Interesant și constructiv ca cineva să aibă drept țintă Cât de departe pot ajunge? și în plus într-adevăr să-l preocupe lucrurile esențiale pentru viață – familia, munca, relațiile în societate, viața de apoi, de unde venim și încotro mergem.
Butonând de la un blog la altul… și tot așa, am ajuns să apreciez cum scrie și cum gândește o tânără autoare care scrie mult și bine, cu instruire superioară, cu funcții pe măsură și realizări formidabile.
Astăzi am revenit la fel, indirect, căci de altfel nu-mi propusesem să mai trec pe acolo. La unul dintre titluri m-am oprit cu mare interes:
A te mântui înseamnă să devii mai inteligent, implicit mai rezilient, să fii bine oricum ar fi viața. (postat în 27 Aprilie a.c., aici)
E un blog foarte bogat și interesant, bine chivernisit, oprindu-mă la acest articol de interes general din care cu toții avem ceva de învățat.
Notă: comentariul meu e scris normal, cu font negru, iar textele dânsei cu albastru.
Cum se înțeleg cuvintele din text:
DEX | Reziliență (Tehn.) înseamnă rezistentă la șoc a unui metal sau aliaj. (Engleză: Resilience)
Reziliența psihologică se referă la adaptarea pozitivă la condiții dificile cu caracter traumatic, păstrând intactă sănătatea mentală. Reziliență provine din termenul latin resilio, „a se întoarce, a ricoșa, a ieși în evidență”. Termenul a fost adaptat în psihologie și în alte științe sociale, referindu-se la persoanele care, deși trec prin situații stresante sau traumatizante, nu sunt afectate de acestea din punct de vedere psihologic.
DEX | Mântui: A (se) salva dintr-o primejdie, de o nenorocire. A (se) dezrobi. (A ierta sau) a obține iertarea pentru păcatele săvarsite Și: a (se) izbăvi. A (se) vindeca de o boală. A se dezvinovăți. A (se) termina.
DEX |inteligent – ager la minte, deștept, pătrunzător;
DEX |deștept – isteț, evoluat spiritual;
– cuvântul cheie rezilient, reziliență.
Rezilienț/reziliență psihologică vine din englezescul resilience care se referă la capacitatea de a trece peste momentele grele din viața noastră, peste suferințe, traume sau accidente. Reziliența semnifică un anume tip de rezistență (tărie) psihică și anume acea tărie de a înfrunta sentimentele și gândurile asociate cu situațiile dificile prin care trecem. Reziliența psihologică nu presupune să nu trăiești momente grele ci să nu rămâi neputincios în fața tuturor acestor greutăți. Poți simți furie, dezamăgire, tristețe, mânie, resentimente, neiertare, judecată… însă nu lași aceste sentimente să te oprească pe loc sau să te prăbușească. Reziliența te poate feri de o serie de dificultăți psihologice precum depresia sau anxietatea.
Reziliența psihologică, așadar, nu este un atribut precum simțurile, pe care oamenii îl au sau nu, nu este o trăsătură înnăscută de personalitate, ci este o abilitate care se învață, se însușește, se antrenează și ea presupune o serie de tipare de gândire și comportament care se pot învăța. Dar nu presupune a îndura singur greutățile și a privi cu stoicism situația în care te afli. Și e bine de știut că, oamenii care au capacitatea de a cere ajutorul celorlalți sunt mai rezilienți decât cei care ezită s-o facă. Deci, fără îndoială, e importantă atitudinea reziliantului în fața problemelor, evenimentelor, căci, chiar dacă nu poți controla ceea ce se petrece în viața ta în unele momente, poți să-ți controlezi atitudinea cu care privești (optimistă e de preferat: “întotdeauna a fost cumva”; “va veni desigur și soarele pe strada mea” – caută soluții, nu dispera).
Ca subtitlu, autoarea articolului pune această definiție: Reziliență înseamnă să fii bine oricum ar fi sau ar deveni viața și mai înseamnă și mântuirea posibilă pentru noi aici.
Până una-alta e o definiție bună… pentru cineva care vrea să se mântuiască (scrie în text) “din perspectiva integrității emoționale și mentale (nefericiți, nevrotici, frustrați, în stare de conflict interior constantă, confuzi, autodistructivi și în multe feluri care le afectează direct calitatea vieții)“.
Ce scrie G.M. în articol, textul pare destul de ok, fiind în concordanță cu o anumită filozofie a vieții care-i asigură liniștea sufletească prin reziliența necesară; însă dacă nu ia în calcul (în ecuația vieții) ca fundament viața spirituală de creștin autentic. De ce insist aici să merg mai adânc decât e spus? Deoarece G.M. face trimitere clară la spiritual, la Dumnezeu și la Isus, cum vom vedea mai jos.
DEX |fundament n. 1. temelie, zidărie ce formează baza unei clădiri; 2. ceeace servă de bază: fundamentul moralei; 3. fig. cauză, motiv: svon fără fundament.
DEX |spiritual a. 1. care e spirit, de natura spiritului: sufletul e spiritual; 2. care are spirit: om spiritual; 3. care denotă spirit: răspuns spiritual; 4. ce privește spiritul, sufletul: părinte spiritual; 5. ce ține de religiune: puterea spirituală a Bisericii e foarte diferită de puterea temporală. ║ adv. cu spirit: a vorbi spiritual.
Apropo de fundamentul vieții, situația e clară, pentru noi, creștinii. Dumnezeu e Creatorul, El a creat totul din nimic, întregul univers văzut/nevăzut sau cunoscut/necunoscut și l-a creat și pe om (Adam) după chipul și asemănarea Sa, iar urmașii sunt după chipul lui Adam. Totuși, Dumnezeu, e Unul în trei, ca Sfântă Treime (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) asta și pentru a ne putea arăta cum există unitate, rspect și iubire în Sfânta Treime; iar omul e unul în trei: duh, suflet și trup (1 Tesaloniceni 5:23).
Ca regizoare e bine să știți totul, pentru a da indicații de text, de scenariu, de regie, interpretare. Și am văzut de pe blog că sunteți foarte pricepută, tenace și competentă. Dumnezeu a creat și îngerii, slujitorii Săi. Omului i-a dat în stăpânire Pământul; Adam fiind în acea fază de început deosebit de inteligent, el le-a dat nume tuturor viețuitoarelor. E posibil ca în în acel timp Adam să aibă posibilitatea de a comunica cu animalele. Dumnezeu, pentru binele omului, în economia creată, i-a zis/ poruncit să nu mînânce dintr-unul din pomi, din pomul cunoștinței binelui și răului.
“dar din pomul cunostinței binelui si răului să nu mănânci, căci in ziua in care vei mânca din el vei muri negresit.” (Fac.2:17) – e vorba de o moarte spirituală, se întrerupe părtășia/comunicarea dintre Dumnezeu și Adam (om), de la Duh la duh.
Apoi Dumnezeu a luat o coastă din Adam și a făcut-o pe Eva. Eva nu era de față la ceea ce-i spusese lui Adam despre acel pom. Și din această cauză Eva s-a lăsat mai ușor amăgită de Satan, personificat prin șarpe, care i-a vorbit la îndemnul lui Satan; sau a fost amăgită de dorința ei personală, de gândirea ei, trecând peste pretenția lui Dumnezeu favorabilă omului: Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat si plăcut de privit si că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui si a mâncat; a dat si bărbatului ei, care era lângă ea, si bărbatul a mâncat si el. (Geneza 3:6)
Satan era o căpetenie a îngerilor (Lucifer); el dirija închinarea prin cântare înaintea lui Dumnezeu, cât de Mare e El și cât de minunat a creat totul! Dar Satan s-a îngâmfat, s-a răzvrătit, a dorit și el să aibă închinarea îngerilor care-i erau supuși și lui și lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu l-a izgonit din cerul preaînalt (apostolul Pavel vorbește de al treilea cer), luînd cu el 1/3 din mulțimea de îngeri, corupându-i.
Satan era puternic, prin faptul că așa l-a creat Dumnezeu, dar nu avea autoritate. Omul, înainte de cădere în păcat, avea putere, cât avea, dar avea autoritate deplină asupra întregului Pământ. Însă, căzând în păcat, autoritatea i-a fost luată de Diavol, care de-atunci are și putere dar și autoritate, peste om și Pământ.
Dar Dumnezeu nu l-a abandonat pe om, coroana creațiunii Sale, iubindu-l până la capăt. Autoritatea luată de Satan de la om, prin înșelare și uzurpare, devine acum planul lui Dumnezeu s-o ia de la Satan pentru cei pe care-i va răscumpăra din robia Diavolului.
Faza de început a planului de răscumpărare era ca omul să împlininească legea Sa, Cele 10 p0runci date prin Moise (Exod 20:1-17). Însă niciun om nu o poate respecta întocmai, pentru că omul e răzvrătit, mincinos și neputincios, în multe privințe, încă de la nașterea sa. De aceea, planul de bază a fost ca Dumnezeu Fiul să lase Cerul și să coboare pe Pământ în chip de om să ia asupra Sa păcatele și nelegiuirile oamenilor și să se aducă ca jertfă pe Sine. Așa se face că Fiul lui Dumnezeu se naște și ia ființă în pruncul Isus, prin Fecioara Maria, “umbrită” de Duhul Sfânt.
În lumea de dincolo nu există timp și spațiu; în lumea nevăzută e o lume spirituală a duhurilor. Dumnezeu e Duh, Fiul e Duh, Duhul Sfânt e Duh; Satan e duh; și noi vom ajunge ca duh în cer căci duhul e veșnic – suflarea Lui ne-a dat viață, devenind omul un suflet viu (duh+suflet într-un trup de carne sau țărână). Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. (Geneza 2:7)
E bine de știut că încă de la germinare în pântecul mamei, celula copil prinde viață de la Dumnezeu, deîndată, de aceea moralmente avortul e crimă, de aceea este și interzisă avortarea oricât de devreme s-ar proceda.
Dumnezeu pentru noi oamenii a creat această lume, limitată în spațiu și timp. Isus a intrat în timp și spațiu pentru noi. A dus viața așa cum citim în Evanghelii, ca om, dar fără păcat; El a putut ține Legea, împlind-o. Jertfa Lui – viața trupului Lui răstignit pe lemnul crucii la Golgota – ne-a înlocuit pe noi oamenii în pedeapsă și moarte: Fiindca plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața vesnică in Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23) “ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, [starea de neprihănire] ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. (Romani 4:23)
Dumnezeu ne socotește neprihăniti și îndreptățiți, sau drepți juridic înaintea Lui, de orice păcate am fi comis până în acest moment al primirii credinței și pocăinței față de El, prin legea Duhului de viață în Hristos Isus. 1. Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. 2. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. (Romani 8:1-2)
“Am ajuns să nu înțelegem nimic din ideea mântuirii.
Așadar, am ajuns să nu înțelegem nimic din ideea mântuirii, iar preoțimea nu ne ajută poruncindu-ne să ne mântuim și amenințându-ne cu iadul dacă nu. Asociem mântuirea automat cu Dumnezeu, cu venirea lui Isus pe Pământ (ziua mântuirii), e undeva într-o extremitate a spiritualității, undeva în nevăzut și în abstract, deși Isus a fost un tip extrem de rezilient, reziliență crescută din inteligența Lui.”
Pare ok scris, s-a ajuns că nu se mai înțelege nimic din ideea mântuirii, dar imediat vine și rezoluția greșită: “Asociem mântuirea automat cu Dumnezeu, cu venirea lui Isus pe Pământ (ziua mântuirii)” – din mai multe puncte de vedere sau observații punctuale, cum am scris mai sus. Mântuirea nu e asociată deloc cu o gândire sau cu idei înafara celor în care acestea sunt automat asociate cu Dumnezeu și cu Isus, chiar și cu venirea lui Isus pe Pământ; chiar dacă partea a doua nu ne prinde pe noi din urmă, probabil, deoarece nimeni nu știe când se va-ntâmpla asta, nu știm care va fi acea generație… în ce secol, acea zi a venirii Lui pe Pământ. (cf. Matei 24:36).
Referitor la credință, totul despre credință se cunoaște din Biblie, mai exact decât explicăm noi un cuvânt precum mântuit, rezilient etc (vidi Evrei 11:1-3, Iuda 3, Fapte apostolilor 4:12 etc.). “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” – decât în Numele Isus – Fapte 4:12
Nu oricine știe/cunoaște că credința (aceea pe care trebuie s-o avem în Dumnezeu, în Isus ca om și Dumnezeu și în Duhul Sfânt) ne este dată de Dumnezeu (ca și pocăința de altfel, ele sunt nedespărțite, ca să fie mântuitoare/salvatoare). Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8-9) “să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului “(2 Timotei 2:25)
Ca să mă exprim mai clar despre credința autentică aduc și această asemănare întrucâtva. Banii (dolari, euro, lei, forinți etc) sunt buni aceia tipăriți autentic, orice eroare descoperită cum că s-au tipărit improriu, se descoperă abaterea/uzurparea adevărului față de autentic. Credința fiindcă o primim de la Dumnezeu, numai El e cel care o și certifică și o poate certifica, autentifica sau infirma. Noi nu ne pronunțăm unii față de alții vizavi de aceasta, dar cunoaștem criteriile de autentificare din Bbiblie.
Se știe că în NT avem două porunci în loc la Cele 10 porunci: 37. Isus i-a răspuns: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” 38. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. 39. Iar a doua, asemenea ei, este: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” 40. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:37-40)
Fiindcă te-ai referit prin exemple din Biblie, presupun că o și cunoști, de aceea și fac referințele necesare, ca să le avem în față.
Fără credință nu avem acces la mântuirea pe care Dumnezeu o oferă oricărui om care o dorește, în condițiile stabilite de El, ca și Creator și Răscumpărător. Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. (Evrei 11:1) Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. (Evrei 11:3) Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. (Romani 10:17) Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. (Evrei 11:6)
Afirmația ta: “Marea mea dilemă nu este dacă există sau nu Dumnezeu, dacă Tu exiști”, adică Isus. Întrebarea “Există sau nu Dumnezeu?” mi se pare pe cât de închisă, pe atât de inutilă. Parcă ar fi născută din talpa mediocrității.” – mi se pare ambiguă, fundamental ambiguă tocmai la ceea ce vrei să lămurești în ambele articole (și aici).
“Există sau nu Dumnezeu?” – e întrebare sau accepțiune în acest paragraf? Apoi, cum era de bănuit, ambiguitatea ta e profundă: marea ta dilemă e “dacă Tu exiști”, adică Isus. Ori, tocmai aici e aici; asta e cheia creștinismului, a mântuirii și a vieții de dincolo de moarte și mormânt, e tocmai credința în Isus, în tot ce este El (începutul și sfârșitul, alfa și omega). Concret, El este Fiul lui Dumnezeu, de o natură cu El, deci Dumnezeu. S-a întrupat ca să ne rezolve problema răscumpărării de sub domnia lui Satan, Diavolul, ca să ne înfieze, ca fii avem dreptul la împărăția lui Dumnezeu (Raiul). Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin. (Romani 11:36)
Acum să vedem acest text: “Dacă Te aleg acum din măruntaiele disperării, cum mă voi mai putea eu baza pe mine, pe autenticitatea mea, cum aș putea fi necăldicică în viața mea? Cum să fiu de neclintit în credința în Dumnezeu, să mă las ghidată de inteligența Lui superioară, dar să rămân cu mintea și inima deschisă în același timp? Dacă sunt responsabilă pentru mine 100% trebuie să fiu stăpână pe mine 100%, altfel cum să-mi pot asuma aceasta viață? Cum să ies de la adancimile astea înapoi în lume și pentru ce? Doar ca să mă repet? Nu are nici un sens.
Apoi eu toată viața am condus, la scară mică, dar am fost de mică pregătită pentru asta și pentru viața pe cont propriu, asta mi-a fost viața, așa mi-au muncile. Cum aș putea continua acest drum cu mine ezitantă, nesigură, neclară?”
Să punctez câteva observații care să ne lămurească mai bine, de ce nu se pune problema abordării înspre sine a … 100%. Cuvântul “căldicică” mă face din nou să cred că G.M cunoaște bine Biblia. Dar responsabilitatea oricum îi aparține….100%, omului.
– Ceea ce intuim, găsim și în definiția mai explicită despre reziliența psihologică: ne bazăm pe noi înșine, pe pregătirea noastră, pe experianța noastră, pe capacitatea noastră intrinsecă primită la naștere, pe tot ce am învățat, dar evident că mai e vorba de abilitatea dobândită, de atitudinea promovată în momentele dificile, apoi depinde și de capacitatea de a cere ajutorul celorlalți (vorbind generic).
Însă, în plus, ca și creștini putem și cerem ajutor lui Dumnezeu: Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? (Psalm 27:1) Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. (Psalm 46:1-2) Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui. Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. (Psalm 34:6-7)
Răspunderea o avem dpdv juridic, oricum, în fața legilor și a conștiințe, dar și în fața lui Dumnezeu. Fie-mi iertată lipsa de tact sau de o anumită lipsă de smerenie, nu degeaba spunea cineva că a spune adevărul, uneori, e o stare tare ingrată; pare că te înalți pe tine. Dumnezeu l-a lăsat liber pe om, sub conștiința sa, pentru a decide singur. Că se lasă influențat greșit, e tot responsabilitatea lui personală. “Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale…” (Deuteronom 30:19-30)
Nu sunt ezitant când știu cum m-a proiectat Dumnezeu să funcționez, la o capacitate superioară. Chestiunea în articol e pusă chiar foarte bine introducând cuvântul cheie rezilient. Doar că el trebuie întărit, cuvântul și omul, prin ceea ce primim de la Dumnezeu, prin harul Său – o împuternicire peste abilitățile noastre naturale. Sunt multe de spus aici, doar deschid subiectul discuției.
NOTĂ: cei interesați a fi consiliați, pe linie de credință, reziliență, depresie, neiertare, mânie, resentimente putermice, diferite adicții, mă pot contacta – fără cheltuială. Încolo, fratilor, întăriți-vă în Domnul si in puterea tăriei Lui. (Efeseni 6:10) Şi El mi-a zis: “Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare. (2 Corinteni, 12:9-10)
Apoi textul: “Pe Isus nu trebuie să-L asculți sau să înțelegi ce zice sau ce zic și înțeleg alții despre El. Secretul puterii Lui e la vedere, vizibil pentru oricine, indiferent de cultură, nivel de educație și vârstă, este în modul Lui de a face lucrurile, de a acționa. E suficient să-L observi ca să devii mai puternic și mai inteligent.” – aici deși sunt convins că G.M. a scris prescurtat, știe ce știe, și chiar bine zice … însă ceața e la locul ei.
Apoi din celălalt articol, mă opresc doar la primul punct:
Iata 15 lucruri vitale pentru mine pe care le-am învățat intrând în viața lui Isus
1. Isus nu îmi propune lecția iubirii, ci lecția minții deschise, aceasta fiind rădăcina din care se poate naște și crește iubirea, dar mai înainte de iubire e autenticitatea care trebuie să se nască si să crească.
Însă lecția iubirii e filonul de aur, firul roșu al cărții, Biblia; probabil e bine spus și lecția minții deschise – e bine s-o avem permanent în vedere, cum spune domnia sa, pe aici ajungând la iubire, prin autenticitate trecând mai înainte.
În concluzie, constat că Georgia Mihalcea a scris într-adevăr un articol foarte interesant și folositor, pentru cei înțelepți și pricepuți, dar și vigilenți: Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele. (Proverbe 20:5)
https://armoniamagazineusa.com/2019/10/07/despre-mantuire-rezilienta-credinta/#more-55832
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu