luni, 23 septembrie 2019

Pastor din Eritreea dezvăluie tortura groaznică îndurată de creștinii din închisorile din țara sa

Un pastor din Eritreea, estul Africii, care acum locuiește în Australia, a dezvăluit tratamentul oribil pe care îl suportă mulți creștini care sunt închiși în închisorile din această țară.

Gabriel a fost și el închis o perioada, în 1998, a fost condamnat la doar șase luni, dar a stat în închisoare trei ani – pentru că a fost pastor.
El a explicat Fondului Barnabus cum deținuții au fost supuși la înfometare sau la munci grele, cum ar fi să poarte bucăți mari de piatră și alte astfel de munci.
„Uneori trebuia să spargem pietrele cu un ciocan foarte greu, iar pentru că toată lumea era subnutrit, adesea se întâmplă să auzi cum spatele face un zgomot ciudat, de multe ori se întâmplă să cedeze sub povara pietrelor”, a explicat el. Pe lângă tortura fizică fost și tortură psihică. Gabriel a vorbit despre faptul că a fost ținut singur, într-un container vechi de transport, ruginit, săptămâni întregi. În timpul zilei, tabla se înfierbânta de la soarele puternic de peste zi, iar noaptea ,,îngheța” din cauza frigului, în astfel de condiții e aproape imposibil să nu te îmbolnăvești. ,,Aveam nevoie de medicamente, însă paznicii mi le-au confiscat.”
El spune că odată a fost bătut în fața altor 230 de prizonieri doar „pentru a-i face pe ceilalți deținuți să se teamă”, paznicii au dat astfel un exemplu pentru restul credincioșilor. Medicii din închisoare, care l-au tratat după fiecare incident, l-au îndemnat pe Gabriel să renunțe la credința sa creștină, pentru a-și salva viață și sănătatea. El a refuzat.
Însă nu era singurul. Erau nenumărați alții de care el era convins că vor rămâne fermi în credința lor, chiar și în fața unui astfel de tratament.
De asemenea, biblia era strict interzisă. Oricine este găsit cu scripturi se poate aștepta la o bătaie severă.
Potrivit Open Doors USA , există aproape 2,5 milioane de creștini care trăiesc în Națiunea Africană. Cei care se ocupă de ajutorarea celor persecutați declara, de asemenea, nivelurile de persecuție că fiind „extreme”.
„Creștinii sunt obligați să se alăture forțelor armate, iar protestanții, în special, se confruntă cu probleme grave în accesarea resurselor comunitare, în special la serviciile sociale furnizate de stat”.
La începutul acestui an, FAITWIRE a confirmat arestarea a aproximativ 140 de creștini, după ce aceștia s-au adunat pentru a sărbători aniversarea zilei independenței lor.
Guvernul Eritrean a fost în centrul unei crize a drepturilor omului în ultimii ani, reținând orice persoană care nu este de acord cu partidul de guvernământ. Deși o înțelegere de pace cu Etiopia vecină a ajutat, populația rămâne în continuare în strânsoarea guvernului totalitar.
https://www.stiricrestine.ro/2019/09/22/pastor-din-eritreea-dezvaluie-tortura-groaznica-indurata-de-crestinii-din-inchisorile-eritreene/?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu