Ce mă leagă pe mine de Petru Popovici? Am să vă spun în câteva cuvinte:
Cum este corect să răspunzi dușmanilor? Probabil că soluția celui neprihănit este undeva între alternativele întrupate de cei doi frați Popovici: Alexa și Pit (sau Petru).
Prin anii 1984-1985, când ieșeam din sala de ședințe a păstorilor din Convenția RBA (Romanian Baptist Association) care avea loc la Chicago ne-a așteptat un ,,neică“ despre care toți știau că este omul comuniștilor din România. Trebuia să dea rapoarte de la majoritatea activităților noastre așa că se pricopsise cu un aparat de fotograf și dorea să poată dovedi că ,,a fost și el acolo“.
Primul care i-a ieșit în cale a fost Alexa Popovici. La solicitarea informatorului de a se fotografia cu el, Alexa, fire impulsivă cu grai tăios și tranșant i-a spus direct:
,,Fugi d-aici, că ești un drac!“
Era lume multă împrejur și Alexa a ținut să fie auzit de toți când a zis lucrul acesta.
După Alexa, al doilea care a ieșit a fost Pit Popovici. Cu blândețea smerită a celui care spune, dar nu jignește, el i-a răspuns solicitantului de fotografii astfel:
,,Dacă un drac vrea să se pozeze cu mine, eu n-am nimic împotrivă …“
Acesta este omul care m-a chemat să vin alături de el în California. Îl știam puțin din țară, când l-am admirat cu câtă autoritate îi mustra pe foștii lui colegii păstori din comunitatea Arad și nici unul din ei nu s-a supărat. Dimpotrivă!
,,Aud că vă repetați predicile și nu mă mir. Unii dintre voi n-ați mai citit o carte de ani de zile. Nu citiți nici Biblia. O răsfoiți doar ca să căutați subiecte de predică …“
L-am îndrăgit imediat pentru aceste cuvinte.
Pentru baptiști, Alexa și Pit au reprezentat câțiva ani în România și mult mai mulți ani în America două puncte de referință, două faruri. Când m-am dus să iau viza de la Consulatul american de la București, baptiștii se întrebau unii pe alții: ,,Unde te duci?“ Nici unul nu spunea ,,la Chicago“ sau ,,la Los Angeles“, ci doar atât: ,,La Alexa“ sau ,,La Pit Popovici“.
Mutarea din Detroit în California a însemnat pentru mine o mare binecuvântare. Lipsa de exemple personale și de învățători a fost compensată prin privilegiul de a sta în preajma unor oameni excepționali. Cu cine să încep? Am să-i numesc deocamdată de-a valma și-i voi lua apoi la rând pe fiecare: Pit Popovici, John MacArthur, Simion Cure, Liviu Olah și Richard Wurmbrand.
Pitt Popovici m-a chemat în California cu gândul să mă trimită la San Francisco, unde murise fratele Boțan, păstorul bisericii.
,,Vino prin Los Angeles și te ducem de aici cu mașina“, mi-a zis dânsul.
Când am ajuns, am rămas surprins de climă. Plecasem din Detroit în miezul iernii, iar la Los Angeles, fratele Pit m-a așteptat în mânecă scurtă. Noi eram încotoșmănați ca de viscol, așa că am transpirat din cap până-n picioare până am ajuns la dânsul acasă și ne-am lepădat hainele ,,de corp“. A doua surpriză au fost palmierii, aceste lumânări îndreptate spre cer. Michigan-ul este ca România, cu o climă temperat continentală. California este o cu totul altfel de lume …
Am ajuns miercuri și mă aștepta o surpriză.
,,Frații de aici ți-au plătit biletele și vor și ei să te cunoască, să te asculte“, mi-a spus fratele Pit. Asta a însemnat să trec prin câteva seri de ,,evanghelizare“, adică eu să vorbesc și fratele Pit să stea în prima bancă să mă asculte.
,,Nu pot, frate Pit. Vorbiți dumneavoastră și ascult eu. Și mai este ceva: eu nu sunt evanghelist. Eu sunt mai mult cu studiul …“
,,Lasă, lasă, că-ți aducem o tablă, cretă și ne ții câte studii vrei dumneata.“
După cea de a treia seară, m-a dus în biroul bisericii, unde era adunat tot Comitetul.
,,Nu ți-am spus de la început … Frații au vrut să te asculte și pentru că avem o misiune aici în oraș, la Hollywood. Ne-ar trebui și aici un păstor. Ce zici? Fraților le-a plăcut de dumneata …“
Alternativa m-a buimăcit, dar m-a și bucurat. Mi-am făcut repede câteva socoteli, m-am rugat în duhul meu și apoi am răspuns:
,,Atunci eu zic să nici nu mă mai duc la San Francisco. Acolo am să fiu iar singur și nu mă descurc cu românii din America. S-ar putea să mă încurc iarăși. Aici, dacă intru în probleme, strig ,,Ajutor!“ și dumneavoastră veniți să ne scoateți la liman …“
Le-a plăcut sinceritatea și modestia mea. Spuneam însă adevărul și gândeam cu glas tare. Mă speriasem tare de cele petrecute la Detroit.
,,Ba te duci acum și la San Francisco, că le-am spus celor de acolo că te duci. Mergi, vezi și apoi poți să faci o decizie mai bună“ a încheiat fratele Pit.
Decizia noastră era însă ca și luată. Nu era vorba despre cum arată orașul sau biserica, ci de posibilitatea de a rămâne pe lângă un asemenea om de la care să învăț, ceea ce nu învățasem în cei patru ani de Seminar. Aveam în sfârșit un ,,model“ după care să mă iau. Deși era o biserică din afara granițelor României, adunarea din Bellflower avea cam tot ceea ce-și poate dori un păstor harnic: clădire proprie, grup numeros, cor mixt, cor bărbătesc, corul surorilor, corul tinerilor și corul copiilor, tipografie, stație de radio pentru împrejurimi, dar și studiou pentru înregistrarea emisiunilor transmise prin Trans World Radio și Monte Carlo.
M-am dus deci la San Francisco, dar m-am dus hotărât să nu-mi placă. Am fost nedrept cu orașul și cu cei de acolo. Astăzi, când merg pe acolo, nu înțeleg cum de a putut să nu îmi placă …
După câteva duminici, fratele Pit a făcut un scurt anunț la terminarea serviciului divin de duminică dimineață:
,,Cei care doriți să fiți membrii în biserica din Hollywood împreună cu fratele Brânzei să mergeți în clasa de școală duminicală din curte“. Au venit aproximativ 47 de persoane, dintr-un total de aproape patru sute. Cu ei am început cea de a doua biserică din Los Angeles. ,,Cea de a doua“ este un fel de a spune pentru că am continuat să fim întotdeaua o singură biserică așezată în două locuri din motive de strategie a lucrării. În Hollywood ne adunam doar duminica după amiaza și Joia seara, astfel că Duminica dimineața și vineri puteam să mergem împreună la biserica din Bellflower, de pe strada Alondra. Pentru că eram puțini, biserica mare mi-a plătit la început jumătate de salariu, iar eu am funcționat o vreme la ei și ca păstor cu tineretul.
(fragment din cartea autobiografică „Pribeag la răscruci, pe care o puteți citi aici)
https://armoniamagazineusa.com/2019/10/22/petru-popovici-unul-dintre-mai-marii-mei/#more-56143
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu