei populații șocate – și oarecum stârnite – lucruri pe care respectivii oameni nu le cunoscuseră niciodată despre sine: că 30-45% dintre bărbați aveau relații extraconjugale, că 85% dintre bărbați făcuseră sex înainte de căsătorie, că o proporție uluitoare de 70% dintre bărbați se culcaseră cu prostituate și că 10-37% dintre bărbați se angajaseră într-un comportament homosexual.

S-a vorbit mult mai puțin despre celelalte „descoperiri” tulburătoare ale sale — un studiu aprofundat al „comportamentului sexual” la copii, precum și afirmațiile că aproape 10% dintre bărbați făcuseră acte sexuale cu animale (ca și 3,6% dintre femei) și că acest număr creștea la 40-50% pe baza aproprierii de ferme.

Cercetarea lui Kinsey portretiza oamenii ca fiind amorali și motivați de sex, fiind creditată pentru schimbarea fundamentală a percepției cu privire la sex în cultura noastră.

A avut el, însă, dreptate?

Pentru început, integritatea unei mari părți a muncii sale a fost pusă sub semnul întrebării de atunci: printre practicile sale dubioase, Kinsey a încurajat persoanele cu care lucra să se angajeze în tot felul de activități sexuale ca formă de cercetare, a prezentat în mod fals celibatari ca fiind căsătoriți și a inclus o reprezentare excesivă a infractorilor sexuali încarcerați și a prostituatelor încarcerate în datele sale.

Totuși, dincolo de acest simplu fapt, Kinsey însuși a fost un pervers și un infractor sexual.

De exemplu, de unde a obținut toate datele cu privire la „comportamentul sexual al copiilor”? Răspunsul este pur și simplu înfiorător. Dr. Judith Reisman (a cărei cercetare a fost confirmată în repetate rânduri) a explicat în lucrarea sa de referință, Sex, Lies and Kinsey (Sex, minciuni și Kinsey) că Kinsey a facilitat abuzuri sexuale brutale pentru a-și obține așa-numita cercetare:

Kinsey a solicitat și a încurajat pedofili, din țara sa de reședință și din străinătate, să violeze un număr cuprins între 317 și 2.035 de sugari și copii pentru pretinsele sale date cu privire la „sexualitatea copilului”. Multe dintre crimele împotriva copiilor (sodomie orală și anală, contact sexual genital și abuz manual) comise pentru cercetarea lui Kinsey sunt cuantificate chiar în graficele și tabelele acestuia.

De exemplu, „Tabelul 34” de la pagina 180 a lucrării lui Kinsey, „Comportamentul sexual la masculul uman”, pretinde a fi o evidență „științifică” a „orgasmului multiplu la masculii preadolescenți”. Aici, copii cu vârste începând de la cinci luni au fost cronometrați pentru „orgasm” de către asistenții cu „instruire tehnică” ai lui Kinsey, un copil cu vârsta de patru ani fiind testat timp de 24 de ore consecutive, cu un număr de 26 de așa-zise „orgasme”. Educatorii sexuali, pedofilii și lobbiștii acestora citează frecvent aceste „date” cu privire la copii în cadrul educației cu privire la „sexul sigur”, pentru a dovedi o presupusă nevoie a copiilor de satisfacție homosexuală, heterosexuală și bisexuală. Aceste date sunt, de asemenea, citate cu regularitate pentru a „dovedi” că copiii ar fi ființe sexuale de la naștere.

Omul trâmbițat cu entuziasm de publicații populare precum Time și Life Magazine nu a fost nimic altceva decât un codoș monstruos al violurilor de copii. De fapt, a mers într-atât de departe încât să înregistreze țipetele și zbaterile de durere ale copiilor, leșinurile și convulsiile acestora pe seama abuzului infernal la care el îi supunea, ca dovezi ale „orgasmului” — mai ales la copiii care nu puteau încă să vorbească.

Ve09zi și: VIDEO Educația sexuală și pedofilia: interviu cu dr. Judith Reisman

Așa-numita cercetare a lui Kinsey a fost o simplă încercare de a justifica faptul că el însuși era un om profund tulburat. Dr. Reisman scrie:

„Amândoi cei mai recenți biografi admiratori ai lui Kinsey au mărturisit că acesta era un bi/homosexual sadic, care și-a sedus studenții bărbați și și-a forțat soția, personalul și soțiile membrilor de personal să presteze pentru și cu el în filme pornografice ilegale, produse în mansarda familiei. Kinsey și acoliții săi, Wardell Pomeroy, Clyde Martin și Paul Gebhard, aveau căsătorii „de fațadă”, care ascundeau strategiile acestora de a înlocui ceea ce ei numeau o eră iudeocreștină procreativă limitată cu un „paradis pedofil bi/homosexual în care orice să fie permis”.

Ați priceput? Părintele Revoluției Sexuale a fost un infractor sexual, bisexual și sadomasochist, care a facilitat tortura sexuală a sugarilor și copiilor. Scopul lui nu a fost de a se angaja doar într-o cercetare științifică pentru a vedea spre ce indică datele, ci mai degrabă, după cum notează unul dintre prestigioșii săi biografi, Michael Jones, de a lansa o cruciadă pentru subminarea moralității sexuale tradiționale. A făcut acest lucru cu un succes furibund — influența lui Kinsey asupra educației și a legislației cu privire la sex din lumea occidentală este absolut uluitoare.

Unii au afirmat chiar că, deși este posibil ca Kinsey să fi fost tulburat și angajat într-un comportament imoral, concluziile fundamentale și datele acestuia rămân totuși precise. Și acest lucru se dovedește a fi complet fals. Potrivit lui dr. Reisman:

[Echipa lui dr. Kinsey] a „forțat” subiecți să ofere răspunsurile dorite la întrebările cu privire la sex; 2. A suprimat în secret trei sferturi din datele cercetării și 3. Și-a bazat afirmațiile cu privire la bărbații normali pe o populație masculină în proporție de aproximativ 86% aberantă, care a inclus 200 de psihopați sexuali, 1.400 de infractori sexuali și sute de persoane din fiecare din următoarele categorii: prizonieri, bărbați prostituați și homosexuali promiscui. Mai mult, atât de puține femei normale au fost dispuse să discute cu cercetătorii, încât Kinsey a etichetat femeile care conviețuiau de peste un an cu un bărbat ca fiind „căsătorite”, reclasificând datele cu privire la prostituate și alte femei neconvenționale ca și cum acestea ar fi fost casnice-model.

Este de o importanță crucială ca oamenii să afle adevărul care se ascunde în spatele Rapoartelor Kinsey.

În ziua de astăzi, educatorii sexuali cu mintea inundată de pornografie, experții juriști, cadrele universitare și, mai tulburător, grupările de pedofili precum NAMBLA, care militează pentru „intimitate intergenerațională” [pedofilie, n. tr.], utilizează la unison lucrările lui Kinsey pentru a-și justifica agendele și a conferi credibilitate științifică cauzelor lor.

Majoritatea oamenilor nu au idee cine a fost cu adevărat Alfred Kinsey și cum a fost desfășurată în realitate așa-numita sa cercetare. Personal, am auzit despre Alfred Kinsey în primul an de studii universitare de istorie, când profesorul meu a anunțat că „nu a existat nicio Revoluție Sexuală”, fiindcă Rapoartele Kinsey ar fi dovedit că oamenii s-au angajat dintotdeauna în tot felul de comportamente sexuale bizare și criminale.

Istoria reală este oripilantă. Aceasta întoarce stomacul pe dos. Totuși, este de asemenea esențial să știm cum, exact, am ajuns la un așa nihilism sexual în cultura noastră.

Preluare de pe Lifesitenews.com, autor: Jonathon van Maren

http://www.culturavietii.ro/2017/03/09/alfred-kinsey-parintele-educatiei-sexuale-pervers-si-infractor-sexual

Alexandru Vîjan: Marșul feministelor de la Washington e cântecul de lebădă al feminismului

Marșul feministelor de la Washington (nu e al femeilor, să fie clar, prea mult timp au pretins feministele că vorbesc pentru toate femeile, când de fapt vorbesc pentru o minoritate deloc impresionantă – gata) e cântecul de lebădă al feminismului în era noastră.

Urmăriți-l cu atenție și bună dispoziție, salvați poze, filmări, meme și tot ce se poate, fiindcă this is it folks. Profitați de moment, și consemnați totul, astfel ca peste ani să-l învățați și pe copilul vostru:

Copilul: Ce-mi arăți, tati?

Tata: Astea sunt imagini de la marșul feministelor din 2017.
C: Uau, dar câte sunt.
T: Da, s-au adunat toate și pretind că vorbesc pentru sute de milioane.
C: Dar cred că erau foarte supărate. Ce le-au făcut de s-au supărat așa? Ce voiau?
T: Păi, în mare doreau avorturi și tampoane gratis.
C: Asta? Și gratis? De ce?
T: Fiindcă feministele cred că totul li se cuvine fără să muncească.
C: Tati…
T: Da, copilul meu.
C: E și mami o feministă?
T: Nu fi prostuț/ă, mami tău e o mamă și soție bună și o femeie puternică.

Autistic screeching-ul va fi masiv în anii ce va să vină, dar până aici le-a fost. De aici nu vor merge decât în jos. Și căderea va fi dureroasă.

Alexandru Vîjan

The following two tabs change content below.

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/alexandru-vijan-marsul-feministelor-de-la-washington-

PROCESUL LUI ISUS

PROCESUL LUI ISUS. În tradiţia sinoptică, arestarea Domnului nostru este urmată de aducerea Lui înaintea unui grup de lideri ai iudeilor (Marcu 14:53). Ioan 18:12-13 relatează despre o interogare preliminară făcută de Ana, socrul marelui preot Caiafa. Urmează o altă interogare cu privire la ucenici şi la învăţătura Lui, care este neconcludentă, fiindcă Isus refuză să răspundă întrebărilor directe puse de marele preot (Ioan 18:19). Este lovit (Ioan 18:22) şi trimis în stare de arest la Caiafa (Ioan 18:24).

Menţionarea marelui preot în Ioan 18:19 a dat naştere unei probleme. Dacă Domnul este interogat în 18:19 de Caiafa, de ce Ana îl trimite aceleiaşi persoane în 18:24? Suntem tentaţi să vedem în această interogare preliminară primul din cele două „procese” conduse de iudei, care sunt descrise în Marcu. „Marele preot” din Ioan 18:19 este atunci Caiafa, dar interogarea nu are un caracter oficial. Plasarea cronologică a acesteia va fi în seara arestării lui Isus. Acţiunea din Ioan 18:24, care se referă la înfăţişarea oficială a lui Isus înaintea lui Caiafa şi a întregului Sinedriu, are loc în dimineaţa următoare (cf. Ioan 18:28) şi este paralelă cu acţiunea din Marcu 15:1.

Ioan, însă, nu menţionează deloc problemele care sunt atât de proeminente în raportul despre primul „proces” din sinoptice: dacă Isus este sau nu Mesia şi acuzaţia de blasfemie care I s-a adus.

Marcu 14:53-65 descrie prezentarea arestatului înaintea unei adunări care era formată din „toţi preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi cărturarii” (Marcu 14:53), şi care era prezidată de marele preot. Capul de acuzare principal este depoziţia făcută de unii martori că Isus ar fi prorocit distrugerea Templului din Ierusalim (cf. Marcu 13:2; Faptele Apostolilor 6:13-14) şi ridicarea unui nou templu. În conformitate cu aşteptările evreilor din vremea aceea, pretenţia de a ridica un nou templu pare să fi fost echivalentă cu aceea de a fi Mesia. Dar El a avut în vedere templul trupului Său, Biserica (Ioan 2:19; 1 Corinteni 3:16; Efeseni 2:21). (vezi R.J. Mc-Kelvey, The New Temple, 1969.)

La provocarea incriminatorie din Marcu 14:61 a marelui preot, „Eşti Tu Cristosul, Fiul celui Binecuvântat?”, Isua a răspuns: „Da, sunt”. Mai departe, faptul că El a folosit titlul de „Fiul omului” şi că a citat Psalmul 110:1 şi Daniel 7:13 arată, fără îndoială, ce credea El despre statutul şi destinul Său unic, afirmaţie pe care Caiafa s-a pripit să o interpreteze ca blasfemie. „Nu faptul că a afirmat că este Mesia a fost o blasfemie, ci certitudinea cu care a afirmat, că El stă pe tron cu Tatăl şi că El Însuşi şi adepţii Lui sunt o împlinire a vedeniei lui Daniel (Vincent Taylor).

După cum se relatează în Mişna, sfâşierea hainelor de către marele preot era simbolul verdictului care urma să fie pronunţat, „condamnat la moarte” (Marcu 14:64) şi semnul că putea să fie bătut de către poliţia Templului (aprozi) (14:65).

Dacă, împreună cu Vincent Taylor, socotim că Marcu 14:64 vorbeşte nu despre verdictul la care trebuia să participe „tot Soborul” (15:1), ci doar despre posibilitatea ca Isus să fi fost condamnat la moarte, înseamnă că a fost necesară o a doua întâlnire a Sinedriului, în dimineaţa zilei următoare. Arestatul este apoi condus spre reşedinţa guvernatorului roman Pilat, ca verdictul de condamnare la moarte să fie pronunţat. Nu ştim cu precizie dacă Consiliul iudeilor avea puterea să pronunţe sau să execute sentinţa de condamnare la moarte pe motive religioase (aşa cum cred Juster şi Lietzmann; pentru opinia contrarie vezi Ioan 18:31 şi observaţia lui Barrett). Există dovezi în sprijinul punctului de vedere care susţine că liderii iudeilor au avut în vremea aceasta o astfel de putere de a executa sentinţa. De exemplu, în Mişna, capitolul intitulat Sinedriul prevede mai multe reguli cu privire la diferite tipuri de execuţie. Inscripţia de avertizare de pe Templul lui Irod, prin care i se promite moartea oricărui străin care este prins în interiorul gardului care înconjura sanctuarul, nu este doar un avertisment pasiv, pentru a-i speria pe aceşti străini. Ştefan este omorât după o întrunire a Sinedriului. Pare destul de dificil să reconciliem aceste dovezi cu afirmaţia din Ioan 18:31: „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni”. În comentariul pe care l-a scris (p. 616 ş.urm.), E.C. Hoskyns vede în utilizarea verbului „a omorâ” (apokteinai) o aluzie subtilă la moartea prin crucificare, ca distingându-se de metoda obişnuită de executare a pedepsei capitale pentru blasfemie, adică omorârea cu pietre. Afirmaţia liderilor iudei, şi anume, că ei nu pot executa sentinţa de condamnare la moarte prin crucificare este relatată de evanghelistul care doreşte ca cititorii lui să vadă în ea (v. 32) felul în care ei au dus la îndeplinire în mod inconştient, dar totuşi providenţial, planul iniţial al lui Dumnezeu schiţat în versete cum sunt Deuteronom 21:23; Exod 12:46; Numeri 9:12; cf. Ioan 19:36. vezi G.D. Kilpatrick, The Trial of Jesus, 1953; T.A. Burkill în VC 10, 1956, şi 12, 1958.

Înaintea lui Pilat, capul de acuzare se schimbă, materializându-se în afirmaţia lui Isus de a fi împărat (Marcu 15:2; Luca 23:2), pretenţia pe care iudeii ar dori să fie interpretată de Pilat într-un sens politic. Aşadar, învinuirea preferată este aceeade trădare împotriva autorităţii imperiale romane. Vezi Ioan 19:12. Pilat, însă, are de la bun început suspiciuni cu privire la aceste învinuiri şi înţelege motivele ascunse ale acuzatorilor (Marcu 15:4,10). El încearcă să se abţină în trei feluri de la a pronunţa sentinţa la moarte a lui Isus. Încearcă să transfere această sarcină lui Irod (Luca 23:7 ş.urm.); apoi se oferă să-L pedepsească pe Isus prin biciuire, cu gândul să-I dea după aceea drumul (Luca 23:16, 22); în cele din urmă, încearcă să-I dea drumul lui Isus ca un act de bunăvoinţă, cu ocazia praznicului (Marcu 15:6- Ioan 18:39). Toate aceste încercări eşuează. Irod îl trimite înapoi; mulţimea nestatornică şi dezamăgită nu este mulţumită cu o pedeapsă mai uşoară decât condamnarea la moarte (Luca 23:18, 23); şi preferă să fie graţiat Baraba, nu Isus Cristos. Şi, în ciuda faptului că s-a mărturisit despre El în repetate rânduri că este nevinovat (Luca 23:14-15, 22), El este condamnat la moarte pe cruce de către procurator (Marcu 15:15), şi după cum prevăzuse Domnul Însuşi (Ioan 12:33; 18:32).

BIBLIOGRAFIE

A.N. Sherwin-White, Roman Society and Roman Law in the New Testament, 1963; J. Blinzler,The Trial of Jesus, 1959; P. Winter, On the Trial of Jesus, 1961; W.R. Wilson, The Execution of Jesus, 1970; D.R. Catchpole, The Trial of Jesus, 1971; G.S. Sloyan, Jesus on Trial, 1973 (bibliografie); P.W. Walasky, JBL 94, 1975, p. 81-93.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/procesul-lui-isus_4.html