duminică, 6 octombrie 2019

O actriță pierde rolul principal într-o piesă de teatru din cauza opiniei sale privind homosexualitatea


O tânără actriță a dat în judecată o companie de teatru din Marea Britanie, după ce a fost respinsă pentru rolul principal într-o versiune scenică a piesei „The Color Purple”.
Potrivit BBC, Seyi Omooba, în vârstă de 25 de ani, a depus recent o acțiune în instanţă împotriva Curve Theatre din Leicester și Global Artists din Londra pentru încălcarea contractului și discriminare religioasă.
Actrița a fost distribuită în rolul principal al Ceilei, dar doar o zi mai târziu distribuţia i-a fost retrasă din cauza unei postări pe Facebook  din 2014 despre homosexualitate.
În vechea postare de pe Facebook, Omooba spunea că homosexualitatea este greşită.
„Pe toate conturile mele de pe reţelele sociale postez întotdeauna lucruri despre Dumnezeu şi Biblie”, spune Omooba într-un videoclip pe YouTube.
„Știau că sunt creștină  și știau opinia mea asupra căsătoriei, a credinței mele, a lui Dumnezeu, asupra multor lucruri diferite din Biblie”, a adăugat ea.
„Unii creștini au  început să se răzgândească în chestiunea homosexualității şi pentru a-şi justifica opiniile răsucesc Cuvântul lui Dumnezeu”, a scris ea în postarea din 18 septembrie 2014. „Este clar în 1 Corinteni 6: 9-11 ceea ce Biblia spune în această chestiune. Nu cred că poți fi născut homosexual și nu cred că homosexualitatea este corectă.”
Postarea veche de 5 ani a reapărut în martie, după ce un membru din echipa de actori a piesei a redistribuit-o pe Twitter.
Postarea a devenit virală în scurt timp.
„Îţi păstrezi aceeaşi opinie pe care ai exprimat-o în această postare?”, a întrebat-o Adam Lee Lambert. „Sau ești fericit să rămâi o ipocrită?”
El mai spune în comentariu: „Văzând că ai fost distribuită acum să joci un personaj LGBTQ, cred că datorezi colegilor noștri LGBTQ o explicație”.
Se pare că personajul lui Ceile, din piesă, este implicată într-o relație lesbiană.
Reprezentanţii teatrului au spus într-o declarație: „Comentariile făcute de Seyi au provocat o îngrijorare semnificativă, atât pe reţelele sociale, cât și în presa largă. În urma unei analize atente, s-a decis că Seyi nu va mai fi implicată în această producție.”
Omooba spune că este șocată de ceea ce i s-a întâmplat.
„Am fost luată complet prin surprindere. Mi-am zis:  ‘wow, oamenii ăştia cred cu adevărat că îi urăsc?’ ”, a comentat ea.
„Oamenii mă strigau ‘homofobă’  și apoi am început să primesc apeluri telefonice de la producători spunând că ar trebui să-mi retrag cuvintele din postare sau să-mi cer scuze pentru ce am postat.”
Se pare că Omooba a încercat să găsească roluri în alte piese din producţia teatrului, dar, aparent, ea se află pe o listă neagră. Potrivit Christian Legal Center, firma de avocatură care o reprezintă, o agenție pe care a abordat-o pentru roluri i-a spus că: „Homofobia este ilegală. Nu este o chestiune de credință!” și a adăugat că agenția o va ajuta deîndată ce ea „îşi va veni în fire în această chestiune.”
„Nu am crezut niciodată că se va ajunge atât de departe în ceea ce privește încetarea colaborării cu compania de teatru”, a spus Omooba. „În ceea ce privește pierderea agentului, am încercat să contactez prin e-mail alţi agenți. Încerc să obțin un loc de muncă și nu primesc niciun răspuns.”
Între timp, Andrea Williams, directorul executiv al Centrului Juridic Creștin din Marea Britanie, a spus: „Ceea ce i s-a întâmplat lui Seyi Omooba a fost crud și a deteriorat cariera unui tânăr artist extrem de talentat pentru o postare pe Facebook pe care a făcut-o cu cinci ani mai devreme”.
„Acesta este încă un caz, într-un lung șir de alte cazuri, în care sunt implicați creștini cărora le-a fost distrusă cariera, pentru că ei îl iubesc pe Isus”, a spus ea.
Williams a adăugat: „Această poveste trimite un mesaj înfricoșător creștinilor, nu numai în industria teatrului, ci în întreaga societate, că dacă vă exprimați opiniile voastre biblice în public veți fi pedepsiți și vă veți pierde cariera dacă nu renunțați imediat la credință.“
„Această situaţie nu poate rămâne aşa și suntem hotărâți să luptăm pentru justiție în acest caz”, a spus Williams.
Sursa: CBN News
https://www.stiricrestine.ro/2019/10/05/o-actrita-pierde-rolul-principal-intr-o-piesa-de-teatru-din-cauza-opiniei-sale-privind-homosexualitatea/?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu