Articol de
Având puterea de a face timidul curajos, cel mai bun sau cel rău devastator: mulțimile. Când pasiunile sunt împărtășite, ele se umflă, acțiuni interesante la statutul de legendă sau infamie. Puterea adunării poate construi o societate mai bună sau o poate distruge.
Am fost deja martorii (și poate că am dat seama) bunătatea și sănătatea grupurilor. Am văzut proteste pașnice în zilele noastre, precum și am citit povești despre cei care au rămas (și au suferit) împreună pentru cauze transcendente în trecut - unii dintre noi au avut norocul să le audă de la părinți și bunicii. Deasupra acestora, biserica însăși este un popor adunat, o adunare modestă care preia lumea. Dar pentru ceea ce se simte pentru prima dată, generația mea a început să vadă puterea distructivă a adunării - sau, să folosească o frază dintr-un titlu recent de carte, nebunia mulțimilor.
„O companie proastă, atunci când o companie, poate face ca cei buni să fie corupți și cei răi mai răi.
Vechile proverbe au devenit vizibile: „Nu vă lăsați înșelați:„ Compania rea strică moravurile bune ”” ( 1 Corinteni 15:33 ). O companie proastă, atunci când o companie, poate face ca cei buni să fie corupți și cei răi mai răi. Este nevoie de o ticăloșie înfierbântată pentru a încerca să arde o afacere, să pradă o țintă sau să pătrundă într-o primărie, dar chiar și un om decent, beat de adrenalina turmei, poate face acest lucru chiar și atunci când alții o fac.
Anatomia unui revolte
Într-o perioadă de incertitudine, frică, furie și corupție, putem lua o anumită consolare în realizarea faptului că nu există nimic nou sub soare. Numerele de astăzi, pe cât de reale sunt (și pot crește), au fost primele numere de ieri. Asta face ca o binecuvântare nespusă să deții o Biblie. Soluțiile sale nu expiră niciodată.
Stârnirea oamenilor la nebunie este peste tot în Scriptură (lucru pe care îl observ acum mai mult ca niciodată). Poate că unul dintre cele mai neconsiderate personaje din Biblie este mulțimea - nici una mai infamă decât cea care și-a folosit vocea pentru a suna cu Satana: „Răstignește-l! Răstignește-l! ”
Deci, de asemenea, vedem nebunia mulțimilor în Fapte 19 . O mulțime a fost agitată împotriva lui Pavel, o experiență pe care probabil i-a rezumat mai târziu corintenilor: „Am luptat cu fiare la Efes” ( 1 Corinteni 15:32 ). Dacă fiarele sunt eliberate în țara noastră, mă rog ca, ca și în cazul lui Pavel în Efes, nebunia mulțimilor să fie întâmpinată cu nebunia iubirii creștine. Dar mai întâi, anatomia revoltei din Efes.
Instigator Rises
În acea perioadă nu a apărut o mică tulburare în ceea ce privește Calea. Pentru un om pe nume Demetrius. . . ( Fapte 19: 23-24 )
Ceea ce mulți cetățeni au recunoscut ca o revoltă religioasă în Efes a început, așa cum mă aventurez că mulți fac astăzi, cu motive mai mici, mai puțin vizibile. Bărbații cu agende ascunse au conspirat împreună și au folosit masele în scopurile lor tăcute. Această „nu puțină tulburare” a început cu lăcomia unui argintar numit Demetrius.
„Poate că unul dintre cele mai trecute cu vederea și neconsiderate personaje din Biblie este mulțimea”.
Demetrius și-a făcut averea construind idoli în slujba lui Artemis, zeița fertilității efesiene, despre care se zvonește că s-ar fi născut în Efes. De câteva ori pe an, efezienii au găzduit sărbători de o lună în cinstea ei, cu muzică, teatru, banchete, concursuri atletice și chiar meciuri de moarte. Aceste festivaluri au atras mulți vizitatori și chiar mai mulți bani. Astfel de sărbători „nu aduceau nici o mică afacere meșterilor” (versetul 24), meșteri precum Demetrius.
Acum, creștinismul, prin intermediul apostolului Pavel, a rănit această afacere convingând pe mulți „că zeii făcuți cu mâinile nu sunt dumnezei” ( Fapte 19:26 ). În încercarea de a-și proteja portofelul, Demetrius a folosit trei strategii pentru a-l distruge pe Pavel.
În primul rând, a creat un trib. El nu s-a dus după Pavel însuși și nici nu a urmărit recursul legal; mai degrabă, a adunat un trib. Demetrius și-a „adunat” colegii meșteri, „împreună cu muncitorii în meserii similare” ( Fapte 19:25 ). El a adunat pe alții care au hemoragiat bani din cauza Drumului. Demetrius știa puterea unei gloate și avea nevoie de una mică pentru a naște una mai mare.
Apoi, a făcut ceea ce fac toți demagogii: „S-a adunat. . . și a spus ”( Fapte 19:25 ). Incitatorii vorbesc bărbați. Vorbesc, conving, impasibil. El incepe,
Bărbați, știți că din această afacere avem averea noastră. . . . Acest Pavel a convins și a îndepărtat o mulțime de oameni, spunând că zeii făcuți cu mâinile nu sunt zei. Și există pericolul nu numai ca această meserie a noastră să vină în dispreț, ci și ca templul marii zeițe Artemis să fie considerat nimic, și să fie chiar eliminată din măreția ei, pe care o închină toată Asia și lumea . ( Fapte 19: 25-27 )
Observați-i propaganda bine lucrată. El are grijă să includă mai multe stimulente pentru a le înrola în cauza sa. El începe mai întâi cu preocuparea sa principală, bogăția și apoi trece la o preocupare terțiară legată direct de prima: religia. Cei mai buni vânători pun mai multe capcane. În societățile religioase, agitatorii își răsucesc adesea sentimentul religios în scopuri proprii.
„Când [meșterii] au auzit acest lucru, s-au înfuriat și au strigat:„ Mare este Artemis al Efesenilor! ”” ( Fapte 19:28 ). Dar ce se întâmplă cu „asta” i-a înfuriat? A fost amenințarea faimei zeiței lor - sau pierderea bogăției legată de acea faimă?
Totuși, observați că preocuparea principală a finanțelor lui Demetrius și a meșterilor nu este vizibilă odată ce se mută pe străzi. Mantra lor devine pur și simplu „Mare este Artemisa Efesenilor!” Maschează stimulentele financiare cu cele religioase. Ei iau în considerare cum ar putea fi auziți. Știu că campania lor nu va supraviețui dacă interesele lor restrânse ar fi susținute, strigând: „Mare este bogăția pe care o acumulăm de la idolii Artemidei din Efeseni!” La fel și toți demagogii eficienți de astăzi.
Mulțimea (fără idee) a măturat
Acum unii au strigat un lucru, alții altul, pentru că adunarea era confuză și majoritatea nu știau de ce se reuniseră. ( Fapte 19:32 )
Mafiile depind adesea de sloganuri generale, de nemulțumiri nespecificate, de scopuri vagi (dacă există) de unire și de soluții puțin sau deloc pentru schimbări, altele decât distrugerea. Ei gândesc cu furia lor și mulți sunt prinși în val. Ceva important pare să se întâmple - mulți par să știe de ce s-au adunat, deci de ce să nu se alăture? La urma urmei, este doar o marți, nimic mai bun de făcut. Zgomotul grupului calmează vocea mică a conștiinței.
Așa a fost și în Efes. După ce gloata mică umple străzile cu „Marele este Artemis al Efesenilor”, „orașul s-a umplut de confuzie” ( Fapte 19:29 ). Nu confuzia care vă face să faceți o pauză și să puneți întrebări, ci confuzia care participă la asalt și răpire: „S-au repezit împreună în teatru, trăgându-i cu ei pe Gaius și Aristarchus, macedonenii care erau tovarășii lui Pavel în călătorii”.
„Problemele de astăzi, cât de disperate pot fi, au fost primele de ieri.”
Acum Duhul Sfânt ne informează că - așteptați - „majoritatea nu știau de ce se adunaseră”. Cei mai mulți nu aveau nici o idee de ce erau cu adevărat acolo. Nu erau meșteri, nu participau la mitingul lui Demetrius și au fost de acord că Artemis este grozav, dar ceea ce avea de-a face cu luarea de ostatici a celor mai mulți evrei nu-și putea da seama. Dar au rămas , ajutându-i pe cei care știau.
Traseul Anulează cultura
Și Alexandru, făcând semn cu mâna, a vrut să facă o apărare mulțimii. Dar când au recunoscut că este evreu, timp de aproximativ două ore, toți au strigat cu o singură voce: „Mare este Artemis al Efesenilor”. ( Fapte 19: 33–34 )
Timpul care mi-a trebuit să aflu ce a însemnat „anula cultura” mă jenează ca milenar. Dar oricât de nouă ar fi fost pentru mine o astfel de terminologie, conceptul nu a fost. Efesenii au practicat-o acum două milenii.
Apariția lui Alexandru l-a marcat instantaneu. Toată lumea știa că evreii nu erau prieteni cu Artemis. El aparținea acelei religii înguste monoteiste. Nu avea nimic de spus că vor să audă. În mod ironic, este cel mai probabil ca, din moment ce evreii l-au propus, el să fi fost un dușman, nu un prieten al lui Pavel (probabil același Alexandru pe care Pavel l-a „predat lui Satana”, 1 Timotei 1:20 ; 2 Timotei 4:14 ). „Apărarea” sa ar fi fost, probabil, o încercare de a-l distinge pe Pavel (un evreu) de evreii care erau acolo pentru a-l persecuta pe el și pe tovarășii săi creștini. Indiferent, mulțimile nu l-ar auzi.
Majoritatea lipsită de idei, neștiind de ce au fost acolo pentru început, știau suficient ca să strige pe cineva care căuta să vorbească - timp de două ore. Aici politica de identitate și cultura de anulare erau pe deplin afișate.
Un om drept vorbește
Situația din Efes a fost dezamăgită prin atotputernicul Dumnezeu, oferind greșelii comune ale unui cap rece la funcționarul orașului. Cuvintele au incitat o gloată; poate cuvintele l-ar putea dezamorsa.
Ar trebui să fii liniștit și nu fac nimic erupții cutanate . . . . Dacă, prin urmare, Demetrius și meșterii cu el au o plângere împotriva cuiva, instanțele sunt deschise și există proconsuli. Lasă-i să-și aducă acuzații unul împotriva celuilalt. . . . Nu există nicio cauză pe care să o putem da pentru a justifica această agitație. ( Fapte 19:36 , 38-39 , 41 )
El nu pretinde că este judecător în chestiuni despre care știe atât de puțin. El își exprimă punctul de vedere cu privire la inocența lui Pavel, dar arată către tribunalele deschise pentru soluționarea problemei. Cu toate acestea, el condamnă nedreptatea pe care o vede cu ochii lui, chemându-l pe nume pe liderul Demetrius.
Acesta este curajul comun pe care îl va necesita întotdeauna pentru a sta împotriva unei mulțimi. Uneori, bărbații buni, doar bărbații, se ridică și reușesc. Alteori se ridică și sunt uciși. Și uneori nu pot fi găsiți oameni buni, iar tirania prosperă fără control.
Nebunia iubirii creștine
Nu există nimic nou sub soare. Numerele de astăzi, cât de disperate pot fi, au fost primele de ieri. Aceasta înseamnă un adevăr convenabil și profund pentru creștin: soluțiile nu s-au schimbat.
Hristos este încă singura speranță pentru lume. El, ca lumina lumii, încă strălucește, iar întunericul - cu tot frigul și confuzia ei - încă nu a depășit-o. Această lume este încă plină de mase condamnate, înnebunită de păcat, urmând diavolul și care se clatină pe marginea eternității - așa cum am făcut odinioară - respiră din ruina veșnică. În timp ce există încă o cale îngustă - o cale grea, o cale periculoasă, totuși singura cale care duce la cer. O modalitate prin care s-ar putea să atragă o mulțime sau să te conducă - în dragoste pentru ceilalți - să dorești să pătrunzi în inima uneia, așa cum a făcut Pavel.
„Lupta cu nebunia mulțimilor nu este nimic dacă nu mai există nimic după această viață.”
Pavel a vrut să alerge spre gloata ucigașă, nu departe de el: „Pavel a vrut să intre în mulțime” ( Fapte 19:30 ). Când i-a considerat pe frații săi Gaius și Aristarchus capturați de mulțimea nebună care îl căutau , a vrut să intre în teatru pentru a sta (și a muri, dacă este nevoie) cu tovarășii săi. Nebunia mulțimilor din acel teatru a pregătit scena pentru nebunia iubirii creștine - o dramatizare a lui Hristos: „Dragostea mai mare nu are pe nimeni decât aceasta, că cineva își dă viața pentru prietenii săi” ( Ioan 15:13 ).
Numai dacă morții sunt înviați
Pavel nu a intrat în teatru în acea zi, pentru că „ucenicii nu l-au lăsat. Și chiar unii dintre Asiarhi, care îi erau prieteni, i-au trimis și l-au îndemnat să nu se aventureze în teatru ”( Fapte 19: 30–31 ). Nu era înțelept - de data aceasta - să te aventurezi cu atâta îndrăzneală în rău; Dumnezeu avea alte mijloace pentru eliberare. Dar credința, speranța, încrederea în Hristos, dragostea pentru frații săi sunt consemnate pentru noi. Nu te agită?
Ce i-a dat lui Pavel îndrăzneala lui? El ne spune,
Protestez, fraților, prin mândria mea față de voi, pe care o am în Hristos Iisus Domnul nostru, mor în fiecare zi! Ce câștig dacă, omenesc vorbind, m-am luptat cu fiare la Efes? Dacă morții nu sunt înviați , „Să mâncăm și să bem, căci mâine murim”. ( 1 Corinteni 15: 31–32 )
Lupta cu nebunia mulțimilor nu este nimic dacă nu mai există nimic după această viață. Dacă moartea ar fi sfârșitul, Pavel și tovarășii săi ar ieși la băuturi, ar râde și nu ar provoca niciodată o agitație pentru Hristos. Dar Pavel a crezut în înviere. El credea că posedă viața veșnică. Îl cunoștea pe Dumnezeul său. Îl cunoștea pe Mântuitorul său. Știa că este nemuritor. Era liber să înfrunte gloata (și consecințele), așa cum făcea din oraș în oraș și persecuție în persecuție.
Poate că vine un moment, poate că scena este pregătită - deși mă rog să trăim liniștite și liniștite - pentru creștinii din Occident să fie tratați așa cum au fost majoritatea creștinilor de-a lungul majorității istoriei bisericii (și la fel de mulți sunt tratați acum de-a lungul lumea). Și dacă ar trebui să vină, trebuie să ne hotărâm acum, vom fi destul de nebuni, ar trebui să ne cheme Dumnezeul nostru, pentru a înfrunta mulțimile și persecuția în numele lui Isus, prin puterea Duhului Sfânt? Doar cei care cunosc această lume nu este sfârșitul pot face acest lucru.
