Gânditorii creştini de-a lungul vremurilor au contemplat creaţia şi activitatea lui Dumnezeu şi au reflectat la creativitatea complexă care stă la baza actului creator şi a activităţii lui Dumnezeu. Ei l-au numit pe Dumnezeu, Marele Artist al Universului. Creaţia cerurilor şi pământului, a luminii şi întunericului, a stelelor, a lumii vegetale, animale şi a omului, sunt toate capodopere ale Marelui Artist, lucrări de artă ale căror taine şi sensuri, biologia, genetica şi medicina, încă le cercetează şi decodifică cu interes şi fascinaţie.

Teologia la rândul ei aduce închinare Marelui Artist, descoperind modul cum scriitorii Bibliei de-a lungul vremurilor au reflectat în operele lor, monumentalitatea operei Marelui Artist. În teologia biblică a Vechiului şi Noului Testament, începând cu imnul creaţiei din Geneza 1-2, continuând cu poezia elaborată a Psalmilor dar şi cu multe alte texte geniale din punct de vedere artistic, scriitorii Vechiului Testament şi ai Noului Testament, au reflectat la desăvârşirea planului lui Dumnezeu din creaţie.

Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău pe tot pământul!

Slava Ta se înalţă mai pe sus de ceruri…Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cinste…

(Psalm 8: 1, 3-5)

Poate cea mai fascinantă latură a acestei reflecţii, la planul Marelui Artist, exprimată artistic în Scripturi, este aceea a anunţării dinainte a felului cum va arăta şi va acţiona Mesia atunci când la vremea rânduită de Dumnezeu Tatăl, Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, va veni să cortuiască printre noi plin de har şi de adevăr (Ioan 1: 14). Privind mai dinainte la minunăţia întrupării lui Dumnezeu luând chip de om, ca să trăiască o viaţă desăvârşită ca om şi să sufere pentru noi şi păcatele noastre astfel încât să ne fie posibilă din nou comuniunea cu Dumnezeu Tatăl, scriitorii Vechiului Testament au scris sub inspiraţia Duhului Sfânt cuvinte încărcate de revelaţia divină. Frumuseţea de caracter a lui Hristos dar şi tragismul suferinţei morale şi spirituale a identificării Fiului lui Dumnezeu cu umanitatea în activitatea sa de recreare a chipului Tatălui în oameni sunt surprinse în mod plastic. Iată câteva exemple:

Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie… Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie…

(Psalm 45: 1-2, 7)

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? El a crescut ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă…

(Isaia 53: 1-3)

Scriitorii Noului Testament, la rândul lor, privind transfiguraţi, în urmă, la actul mântuirii cruciforme a lui Hristos, au exprimat minunea întrupării lui Hristos şi a mântuirii facută posibilă pe cruce. Iată doar câteva exemple.

El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El …Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cît şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui…(Coloseni 1: 15-16, 19-20).

El măcar că avea chipul lui Dumnezeu totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu ci s-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.

(Filipeni 2: 6-8)

El care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte…

(Evrei 1: 3)

Arta lui Dumnezeu este străbătută de dăruire de sine, exprimând desăvârşita comuniune din sânul Trinităţii. Departe de a fi o artă abstractă, arta lui Dumnezeu este revelatoare asupra sensurilor ultime ale creaţiei şi umanităţii. Dumnezeu creează experimentând dăruirea de sine şi din sine. Dacă toate lucrurile au fost create prin Logosul divin, crearea omului este aparte. Omul devine în actul creaţiei purtătorul chipului lui Dumnnezeu.

De aceea omul este modelat din ţărâna pămîntului. Irineu de Lyon, spunea că Dumnezeu are două mâini: Fiul şi Duhul Sfânt, asta arătând extrem de clar valoarea intrinsecă a omului. Mai mult, devine clar şi design-ul mîntuirii umanităţii şi al cosmosului întreg, așa cum spunea un alt gânditor creștin: „Tatăl este dragostea care se răstigneşte, Fiul este dragostea crucificată, și Duhul este dragostea triumfătoare.”

Aşadar, lucrarea lui Dumnezeu în creaţie şi în Hristos prin Duhul Sfânt, nu numai că reprezintă actul artistic duhovnicesc prin care lumea a fost adusă în fiinţă şi mai apoi în lucrarea recreării în Hristos, adusă pe orbita posibilităţii devenirii întru divinitate, dar în acelaşi timp a reprezentat şi izvorul de inspiraţie a scriitorilor Scripturilor care au folosit măiestria artistică pentru a exprima inexprimabilul, anume, Dumnezeul desăvârşit aplecat cu iubire asupra lutului umanităţii, modelându-l după chipul Fiului Său.

Dr. Daniel G. Oprean

http://www.baptist-tm.ro/arta-lui-dumnezeu/