Regatul Affabel:
Viata în Endel
Apoi [Isus] a început să îi învețe multe lucruri în pilde (ilustrații sau comparații alăturate
adevărului pentru a-l explica) . . .
—Marcu 4:2, AMP
A fost odată o lume asemănătoare cu a noastră, dar, cu toate acestea, diferită în multe privințe. În această lume nu existau diferite țări independente, ci doar un regat mare, numit Affabel. Deși acesta se întindea în întreaga lume cunoscută, avea un singur oraș, capitala, de unde era condus întregul regat. Așezarea se numea Marele Oraș Affabel, pe care îl vom numi de acum înainte doar Affabel.
Acest oraș fermecător era cârmuit de un rege deosebit, pe nume Jalyn. Acest împărat venerat și admirat nespus de supușii lui, emana o dragoste atât de adâncă încât părea nesecată. Era puternic și înțelept, dar în același timp, bun și înzestrat cu un nemaipomenit simț al umorului. Cu toate că purtările lui erau împărătești, era totodată prietenos. Cei ce ajungeau lângă el se simțeau înconjurați de o atmosferă plină de bunătate. Prezența lui ridica fiecare aspect al vieții la un nivel mai înalt.
Viziunea și abilitatea lui de a anticipa lucrurile erau uimitoare, precum și capacitatea sa de a vedea dincolo de acțiunile oamenilor, până la motivațiile ascunse în inima lor.
Tatăl lui Jalyn, care întemeiase regatul Affabel, era cunoscut drept Regele-Întemeietor. Odată ce toate fuseseră puse în ordine, a lăsat toată conducerea regatului pe seama fiului său. Locuitorii marelui oraș ajutau la exercitarea cârmuirii regelui asupra teritoriilor dimprejurul regatului, cu ajutorul unui sistem ierarhic de autoritate și conducere înființat în capitală.
Orașul era uriaș, cu o suprafață de aproximativ trei sute de kilometri pătrați. Era atât de bine gândit, încât deși era dens populat, nu părea niciodată supraaglomerat. Era alcătuit dintr-un amestec de suburbii, zone rezidențiale și vile.
În zona de câmpie care se întindea la capătul de apus al orașului Affabel se aflau locuințele modeste ale muncitorilor. (Casele lor modeste ar fi considerate extravagante în lumea noastră.) Deși slujbele lor erau unele care presupuneau muncă asiduă, acești oameni erau recunoscători pentru simplul fapt că locuiau în orașul regelui.
Regiunea muntoasă de la marginea nordică și sudică era căminul maeștrilor, adică al celor înzestrați în domeniul artelor frumoase, precum muzica, scrisul, desenul și designul. Casele acestea aveau panorame frumoase și erau mai scumpe decât ale muncitorilor.
Partea cea mai atrăgătoare a orașului era districtul de est, plin de vile care de care mai frumoase. Zona aceasta întinsă era cunoscută sub numele de Centrul Regal; în ea locuia și își petrecea regele cea mai mare parte a timpului. Tot aici locuiau și lucrau apropiații lui. Oamenii implicați în administrație și demnitarii interacționau și lucrau aici împreună.
Centrul Regal era cățărat ca o bijuterie pe niște stânci de unde se zăreau țărmurile Mării celei Mari. O briză blândă, necontenită adia dinspre oceanul azuriu și împrospăta orașul. Apele acestuia erau mărginite de plaje albe, imaculate, care erau întrecute în frumusețe doar de grădinile regale. Ele se întindeau de-a lungul Centrului Regal, împodobindu-l la fiecare pas cu culoare și viaţă. Aceasta era, fără îndoială, partea unde era cel mai plăcut să locuiești în Affabel. Fiecare casă era o mostră de eleganță, iar mai presus de toate se ridica doar palatul regal.
În mijlocul orașului Affabel se afla pomul vieții. Doar supușii regelui aveau privilegiul de a mânca din roadele lui minunate. Pe lângă faptul că erau delicioase și plăcute la privit, pulpa lor înmiresmată ascundea în ea puterea miraculosului.
Comunitatea din Endel
La apus de câmpia din Affabel se întindea Pustietatea Îndepărtată, care se întindea cale de vreo o sută de kilometri, până la Marele Râu Adonga. Odată ce treceați dincolo de râu, vă găseați în altă parte a regatului, numită Endel. De îndată ce se nășteau, copiii cetățenilor din Affabel erau aduși în provincia Endel. Înainte să împlinească o săptămână de viaţă, erau lăsați în grija doicilor regelui. Odată ce acești tineri cetățeni (numiți endeliți) ajungeau să împlinească cinci ani, erau aduși la Școala din Endel, unde erau pregătiți timp de zece ani. Acolo deprindeau conduita și modul de lucru din Affabel și al marelui rege Jalyn.
Numai doicile și dascălii aflați în slujba regelui avuseseră ocazia de a-l întâlni pe Jalyn. Din cinci în cinci ani, regele făcea în taină o vizită în Endel pentru a-și împărtăși gândurile și dorințele pe care le avea cu privire la școală și la copii. Nu își făcea niciodată cunoscută tuturor prezența, însă chiar și așa, bunătatea lui răzbătea din fiecare aspect al vieții din Endel.
Cei zece ani petrecuți la Școala din Endel aveau menirea de a-i pregăti pe elevi pentru viața care le stătea înainte. Când împlineau cincisprezece ani, aveau parte de o perioadă scurtă în care trebuiau să aplice lucrurile pe care le învățaseră. În răstimpul ei, li se încredințau anumite sume de investit și responsabilități. Modul în care își conduceau viața, la anii lor tineri, și cel în care administrau resursele primite hotăra cum și unde aveau să își petreacă restul vieții, care ajungea în lumea lor la o sută cincizeci de ani. Deși perioada de probă dura nici mai mult, nici mai puțin de cinci ani, niciunul dintre elevi nu știa cât de lungă era. Lor li se spunea doar că nu va depăși zece ani. La finalul acestei perioade, fiecare trebuia să se înfățișeze înaintea regelui și să dea socoteală de alegerile făcute.
Intervalul acesta de probă arăta cui fusese supus elevul. Cei care urmaseră în vorbe și în fapte poruncile regelui îi recunoșteau autoritatea și erau primiți ca locuitori ai orașului Affabel. Alegerile lor bune erau urmate de răsplătiri pe măsură.
Însă, dacă elevii se răzvrăteau și trăiau doar pentru ei înșiși în perioada de probă, erau exilați în Ținutul Singurătății. Acesta era un tărâm pustiu acoperit de beznă, în care domneau izolarea și deznădejdea. Cei răzvrătiți erau chinuiți și întemnițați acolo pentru tot restul vieții lor.
Cel dintâi care a fost alungat în această pustietate era Dagon, întunecatul domn care a întemeiat Ținutul Singurătății. Deși el se răzvrătise împotriva lui Jalyn cu mulți ani în urmă, influența lui încă stăruia în Endel. Locuitorii din Endel care au recunoscut cârmuirea lui Jalyn s-au eliberat de sub puterea întunecată a lui Dagon. Însă cei care au refuzat să îl slujească pe Jalyn au rămas sub domnia acestui stăpânitor căzut.
Ca să împiedice întunecimea să se strecoare în regatul lui, marele rege Jalyn a fost nevoit să dea un decret menit să apere atât libertatea, cât și sistemul social din Affabel. Toți cei care mergeau pe calea lui Dagon și refuzau să îl recunoască prin vorbe și fapte pe Jalyn drept rege erau surghiuniți pentru tot restul vieții în Ținutul Singurătății. Așa începe povestea noastră. Vom urmări viața a cinci dintre elevii Școlii din Endel; iată numele lor: Independentul, Amăgitul, Temătoarea, Egoistul și Generoasa. Îngăduiți-mi să vi-i prezint pe fiecare în parte.
Independentul
Independentul pune mereu sub semnul întrebării existența orașului Affabel. Îi vine greu să creadă că cineva pe nume Jalyn, pe care nu l-a întâlnit și nici nu l-a văzut vreodată, pretinde de la el nu numai loialitatea, ci și respectarea strictă a unei „liste de reguli”. Înclină să creadă că toate acestea nu sunt decât o stratagemă menită să îl țină pe el și pe ceilalți sub controlul dascălilor. Plin de dispreț, el refuză să participe la ore și să învețe despre acest regat imaginar.
Independentul îi ridiculizează pe alții care cred asemenea baliverne. El are de gând să trăiască așa cum crede de cuviință și să nu se plece în fața legilor lui Jalyn. Singura excepție sunt situațiile în care poruncile regelui sunt în favoarea scopurilor lui. Doar atunci li se conformează, însă numai fiindcă așa vrea el. Nu are nicio remușcare în a spune și altora că el nu își va supune voința altcuiva.
Amăgitul
Amăgitul nu pune la îndoială existența orașului Affabel. Crede în regele Jalyn și chiar se bucură de promisiunile lui. În mintea lui și din vorbele lui arată că este de acord cu învățăturile și cu politicile școlii; cu toate acestea, o mare parte a felului în care îşi trăieşte viaţa tăgăduieşte acele învăţături. El sărbătoreşte loialitatea lui faţă de rege şi învăţăturile acestuia; ia parte la activităţile şcolii când acestea sunt plăcute, însă dacă nu vede niciun câştig personal în ele, perspectiva i se schimbă degrabă.
Modul lui de viaţă nu este cel al unui adevărat adept al lui Jalyn și, din pricina personalității lui puternice, îi atrage pe nesimțite și pe alții pe căile lui. Nu stă niciodată să se gândească serios la vremea încercării și a judecății care se apropie.
Amăgitul se înțelege bine cu Independentul, deși au păreri diferite despre existența lui Jalyn. Amăgitul este amuzant și amândoi au interese asemănătoare, așa că Independentului îi place tovărășia lui.
Temătoarea
Temătoarea este cea mai entuziastă dintre toți elevii. Ia deseori cuvântul în clasă și are de obicei cele mai bune note. E foarte activă și inițiază de obicei activități extrașcolare menite să promoveze implicarea elevilor în comunitate. Oricine i-ar evalua pe elevi ar spune că ea este cea mai pasionată dintre toți de cauza regelui.
Egoistul
Și Egoistul crede în Jalyn și în învățăturile lui. Nu se îndoiește de existența orașului Affabel și își face cunoscute părerile. Crede că Jalyn este un cârmuitor atât de minunat și un judecător atât de blând încât va fi îngăduitor cu toți cei ce se declară loiali lui. Egoistul se concentrează însă asupra percepției lui limitate privitoare la învățăturile și caracterul regelui. A uitat că Jalyn este un conducător drept și sfânt, nu doar iubitor și milostiv. Așadar, Egoistul a ajuns să își formeze o imagine distorsionată privitoare la Jalyn. El crede că Amăgitul, Temătoarea și Generoasa vor face parte fără îndoială din regatul glorios al lui Jalyn, însă are unele temeri privitoare la împotrivirea totală a Independentului. Egoistul crede că toți cei care îl recunosc pe Jalyn prin vorbele lor și care trăiesc o viaţă prin care nu încalcă vreuna dintre legile cele mai importante vor intra în orașul Affabel. Însă, după cum îi spune numele, este interesat mai cu seamă de sine, iar binele pe care îl face este deseori motivat de câștigul personal. Uneori, compasiunea îl îmboldește să acționeze, dar când e strâns cu ușa, Egoistul caută să îi fie lui bine.
Generoasa
Ultima dintre elevii amintiți, Generoasa, este cea care pune la inimă și împlinește legile lui Jalyn. Pe lângă faptul că și-a însușit principiile lui, ea caută să descopere și ce se află în inima care a stat în spatele fiecărei norme. Petrece mult timp încercând să cunoască și să înțeleagă voia lui Jalyn. Aceasta presupune ore prelungi de studiu și sacrificarea de bunăvoie a propriei persoane pentru binele școlii și al comunității din Endel. Știe că, odată ce va împlini cincisprezece ani, va avea la dispoziție puțin timp pentru a împlini dorințele marelui rege. Scopul ei este de a trăi pe de-a-ntregul pentru slava lui Jalyn și nu va îngădui lucrurilor care ar fi în folosul ei să stea în calea acestui țel principal.
Generoasa îl iubește pe Jalyn și tânjește după ziua în care îl va întâlni. I se supune cu ardoare și vorbește adesea cu alții despre bunătatea lui, motiv pentru care este mereu ridiculizată și izolată. Deși a avut de suferit de pe urma loialității ei neclintite față de legile regelui, nimic nu o va împiedica să îi rămână credincioasă.
Absolvenții
Cei cinci endeliți amintiți au împlinit cu toții cincisprezece ani. A sosit ziua hotărâtă când au absolvit școala, alături de alți două mii de elevi. Fiecăruia i s-a încredințat o sarcină anume și o sumă corespunzătoare împlinirii ei. Aceasta a fost hotărâtă dinainte de Jalyn și împărțită elevilor de către directorul școlii, odată cu ceremonia de absolvire.
În ce îi privește pe cei cinci elevi, fondurile alocate au fost următoarele: independentul a primit cincizeci și cinci de mii, Amăgitul și Temătoarea au primit fiecare câte patruzeci de mii, Egoistului i s-au încredințat șaptezeci și cinci de mii, iar Generoasei douăzeci și cinci de mii. Cu banii în mână, tinerii cetățeni au fost lăsați să plece după ce au primit ultimele instrucțiuni.
*
Notă – În postările viitoare:
Viața acestor personaje alegorice
Ziua hotărâtă pentru judecată și așa mai departe.
**************************************************
Ucenicii Lui L-au întrebat ce înțeles are pilda aceasta. El le-a răspuns:
„Vouă v-a fost dat[să ajungeți progresiv] să cunoașteți[să recunoașteți și să înțelegeți tot mai bine și mai lămurit] tainele Împărăției lui Dumnezeu…” —Luca 8:9–10, AMP
***
Atracția eternității, de John Bevere
Editor: Vasilică Croitor
Traducător: Veronica Oniga
Resurse care pot fi descărcate gratuit la adresa CloudLibrary.org
Editura Succeed Publishing Medgidia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu