Anthony Esolen este membru (asociat) al Colegiului Thomas Morus din Merrimack, New Hampshire, SUA. Autor al aproape 20 de cărți, inclusiv al unei traduceri a Divinei Comedii.
De dragul băieților și al familiilor pe care aceștia le vor avea într-o zi, trebuie să ne deschidem inimile și să renunțăm la încercarea de a-i atrage într-o nefirească și neinspirantă „indiferență sexuală”
Este un episod ușor terifiant din Zona Crepusculară (The Twilight Zone) care, fără să aibă intenția de a fi controversată pentru oricare cultură umană sănătoasă, ne operează fără anestezie pe nervul viu. Episodul se numește „Extravaganța tânărului”. Virginia Walker (jucată de feminina Phyllis Thaxter) aștepta de 11 ani să se căsătorească cu bărbatul pe care îl iubea, Alex Walker (Alex Nicol).
Evenimentul notabil care l-a „eliberat” pe Alex a fost moartea mamei sale, cu care trăise toată viața, după ce tatăl său i-a abandonat când era mic. Cei doi tocmai se întorseseră de la judecătorul de pace [în sistemul juridica anglo-saxon, ofițer judiciar cu puteri limitate, oarecum similar mediatorului, n.tr.] și sunt pe cale să semneze contractul de vânzare a casei către un agent imobiliar. Dar Alex începe să dea înapoi, când își amintește brusc de piesa preferată a mamei sale, „The Lady in Red”, de prăjiturile brownie pe care ea le făcea – și de altele. Când Virginia, sătulă să-l aștepte la parter, îl găsește în mansardă, el nu „împacheta câteva lucruri”, așa cum îi promisese, ci scotocea printr-un cufăr vechi, mânuia jucării și lucruri amintindu-i de mama. Poate că nu ar trebui să vindem casa, până la urmă, spune el.
Apoi, în stilul Twilight Zone, un radio vechi se aprinde și rulează „The Lady in Red”. Apar și prăjiturile brownies, ca și cum mama ar încerca să-și atragă fiul de dincolo de mormânt. Virginia, cu răbdarea praf, izbucnește și îi amintește lui Alex: mi-ai făcut o promisiune solemnă că atunci când ta va muri, te vei căsători cu mine și vei vinde casa asta. Când el se înfurie, ea își pierde la rândul ei cumpătul și o acuză pe mamă că vrea să-l sufoce, să-l împiedice să devină fi bărbat. Alex dispare în dormitorul său de la etaj, iar Virginia, urcând scara după el, dă nas în nas cu bătrâna (Helen Brown), puternică, dominatoare, inflexibilă, încrezătoare – malefică. Atunci când Virginia strigă că nu va renunța, că îl va avea pe Alex, un bărbat și nu băiatul aiurit al mamei, bătrâna clătină din cap, cu o urmă de dispreț. „El a ales deja”, spune. Ușa dormitorului se deschide și dinăuntru iese un băiat de unsprezece ani, nerăbdător de distracție și de o înghețată cu mama. Bătrâna intră în dormitor cu copilul, iar ultimele cuvinte sunt ale acestuia. „Pleacă”, îi spune el femeii care ar fi urmat să îi fie soție. „Nu mai avem nevoie de tine.”
De la băiat la bărbat
Băieții, după cum a notat George Gilder în „Suicidul sexual”, manifestă câteva nevoi pe care fetele nu le au. Obiectul principal al iubirii în cămin este mama. O fiică poate concura uneori cu mama ei pentru atenția masculină, dar în cea mai mare parte este puternic influențată de aceasta, împărtășind interesele și impulsurile feminine. Trecerea ei de la copil la femeie este marcată nu de risc, de posibilitatea eșecului sau de nevoia de recunoaștere publică din partea femeii adulte, ci de maturizarea evidentă a corpului ei. Femeile nu supun fetelor ritualuri de inițiere – care le-ar fi rostul? Relația fiicei cu tatăl nu este, de asemenea, una marcată de contradicții. Până când va muri, sau până la o bătrânețe foarte avansată, el va fi întotdeauna pentru fiică ocrotitorul, scutul; atât el cât și ea vor recunoaște tacit că tatăl este cel puternic faptul și ceea ce implică asta. Ceea ce afirm aici este adevărat indiferent de personajele implicate, de virtuțile și de viciile lor și dacă se ridică sau nu la înălțimea rolului lor natural. Vorbim despre relații antropologice în primă instanță și doar în al doilea rând despre relații personale.
La băieți, trecerea nu este atât de simplă. Nu poate fi. Băiatul trebuie să se separe de obiectul iubirii sale cele mai dragi, mama, care este, de asemenea, un exemplar potrivit pentru iubirea sa sexuală latentă, pentru a-și stabili identitatea de bărbat, pentru a se putea căsători la rândul său cu o femeie și a fi un bărbat puternic, printre alți bărbați, frații săi. A spune lucrurilor pe nume nu ar trebui să fie obiect de controversă. Fiecare cultură, în afară de a noastră, a recunoscut faptul antropologic și psihologic. Ultimul bărbat cu care ar trebui să se căsătorească o femeie este Alex Walker, așa-numitul „băiat al mamei”, pe care femeia nu se poate baza într-o situație de criză și care își lasă mama să-i domine soția.
Bărbăția se cucerește
Băiatul nu devine de la sine bărbat, căci bărbăția este o realitate culturală construită pe un fundament biologic. Feminitatea, prin contrast, este o realitate biologică cu expresie culturală.
Trebuie să insist asupra acestei distincții. Sf. Jose Maria de Escriva [preot catolic și fondator al ordinului Opus Dei, n.tr.] transmitea fiecăruia dintre adepții săi bărbați, Esto vir! Fii bărbat – și știm ce presupune îndemnul. Chiar și feministele știu și tremură. A fi bărbat implică faptul că în orice moment al vieții tale bărbăția îți este supusă unor încercări care trebuie biruite, iar și iar, pentru a fi re-confirmată… sau anulată. Un bărbat își poate pierde pentru totdeauna dreptul de a fi alături de alți bărbați. El poate cădea la stadiul nu e bărbat deloc.
Fii bărbat! O poruncă similară ar fi inutilă în cazul unei femei; o femeie o poate numi pe alta „proastă”, însă feminitatea ei nu va fi pusă în discuție, cel puțin nu într-o „arenă publică” unde să fie testată pentru a fi re-confirmată.
Asta înseamnă că un băiat va fi sfios cu fetele în timpul perioadei sale mai lungi de latență sexuală și al perioadei, mai târzii și mai prelungite, de pubertate. El are de făcut efortul de a deveni bărbat, deși poate fi abia conștient de acest lucru. Este nechibzuit și insensibil să-l acuzi că detestă fetele; adevărul este exact pe dos. El și prietenii lui plac fetele și sunt atrași puternic de ele. Tocmai acesta este motivul pentru care trebuie să le țină la oarecare distanță, pentru că, altfel, treaba sa de băiat nu se mai termina. În compania fetelor, băieții nu formează legăturile puternice tipice prieteniei masculine, pentru că sunt prea ocupați să concureze pentru atenția fetelor; nu inventează fotbalul, nu cartografiază pădurea, nu dezvoltă motoarele cu combustie și nici nu vânează primul lor cerb.
Așadar, atât pentru viitoarea dragoste maritală, cât și pentru camaraderia masculină, atât de dinamică în posibilitățile sale, ar trebui să acordăm atenție nevoilor și punctelor forte ale băiatului și să-i aranjăm în consecință oportunitățile sociale și educaționale.
Autoritatea recunoscută public intră în joc și ea. Ceea ce caută băiatul la alți băieți și bărbați este în principal public, nu privat. Dimpotrivă, ceea ce el caută la fata pe care o place sau la femeia cu care s-ar căsători ține în principal de aspectele private ale vieții. Este diferența dintre arenă și agora pe de o parte, dintre vatră și casă pe de cealaltă; deși arena publică ar trebui să fie în cele din urmă pusă în slujba vetrei și casei, mai degrabă decât ca vatra și casa să fie doar un refugiu temporar atunci când iese din arenă. Acest lucru înseamnă că, într-o mare măsură, băiatul va fi înclinat spre ceea ce îl va confirma public ca bărbat și spre cei care dețin autoritatea necesară pentru a-i conferi recunoașterea. El aude baritonul dar nu și soprana. Se uită la umerii lați într-un mod în care nu privește la șoldurile generoase. Nu poate să nu facă asta.
Lecții pentru o dezvoltare generoasă
Există anumite lecții cruciale pentru dezvoltarea sănătoasă a unui băiat pentru ca el să devină un bărbat destinat să iubească o femeie – ca să fie soț și tată. Da, mama îi poate oferi unele dintre ele, dar există altele pe care doar un bărbat i le poate da.
Care ar putea fi acelea?
Una din aceste lecții este să poruncească și să se supună. Căpitanii Curajoși ai lui Kipling. Harvey, băiatul mamei, crescut în puf și răsfățat, este măturat de pe puntea unei nave de croazieră într-o noapte aspră pe când se uita peste bord. Este cules de un pescar portughez și dus pe un schooner [navă cu pânze cu două catarge, inventată de olandezi în sec. XVI, n.tr.]. Prima sa lecție adevărată în materie de bărbăție o primește de la skipper [șeful de echipaj, n.tr.], care îl are la bord pe propriul său fiu, un fiu care își admiră tatăl întru totul și care îl avertizează pe Harvey că ar fi bine să asculte. Marinarul îl pune la podea pe Harvey după ce acesta se dovedește că are gura bogată. În lunile următoare, Harvey învață tot ceea ce un mus [elev marinar, n.tr.] trebuie să știe despre pânze și echipamente navale, despre pescuit, despre cum să te înțelegi cu alți bărbați care sunt sub aceeași autoritate, despre cum să pescuiască, despre cum e să ai un prieten adevărat în persoana pescarului portughez, Manuel, care îl salvase – și despre cum să îndure mustrările așa cum ai lua o doză mare de purgativ; despre cum să îți recunoști o greșeală ca un bărbat, să muncești fără să te plângi, să faci lucruri periculoase și incitante laolaltă cu alți bărbați.
Mama nu ar fi putut să-l învețe aceste lucruri.
Și pentru că mama nu îl poate învăța astfel de lucruri, băiatul va fi deseori acuzat că refuză să asculte de femei care sunt „ca” mama sa. Nu, nu e vorba că are prejudecăți contra lor; să spunem doar că… nu vorbesc dialectul lui. Se face că nu le aude sau chiar nu le aude. Acum, dacă am vorbi despre orice altă ființă din lume, în afară de un băiat, soluția ar apărea cu claritate: „Găsiți-i pe cineva care să poată vorbi pe limba lui. Găsiți pe cineva pe care el să audă.” Eu pot să captez să atenția unei camere pline de băieți într-un minut și să le mențin atenția timp de o oră. Are prea puțină legătură cu abilitățile mele pedagogice; pur și simplu le vorbesc limba.
Am putea pune întrebarea și altfel: „Ce va fi dacă băiatul are o profesoară care îi predă povești feministe pe post de literatură, are un dispreț visceral pentru jocurile dure, preferă siguranța riscului și egalitatea libertății și dinamismul ierarhiei, îi place pictura mai mult decât fotbalul, dar, cu tot egalitarismul ei, pare prea puțin dispusă la chestionarea autorității sale?” Rezultatul va fi plictis, iritare, frustrare, închistare și lipsa comunicării. Băiatul nu o va auzi.
De dragul băieților și al familiilor pe care ei trebuie să fondeze și conducă în cele din urmă, să ne deschidem inima și să renunțăm la încercarea de a-i arunca într-o nefirească și neinspirantă „indiferență sexuală”. Nevoile sunt nevoi și sunt urmarea a sute de generații de dezvoltare, fizică și intelectuală, a societății umane. Ele sunt atestate în fiecare cultură și certificate de experiența personală.
Există un singur cuvânt pentru cei care, de dragul unei ideologii, oricare ar fi aceasta, le neagă în mod conștient fie băieților, fie fetelor nevoia de a fi membri sănătoși ai sexului lor: malefic.
–
Traducere și adaptare după The Public Discourse
http://www.culturavietii.ro/2019/09/20/ce-nu-pot-primi-baietii-de-la-mamele-lor-de-anthony-esolen/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu