duminică, 2 august 2020

Doctrina despre depravarea totală a omului (partea I)











ANASTASIA FILAT21 OCTOMBRIE 2016 DOCTRINĂ 

Depravarea totală este primul punct din cele cinci teze ale învățăturii calviniste

Potrivit învățăturii calviniste, la baza doctrinei despre depravarea totală stă învățătura despre păcatul originar. După cum am demonstrat deja, “ păcatul originar” are în vedere natura decăzută a omului pe care am moștenit-o de la Adam, ca și consecință a neascultării lui sau legea păcatului care lucrează în mădularele noastre. Am ajuns la concluzia că omul nu este păcătos, pentru că păcătuiește, ci păcătuiește, pentru că este păcătos. Starea decăzută a omului nu este dobândită, ci este înnăscută. Amintesc că “doctrina despre depravarea totală” este primul punct din cele cinci teze ale învățăturii calviniste, formulate de adepții lui Calvin la sinodul de la Dort ca reacție la cele cinci puncte ale armenianismului (1618).

Esența doctrinei despre depravarea totală a omului

Potrivit doctrinei despre depravarea totală a omului, starea omului este într-atât de decăzută, încât el, în starea lui naturală, neregenerată (adică nenăscut din nou) nu poate să dorească să se apropie de Dumnezeu. Vreau să atrag atenția că este vorba despre “dorință” și nu despre “putință”. Potrivit acestei doctrine, omul are abilitatea de a se apropia de Dumnezeu și de a trăi după standartele Lui, dar nu are dorință să o facă. Acest concept este rezumat în formularea “Regenerarea precede credința”. Aceasta înseamnă că omul ales necondiționat de Dumnezeu pentru mântuire (punctul doi din cele cinci teze ale calvinismului), mai întâi va fi regenerat (născut din nou) de Dumnezeu și apoi va crede și va trăi o viață transformată. De exemplu, Jonathan Edwards, menționat în comentariul cu pricina, afirma că:
Căutarea lui Dumnezeu nu duce la convertire, ci începe odată cu aceasta. Numai omul convertit (născut din nou) Îl poate căuta cu adevărat și sincer pe Dumnezeu. Această căutare a lui Dumnezeu este principala ocupație a vieții creștine. (Jonathan Edwards).
Luther afirma că omul este într-atât de depravat că nu doar are o înclinație către rău, ci are și un dezgust pentru bine. El era de părerea că poziția omului care nu este regenerat, este cea a unui fugar: o tendință naturală de a fugi de Dumnezeu, făcând referință la Romani 3:11.
Nu este niciunul care să-L caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. (Romani 3:11)
Thomas Aquinas remarca că oamenii caută pace, fericire, eliberare de vinovăție, împlinire personală și alte astfel de beneficii pe care numai Dumnezeu le poate oferi. Adepții învățăturii calviniste sunt de părerea că această căutare nu poate fi calificată ca și căutare de Dumnezeu, ci este o căutare a beneficiilor pe care le poate oferi doar Dumnezeu, fără a căuta pe Dumnezeu.
Este important de menționat că depravarea “totală” nu înseamnă “completă”, adică nu înseamnă că fiecare om este într-atât de rău că mai rău nu este unde, ci arată la faptul că păcatul ne-a afectat în totalitate: trupul nostru, mintea noastră, voința noastră și sentimentele noastre. Deci, când vorbim despre depravarea totală nu se are în vedere gradul sau intensitatea de depravare, ci faptul că toate aspectele umanității au fost afectate. Totodată termenul “depravare” are de a face cu descrierea caracterului moral.

Explicațiile aduse de Jonathan Edwards:

Lipsa dorinței după lucrurile lui Dumnezeu ne pune în imposibilitatea morală de a alege binele. Aceasta este diferența între abilitatea naturală și cea morală de a alege. Omul căzut are abilitatea naturalăde a-L alege pe Dumnezeu (facultatea naturală de a exercita alegerea), dar nu are abilitatea morală să o facă (nu poate avea dorință să-L aleagă pe Dumnezeu). Abilitatea de a face alegeri morale corecte presupune dorințe și înclinații corecte. Fără o înclinație corectă către bine, nimeni nu poate alege binele. Alegerea omului este potrivită cu înclinația omului. Pentru ca omul să poată alege lucrurile lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să fie înclinat să o facă. Pentru că omul în firea lui păcătoasă nu poate căuta lucrurile lui Dumnezeu, este nevoie de harul lui Dumnezeu ca să poată alege lucrurile lui Dumnezeu. Omul neregenerat (nenăscut din nou) trebuie mai întâi regenerat, pentru a putea avea dorință să caute pe Dumnezeu. Omul mort în greșelile și păcatele lui (Efeseni 2:1-3) trebuie înviat de către Duhul Sfânt prin nașterea din nou (regenerat) ca să ajungă să dorească după Dumnezeu, ca să poată alege pe Dumnezeu.
Potrivit cu părerea lui Edwards, Biblia arată că omul este într-atât pornit împotriva lui Dumnezeu, încât atunci când i se prezintă Evanghelia, el nu o primește nu pentru că nu are abilitatea naturală de a o face, ci pentru că este pornit împotriva lui Dumnezeu (nu are abilitea morală să o facă). El face referință la textul de la Ioan 6:65: „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Aici, zice el, se are în vedere nu interdicția de a veni la Isus, ci incapacitatea (lipsa abilității‚ de a veni. A spune că nimeni nu poate veni la Domnul Isus dacă nu este atras de Tatăl, înseamnă a spune că toți sunt incapabili să vină la Domnul Isus fără a fi atras de Tatăl. Concluzia făcută de Edwards este că nimeni nu poate veni la Isus pe cont propriu. Pentru ca un om să vină la Hristos, acelei persoane trebuie, mai întâi, să-i fie „dat” să vină la El. Trebuie ca Dumnezeu să ne ajute să depășim această inabilitate morală și fără ajutorul Duhului Sfânt, adică fără a fi nascuți din nou nu putem veni la Hristos. (Informație luată din cartea „Freedom of the will” de Jonathan Edwards.)

Explicațiile aduse de Augustin:

Aurelius Augustin, binecunoscutul teolog, episcop de Hippo în Africa de nord, întemeietorul conceptului “sola gratia” (mântuirea e numai prin har, în contrast cu părerea lui Pelagius, care era de părerea că harul doar facilitează căutarea unei persoane după neprihănire, dar nu necesar”). Potrivit conceptului “Sola gratia”, omul poate fi eliberat din condiția lui decăzută și din robia păcatului în exclusivitate datorită lucrării harului lui Dumnezeu în om, fără nicio responsabilitate din partea omului.
Augustin făcea o distincție între conceptele “libera voință” (liberum arbitrium) și “libertate” (libertas). După părerea lui Augustin, la cădere omul a păstrat libera voință, dar a pierdut libertatea. Este important să înțelegem ce avea în vedere Augustin prin aceste noțiuni “libera voință” și “libertate”.
Potrivit lui Augustin, căderea omului în păcat a avut efecte noetice (din grecescul “nous” – minte), adică a afectat mintea omului. Mintea omului a fost întunecată sau orbită. Aceasta înseamnă că puterea omului de cugetare a fost afectată de influența căderii în păcat. Omul nu mai poate gândi la fel de ager sau de clar așa cum a fost până la cădere. Pavel spune că mintea naturală este în dușmănie cu Dumnezeu și prin natură omul nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu într-un mod care să ducă la mântuire, din cauza acestui întuneric care i-a învăluit mintea. Omul are facultatea alegerii. Omul face alegeri în fiecare zi. În măsura în care omul are capacitatea de a alege, încă are voință, iar acea voință rămâne liberă, în sensul că voința nu e constrânsă sau forțată să ia decizii de o forță sau putere externă. Augustin afirmă că înainte de cădere omul avea abilitatea să aleagă așa cum dorea, după propriile lui înclinații, iar după cădere omul încă are o voință și, mai mult, are o voință liberă în sensul că voința e liberă de orice constrângere dinafară. Problema este cu voința (sau dorințele) omului. Dorințele omului au ajuns să fie rele, să fie împotriva lui Dumnezeu. Mintea omului este “stricată”, “blestemată”, în care există o ostilitate internă față de lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu și omul singur nu va alege niciodată pe Dumnezeu, pentru că nu Îl dorește. Deci, omul are capacitatea să aleagă ce dorește, dar, din moment ce nu Îl dorește pe Dumnezeu în gândirea lui sau în viața lui, și pentru că nu are nicio dorință după lucrurile lui Dumnezeu, el este mort din punct de vedere spiritual, iar lucrul care-I lipsește acum este ceea ce Augustin numește “libertatea”. Pentru Augustin, libertatea înseamnă libertatea de a face bine la fel ca și libertatea de a face rău.
Această voință căzută este liberă în sensul că are puterea să facă ce dorește, dar nu liberă în sensul să aibă puterea în ea însăși să se îndrepte sau să-și încline inima către lucrurile lui Dumnezeu.
Omul până la căderea în păcat avea posibilitatea de a păcătui și de a nu păcătui, după cădere omul nu are puterea de a nu păcătui (este incapabil să nu păcătuiască sau nu poate trăi fără păcat). Este imposibil pentru o persoană în această condiție să trăiască fără păcat. Aceasta este condiția morală a păcatului originar.
Inabilitatea morală înseamnă că omul nu are puterea să aleagă lucrurile lui Dumnezeu, pentru că omul nu are nicio dorință să aleagă pe Dumnezeu. Omului îi lipsește dorința sau înclinația spre lucrurile lui Dumnezeu. Omul nu va alege niciodată ce nu vrea sau nu dorește. Acest concept este bazat pe textul de la Romani 3:9b-18.
…Fiindcă am dovedit că toți, fie Iudei, fie Greci, sînt supt păcat, după cum este scris: ,,Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gîtlejul lor este un mormînt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înșele; supt buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem și de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sînge; prăpădul și pustiirea sînt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor” (Romani 3:9b-18).
Săptămâna viitoare voi reveni cu un alt articol în care voi face o analiză a acestei învățături în lumina Sfintelor Scripturi.

Articole similare:

la Niciun comentariu:

Doctrina despre depravarea totală (partea a II-a)











ANASTASIA FILAT28 OCTOMBRIE 2016 DOCTRINĂ 
Doctrina despre depravarea totală  învață că omul în firea lui neregenerată (nenăscut din nou) nu poate dori după lucrurile lui Dumnezeu, adică nu poate alege să dorească după Dumnezeu. Acest concept este bazat pe textul de la Romani 3:9b-18.
…Fiindcă am dovedit că toți, fie Iudei, fie Greci, sînt supt păcat, după cum este scris: ,,Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut, și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gîtlejul lor este un mormînt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înșele; supt buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem și de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sînge; prăpădul și pustiirea sînt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor” (Romani 3:9b-18).

Această învățătură se axează în special pe versetul 11 în care apostolul Pavel afirmă: “nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu”. Totuși, faptul că niciunul nu caută pe Dumnezeu “cu tot dinadinsul” nu înseamnă că nu ar căuta deloc sau că nu ar fi capabil să caute pe Dumnezeu. Pe paginile Sfintelor Scripturi găsim descrise mai multe cazuri în care oameni nenăscuți din nou au căutat pe Dumnezeu și au umblat cu Dumnezeu: Noe, Iov, Avraam, Daniel și mulți alți eroi ai credinței (Evrei 11). Ei nu au putut, în firea lor pământească, să ajungă la înălțimea standartelor lui Dumnezeu, dar ei au căutat pe Dumnezeu (au ales că umble cu Dumnezeu).
În Noul Testament avem descrisă istoria convertirii (nașterii din nou) lui Corneliu, care era un om cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui:
În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaș din ceata de ostași numită “Italiana”. Omul acesta era cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, și se ruga totdeauna lui Dumnezeu. (Fapte 10:1-2)
Pentru că el căuta pe Dumnezeu, Dumnezeu i-a vorbit printr-un înger și a trimis pe apostolul Petru la el ca să-i arate calea mântuirii. Când Corneliu și toți cei care erau în casa lui au auzit Cuvântul, au crezut mesajul Evangheliei și au primit Duhul Sfânt (au fost născuți din nou):
Pe cînd rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorît Duhul Sfînt peste toți cei ce ascultau Cuvîntul. Toți credincioșii tăiați împrejur, cari veniseră cu Petru, au rămas uimiți cînd au văzut că darul Duhului Sfînt s-a vărsat și peste Neamuri. (Fapte 10:44-45)
Deci, Corneliu și toată casa lui au căutat pe Dumnezeu și au crezut Evanghelia înainte ca să fi fost născuți din nou (regenerați). În Biblie sunt mult mai multe exemple care arată că omul poate alege pe Dumnezeu. Problema este în incapacitatea omului de a trăi după voia lui Dumnezeu sau de a acționa potrivit cu alegerea lui. Lucrul acesta se vede foarte bine în Vechiul Legământ. Când Dumnezeu a intenționat să încheie cu poporul Israel Vechiul Legământ, le-a propus o poziție deosebită între popoare cu condiția că ei vor păzi legile și poruncile Lui.
Moise s-a suit la Dumnezeu. Si Domnul l-a chemat de pe munte, zicînd: “Așa să vorbești casei lui Iacov, și să spui copiilor lui Israel: “Ați văzut ce am făcut Egiptului, și cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veți asculta glasul meu, și dacă veți păzi legămîntul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel” (Exod 19:3-6)
Poporul a primit oferta ca dovadă că au ales pe Dumnezeu:
Tot poporul a răspuns: “Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului. (Exod 19:8)
Înainte de a fi încheiat acest legământ, Dumnezeu a dat poporului toate legile și poruncile Sale și poporul din nou, deja cunoscând toate legile și poruncile lui Dumnezeu, a spus că va face tot ce a zis Domnul, fiindcă lor le-au plăcut legile și poruncile Lui, dar ei nu au realizat că în firea lor păcătoasă ei nu vor fi în stare să împlinească legile și poruncile lui Dumnezeu.
Moise a venit și a spus poporului toate cuvintele Domnului și toate legile. Tot poporul a răspuns într’un glas: “Vom face tot ce a zis Domnul”. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis de dimineață, a zidit un altar la poalele muntelui, și a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel. A trimes pe niște tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, și să junghie tauri ca jertfe de mulțămire. Moise a luat jumătate din sînge, și l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. A luat cartea legămîntului, și a citit-o în fața poporului. Ei au zis: “Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul”. Moise a luat sîngele, și a stropit poporul, zicînd: “Iată sîngele legămîntului, pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte”. (Exod 24:3-8)
Deci, poporul Israel a ales să urmeze pe Dumnezeu și să împlinească legile Lui, chiar dacă nu erau născuți din nou (nu erau regenerați). Ei au ales să asculte de Dumnezeu, dar din pricina firii lor pământești (păcatului originar) ei nu au fost în stare să respecte acest Legământ. Din cauza că nu au putut respecta condițiile acestui legământ (Legea), ei au ajuns sub blestem. Dumnezeu a dat pe Domnul Isus la moarte ca să-i răscumpere pe ei de sub blestemul acestui legământ (Legea):
Însă Legea (Vechiul Legământ) nu se întemeiază pe credință; ci ea zice: “Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele.” Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcânduse-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: “Blestemat este oricine este atârnat pe lemn”. (Galateni 3:12-13)
În epistola către Romani, apostolul Pavel spune că prin trupul lui Hristos noi (având în vedere pe cei din neamul său care erau născuți în Vechiul Legământ) am murit față de Lege (față de Vechiul Legământ):
Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți; și aceata, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. (Romani 7:4)
Deci, din cauza incapacității omului de a împlini Legea, adică Vechiul Legământ, Dumnezeu a făcut un plan prin care să-i scoată pe evrei din acest legământ și să le dea putere să împlinească poruncile Sale și să aducă la îndeplinire promisiunile făcute lui Avraam. Acest plan Dumnezeu l-a realizat în Fiul Său:
Căci, lucru cu neputință Legii (Vechiului Legământ), întrucât firea pământească o făcea fără putere, Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemătătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:3-4)
În capitolele 7 și 8 din epistola către Romani apostolul Pavel arată de ce a trebuit ca evreii să moară față de Lege (Vechiul Legământ). El demonstrează că problema nu era în Lege (Vechiul Legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu poporul Israel la muntele Sinai), ci în firea pământească (păcătoasă) a omului, care îl împiedică pe om să împlinească acest legământ:
Așa că Legea, negreșit, este sfîntă, și porunca este sfîntă, dreaptă și bună…
Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pămîntesc, vîndut rob păcatului. Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Și atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. (Romani 7:12, 14-23)
Din acest pasaj a lui Pavel înțelegem că problema omului sub Vechiul Legământ (omul sub Lege) nu era în libertatea de a alege binele, ci în libertatea de a acționa potrivit cu alegerea:
  • Nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc, (15)
  • am voința să fac binele, dar nu-am puterea să-l fac, (18)
  • binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac, (19)
  • cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine, (21)
  • după omul dinlăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. (22-23)
Concluzia pe care o face apostolul este că problema omului sub Lege stă în legea păcatului (păcatul originar), care lucrează în mădularele omului și care nu se supune minții omului:
Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. (Romani 7:22-23)
Deci, în firea pământească omul chiar și atunci când dorește să împlinească Legea lui Dumnezeu, nu o poate face, din pricina legii păcatului care lucrează în trupul lui. Concluzia apostolului este:
Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Și atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. (Romani 7:16-17)
Lucrul acesta îl mai repetă o dată în versetul 20 ca să fie clar pentru toți:
Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. (Romani 7:20)
Deci, apostolul Pavel este foarte specific în aceea că omul nenăscut din nou (neregenerat), chiar și atunci când alege să împlinească voia lui Dumnezeu, nu o poate face din cauza firii pământești în care lucrează legea păcatului (păcatul originar).
Omul în firea lui pământească, în care lucrează legea păcatului (păcatul originar), este condamnat la moarte și nu are nicio șansă la viață. Apostolul Pavel exprimă starea disperată a omului sub Vechiul Legământ (nenăscut din nou sau neregenerat):
O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…? (Romani 7:24)
Răspunsul urmează imediat, doar că în Biblie el este în capitolul 8. În ultimul verset din capitolul 7, înainte ca să dea răspuns la întrebarea din versetul 24, apostolul Pavel face o concluzie cu privire la starea omului sub Lege (Vechiul Legământ): cu mintea slujește legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujește legii păcatului.
Deci, cei care trăiesc sub Lege (Vechiul Legământ) sunt osândiți, sunt sub blestem, fiindcă în firea pământească ei nu pot împlini poruncile lui Dumnezeu, chiar și atunci când aleg să o facă, din cauza legii păcatului, care lucrează în trupul lor (păcatul originar).
Versetul 25 din capitolul 7 începe cu mulțumiri aduse lui Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul nostru, dar numai în capitolul 8 găsim motivul mulțumirii: cei ce sunt în Hristos (adică în Noul Legământ) nu mai sunt sub osândă, fiindcă în acest legământ omul este izbăvit de legea păcatului (păcatul originar) așa că în Noul Legământ omul are abilitatea de a împlini poruncile lui Dumnezeu când alege să o facă!
Acum, dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului și a morții. Căci, lucru cu neputință Legii, întrucît firea pămîntească (Grecește: carnea, aici și peste tot unde eeste, “firea pămîntească”.) o făcea fără putere, Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimețînd, din pricina păcatului, pe însuș Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămîntești, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:1-4)
Omul sub Lege (Vechiul Legământ) trăia după îndemnurile firii pământești, motiv pentru care nu putea să urmeze alegerea lui de a sluji lui Dumnezeu, omul născut din nou trăiește după îndemnurile Duhului Sfânt și are abilitatea de a trăi potrivit cu alegerea de a urma pe Domnul.
Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu ocuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. (Romani 8:9)
Deci, omul cu puterea lui nu poate împlini poruncile lui Dumnezeu, chiar și atunci când alege să o facă. Legea sau Vechiul Legământ a demonstrat această incapacitate a omului de a trăi după voia lui Dumnezeu chiar și atunci când omul are dorință să o facă. Scopul Noului Legământ este să ne izbăvească de legea păcatului, adică de păcatul originar, pentru a avea abilitatea de a împlini legea lui Dumnezeu.
Vă voi da o inimă nouă, și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele. (Ezechiel 36:26-27)
Domnul Isus, pe când era pe pământ, înainte de moartea și învierea Sa, a spus că Duhul Sfânt Îl vor primi cei ce cred în El:
În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare și a strigat: “Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima luivor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul Sfânt pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fesese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. (Ioan 7:37-39)
Deci, Domnul Isus a spus foarte clar că Duhul Sfânt aveau să-L primească cei care vor crede în El și numai după proslăvirea Sa, lucru care s-a întâmplat începând cu ziua Cincizecimii:
Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai Lui. Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl făgăuința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți. (Fapte 2:32-33)
Așadar,  Duhul Sfânt Îl primim prin credință în Domnul Isus. Apostolul Pavel în epistola sa către sfinții din Efes scrie că ei, sfinții din Efes, au fost pecetluiți cu Duhul Sfânt (au fost născuți din nou) după ce au auzit Evanghelia și au crezut în Domnul Isus și nu invers:
Și voi, după ce ați auzit cuvîntul adevărului (Evanghelia mîntuirii voastre), ați crezut în El, și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfînt, care fusese făgăduit, și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor cîștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. (Efeseni 1:13-14)
Deci, nașterea din nou nu precede credinței, ci este produsul credinței: Dumnezeu pecetluiește cu Duhul Sfânt pe cei ce cred în Domnul Isus. Este alegerea lui Dumnezeu ca să mântuiască pe calea credinței și nu pe calea faptelor (a Legii), care s-a dovedit a fi ineficace din pricina păcatului originar.
Un alt text care demonstrează că credința precede nașterii din nou și că omul mai întâi caută pe Dumnezeu și apoi primește Duhul Sfânt este textul de la Fapte capitolul doi. După ce apostolul Petru le vestește Evanghelia și le spune celor adunați că ei au răstignit pe Domnul Isus prin mâinile celor fărădelege, aceștia au rămas străpunși la inimă și au întrebat ce să facă. Aceștia nu erau oameni născuți din nou, dar ei au dorit să fie mântuiți și apostolul Petru le spune că soluția ca să primească Duhul Sfânt este să se pocăiască și să se boteze în Numele Domnului Isus, ceea ce implică alegere (libertatea voinței/libertatea morală) și apoi vor primi Duhul Sfânt. Deci, căutarea de Dumnezeu precede nașterii din nou (regenerării):
După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă, și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: “Fraților, ce să facem?” “Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, “și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfîntului Duh. (Fapte 2:37-38)
La Fapte 5:32 apostolul Petru, vorbind în fața Soborului, spune că Dumnezeu a dat Duhul Sfânt celor ce ascultă de El:
Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El. (Fapte 5:32)
Deci, omul nenăscut din nou (neregenerat), poate să aleagă pe Dumnezeu, dar nu are abilitatea de a rămâne în această alegere. Noul Legământ, prin nașterea din nou, oferă această abilitate de a rămâne credincios deciziei de a urma pe Dumnezeu.
Biblia este foarte clară în sensul că Noul Legământ este un legământ condiționat și condiția este credința. Neprihănirea lui Dumnezeu se capătă prin credință, după cum afirmă și apostolul Pavel la începutul epistolei sale către sfinții din Roma:
Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos: fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului: deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu pirn credință și duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.” (Romani 1:16-17)
Apostolul Pavel în epistola sa către Romani repetă de mai multe ori că condiția mântuirii este credința. Iată câteva versete care întăresc această idee:
Dumnezeu socotește neprihănit pe cel ce crede în Isus:
 … Pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel, încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. (Romani 3:26)
Prin credință nu numai că suntem socotiți neprihăniți, dar și intrăm într-o stare de har:
Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că,prin credință, am intrat în această stare de har în care suntem; și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. (Romani 5:1-2)
Prin credință din inimă suntem mântuiți și căpătăm neprihănirea:
Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credință din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.” (Romani 10:9-11)
Mai mult: apostolul spune că Dumnezeu Își arată îndurarea pentru cei ce-L cheamă:
În adevăr, nu este nici-o deosebire între iudeu și grec; căci toți au același Domn, care este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă. Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”
Apostolul Pavel este foarte clar în ce privește calea mântuirii: omul este mântuit prin credință.
Domnul să ne ajute să primim cu blândețe Cuvântul și să nu ne poticnim de lucrurile care nu le înțelegem, negând învățătura clară a Scripturii.
Vă recomand să studiați cursul de studiu biblic Romani I, Romani II și Romani III ca să înțelegeți mai bine doctrinele fundamentale ale mântuirii pentru a vă întări în credință ca să nu fiți mânați încolo și încoace de orice vânt de învățătură înșelătoare.

Articole similare:

la Niciun comentariu:
Abonați-vă la: Postări (Atom)