Scopul final al revoluției sexuale este „anihilarea gândirii independente, adică o națiune înrobită prin tehnologie, care contribuie la această înrobire
de
„Războiul cultural stârnit de toate aceste studii sexuale ilegitime și imorale are drept obiectiv distrugerea familiei tradiționale, o instituție mai veche și mai importantă decât orice fel de Constituție din lume”, afirmă Dr. Judith Reisman este una dintre cele mai importante cercetătoare ale revoluției sexuale din ultimii 60 de ani, într-un interviu publicat de România Liberă.
Profesoară la Liberty University, Reisman a vorbit despre consecințele culturale, politice și sociale ale legalizării căsătoriei homosexuale, despre consecințele expunerii constante și agresive a copiilor și adolescenților la pornografie și imagini cu conținut sexual și a arătat care este scopul final al revoluției sexuale.
„Acum, cea mai mare problemă este recrutarea masivă în școli, fiindcă, desigur, acest lucru a schimbat natura problemei. Manualele, filmele, romanele, cursurile și, în special, educația sexuală depravantă sunt, cu certitudine, concepute pentru a-i determina pe tot mai mulți copii să adopte un stil de viață transgender homosexual. Acest lucru îl aduce pe tânăr într-un grup mai larg și ulterior devine parte a unei structuri politice masive. Am văzut ce se întâmplă în biserici. Atunci când homosexualii domină o organizație, apare întotdeauna posibilitatea de șantaj, ceea ce îi plasează pe poziția de a deține controlul asupra instituțiilor. Deși a fi homosexual nu mai este așa o mare problemă, violența și promiscuitatea legate de acest stil de viață constituie o problemă majoră”, spune Reisman, ale cărei studii au avut drept obiect principal demantelarea „operei” părintelui sexologiei moderne, Alfred Kinsey, cel care a legitimat științific haosul sexual postbelic.
Întrebată dacă ne putem aștepta pe viitor la un front al revoluției sexuale, Reisman a arătat că „încercarea de a reduce vârsta consimțământului sau de a o elimina, așa cum s-a întâmplat deja în Franța, face parte din agendă. Înțelegeți, distrugerea copiilor este sfârșitul jocului, înrobirea, controlul societății, distrugerea completă a civilizației iudeo-creștine prin legi – aceasta se urmărește, fără nicio îndoială”.
Un pericol major îl constituie însă expunerile constante și agresive ale copiilor și adolescenților la pornografie și imagini cu conținut sexual. Iar consecințele acestui fenomen sunt, după cum explică Dr. Judith Reisman, „violurile, abuzurile, divorțurile, oamenii ajung să nu mai știe ce înseamnă o experiență emoțională și sexuală normală, imitarea pornografiei este un fapt real”.
În final, ea atrage atenția că scopul final al revoluției sexuale „anihilarea gândirii independente, ceea ce înseamnă o națiune înrobită prin tehnologie, care contribuie în mod natural la această înrobire”.
„Cufundarea într-o lume a filmelor, calculatoarelor, rețelelor de socializare etc., ceea ce se numește „pâine și circ“. [Această lume] este aici. O vedem. O știm. O negăm. E greu să înfrunți aceste lucruri. Desigur, nu este cunoscut, dar acesta este motivul pentru care se dorește debarasarea de Biserică și de orice fel de sistem religios. Credința în Dumnezeu dă omului o putere mai mare de a se opune. Religia creștină practicată în mod serios reprezintă depășirea unui obstacol imens în calea Minunatei Lumi Noi”.
Citiți interviul integral AICI.
(sursa)
https://armoniamagazineusa.com/2019/10/10/tribuna-romaneasca-daca-nu-ti-poti-vinde-isteria-adultilor-incearca-la-copii/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu