luni, 1 iunie 2020

Amintiri despre viitorul LGBT: Istoria unui dezastru















Dacă vorbim de stânga occidentală, trebuie pomenit şi comunismul clasic sovietic, ca sursă a majorităţii mişcărilor de „eliberare” din Occident. Aceste mișcări ar fi trebuit să anuleze orice model social moral legat de tradiţia creştină ori tradiţională europeană, pentru a se elimina astfel ceea ce pretindeau comuniştii că ar fi, de fapt, modelul burghez care ar duce la oprimarea maselor.
Ce s-a întâmplat în URSS cu graba pentru distrugerea lumii morale, s-a întâmplat şi în cealalt stat sovietic înfiinţat cam în aceeaşi perioada în estul Europei, în Ungaria, în 1919. În cele doar câteva luni ale existenţei sale (din martie până în august), guvernul Republicii Sovietice Ungare a avut ca priorităţi, încă din primele sale zile, pe lângă execuţiile fără judecată şi prigoana împotriva Bisericii, impunerea în şcoli a educaţiei sexuale într-o formă cât se poate de radicală, folosind extins pornografia. Totul se făcea deoarece societatea viitoare maghiară ar fi fost corespunzătoare doctrinei marxiste numai dacă cei care îi rezistau erau lichidaţi ori reduşi la tăcere, iar cei mici modelaţi pentru a putea deveni membri de încredere ai noii societăţi comuniste. Asta însemna și că legăturile cu ceea ce fusese până atunci civilizaţia europeană trebuiau să dispară.
Comisarul (ministrul) educaţiei care s-a ocupat de educaţia sexuală a fost Georg Lukacs, teoretician al literaturii şi filozof, despre care Stanford Encyclopedia of Philosophy spune că este văzut că unul dintre fondatorii „marxismului occidental”. „Occidental” ar însemna oarecum îmblânzit, civilizat, chiar dacă omul a fost un comunist clasic: a ordonat şi el execuţii, a atacat Biserica, a susţinut naţionalizarea tuturor instituţiilor de învăţământ şi a impus „educaţia” sexuală în formă cea mai abrazivă posibilă, începând de la şcolarii mici. Cum era normal pentru partidul comunist (în care activa la vârf şi Lucaks), în perioada scurtă în care a stăpânit peste Ungaria, a instituit, da, Teroarea Roşie (vörösterror). Braţul armat care a pus în practică teroarea comunistă a fost gruparea criminală „Lenin-fiúk” (Băieţii lui Lenin).
Revenind la Lucaks, tot în fişa lui de marxist occidental a intrat şi subordonarea lui faţă de Moscova pentru aproape întrega viaţă activă. Numai că, despre toate acestea, Stanford Encyclopedia of Philosophy nu pomeneşte nimic la descrierea filozofului fondator al marxismului occidental…
După ce Ungaria a fost eliberată de armata română, Lucaks fuge la Viena unde îşi continuă activitatea de membru al conducerii partidului comunist maghiar. Îşi va petrece apoi o perioada în Germania, unde intră în contact cu fondatorii Şcolii de la Frankfurt şi alături de care participă la înfiinţarea acestei şcoli marxiste de gândire care va avea o influenţă majoră în modelarea gândirii progresiste occidentale.
Şcoala de la Frankfurt a avut între membrii săi din prima perioadă pe performantul spion sovietic Richard Sorge şi pe teoreticianul marxist şi activistul David Riazanov, dar şi personaje întunecat-comice ca psihanalistul Wilhelm Reich. Riazanov a fost până la urmă condamnat şi executat de un tribunal stalinist, în 1938, lucru care se pare că nu l-a influenţat prea mult pe occidentalul Lucaks, care se afla de câţiva ani în URSS şi fusese astfel martor comod al epurărilor staliniste.
În încercarea de a păstra neutralitatea între curentele de stânga ale epocii, pe care ar fi trebuit să le aducă împreună prin studiul ştiinţific al filozofiei politice, Şcoala de la Franfurt a pretins că membrii săi nu sunt şi nu trebuie să fie angajaţi politic direct, aşa că Georg Lucaks, cunoscut ca activist radical al Partidului Comunist, a trebuit să nu devină membru activ al acesteia. El avea alte însărcinări. La începutul anilor ’30, câţiva membri ai Institutului de Psihanaliză din Frankfurt încep să lucreze sistematic pentru şi împreună cu teoreticienii Şcolii de la Frankfurt pentru a susţine aparenta substanţă ştiinţifică, interdisciplinară a elucubraţiilor doctrinei marxiste.
Cu câţiva ani înainte, în anii ’20, ca urmare a colaborării dintre psihanalistul german Siegfried Bernfeld şi marxiştii V. Yurinets şi Valentin Voroshilov, apăruse deja critica marxistă a psihanalizei, care a dus la apariţia freudo-marxismului. Cum era normal în situaţia dată, tema eliberării sexuale era obligatoriu de aprofundat într-o manieră „ştiinţifică”, câtă vreme era o obsesie importantă a stângii, încă de la pre-marxişti. Wilhelm Reich va fi cel care va reprezenta iniţial freudo-marxismul în Şcoala de la Frankfurt, unde îşi va aduce aportul cu nişte cărţi care s-au dovedit a fi foarte influente în timp, dintre care „Psihologia de mase a fascismului” şi „Revoluţia sexuală” au produs probabil cele mai mari pagube civilizaţiei occidentale şi astfel, cele mai mari foloase stângii manevrate din Moscova.
„Revoluţia sexuală” a fost scrisă după călătoria făcută în URSS, unde a vizitat creşe şi centre pedagogice şi s-a întâlnit cu înalţi membri ai PCUS. Reich, asemeni lui Lucaks, nu a fost doar ideolog – întors din URSS a participat la înfiinţarea grupării Revolutionäre Sozialdemokraten, pregătită pentru lupta revoluţionară armată, şi a înfiinţat în 1931, cu binecuvântarea KPD (partidul comunist german), SEXPOL – 
Asociaţia Germană pentru Politicile Sexuale ale Proletariatului (Deutscher Reichsverband für Proletarische Sexualpolitik) în care erau înscrişi, la un moment dat, peste 40.000 de membri care militau pentru „eliberarea sexuală”.
Asociaţia promova, printre altele, libertatea sexuală absolută pentru adolescenţi, avortul fără restricţii, răspândirea mijloacelor contraconceptive şi facilitarea divorţului. Urmând unui mod de operare care va fi repetat în detaliu, mai târziu, şi în cazul Harry Hay/Mattachine Society, şi în cazul David Thorstad/NAMBLA, Reich se desparte de organizaţia de partid după ce îşi înfiinţează asociaţia sa, deşi profesa un marxism avangardist care era perfect compatibil cu ceea ce se promovase în URSS. Concepţiile lui „ştiinţifice” despre societate justificau şi practic îmbogăţeau doctrina marxistă.
Reich susţinea că tocmai cultura creştină occidentală îi aliena pe oameni, astfel că oricine era crescut şi trăia în această cultură era cel puţin nevrotic şi avea nevoie de terapie. Aşa că societatea întreagă trebuia schimbată pentru salvarea psihicului celor civilizaţi, după cum făcuseră comuniştii în URSS şi încercaseră şi în Ungaria.
Îndată ce naziştii ajung la putere, Reich e nevoit să părăsească Germania refugiindu-se în Suedia, de unde a fost practic expulzat, apoi în Norvegia, unde a fost ridiculizat public de mai mulţi membri ai comunităţii ştiinţifice de acolo pentru prostiile pe care le producea în legătură cu originea vieţii.
În final ajunge în Statele Unite, unde îşi face repede o mulţime de adepţi între suporterii psihanalizei şi personalităţile din lumea artistică. Dealtfel, cam toţi membrii Şcolii de la Frankfurt s-au mutat în Statele Unite după ce Hitler a preluat puterea în Germania, unde au fost primiţi să predea în universităţi.
Angajat ca profesor la The New School of New York în 1939, Reich începe o serie de experimente care trebuiau să demonstreze că aşa cum eliberarea sexuală rezolva problemele psihice, la fel ar fi trebuit să le rezolve şi pe cele organice, pornind de la cele simple, ca răcelile, până la vindecarea schizofreniei ori a cancerului.
În 1941, după ce pretinde că a salvat vieţi, vindecând cancere prin punerea în practică a teoriilor sale, este dat afară din The New School of New York pentru simplul motiv că oamenii de acolo se lămuriseră în sfârşit cu cine aveau de-a face. Numai că abia în 1947 apar în presă dezvăluiri despre situaţia stranie a lui Reich – apărea în listele din „American men of science” şi avea parte de o presă favorabilă, în condiţiile în care era evident pentru oricine îl asculta ori îi citea lucrările concepute în America că era practic un om cu probleme psihice ori un şarlatan. Ori ambele la un loc. Concluzia unei anchete făcute de FDA (Food and Drug Administration) a fost că activitatea lui Wilhelm Reich, care pretindea că poate vindeca practic toate bolile folosind un dispozitiv inventat de el, era, în fapt, o imensă fraudă. Dispozitivul era în fapt o cutie metalică acoperită cu lemn, un fel de cuşcă a lui Faraday, care ar fi trebuit să funcţioneze că un acumulator al energiilor orgasmice cosmice (sic!).
Într-un final, omul care a scris „Revoluţia sexuală” şi şi-a dedicat viaţă „eliberării” tuturor, de la copii la maturi, de normele morale legate de viaţă sexuală, este condamnat de un tribunal american la închisoare, unde va şi muri, până la urmă. Dispozitivele lui sunt distruse de autorităţi iar cărţile scrise de el sunt arse. Asta în Statele Unite, Land of Free. Atât de mare era pericolul produs de el. În ciuda evidenţei, Reich a avut o mulţime de adepţi în lumea artistică americană, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Norman Mailer, Allen Ginsberg, William Burroughs, JD Salinger, Jack Kerouak, Saul Bellow şi chiar Sean Connery. Influenţă lui a fost imensă asupra societăţii occidentale câtă vreme, la sfârşitul anilor ’60, chiar are loc ceea ce s-a numit a fi o revoluţie sexuală, urmând concepţiilor expuse în cartea … „Revoluţia sexuală”. În 1968, studenţii revoluţionari din Occident acopereau zidurile cu grafitti-sloganuri din Reich şi aruncau în poliţişti cu volumele „Psihologia de mase a fascismului” scrise de acelaşi. Un slogan circulat în universităţi la acel moment era „Read Reich and Act Accordingly!„.
Alfred Kinsey
Alături de Reich, cu „merite” oarecum egale în demolarea suportului moral al civilizaţiei occidentale iudeo-creştine, a fost şi Alfred Kinsey. Mai puţin angajat politic (cel puţin pentru public), dar oferind materialul „stiinfic” necesar pentru suportul ideologic al stângii radicale occidentale, Kinsey a folosit o serie de date false atât de abil manipulate încât a durat destul de mult până când a fost demontată public imensă minciună promovată de el. Dacă Freud propusese teoria conform căreia întrega viaţă psihică era dominată de sexualitate, Kinsey a vrut să arate că aproape întreagă societate americană era dominată, în consecinţă, de o promiscuitate generalizată, ascunsă de convenţiile civilizaţiei creştine care trebuiau îndepărtate pe măsură ce datele prezentate de el ar fi schimbat percepţia publicului despre viaţă intimă. În 1948 îi apare lucrarea „Sexual Behavior in the Human Male” în care sunt expuse o serie de informaţii bombă care ar fi trebuit să fie credibile câtă vreme erau produse de cercetarea unui profesor al unei universitati serioase.
Astfel, Kinsey pretindea că, în urma cercetării făcute de el, descoperise că zece la sută dintre americani erau homosexuali ori fuseseră angajaţi în relaţii homosexuale vreme de cel puţin trei ani… Informaţia asta, chiar evident falsă fiind, a prezentat o valoare imensă pentru apariţia mişcărilor gay în America, câtă vreme se putea pretinde acum că aceastea reprezintă o parte însemnată din societatea americană care trebuie să fie scoasă la lumina şi respectată, măcar pentru că era vorba de un număr imens de americani. Altă informaţie bombă prezentată de el a fost că 69 % din americani au mers ori merg la prostituate. Puţini s-au gândit atunci că, în consecinţă, prostituţia trebuia să fie în America o industrie omniprezentă, mai puternică decât cea auto ori cea petrochimică, ori macar egală cu acestea. Dacă asta nu era destul, Kinsey „descoperă” publicului american şi faptul că 50% din bărbaţii americani îşi înşelau soţiile. Da, jumătate dintre americani aveau viaţă dublă, după Kinsey. Curios e faptul că în acea perioada gospodăriile aveau în majoritate angajat, cu serviciu, doar capul familiei, care pleca dimineaţă, muncea din greu, zi lumină, şi se întorcea acasă abia seara. Numai că profesorul sexolog pretindea că unul din doi bărbaţi americani avea timp şi întreţinea şi legături extraconjugale. Ca o concluzie a informaţiilor prezentate, Kinsey pretindea că descoperise că 95% din bărbaţii americani erau prinşi regulat în practici sexuale care pot fi numite deviante. Aşa că bărbaţii americani nu aveau între grijile importante doar ipotecile, ratele la autoturisme, banii pentru colegiile copiilor, sănătatea familiilor lor şi concediile ci şi perversiunile sexuale.
În 1953 îi apare şi lucrarea „Sexual Behavior în the Human Female„, în care duce mai departe imensă minciună despre viaţă intimă a americanilor. Astfel, pretinde că jumătate din femei, atenţie, în acei ani, au avut relaţii sexuale înainte de căsătorie. Adulterul era practicat, în cartea lui, de 26% din femeile americane. În ceea ce priveşte avortul, dezastru! Pretindea că o majoritate de 87% dintre femeile singure care au rămas gravide au recurs la avort, ca şi 25% dintre cele căsătorite!
Toate informaţiile astea produceau o imensă şi nemaivăzută provocare a moralei tradiţionale americane, dar Kinsey nu s-a oprit aici, ci a mers cu „cercetarea” vieţii sexuale şi la copii, începând de la cei mai mici. Freud postulase că încă de la naştere copilul are impulsul sexual prezent şi caută activ satisfacţia acestuia pe faze corespunzătoare anumitor stadii de dezvoltare specifice unor anumite vârste. Astfel, de la naştere până la doi ani, este faza căutării plăcerii sexuale pe cale orală, de la doi la patru ani e faza anală, iar după patru ani cea falică. Kinsey înţelege din teoria asta aiurea, excentrică şi fortat simplificatoare că e vorba de un teritoriu care poate fi şi trebuie explorat şi manipulat. Şi felul în care reuşeşte să facă „cercetarea” asta e specific patternului socialist – experimentul pe oameni care distruge vieţi e justificat în numele unui presupus bine mai mare.
Pentru a putea aduna date despre subiectul asta delicat, Kinsey îşi foloseşte relaţiile pe care le avea şi pe care şi le-a dezvoltat ulterior între pedofili, începând din anii ’40. Este cunoscută acum relaţia pe care a avut-o cu pedofilul Rex King, om trecut de 60 de ani când s-a întâlnit cu Kinsey, în 1944, despre care s-a aflat că ar fi sodomizat un număr imens de copii – în jur de 800!!! Cei doi au corespondat o vreme şi Kinsey a folosit ce a primit de la pedofilul King, publicând date pe care acesta le-a obţinut abuzând copii în vârstă de la două luni la cincisprezece ani… Bine, date interpretate şi diseminate cu aceeaşi atenţie pentru respectarea adevărului ştiută din cazurile cercetărilor făcute pe femei şi bărbaţi.
În anii ’50, în Germania, cu ocazia unui proces de viol şi omucidere a unei fetiţe de zece ani, se află că pedofilul Fritz von Ballusek, cunoscut pentru trecutul lui nazist, coresponda cu Alfred Kinsey pe teme legate de agresarea copiilor. Von Ballusek îi furniza acestuia date adunate din cursul comiterii faptelor criminale, iar Kinsey, la rândul lui, îi sugera care ar fi direcţiile de „explorat”…
Deşi în timp s-a dovedit că datele publicate de Kinsey erau neadevărate, răul fusese făcut – ani la rând falsurile lui au fost luate ca adevăr stiintific revelat, care trebuia recunoscut şi respectat. Revoluţia sexuală trebuia să aibă loc pentru a elibera lumea de normele morale care erau doar forme ale opresiunii proletariatului de catre clasele conducatoare, dupa Reich, și care, după cum arată Kinsey, oricum nu prea erau respectate de nimeni.
A fost Kinsey comunist? O comisie a Congresului american a spus asta, dar se ştie acum că acestor acuzaţii nu le-au urmat cine ştie ce consecinţe.
Ce a urmat revoluţiei sexuale este prea puţin cunoscut şi discutat – ca orice revoluţie roşie, şi revoluţia asta a lăsat în urmă un număr imens de victime, ignorate programatic de presă şi în cercetările sociologice. Anii în care lupta pentru „eliberarea” sexuală a avut loc au lăsat în urmă o contagiune severă a discursului public cu mizeria promiscuității promovată de apostolii noii căi sexuale și o nemaivazuta deruta morala, care au dus la urmatoarele rezultate concrete:
  • explozia de boli cu trasmisie pe cale sexuală, culminând cu HIV;
  • SIDA, apoi cu HPV;
  • valul de avorturi care au produs daune fantastice; atât sufleteşti cât şi fizice, pe lângă numărul imens de prunci ucişi;
  • scăderea fertilităţii şi numărul mare de femei care nu au mai putut avea copii, în urmă avorturilor;
  • explozia numărului divorţurilor;
  • scăderea numărului căsătoriilor;
  • numărul fără precedent de familii monoparentale;
  • ubicuitatea pornografiei care a dus la dependenţă severă de aceasta şi multe alte efecte care înseamnă un număr imens de vieţi ruinate, despre care cei care au susţinut şi promovat revoluţia sexuală nu au pomenit si nu pomenesc nimic.
Dacă în Răsărit marele rău comunist a învins, vreme de 70 de ani, și astfel a putut ucide nestânjenit părți bune din populație, în special dintre oamenii de bună calitate, în Occident, cu tot câștigul societății împotriva acestui mare rău, o mulțime imensă de suflete a fost coruptă și milioane de oameni distruși sufletește, pe langă cei omorâți de-a dreptul de practicarea concepțiilor injectate de comunisti în societatea occidentală.
Istoria revoluției sexuale e istoria unui imens dezastru, e istoria felului în care a lucrat diavolul în lumea îndepărtată de Dumnezeu.
Citiți și:
The following two tabs change content below.
Preot Alexandru Coman

Preot Alexandru Coman

Hirotonit preot în anul 1994, Parintele Alexandru Coman este și absolvent de Psihologie, specializat cu Master în Logopedie (Terapii și compensare în tulburările de comunicare), membru în Colegiul Psihologilor, având și cursuri post-universitare de Jurnalism/Publicitate (anul 2001), timp în care a slujit neîntrerupt în Biserică.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA : NEADEVARURILE REVOLUTIEI SEXUALE











Mai devreme ori mai tarziu neadevarurile ies la iveala si adevarul triumfa. Truismul acesta se aplica mai tuturor revolutiilor cunoscute istoriei. Inclusiv revolutiei sexuale. Revolutiile au mintit oamenii. Le-au promis libertate, dar au impus tiranii si i-au inrobit. In loc de a-i elibera, ele i-au incatusat in necredinta, patimi, ateism, razboaie, conflicte sociale, promiscuitate, avort si tot felul de practici nocive si distrugatoare.
Astazi discutam minciunile revolutiei sexuale care inca e in toi si cu care am fost obisnuti decenii la rind. Am fost mintiti cind ni s-a spus ca un sfert din populatie e homosexuala, o afirmatie iresponsabila vanturata si in presa romana a deceniului precedent. Proportia asta a fost redusa la 10%, iar in ultimii ani, cind metodele de colectare a datelor privind orientarea sexuala au devenit mai precise, procentul a fost redus la doar 2-3%. Dar si acest procent e fals, in ultimii ani comunitatea homosexuala fiind identificata mai putin in termeni de procente si mai mult ca o „minoritate importanta”.
O alta falsitate a revolutiei sexuale a fost ca oamenii se nasc homosexuali. Datele statistice care parvin din Marea Britanie infirma notiunea asta si denota, dimpotriva, ca homosexualitatea e o maladie trecatoare a tineretii, o moda la tineri. Conform datelor statistice britanice, procentul persoanelor care se identifica ca fiind homosexuale scade cu varsta, el fiind mai ridicat la tinerii adolescenti si in anii 20 si 30 ai vietii, dar scade constant in anii 40 si tarzii ai vietii, ajungind in anii 60 la doar 0,5% din populatia britanica care inca se identifica ca fiind homosexuala. Homosexualitatea nu poate fi, deci, un dat biologic pentru ca trasaturile biologice cu care ne nastem nu se pot schimba pe parcursul vietii.
The New Atlantis
Luna trecuta a fost publicat cel mai vast studiu cunoscut noua privind homosexualitatea, orientarea sexuala si transgenderismul, si dovedeste falsitatile revolutiei sexuale privind aceste subiecte. Lung de peste 140 de pagini, Raportul a fost publicat in editia lunii septembrie 2016 a publicatiei The New Atlantis. Titlul lui este Sexuality and Gender: Findings from the Biological, Psychological, and Social Sciences („Sexualitate si gen: date din stiintele sociale, biologie si psihologie”). Il puteti citi in intregime aici:http://files.constantcontact.com/6c7b7138001/3ae90e20-241c-487b-9bbf-12973f81be9a.pdf 
Ce e The New Atlantis si cine sunt persoanele care o publica? Cei care cititi cu regularitate editiile de marti ale buletinului informativ AFR stiti despre New Atlantis. Este o publicatie a oamenilor de stiinta crestini, teisti, care combat, la nivel stiintific, ateismul, evolutionismul, transumanismul, si ideologiile stiintifice contemporane anticrestine si antiteiste. Publicatia nu se identifica ca fiind crestina, dar publica materiale fascinante care sustin creationismul, intelligent design, exceptionalitatea fiintei umane in raport cu animalele, etc. Printre altele, a publicat, aproximativ acum un an, un dosar voluminos, si la fel de captivant, privind clonarea umana si perspectiva etica crestina asupra subiectului.
Materialele publicate de New Atlantis sunt de o distinsa rigoare intelectuala. Materialul publicat luna trecuta privind homosexualitatea, orientarea sexuala, si transgenderismul, e la inaltime si dovedeste aceasi rigurozitate intelectuala.
Cine sunt autorii?
Autorii Raportului sunt profesorii Lawrence S. Mayer si Paul R. McHugh. Profesorul McHugh e binecunoscut cititorilor buletinului informativ AFR de marti pentru ca ii mentionam si publicam mereu articolele. A fost, vreme de multi ani, seful catedrei de psihologie de la Johns Hopkins University, o institutie cu renume mondial cu sediul in Baltimore, Maryland. A publicat o multime de carti si este un comentator cautat care publica prolific in Wall Street Journal, Washington Post, Public Discourse, The Federalist, si alte publicatii influente amenricane, privind sexualitatea umana.
Profesorul Mayer e mai putin cunoscut in Romania. Credentialele lui, insa, trebuie reliefate pentru ca ele dau greutate Raportului. Multi ani, Mayer a facut depozitii de expertiza in sprijinul homosexualilor in tribunale si se opune discriminarii lor. In acelasi timp, insa, simte compasiune fata de ei datorita problemelor psihice mult mai serioase cu care ei se confrunta in comparatie cu persoanele heterosexuale. Meyer e si el profesor de psihiatrie la Johns Hopkins University, si, in plus, profesor statistician la Universitatea de Stat din Arizona. In tandem, cei doi profesori au facut cea mai extensiva trecere in revista a literaturii de specialitate de pina acuma privind orientarea sexuala si transgenderismul. Au facut-o, spera ei, pe intelesul publicului. Urmeaza ca fiecare cititor interesat sa citeasca, in limita timpului, Raportul. Noi mentionam citeva din punctele lui esentiale, aflate in Cuprinsul Executiv („Executive Summary”) al Raportului.
Concluziile raportului Meyer – McHugh
Concluziile majore ale raportului, preluate din Cuprinsul Executiv, sunt urmatoarele.
Notiunea de orientare sexuala ca proprietate innanscuta si biologica imuabila a fiintelor umane nu e validata de evidenta stiintifica. Adica, adaugam noi, din perspectiva stiintei, fiintele umane nu se nasc cu o orientare sexuala specifica.
Exista evidenta ca anumiti factori biologici, cum ar fi genele si hormonii, influenteaza comportamentele sexuale si atractiile homosexuale, dar nu exista explicatii biologice convingatoare pentru orientarea sexuala. Cu toate ca diferente minore in structura cerebrala si activitatea cerebrala a homosexualilor si heterosexualilor au fost identificate de cercetatori, aceste date neurobiologice nu demonstreaza ca aceste diferente sunt innascute ori rezultatul unor factori psihologici ori de mediu.
Studii longitudinale facute la adolescenti sugereaza ca orientarea sexuala ar putea fi fluida pe parcursul vietii unor persoane, dar un studiu estimeaza ca aproximativ 80% dintre baietii adolescenti care se declara atrasi sexual catre persoane de acelasi sex isi pierd aceste sentimente odata ajunsi adulti.
In comparatie cu heterosexualii, ne-heterosexualii au suferit abuz sexual in copilarie de doua sau trei ori mai mult ca heterosexualii.
In comparatie cu populatia generala, populatia ne-heterosexuala se confrunta cu riscuri mai ridicate de probleme phisice si de sanatate.
Membrii comunitatii ne-heterosexuale au un risc de 1,5 de ori mai ridicat de a suferi de anxietate si maladii psihice decit membrii comunitatii heterosexuale, un risc de doua ori mai mare de a suferi de depresie, un risc de 1,5 de ori mai mare de dependenta de droguri, tutun si alcool, si un risc de suicid de 2,5 ori mai ridicat decit persoanele heterosexuale.
Membrii populatiei transgender sunt expusi unui risc mult mai ridicat de a suferi de probleme psihice in comparatie cu membrii comunitatii ne-transgender. Alarmant, rata atentatelor de suicid de-a lungul vietii la persoanele transgender e estimata la 41%, in comparatie cu 5% la intreaga populatie a Americii.
Exista evidenta, dar limitata, ca stigma si discriminarea contribuie la problemele psihice ale homosexualilor si persoanelor transgender.
Ipoteza ca identitatea de gen este innascuta, ori o proprietate imuabila a fiintelor umane care este independenta de sexul biologic – adica ca o persoana ar putea fi „un barbat prins intr-un trup de femeie” sau „o femeie prinsa intr-un trup de barbat” – nu e validata de datele stiintifice.
Conform unei estimatii recente, aproximativ 0,6% din populatia adulta a Americii se identifica ca apartinind unui sex diferit decit cel biologic cu care s-au nascut.
Studii care au comparat structurile cerebrale ale persoanelor transgender cu ale persoanelor ne-transgender au reliefat o corelatie slaba intre structura creierului si identificarea transgdender. Aceste corelatii nu dovedesc existenta nici unei evidente in sprijinul unei posibile baze neurobiologice in sprijinul transgenderismului.
In comparatie cu populatia generala, adultii care si-au schimbat sexul biologic continua sa aibe un risc ridicat de probleme psihice. Un studiu a demonstrat ca persoanele care si-au schimbat sexul biologic au o inclinatie spre suicid de cinci (5) ori mai mare ca restul populatiei, si un risc al decesului prin suicid de 19 ori mai ridicat ca persoanele care nu isi schimba sexul biologic.
Copiii reprezinta un caz special privind transgenderismul. Doar o minoritate dintre copiii care sufere de criza de identitate de gen continua sa sufere de criza de gen ca adulti.
Exista evidenta stiintifica limitata privind valoarea terapeutica a interventiilor pentru intirzierea pubertatii sau modificarea caracteristicilor sexuale secundare la adolescenti.
Ce e nou?
Din perspectiva noastra, nimic din ce constata Raportul Mayer – McHugh nu e nou. In sensul ca, din 2009 incoace, am publicat deseori studii si materiale care au expus falsitatile propagate de revolutia sexuala privind orientarea sexuala. Meritul Raportului Mayer – McHugh este ca doi psihiatri proeminenti ai Americii si lumii au avut energia si curajul sa genereze un Raport cuprinzator care analizeaza datele a sute de studii din citeva decenii si ajung la concluziile enuntate mai sus. Pentru asta, Mayer si McHugh merita aprecierile celor care iubesc adevarul. Tenacitatea lor a expus falsitatile majore ale revolutiei sexuale.
Un alt merit al Raportului este ca autorii critica corectitudinea politica a legiuitorilor, parlamentarilor, politicienilor, academicienilor, si jurnalistilor. Ea nu ajuta la rezolvarea problemelor psihice si de comportament cu care se confrunta homosexualii si persoanele transgender. Nu e in avantajul lor, zic autorii, sa li se implineasca fiecare doleanta, sa se ignore problemele psihice si de sanatate cu care se confrunta, inclusiv bolile venerice, si, in acelasi timp, sa daclanseze un razboi psihologic si de propaganda importiva oamenilor de buna credinta care insista ca orientarea sexuala si transgenderismul sunt maladii si malformatii care pot fi rectificate prin terapie si consiliere. Nu e in avantajul lor ca profesorii, invatatorii, scolile, liceele si universitatile sa refuze sa recunoasca ca tinerii se confrunta cu o criza serioasa de identitate de gen. Dimpotriva, e eronat sa le cimenteze falsitatile care le poarta in minte privind identitatea de gen si orientarea sexuala. In final, autorii indraznesc sa atentioneze ceea ce si noi am facut in Romania din 2009 incoace – confuzia sexuala la tineri, si acum la copii, se extinde, si din asta nu are nimeni de castigat, in primul rind homosexualii si copiii. E o tragedie pe care noi o calificam ca o dovada ca adultii victimizeaza copiii si adolescentii.

Atrocităţi sexuale pe copilaşi de numai 2 luni, considerate „cercetări ştiinţifice”. Pedofilii lui Kinsey. (Educaţia sexuală II)











  

Alfred Kinsey (centru) și colegii săi de la Universitatea Indiana14
de Paul Ghițiu
Republicare după Evenimentul Zilei, 13 martie 2017
Vă amintesc că în acest serial vorbim despre educaţia sexuală (EdSex) construită pe „descoperirile” zoologului american, devenit peste noapte sexologul, Alfred Kinsey. O primă problemă a EdSex este aceea că cel care i-a pus bazele era, dovedit cu martori şi parteneri de „nebunii”, un psihopat sexual.
Un cititor-comentator al primului episod afirma că nu este nicio legătură între cele două. Că poţi să fii anormal şi să ai o activitate total normală. Personal, mă îndoiesc că această judecată se aplică chiar unuia care bate cuie, sau dă cu pila. Şi cu atât mai mult la unul care stabileşte caracteristicile fiinţei umane şi decide ce e bine şi ce nu cu aceasta şi pentru aceasta.
Nu a fost de acord nici Judith Reisman, a cărei muncă 20 de ani de cercetare a activităţii lui  Kinsey s-a concretizat în două cărţi importante Kinsey, Sex and Fraud: The Indoctrination of a People şi Kinsey: Crimes & Consequences: The Red Queen and the Grand Scheme,  în sute de articole, apariţii pe televiziuni, depoziţii în faţa unor comisii ale Congresului sau a unor instanţe penale.
Kinsey le-a solicitat şi i-a încurajat pe pedofili, în ţară şi în străinătate, să violeze sexual de la 317 la 2035 de sugari şi preşcolari pentru datele sale presupuse despre „sexualitatea normală” a copilului. Multe dintre crimele împotriva copiilor (sex oral şi anal, raporturi sexuale genitale şi maltratare manuală) comise pentru cercetările lui Kinsey sunt cuantificate în propriile grafice şi diagrame.
De exemplu, „Tabelul 34” de pe pagina 180 a volumului „Sexual Behaviour in the Human Male” pretinde a fi înregistrarea ştiinţifică a”unor orgasme multiple la pre-adolescenţi băieţi”. Pentru aceasta, sugari de numai 5 luni erau măsuraţi cu un cronometru pentru „orgasm” de către ajutoarele „pregătite tehnic” de către Kinsey, un băieţel de patru ani fiind testat 24 de ore consecutive şi având 26 de pretinse „orgasmuri”. Educatorii sexuali, pedofilii şi „avocaţii” lor citează în mod obişnuit aceste „date” pentru a dovedi nevoia copiilor de satisfacţie homosexuală, heterosexuală şi bisexuală prin intermediul educaţiei „sex-sigur”. Aceste date sunt de asemenea folosite permanent pentru a „dovedi” că copii sunt sexuali de la naştere. (Sex, Lies and Kinsey – Dr Judith Reisman)
În articolul său de pe „Canon and Cultur”, din care am citat şi în episodul trecut, Alan Branch, după ce sistematizează principalele probleme ale concluziilor lui Kinsey, asupra cărora voi reveni, concluzionează:
Cea mai îngrijorătoare şi mai aprins dezbăzută parte a cercetării lui Kinsey este capitoulul 5 din Sexual behavior in the Human male intitulat „Early Sexual Growth and Activity”). Kinsey a adunat date de la persoane care nu pot fi numite altfel decât „molestatori de copii”. Descriind sursa unora dintre datele sale despre copiii mici el a afirmat „Date mai bune despre orgasmul la pre-adolescenţi au venit din relatările unor bărbaţi maturi, care au avut contact sexual cu copii mai mici şi care, cu experienţa lor, au fost în stare să recunoască şi să interpreteze trăirile băieţilor”. În continuare Kinsey afirmă că „9 dintre subiecţii noştri bărbaţi adulţi au observat astfel de orgasmuri. Unii dintre aceşti adulţi sunt persoane pregătite tehnic, care au ţinut jurnale sau alte înregistrări, care au ne-au fost puse la dispoziţie; şi de la ei noi avem informaţie sigură despre 317 pre-adolescenţi, care au fost observaţi masturbându-se, sau care au fost observaţi în timpul contactelor sexuale cu alţi băieţei sau cu adulţi”
Această descriere tulburătoare a molestării copiilor este însoţită de tabele statistice care susţin observaţia experienţelor în orgasm pe copii între vârsta de 2 luni şi 15 ani. În altă parte, Kinsey afirmă „Desigur, există cazurile unor bebeluşi de sub un an care au învăţat avantajele masturbării, uneori ca rezultat al faptului că au fost masturbaţi de persoane mai în vârstă; şi au fost unii băieţi care se masturbau chiar în mod specific şi cu o anumită frecvenţă de la doi-trei ani.” Un alt tabel intitulat „Viteza orgasmului la adolescenţi”înregistrează timpul necesar pentru ca copii să aibă orgasm şi include observaţia „Durata stimulării înainte de orgasm; observaţii măsurate cu o a doua mână sau cu un cronometru. Vârstele de la 5 luni la adolescenţă.” Dar, probabil, cea mai cutremurătoare parte a raportului asupra bărbatului este descrierea copiilor care se presupunea că au orgasm, o descriere furnizată de adulţii dare avuseseră relaţii sexuale cu copii, şi care descriau cum copiii „gemeau, plângeau, sau strigau violent, uneori cu o sumedenie de lacrimi (mai ales copiii mai mici)” şi de asemenea copii „care se luptau să scape de partener.” Această descriere pare a vorbi despre un copil înfricoşat care este molestat.
Toate citatele lui Branch din paragraful de mai sus provin din Kinsey, Sexual Behavior in the Human Male. Referindu-se la aceste însemnări finale, biograful James H. Jones, admirator al lui AK, admite că:
Multe dintre victimele sale erau copii mici şi Kinsey, în acel capitol, a dat el însuşi descrieri destul de detaliate ale răspunsurilor lor la ceea ce el numea stimulare sexuală. Dacă citiţi aceste cuvinte, de fapt ele vorbesc despre copii care ţipă. Copii care protestează în orice mod posibil împotriva faptului că corpurile lor, sau persoanele, lor sunt violate.
Faptul că „cercetările” lui Kinsey ridică „anumite probleme” este recunoscut şi de biografii, sau de cronicarii susţinători ai acestuia şi ai „operei” lui. Puternic de stânga (şi pretins cel mai titrat) cotidian, New York Times, într-un articol amplu din 2004, pricinuit de apariţia filmului despre Kinsey, face o trecere în revistă a lucrărilor sale şi, deşi consideră că datele sunt, în final, corecte, semnalează şi unele probleme. Una ar fi cu unul dintre principalii furnizori de date ai acestuia:
Întâlnirea a avut loc în iunie 1944, atunci când pedofilul, menţionat ca fiind un bărbat Rex King, avea 63 de ani. Înainte şi după întâlnire, Kinsey i-a scris lui King convingându-l să-i trimită jurnalele detaliate ale experienţelor sale sexuale, inclusiv de la cele cu copii. Jones (biograful lui Kinsey) menţionează că, de exemplu, în 24 noiembrie 1944, Kinsey a scris: „Mă bucur pentru tot ce îmi trimiţi, căci astfel am siguranţa că o parte cât mai mare a materialului tău este salvat pentru publicarea ştiinţifică”. Kinsey a publicat multe dintre datele lui King în „Sexual Behavior in the Human Male”, în care tabelele rezumau tentativele lui King de a aduce la orgasm băieţi între 2 luni şi 15 ani, în unele dintre cazuri timp de 24 de ore. Kinsey a prezentat datele ca provenind de la mai multe surse, nu numai de la una. Dar în 1995, John Bancroft, care fusese director al Kinsey Institute până în acea primăvară, a descoperit că toate datele veneau de la King. Într-un articol ulterior, Dr. Bancroft sugerează că Kinsey ar fi vrut să-l protejeze astfel pe King de atenţia publică.
Mr. Jones mai spune că Kinsey a greşit folosind datele, dar Mr Gathorne-Hardy (celălalt biograf) afirmă că era inevitabil. „Într-un fel el era nemilos şi s-ar putea spune chiar imoral, cel puţin nu moral în sensul tradiţional. Dacă cineva avea informaţie sexuală care îi era necesară, Kinsey o utiliza.” Pe de altă parte, dna Riesman afirmă că acivitatea lui Kinsey trebuie considerată de natură criminală. „Atunci când violezi copii, este o crimă. Şi dacă o soliciţi şi altora şi dacă o susţii, este iarăşi o crimă.” (Caleg Grain – Alfred Kinsey: Liberator or pervert? – 3 octombrie 2004)
Dar King nu a fost pentru Kinsey singura sursă de „inspiraţie şi de date ştiinţifice”. Rapoartele lui sunt, sub acest aspect, o „comoară” inegalabilă de manipulare a datelor şi rezultatelor, de lipsă de acribie ştiinţifică, de escrocherie şi fraudă, de minciună şi perversitate. Voi reveni în episoadele următoare cu informaţii precise despre felul în care şi-a construit bazele concluziilor.
Acum însă, să ne întoarcem la copilaşi:
Aceste atrocităţi amintesc de lagărele  de concentrare naziste. Ironia este că un alt contribuabil al lui Kinsey a fost cel mai cunoscut pedofil din istorie. Dr Fritz von Balluseck a fost un ofiţer în regimul nazist judecat pentru omorârea şi violarea unei fetiţe de 10 ani. În decursul procesului, s-a descoperit că el molestase copii timp de mai mult de 30 de ani. Ziarul National Zeitung din 15 mai, 1957, spune că „Naziştii ştiau şi i-au dat ocazia să practice pornirile sale anormale pe copiii polonezi, care au avut de ales între von Balluseck şi cuptoarele cu gaze. După război copii erau morţi, dar Balluseck era viu.”
Ca o parte a perversităţii sale, von Balluseck şi-a înregistrat experienţele în jurnale atent documentate, pe care le-a copiat şi i le-a trimis lui Kinsey înainte de prinderea şi de arestarea lui de către autorităpţile germane. În loc să-l denunţe pe von Balluseck, Kinsey l-a încurajat „să continue colectarea datelor”, mergând până acolo încât l-a atenţionat să fie „aibă grijă”. Kinsey a refuzat să furnizeze probele pe care FBI-ul ştia că le are în acest caz. (S. Michael Craven – What is Wrong with Sex Education?)

Alfred Kinsey, părintele „educației sexuale”, pervers și infractor sexual














De fapt, Kinsey a fost un infractor sexual, bisexual și sadomasochist, care a facilitat tortura sexuală a sugarilor și copiilor. Kinsey a solicitat și încurajat pedofili să violeze sute de sugari și copii pentru pretinse date „științifice” cu privire la „sexualitatea copilului”. Multe dintre crimele împotriva copiilor (sodomie orală și anală, contact sexual genital și abuz manual) comise pentru Kinsey sunt cuantificate în lucrările sale.
Educatorii sexuali de azi și lobbiștii lor citează frecvent aceste date pentru a „dovedi” că copiii ar fi „ființe sexuale de la naștere” și că au o presupusă „nevoie de satisfacție sexuală”. Întreaga „educație sexuală” comprehensivă promovată azi este întemeiată pe lucrările lui Kinsey.
Ai copii? Ești alarmat? Foarte bine.
Este cunoscut ca „părintele Revoluției Sexuale”, iar dacă ați participat vreodată la un curs universitar [vestic – n.t.] despre istoria secolului al XX-lea, ați auzit numele lui: Alfred Kinsey (articole în română aici).
Kinsey nu a fost doar „părintele” Revoluției Sexuale, ci a creat premisele transformării socioculturale masive din anii ‘60, ‘70 și ‘80, prin lucrarea sa din anul 1948, Sexual Behavior in the Human Male (Comportamentul sexual la masculul uman) și lucrarea din 1953, Sexual Behavior in the Human Female (Comportamentul sexual la femela umană).
Aceste cărți au dezvăluit unei populații șocate – și oarecum stârnite – lucruri pe care respectivii oameni nu le cunoscuseră niciodată despre sine: că 30-45% dintre bărbați aveau relații extraconjugale, că 85% dintre bărbați făcuseră sex înainte de căsătorie, că o proporție uluitoare de 70% dintre bărbați se culcaseră cu prostituate și că 10-37% dintre bărbați se angajaseră într-un comportament homosexual.
S-a vorbit mult mai puțin despre celelalte „descoperiri” tulburătoare ale sale — un studiu aprofundat al „comportamentului sexual” la copii, precum și afirmațiile că aproape 10% dintre bărbați făcuseră acte sexuale cu animale (ca și 3,6% dintre femei) și că acest număr creștea la 40-50% pe baza aproprierii de ferme.
Cercetarea lui Kinsey portretiza oamenii ca fiind amorali și motivați de sex, fiind creditată pentru schimbarea fundamentală a percepției cu privire la sex în cultura noastră.
A avut el, însă, dreptate?
Pentru început, integritatea unei mari părți a muncii sale a fost pusă sub semnul întrebării de atunci: printre practicile sale dubioase, Kinsey a încurajat persoanele cu care lucra să se angajeze în tot felul de activități sexuale ca formă de cercetare, a prezentat în mod fals celibatari ca fiind căsătoriți și a inclus o reprezentare excesivă a infractorilor sexuali încarcerați și a prostituatelor încarcerate în datele sale.
Totuși, dincolo de acest simplu fapt, Kinsey însuși a fost un pervers și un infractor sexual.
De exemplu, de unde a obținut toate datele cu privire la „comportamentul sexual al copiilor”? Răspunsul este pur și simplu înfiorător. Dr. Judith Reisman (a cărei cercetare a fost confirmată în repetate rânduri) a explicat în lucrarea sa de referință, Sex, Lies and Kinsey (Sex, minciuni și Kinsey) că Kinsey a facilitat abuzuri sexuale brutale pentru a-și obține așa-numita cercetare:
Kinsey a solicitat și a încurajat pedofili, din țara sa de reședință și din străinătate, să violeze un număr cuprins între 317 și 2.035 de sugari și copii pentru pretinsele sale date cu privire la „sexualitatea copilului”. Multe dintre crimele împotriva copiilor (sodomie orală și anală, contact sexual genital și abuz manual) comise pentru cercetarea lui Kinsey sunt cuantificate chiar în graficele și tabelele acestuia.
De exemplu, „Tabelul 34” de la pagina 180 a lucrării lui Kinsey, „Comportamentul sexual la masculul uman”, pretinde a fi o evidență „științifică” a „orgasmului multiplu la masculii preadolescenți”. Aici, copii cu vârste începând de la cinci luni au fost cronometrați pentru „orgasm” de către asistenții cu „instruire tehnică” ai lui Kinsey, un copil cu vârsta de patru ani fiind testat timp de 24 de ore consecutive, cu un număr de 26 de așa-zise „orgasme”. Educatorii sexuali, pedofilii și lobbiștii acestora citează frecvent aceste „date” cu privire la copii în cadrul educației cu privire la „sexul sigur”, pentru a dovedi o presupusă nevoie a copiilor de satisfacție homosexuală, heterosexuală și bisexuală. Aceste date sunt, de asemenea, citate cu regularitate pentru a „dovedi” că copiii ar fi ființe sexuale de la naștere.
Omul trâmbițat cu entuziasm de publicații populare precum Time și Life Magazine nu a fost nimic altceva decât un codoș monstruos al violurilor de copii. De fapt, a mers într-atât de departe încât să înregistreze țipetele și zbaterile de durere ale copiilor, leșinurile și convulsiile acestora pe seama abuzului infernal la care el îi supunea, ca dovezi ale „orgasmului” — mai ales la copiii care nu puteau încă să vorbească.
Așa-numita cercetare a lui Kinsey a fost o simplă încercare de a justifica faptul că el însuși era un om profund tulburat. Dr. Reisman scrie:
„Amândoi cei mai recenți biografi admiratori ai lui Kinsey au mărturisit că acesta era un bi/homosexual sadic, care și-a sedus studenții bărbați și și-a forțat soția, personalul și soțiile membrilor de personal să presteze pentru și cu el în filme pornografice ilegale, produse în mansarda familiei. Kinsey și acoliții săi, Wardell Pomeroy, Clyde Martin și Paul Gebhard, aveau căsătorii „de fațadă”, care ascundeau strategiile acestora de a înlocui ceea ce ei numeau o eră iudeocreștină procreativă limitată cu un „paradis pedofil bi/homosexual în care orice să fie permis”.
Ați priceput? Părintele Revoluției Sexuale a fost un infractor sexual, bisexual și sadomasochist, care a facilitat tortura sexuală a sugarilor și copiilor. Scopul lui nu a fost de a se angaja doar într-o cercetare științifică pentru a vedea spre ce indică datele, ci mai degrabă, după cum notează unul dintre prestigioșii săi biografi, Michael Jones, de a lansa o cruciadă pentru subminarea moralității sexuale tradiționale. A făcut acest lucru cu un succes furibund — influența lui Kinsey asupra educației și a legislației cu privire la sex din lumea occidentală este absolut uluitoare.
Unii au afirmat chiar că, deși este posibil ca Kinsey să fi fost tulburat și angajat într-un comportament imoral, concluziile fundamentale și datele acestuia rămân totuși precise. Și acest lucru se dovedește a fi complet fals. Potrivit lui dr. Reisman:
[Echipa lui dr. Kinsey] a „forțat” subiecți să ofere răspunsurile dorite la întrebările cu privire la sex; 2. A suprimat în secret trei sferturi din datele cercetării și 3. Și-a bazat afirmațiile cu privire la bărbații normali pe o populație masculină în proporție de aproximativ 86% aberantă, care a inclus 200 de psihopați sexuali, 1.400 de infractori sexuali și sute de persoane din fiecare din următoarele categorii: prizonieri, bărbați prostituați și homosexuali promiscui. Mai mult, atât de puține femei normale au fost dispuse să discute cu cercetătorii, încât Kinsey a etichetat femeile care conviețuiau de peste un an cu un bărbat ca fiind „căsătorite”, reclasificând datele cu privire la prostituate și alte femei neconvenționale ca și cum acestea ar fi fost casnice-model.
Este de o importanță crucială ca oamenii să afle adevărul care se ascunde în spatele Rapoartelor Kinsey.
În ziua de astăzi, educatorii sexuali cu mintea inundată de pornografie, experții juriști, cadrele universitare și, mai tulburător, grupările de pedofili precum NAMBLA, care militează pentru „intimitate intergenerațională” [pedofilie, n. tr.], utilizează la unison lucrările lui Kinsey pentru a-și justifica agendele și a conferi credibilitate științifică cauzelor lor.
Majoritatea oamenilor nu au idee cine a fost cu adevărat Alfred Kinsey și cum a fost desfășurată în realitate așa-numita sa cercetare. Personal, am auzit despre Alfred Kinsey în primul an de studii universitare de istorie, când profesorul meu a anunțat că „nu a existat nicio Revoluție Sexuală”, fiindcă Rapoartele Kinsey ar fi dovedit că oamenii s-au angajat dintotdeauna în tot felul de comportamente sexuale bizare și criminale.
Istoria reală este oripilantă. Aceasta întoarce stomacul pe dos. Totuși, este de asemenea esențial să știm cum, exact, am ajuns la un așa nihilism sexual în cultura noastră.
Preluare de pe Lifesitenews.com, autor: Jonathon van Maren


Alexandru Vîjan: Marșul feministelor de la Washington e cântecul de lebădă al feminismului











Marșul feministelor de la Washington (nu e al femeilor, să fie clar, prea mult timp au pretins feministele că vorbesc pentru toate femeile, când de fapt vorbesc pentru o minoritate deloc impresionantă – gata) e cântecul de lebădă al feminismului în era noastră.
Urmăriți-l cu atenție și bună dispoziție, salvați poze, filmări, meme și tot ce se poate, fiindcă this is it folks. Profitați de moment, și consemnați totul, astfel ca peste ani să-l învățați și pe copilul vostru:
Copilul: Ce-mi arăți, tati?
Tata: Astea sunt imagini de la marșul feministelor din 2017.
C: Uau, dar câte sunt.
T: Da, s-au adunat toate și pretind că vorbesc pentru sute de milioane.
C: Dar cred că erau foarte supărate. Ce le-au făcut de s-au supărat așa? Ce voiau?
T: Păi, în mare doreau avorturi și tampoane gratis.
C: Asta? Și gratis? De ce?
T: Fiindcă feministele cred că totul li se cuvine fără să muncească.
C: Tati…
T: Da, copilul meu.
C: E și mami o feministă?
T: Nu fi prostuț/ă, mami tău e o mamă și soție bună și o femeie puternică.
Autistic screeching-ul va fi masiv în anii ce va să vină, dar până aici le-a fost. De aici nu vor merge decât în jos. Și căderea va fi dureroasă.
Alexandru Vîjan
The following two tabs change content below.