vineri, 6 martie 2020

Evanghelicii din Italia și Spania contra ecumenismului Alianței Evanghelice Mondiale By Beni Drădici 14 decembrie 2017











Alianțele Evanghelice din Italia, Spania și Malta au semnat o scrisoare deschisă, îndreptată spre Alianța Evanghelică Mondială (WEA), arătându-și dezacordul față de ceea ce ei consideră „agenda ecumenică” a acestei organizații, ce merge împotriva viziunii istorice și a convingerilor celor peste 600 de milioane de creștini evanghelici, reprezentați de alianță, în întreaga lume.
Alianța Evanghelică Italiană (AEI), Alianța Evanghelică din Spania (AEE) și Alianța Evanghelică din Malta (TEAM), sunt integrate atât în Alianța Evanghelică Europeană, cât și în Alianța Evanghelică Mondială.
Scrisoarea de 8 pagini, ce a fost publicată în 1 Decembrie, se intitulează: „Se îndepărtează Alianța Evanghelică Mondială de poziția ei istorică?
„Pozițiile istorice privind unitatea biblică (între creștinii născuți din nou), precum și viziunea biblică privind învățăturile și practicile deviante (ale altora), ce WEA  a menținut peste 100 de ani, se pare că acum sunt erodate și tind să fie schimbate de atitudini ecumenice ce se învârt în jurul unei specii de „unitate” ce este în conflict cu convingerile evanghelice istorice”, se arată în scrisoare.
Conform acestor trei alianțe naționale, „milioane de evanghelici … nu văd nici un motiv biblic pentru a se avansa spre o mai mare unitate” cu Consiliul Mondial al Bisericilor și Biserica Romano Catolică”.
Semnatarii scrisorii mai spun că au existat cazuri de care credincioșii simpli s-au rușinat, datorită unor declarații indiferente, greșite și bazate pe emoții, despre Papă și alte activități ecumenice”.
Motivul acestei scrisori este dublu: primul, pe lângă garanțiile generice și neconsecvente, că nu am fost consultați, s-a observat o implementare progresivă a unei agende ecumenice în cadrul WEA, fără o discuție ce era necesară la nivelul credincioșilor de rând, și fără a implica diferitele segmente ale alianței în luarea deciziilor”.
De asemenea, „simțim că această traiectorie ecumenică a WEA, este pe punctul de a atinge un nivel de inflexiune în 2018 (și din păcate fără a fi informați de liderii WEA), de aceea, din responsabilitate, dorim să protejăm patrimoniul și viitorul Alianței, de aceste mișcări periculoase înspre „o unitate ecumenică”, neconsultată”
Mai exact, scrisoarea cere „oprirea procesului pe care WEA îl desfășoară, ce are ca obiectiv semnarea în 2018 a unei declarații privitoare la o „mai mare unitate” cu Roma și Consiliul Mondial al Bisericilor. Făcând acest lucru, va contrazice poziția istorică a WEA, fără o dezbatere internă a acestei declarații și nici măcar să fie votată de Adunarea Generală. Declarația, odată semnată, va aduce daune imense în comunitatea evanghelică din întreaga lume”.
Scrisoarea continuă spunând: „când doar câteva persoane răspund individual la o întrebare de asemenea nivel, fără o discuție serioasă cu persoanele ce se presupune că sunt reprezentative, înseamnă de fapt începutul sfârșitului acestei rețele evanghelice istorice și o transformare implementată de sus, unei organizații ierarhice, ceea ce este un lucru complet diferit”.
În 7 Decembrie, WEA  a răspuns scrisorii printr-o declarație scurtă, publicată pe site-ul organizației. „WEA garantează că îngrijorările ce sunt expuse în scrisoare, sunt luate foarte în serios. „Putem confirma, fără nici o îndoială, că nu există planuri de a semna o astfel de declarație, așa cum se descrie în pagina 7 a scrisorii deschise, sau a vreunui lucru asemănător”, scrie Secretarul General al Alianței, Efraim Tendero.
„Mulțumim pentru zelul manifestat față de integritatea teologică a acestor alianțe evanghelice și sperăm să ne contacteze direct pentru a cunoaște mai mult despre planurile și activitățile noastre”, se mai spune.
În octombrie 2016, Evanghelical Focus și Protestante Digital, au informat despre un document emis de Alianța Evanghelică din Spania, intitulat: Definirea relației noastre cu Biserica Romană Catolică și evaluarea unora din doctrinele ei principale”, unde erau exprimate „îngrijorările” evanghelicilor spanioli față de agenda ecumenică, înspre romano catolici, a Alianței Evanghelice Mondiale.
AEE, preciza: „din păcate, teologia Bisericii Romano Catolice nu s-a schimbat substanțial în ultimii 500 de ani, pentru a corecta erorile doctrinare ce au declanșat Reforma”, drept urmare, „adevărul nu se poate subordona unor chestiuni strategice”.
De asemenea, tot în octombrie 2016, mai mulți lideri evanghelici europeni au semnat manifestul „Reforma nu s-a terminat”, chemând la apărarea doctrinelor creștine centrale redescoperite de Martin Luther și alți reformatori, cum este justificarea prin credință.
Câteva săptămâni mai târziu, Alianța Evanghelică Europeană a informat despre comemorarea Reformei Luterano-Catolice în Lund (Suedia), printr-un comunicat intitulat: „Când un papă îl înțelege mai bine pe Luther, decât mulți protestanți”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu