marți, 24 septembrie 2019

Toni BERBECE: 7 motive să faci binele chiar dacă nu-ți merge bine

1. Să continui să te rogi și să mergi la Biserică chiar dacă ești descurajat și întâlnești oameni răi chiar și acolo. Ana a continuat sa mearga la Silo, Casa lui Dumnezeu, chiar dacă nu avea copil, iar Penina o înțepa mereu, inclusiv în timpul slujbei.

2. Să continui să crezi în binecuvantarea lui Dumnezeu chiar dacă moartea lovește – Iov a continuat să-și binecuvinteze copiii si să se roage pentru iertarea lor chiar daca primii zece i-au murit.
3. Să continui să te rogi chiar dacă asta te aduce în pragul falimentului/mortii – Daniel a continuat sa se roage chiar dacă s-a dat o lege împotrivă, chiar dacă a ajuns in groapa cu lei.
4. Să continui să crezi în Dumnezeu chiar dacă asta te costa totul. Cei trei tineri au continuat să se închine doar lui Dumnezeu chiar dacă au ajuns până la gura cuptorului unde au văzut în cele din urmă mâna lui Dumnezeu.
5. Să te rogi pentru alții chiar dacă tu ești bolnav. Pavel învia morți, vindeca leproși, dădea orbilor vedere, șchiopii își aruncau cărjele, dar el avea un țepuș în carne ca să nu se mândrească. Nu s-a târguit cu Dumnezeu ca să-i ia durerea din trup, a dat altora vindecare timp în care pe el îl durea.
6. Să strângi ajutoare pentru alții, timp in care ție nu-ți poartă nimeni de grija. Pavel a zis că nimeni dintre cei din Biserici nu au avut trabă cu el în ceea ce privește “darea sau primirea”, însă el strângea ajutoare pentru alții.
7. Să mori pentru alții timp în care ei te urăsc. Mântuitorul nostru murea în chinuri pe cruce știind că dacă cedează și renunță vor pierde cei care-l scuipă și înjură. E ca și cum ai ține un om deasupra unei prăpăstii și ai încerca să-l tragi în sus în timp ce el te scuipă și te înjură.
Cu prețuire,
https://armoniamagazineusa.com/2019/09/24/toni-berbece-7-motive-sa-faci-binele-chiar-daca-nu-ti-merge-bine/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu