Am întâlnit foarte puțini predicatori care să nege că Cina Domnului era mult mai frecventă decât ceea ce vedem astăzi în cele mai multe adunări neo-protestante și evanghelice. Cât timp această discuție rămâne un aspect pur teoretic, la nivel de dezbatere, nimeni nu pare să fie deranjat prea mult.
Multe persoane se lasă convinse de adevăr dacă acesta este expus pozitiv, fără să fie aplicat la situația lor. Astfel, poți auzi mulți oameni care sunt de acord că frecvența Cinei ar trebui să fie cel puțin săptămânală dar atunci când le arăți că practica lor este incosecventă cu declarațiile lor, aceștia bat în retragere și se apără cu tot felul de argumente care se apropie vertiginos de penibil.
Singurul argument puternic pentru credincioși mi se pare că este tradiția. Și este ciudat să vezi acest lucru între evanghelicii care au atât de multă alergie la tradiție. Ei se opun tradiției, dacă este a altora, nu a lor. Faptul că tradiția lor este mai recentă pur și simplu nu contează.
Cel mai probabil rărirea slujbelor cu Masa Domnului survine reacției de pendul imediat după reformă față de doctrina și practica falsă a bisericii catolice. Evanghelicii s-au tras deoparte și s-au tras atât de tare încât refugiul a devenit o altă extremă. Desigur, aceasta este poziția mea și ea este supusă criticii, ca orice altă idee.
Cel care a observat această eroare a fost Jean Calvin. El a militat constant și consecvent pentru reintroducerea slujbelor săptămânale de Masa Domnului. După sute de ani mișcarea Fraților a fost recunoscută pentru așezarea acestui obicei biblic – celebrarea săptămânală a Mesei Domnului.
Mișcările de reformare eclesiologică a bisericilor baptiste au readus în centru Masa Domnului, cu frecvența săptămânală, dar nu datorită tradiției mișcării fraților, ci datorită mișcărilor reformate și în special a lui Jean Calvin. Cred că este o reformare eclesiologică absolut necesară. Din nefericire, multe biserici reformate au readus în mentalul dogmatic colectiv o înțelegere reformată biblică asupra Cinei Domnului dar au păstrat frecvența lunară din motive cu totul neconvingătoare.
În continuare voi face o prezentare succintă a unor pasaje din anumite texte importante scrise în primele 200 de ani după perioada apostolilor. Nu cred că acestea sunt normative și nici nu sunt infailibile ca Scriptura dar ne pot da o idee generală despre felul în care era văzută Masa Domnului în acea perioadă.
Noi suntem de acord că au existat pervertiri de tot felul care au pătruns în biserică de-a lungul timpului dar nu putem arunca patristica pe geam doar pentru că sunt aspecte pe care noi le considerăm nebiblice. Trebuie să avem discernământ, să ne uităm în istorie și să vedem nu doar unde au greșit ei, ci și unde greșim noi. Eu cred că patristica poate fi cel puțin un loc din care putem observa anumite aspecte care ar trebui reformate astăzi
Voi aborda o serie de pasaje din scrierile lui Ignatie care a trăit între 35-105, foarte aproape de perioada apostolilor. A fost păstor în Antiohia și este încadrat între Părinții Apostolici. Pentru că doresc să comentez câte ceva asupra acestor citate voi ignora alte surse pe care le voi aborda probabil într-un alt loc.
Termenul „Euharistia” nu se referă la doctrina transubstanțierii cum cred cei mai mulți. Termenul euharistie provine de la termenul grecesc a mulțumit (gr. eucharistēsas). El este preluat din momentul instituirii Cinei Domnului unde Domnul a mulțumit pentru pâine și vin. Astfel, termenul este un verb care se referă la atitudine care trebuie să fie prezentă la Masa Domnului.
Ignatie către Efeseni, Capitolul XIII:
„Sârguiți-vă să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu și spre slava Lui. Când vă adunați des, sunt nimicite puterile Satanei iar prin unirea credinței voastre se risipește prăpădul lui.”
Ignatie îndeamnă la o celebrare multiplă săptămânală, ceea ce s-ar apropia de modelul bisericii de la Ierusalim care, evident, nu este un model standard dar este unul de reper. El motivează acest lucru spunând că adunarea laolaltă a bisericii este o formă de nimicire a puterilor Satanei. Mai mult, el afirmă că Masa Domnului este „spre slava Lui”. Iată motive suficiente pentru a ne aduna.
Cei care vor să găsească în primele secole o perspectivă pur memoralistă despre Cina Domnului vor trebui să caute prea mult pentru că este greu de găsit o asemenea poziție. Este adevărat că în prima parte a secolul II nu prea găsim afirmații care să susțină doctrina transubstanțierii, schimbarea elementelor fizice în trupul și sângele Domnului, dar nici simbolismul exagerat de astăzi nu îl putem vedea, cel puțin nu la părinții apostolici.
Ignatie către Efeseni, capitolul XX:
Mai ales dacă Domnul îmi va descoperi că fiecare din voi și toți îndeobște vă adunați în harul care vine din numele Său, într-o singură credință și în Isus Hristos – cel după trup din neamul lui David, Fiu al omului și Fiu al lui Dumnezeu, pentru ca voi să vă supuneți cu mintea neîmpărțită episcopului și prezbiteriului, frângând o pâine, care este leacul nemuririi și doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veșnic în Isus Hristos.”
Este unul dintre cele mai fascinante pasaje. Este clar că formularea teologiei despre Masa Domnului era la început și multe expresii sunt foarte greu de interpretat datorită detaliilor puține pe care la avem la dispoziție. Ceea ce este evident în acest fragment este faptul că biserica se aduna în Numele lui Isus, prin harul Lui, în credința în Isus.
Ca și în toate epistolele sale Ignatie insistă pe supunere față de prezbiter. Contextul este lesne de înțeles pentru că Ignatie scrie aceste scrisori în drum spre Roma pentru a fi martirizat. În contextul persecuției și al răspândirii ereticilor Ignatie îndeamnă în toate epistolele sale la unitate și supunere față de prezbiteri și păstori.
La Ignatie vedem o perspectivă despre Masa Domnului care depășește limitarea la memorialism. Ceea ce nu găsim la Ignatie este doctrina transubstanțierii. El nu spune că Cina Domnului se transformă în trupul și sângele Domnului, ci că este leacul nemuririi. Perspectiva reformată mi se pare foarte apropiată de concepția Lui. Deși elementele Mesei Domnului rămân ceea ce sunt, totuși credinciosul se hrănește prin credință din Hristosul proslăvit.
Ignatie către Efeseni, capitolul V:
„Nimeni să nu se înșele! Dacă cineva nu-i înăuntru, unde este altarul, este lipsit de „pâinea lui Dumnezeu” … Cel care nu vine la adunare este un îngâmfat și singur s-a și despărțit, că este cris „Celor mândri Dumnezeu le stă împotrivă”.
Nu este clar pentru mine dacă Ignatie face referire la Masa Domnului dar așa se pare. Dacă acesta este cazul atunci el limitează Masa Domnului la strângerile publice ale adunării și condamnă vehement le „cel care nu vine la adunare”. Se pare că problemele de astăzi nu erau absente în vremea respectivă!
Este necesar să explicăm la ce se referă Ignatie când folosește deseori termenul „altar”. Întâi este important de observat că în citatul următor el folosește expresia „ca la un altar” arătând că face o paralelă. Pentru a înțelege mai bine semnificația termenului „altar” vă citez un alt pasaj din Epistola către Magnezieni capitolul VII: „Adunați-vă cu toții ca într-un templu al lui Dumnezeu, ca la un altar, în jurul unuia Isus Hristos, care a ieșit de la Unul Tatăl, care este unul și la Tatăl s-a întors”.
Vedem că Ignatie importă imaginea din Vechiul Testament a templului, altarului și jertfelor. El vede biserica ca Noul Templu, altarul un loc al slujirii iar Hristos ca centrul adunărilor. Acest lucru este întărit de un citat din Epistola către Efeseni (capitolul XV) unde spune: „Pe toate, dar, să le facem ca și cum Domnul ar locui în noi, ca să fim Temple ale Lui, că El este în noi Dumnezeul nostru precum și este și se va arăta înaintea feței noastre, dacă Îl iubim cu dreptate”. Iată dar că Ignatie se referă la adunarea credincioșilor ca fiind „temple ale Lui” pentru că Domnul locuiește acolo.
Ignatie către Smirneni, capitolul VII:
Capitolul VII: „De Euharistie și de rugăciune se depărtează pentru a nu mărturisi că Euharistia este trupul Mântuitorului nostru Isus Hristos, trupul care a pătimit pentru păcatele noastre și pe care Tatăl L-a înviat. Așadar, cei care se împotrivesc darului lui Dumnezeu mor datorită tăgadei lor.”
Ignatie numește Cina „darul lui Dumnezeu”. Nu este trist că ea s-a transformat dintr-o medodă a harului într-o metodă de manipulare. Dintr-o imagine a Evangheliei a devenit o pârghie pentru legalism. Participarea, pentru Ignatie, este atât de importantă, deși astăzi pare așa de neglijată, încât cei ce nu participă „se împotrivesc darului lui Dumnezeu”.
Când Ignatie spune că Euharistia este „trupul Mântuitorului” el nu spune nimic despre prezența fizică a trupului sau despre schimbarea elementelor fizice în trupul și sângele Domnului – toate acestea fiind adăugiri interpretative ulterioare din partea celor care își caută în părinții bisericii acoperire pentru doctrine dezvoltate secole mai târziu.
Ignatie către Smirneni, capitolul VIII:
Capitolul VIII: „Nimeni să nu facă fără episcop ceva din cele ce aparțin Bisericii. Acea Euharistie să fie socotită bună, care este făcută de episcop sau de cel căruia episcopul i-a îngăduit.”
În mod evident accentul lui Ignatie este aici spre unitatea bisericii. El vede Masa Domnului ca una făcută în biserică, cu toată biserica. În mod clar a lua Cina Domnului ocolind autoritatea aleasă de Hristos în biserică, este considerat ceva ca fiind total greșit. Este demn de menționat că nu doar episcopii dădeau Cina ci și aceia cărora episcopul le-a îngăduit. Astăzi, din păcate, nu doar în bisericile tradiționale, ci și în multe adunări evanghelice se consideră aproape un sacrilegiu ca un alt frate să împartă elementele Mesei Domnului.
Ignatie, către Filadelfieni, capitolul IV:
„Căutați dar să participați la o singură euharistie, că unul este trupul Domnului nostru Isus Hristos și unul este paharul spre unirea cu sângele Lui, unul este altarul, după cum unul este episcopul împreună cu prezbiterii și diaconii, cei împreună cu mine robi, pentru ca ceea ce faceți s-o faceți după Dumnezeu”.
Este deja redundant să repet accentul pus de Ignatie pe unitate. Aici folosește expresia „o singură euharistie”. El luptă contra dezbinărilor provocate de eretici, unii care negau trupul Domnului Isus și întruparea și astfel respingeau Masa Domnului. Frecvența cu care Ignatie vorbește despre Masa Domnului indică, fără dubii, că ea avea loc foarte des, săptămânal, așa cum arată într-un pasaj anterior.
Iată perspectiva baptistă – reformată de la anii 1600 despre care scriam adineauri, așa cum a fost ea redactată în Marturisirea de credință baptistă de la Londra:
30.7 Primitorii vrednici ai rânduielii, care sunt părtași în mod exterior la elementele vizibile ale acestuia, le primesc de asemenea în interior prin credință, spiritual, nu ca și trup și carne. Procedând astfel, ei se hrănesc spiritual din Hristos cel crucificat, și primesc toate beneficiile morții Sale. Trupul și sângele lui Hristos nu sunt prezente în mod fizic, ci spiritual prin credința celor care participă la acest sacrament, la fel cum elementele exterioare însele sunt percepute de simțurile exterioare ale omului.
Andrei Croitoru
Tony Berbece: De ce dragă Românie
Doamne ajută
