Inteleptul Solomon ne spune ca “Toate lucrurile sunt intr-o necurmata framantare, aşa cum nu se poate spune” (Eclesiastul 1.8). Noi insine suntem intr-o continua framantare si alergare, de dimineata pana seara.
Intrebarea este, care este motivul principal pentru care facem tot ceea ce facem?
Multi dintre noi nu ne-am pus niciodata aceasta problema
Unii crestini sunt atat de ocupati incat nu au timp sa se gandeasca la motivele alergarii lor pe acest pamant. Desi lucrurile de ieri nu ne mai par importante azi, totusi lucrurile de azi le vedem extrem de importante, uitand ca lucrurile de azi vor deveni inevitabil lucrurile de ieri.
Uitam ca ceea ce conteaza pentru Dumnezeu cel mai mult este motivatia cu care facem un lucru, nu anvergura acelui lucru – “Omul se uita la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uita la inima.” (1 Samuel 16.7)
Poti sa traiesti pt Domnul in tot ceea ce faci
“Deci, fie ca mancaţi, fie ca beţi, fie ca faceţi altceva, sa faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10.31)
Prin acest verset apostolul ne-a ferit de tendinta noastra de a ne imparti activitatile in pamantesti si ceresti. Credem ca daca mergem la scoala, serviciu sau alte lucruri asemanatoare, ne ocupam cu lucruri firesti, iar cand mergem la adunare, sau ne rugam etc., ne ocupam cu lucruri spirituale, duhovnicesti.
Ne impartim viata in sacru si profan, insa gresim foarte mult cand facem asta. Orice crestin are privilegiul ca tot ce face sa fie spre slava lui Dumnezeu, si tot ce face sa fie spiritual, daca este facut in ascultare de Dumnezeu. Astfel, mersul la serviciu este spiritual deoarece asculti de Dumnezeu in aceea ca muncesti cu mainile tale ca sa iti intretii familia si sa dai si celor care au nevoie.
Cautam placerea noastra sau interesele Domnului?
“Ce-i drept, toţi umbla dupa foloasele lor, şi nu dupa ale lui Isus Hristos.” (Filipeni 2.21)
Este posibil ca sa ne angajam in activitati religioase pentru foloasele noastre, nu pentru cele ale Domnului Isus. Putem sa predicam, sa mergem in vizite, sa daruim, sa vizitam alte adunari, sa facem tot felul de lucruri, doar pentru a obtine noi ceva din asta: recunostinta, sa fim bine vazuti, sa parem niste crestini model, sa avem niste castiguri materiale, sa ne relaxam etc.
Un mod de a ne da seama daca ce facem este pentru Domnul sau pentru noi, este sa vedem cum reactionam atunci cand ceea ce facem ne produce durere, intristare? Poate suntem vorbiti de rau, atacati, neintelesi…ne oprim cand dam de greu? Daca da, este o dovada importanta a faptului ca nu pentru Domnul faceam noi ce faceam.
Vedem o dovada a slujirii adevarate la Epafra, care “pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte şi şi-a pus viaţa in joc“, pentru el lucrul lui Hristos era mai presus chiar decat viata sa.
Cautam acceptul oamenilor sau al lui Dumnezeu?
Tendinta fiecarui om este sa se comporte astfel incat sa fie acceptat de grupul din care face parte. Un crestin face parte din mai multe grupuri: familia, credinciosii din adunare, prietenii, colegii etc., si exista pericolul ca din dorinta de a fi placut persoanelor din acel grup, sa compromita ceea ce Dumnezeu i-a incredintat, statutul de copil al lui Dumnezeu.
Orice crestin trebuie sa aiba in vedere 2 aspecte cruciale:
“Daca aş mai cauta sa plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” (Galateni 1.10)
“Caci cautam sa lucram cinstit nu numai inaintea Domnului, ci şi inaintea oamenilor.” (2 Corinteni 8.21)
Exista crestini care de dragul “pacii” compromit adevarul lui Dumnezeu, le e frica sa spuna adevarul, sa il apere. Altii, pentru a nu pierde un loc mai bun la serviciu, in societate etc., nu doresc sa stea de partea adevarului. Cei tineri nu vor sa depuna marturie pentru Domnul Isus la scoala, in grupul de prieteni, pentru ca nu or sa mai fie bine vazuti.
Oare nu este cu mult mai bine sa avem aprobarea Dumnezeului care la cuvantul Lui a pus stelele pe cer si planetele pe orbita? Sa cautam oare mai degraba aprobarea omului care este pieritor ca aburul, si nu aprobarea Celui Etern? Sa nu fim printre aceia care au iubit mai mult slava oamenilor decat slava lui Dumnezeu!
Alti crestini insa, sub pretextul ca nu doresc sa placa oamenilor, prin atitudinile si comportamentul lor devin o pricina de poticnire pentru cei necredinciosi si pentru cei credinciosi. Acestia doresc sa isi promoveze persoana si interesele lor, netinand cont de ceilalti, motivand ca “nu ma intereseaza ce zic oamenii, eu ascult doar de Dumnezeu”. Acestia, manati de o ravna fara pricepere, fiind doar niste “suparaciosi si bagareti in treburile spirituale”, mai bine n-ar face nimic decat ceva. Nu ar trebui sa cautam sa ne facem neplacuti oamenilor, doar daca avem de ales intre asta si compromis.
Ne luptam pentru lucruri temporare sau eterne?
Orice lucru de pe acest pamant are o pecete: trecator. Omul aduna ca si cum ar avea pentru totdeauna acele lucruri, el crede ca vesnice ii vor fi locuintele, insa intr-o zi focul va arde tot!
Crestinii stiu asta, insa prea putini constientizeaza si traiesc in lumina acestui adevar, pentru ca eforturile multora sunt indreptate continu spre ceea ce piere. Ca niste fiinte eterne care avem in noi capacitatea de a-l cunoaste pe Dumnezeu, traim o tragedie atunci cand inima noastra este plina de lucruri temporale, de la obiecte la persoane, nu conteaza ce atata timp cat nu este Dumnezeu.
Doar o viata ce in curand se va sfarsi,
Doar ce am facut pentru Hristos va dainui.
Ce fericire atunci cand moartea peste mine vine,
Daca lampa vietii mele a ars pentru Tine!
Oh, ce clipe marete vom trai atunci cand vom privi inapoi si vom vedea ca am trait pentru El, cand ni se va spune “Bine, rob bun si credincios”, cand vom primi aprobarea lui Dumnezeu inaintea intregului cer! Satisfactia acestui lucru viitor este pentru multi credinciosi o forta prea mare, careia nu ii pot rezista, ei trebuie sa traiasca pentru El, nu exista alta alternativa!
Si ce durere si cata tristete va fi in inimile credinciosilor care in aceasta viata au trait pentru ei in mare parte; cand se vor apropia de sfarsitul vietii, gandul ca ei nu au dat tot pentru Dumnezeul care S-a dat pe Sine intru totul pentru ei, acest gand ii va rani adanc, dar va fi prea tarziu, si-au irosit viata…mantuiti, da, dar ca prin foc.
Adrian Cristea