Printre cei care abandonează credința biblică, dacă au avut-o sau nu, asta chiar că n-avem cunoștință, Domnul știe, dar aflăm că printre ei se află unul sau doi profesori de telogie din USA, iar la noi românii a făcut vâlvă cazul lui Vasile Tomoiagă fosrte cunoscut în 2013 în lumea online și în Cluj, apoi cazul recent al lui Daniel Cristian Florea din aceste zile de sfârșit de septembrie.
Dacă pe primii i-a încețoșat prea multa lor “știință” teologică, căutând să înțeleagă cu mintea și să despice firul în patru ca să fie mai edificați decât ceilalți, au ajuns să nu mai vadă limpede. Se pare că au uitat că “prin credință pricepem” și n-au mai priceput ceea ce altădată le era la-ndemână și au clacat.
Greșelile sau ereziile pornesc de la neglijarea principiilor clare, a bazei de referință prestabilită prin canonul biblic. Au ajuns în sfera filozofiei și aceea a mistificării, trecând și peste ceea ce este scris, căzând în capcanele întinse de Satan. Cazul Daniel Cristian Florea poate e puțin diferit, dar e discutat destul de clar aici și aici.
Însă cazul lui Vasile, revăzut acum, în parte, m-a determinat să subliniez câteva idei, deși neprofesionist, care ar fi putut genera criza, dar punctele de reflecție sunt valabile pentru oricine.
1. Credința. Pentru cine are credință, adevărata credință, are toate șansele la mântuire și de a rămâne pe calea bună. În fond, credința ne desparte unii de alții și de Dumnezeu (calea, adevărul și viața) când și decidem a ne diviza, a ieși din adunarea creștină și a intra în diferite secte sau culte, în lumea ateistă. Adunarea creștină e aceea în care “Domnul adauga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.” (Fapt.2:47), într-un loc sau altul unde sunt adunările Domnului. Căci “credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10:17).
Iar cei care au gustat și s-au adâncit adăpându-se din izvoare stricate, citind literatura patristică și alte scrieri paralele, cum a zis cutare și cutare, hrănindu-se din sămânța Vrăjmașului, zicând că e bună, a încolțit în inima lor dând roade false și manifestarea unei închinări străine, idolatre.
“Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine” (Ioan 14.1)
“vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” (Iuda 3)
Este o singură credință autentică, mântuitoare, aceea pe care o primim de la Dumnezeu, aceea de a crede în Isus, în tot ce a făcut în lucrarea Sa de la cruce când s-a jertfit pe Sine însuși pentru păcatele oamenilor, pentru a ne elibera din robia păcatului și de sub domnia Diavolului, de sub blestem, pentru a primi binecuvântările harului Său nemeritat.
2) Sfințenia. A fi sfânt; cine e un sfânt. Poate nu e rău să delimităm nuanțarea termenilor, dpdv al lui Dumnezeu, al Bibliei sau al gândirii omenești, de la un cult la altul. Epistolele sunt adresate celor care sunt aduși “la ascultarea credinţei… toate neamurile între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos […] chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!” (Romani 1.5-7).
Apostolul Pavel mereu are adresări asemănătoare: “către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!” (1 Corinteni 1:2-3)
Pavel indică astfel aria creștinilor, sfințirea ca normă, asta e de așteptat de la toți.
“Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17), întrucât pentru orice credincios trebuie și e reală afirmația:
“Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.” (Galateni 2:20-21).
“după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!” (1 Petru 1:2)
Nu atacăm pe nimeni, dar cerințele cultelor sau sectelor care aduc a legalism, fă cutare lucru/nu fă asta, în plus față de cerințele stricte biblice, a legii Duhului de viață în Isus Hristos, faptele “legii tradiției” ale cultului/sectei, acele secte sau culte nu sunt sub credință și har.
3) Păcatul. De la Adam și Eva, încoace, toți oamenii au natura păcătoasă, pervertită “căci în păcat m-a născut mama mea“, expresie valabilă pentru oricine (excepție Pruncul Isus). De altfel și apostolul Pavel, inspirat scrie că:
“Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, după cum este scris: “Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” (Romani 3:9-12) și că “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23). Ce vreau să subliniez aici este că toți înseamnă toți (excepție doar Isus Hristos), toți au păcătuit și toți au nevoie de jertfa răscumpărătoare a lui Isus, deci și Maria, fecioara, mama lui Isus. Da, e sfântă, cinstită, lăudată, fericită căci mare har i s-a făcut, toți oamenii s-o cinstească și s-o laude, pentru cine a fost și este ea. Atât. Ea însăși a spus aceste cuvinte proverbiale: “Mama Lui a zis slugilor: “Să faceţi orice vă va zice” El, Isus. (Ioan 2:8).
“Atunci cineva I-a zis: “Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.” Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: “Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?”Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: “Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.“ (Matei 12: 47-50)
Să nu uităm că:
Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. (Provere 16:25)
Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. (Geneza 3:6)
Pe undeva se strecoară neascultarea de Dumnezeu atunci când alegem unele lucruri bune și de dorit… ca să risipim…; de aceea trebuie să cugetăm mereu la Cuvântul lui Dumnezeu, și-n orice situații și stări pentru ca judecata noastră să fie deprinsă, prin intrebuintare, să deosebească binele și răul. (Evrei5:14)
4) Gândul. Să avem gândul lui Hristos, să-i fim asemănători Lui:
“Dar voi de ce călcați porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre?” (Mat.15:3)
“Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. […] “Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. (Matei 11.25-28)
Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos. (1Cor.11:1)
Cum a lucrat apostolul Pavel și ceilalți apostoli este scris în Biblie, în Faptele apostolilor și în Epistole, nu în altă parte, Nu se regăsesc în datinile și obiceiurile omenești, în tradiții, care sunt limitate și întocmite după gândul omului.
De asemeni, cum a gândit și a lucrat Isus Hristos e consemnat în Evanghelii și explicat în epistolele apostolilor Săi cuprinse în canonul biblic.
Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pilda, ca să călcați pe urmele Lui. (1Pet.2:21)
Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. (Matei 10.38)
Observație: Mă gândesc că creștinii care umblă în lume, se confruntă mult cu lumea, unora dintre ei le vine mai greu să rămână la cele smerite, adică de ce lumea îi desconsideră tocmai pe ei, fără motive cum au făcut-o cu Isus și cu apostolii; însă au neglijat aspectul că lumea iubesște ce e lumesc, astfel în acest punct li s-a frânt coloana vertebrală, n-au suferit ocara lumii și încet-încet au trecut “creștinește” în tabăra lumii. Și au găsit suficiente argumente… răstălmăcite de Vrăjmașul în literatuta patristică și în sfânta tradiție a lumii. Aici e mai ales cazul lui Vasile T. Iar frații l-au “înțeles”, au văzut ce adânc glăsuiește omul, în ceea ce declară acum și în ceea ce glăsuia și mai înainte: “Admir curajul gestului tău” – scria cineva, de altfel om cu greutate între bloghiști sau înafară, peste tot. Dar Vasile, dintrodată, deja era bine îmbibat cu vorbirea care se închină omului, icoanelor, moaștelor, creației și nu Creatorului, slăvit fie-i Numele în veci. Deja era lăudat că avea un duhovnic excepțional, de la care și împrumutase stilul și răspunsurile, de sus, bănuindu-l un altul că chiar acela și formula din intervențiile sale de la comentarii.
5) Închinarea. Știm foarte bine, însă voi repeta unele aspecte principale. Vorbind despre închinare, Domnul Isus dă direcții clare în dialogul Său cu femeia de la fântână:
“23. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. 24. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:23-24)
Sau în textul biblic unde Satan l-a ispitit pe Isus după botez, Domnul nostru răspunde foarte simplu, clar, concis:
“Pleacă, Satan”, i-a răspuns Isus. “Căci este scris: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.“ Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri şi au început să-I slujească.” (Matei 4:9-10)
Satan diavolul nu pleacă de la acei oameni care au un altfel de închinare, bucurându-se de faptul că omul i se închină lui și-i face voia lui, iar omul nici nu știe asta! Prin neascultare de Dumnezeu, de pretențiile Sale, nici Adam nu a crezut că va pica într-o cursă a Vrăjmașului din care nu va mai putea ieși niciodată. Însă la vremea potrivită, pentru om, salvarea a venit prin Isus – Glorie Domnului!
6) Starea de neprihănire. Dumnezeu a purtat de grijă oamenilor întotdeauna. Și, oamenii, prin viața lor, prin ceea ce au ales și au fost prin harul lui Dumnezeu, au putut avea o “stare de neprihănire” (Geneza 15:6; Psalm 106:31), dar, așa cum se știe au cu ce se lăuda înaintea oamenilor, dar nu și înaintea lui Dumnezeu.
Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. (1 Ioan 1:7)
7) Oricine. Chestiunea de-a avea un VT și un NT, înseamnă, printre altele, că suntem cuprinși toți oamenii în promisiunile NT: “oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” (Rom.10:13). Mulți încă cred altfel, lăsând calea îngustă și dreaptă, chemând și alte nume, inima lor bătând și în alte multe direcții idolatre.
În principiu toți creștinii maturi zicem că e ok stabilit canonul biblic (vezi prefața Bibliei Bartolomeu Anania). Fără a ieși din perimetrul canonic biblic și fără a intra în “canonul” tradiției denominațiunilor creștinești, putem extrage învățăturile necesare, prin călăuzirea Duhului Sfânt.
8) Cina Domnului. Cuvântul biblic e clar, vorbește explicit de trupul și sângele lui Isus Hristos, al Domnului nostru. E o chestiune de credință, intimă, a fiecărui credincios în parte, vorbesc mai ales pentru acele momente când se consumă acest act sublim. Nu-și au locul de-a adăuga alte cuvinte sau explicații – e clar, nu văd de ce acest aspect să fie pricina de poticnire a lui Vasile T. Cu observația valabilă pentru oricare dintre părți, cărora le vin idei nebiblice: Oficierea Cinei Domnului, binecuvântarea pâinii și vinului, a prezenței divine, a Duhului Sfânt, plenare, în sacramentele oficiate (în toate celelate, preoția, botezul, euharistia, căsătoria…) și în cei care întind mâna și iau (consumă) depinde dacă Dumnezeu recunoaște în acel proces religios biserica Sa, adunarea Sa. Zic asta deoarece acolo unde e idolatrie, acolo unde biserica e apostată sau unită cu lumea, El e tocmai împotriva acestora și nu ia parte.
26. Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: “Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.”27. Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: “Beţi toţi din el;28. căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.
23. Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.24. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: “Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”25. Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: “Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.” (1 Corinteni 11: 23-25)
9) Cruce. Crucea lui Isus. Cine pricepe va înțelege, ce înseamnă crucea când vorbim de crucea lui Isus. Iar cine nu înțelege, să nu înțeleagă!
Până și acea cruce de lemn a fost dusă o bucată de drum de un alt om “din Cirene, numit Simon, si l-au silit sa duca crucea lui Isus“. (Mat.27:32).
Las în lecturare versetele care vorbesc despre cruce și crucea lui Isus.
“Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El! (Mat.27:42)
Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. (Efeseni 2:14-16)
La infățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit si S-a făcut ascultator până la moarte, si încă moarte de cruce. (Filip.2:8)
A sters zapisul cu poruncile lui, care statea impotriva noastra si ne era potrivnic, si l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. (Col.2:14)
A dezbracat domniile si stăpânirile si le-a făcut de ocară înaintea lumii, dupa ce a iesit biruitor asupra lor prin cruce. (Col.2:15)
Cine nu-si ia crucea lui si nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. (Mat.10:38)
Atunci Isus a zis ucenicilor Sai: “Dacă voieste cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea si să Mă urmeze. (Mat.16:24)
Pe când ieseau afara din cetate, au intalnit pe un om din Cirene, numit Simon, si l-au silit să ducă crucea lui Isus. (Mat.27:32)
Si oricine nu-si poartă crucea si nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. (Luc.14:27)
Isus, ducându-Si crucea, a ajuns la locul zis al “Căpățânii”, care in evreieste se cheamă “Golgota”. (Ioan.19:17)
Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui si sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, si Maria Magdalena. (Ioan.19:25) – toți suntem înafara crucii Lui.
De fapt, Hristos m-a trimis nu sa botez, ci sa propovaduiesc Evanghelia: nu cu intelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos sa fie făcută zadarnică. (1Cor.1:17)
Toți cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să primiti tăierea imprejur, numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Hristos. (Gal.6:12)
Adică, cu alte cuvinte, cultele și sectele apostate sau seculare, impun aderenților “bisericii” respective “tăierea împrejur“, care se concretizează în folosirea unor obiecte de cult sau obiceiuri nebiblice: să-și facă semnul crucii, purtarea de cruci, crucea ca unealtă de lucru în slujirea preoților, închinarea la icoane, la moaște, la ierarhii bisericii etc.
In ce ma priveste, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignită față de mine, si eu față de lume! (Gal.6:14)
Să ne uitam țintă la Capetenia si Desăvârsirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. (Evr.12:2)
Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 21-24)
Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput să le înţeleagă! Căci căile Domnului sunt drepte; şi cei drepţi umblă pe ele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele. Osea 14:9
10) Dumnezeu ne-a dăruit tot, dumnezeiasca Lui putere, tot în ceea ce privește viața și evlavia. (2 Petru 2:1-2). În primul rând harul Său, apoi credința; putere, cu toate dimensiunile ei, deci și cunoaștere, apoi credința în El și în promisiunile Sale.
“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:8-10)
11) Duhul Sfânt face lucrarea în noi, aceea de care are nevoie omul păcătos. Iar Domnul Cristos ce a zis, cf. Ioan 14:13-21? Că, dacă vor păzi poruncile Lui, dacă Îl vor iubi pe El, atunci cei ce vor cere ceva în Numele Lui, El le va da;
“Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.” (Ioan 14:16-17).
“Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.” (Ioan 16.8)
“Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” (Ioan 16.13-15)
12) Totului tot este în El, prin El și pentru El.
“Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Romani 11.36)
Nu mai e loc de discuții și controverse de a fi slăviți și alți oameni și sfinți, în afara Omului Isus, care Singurul a fost fără de păcat și Care și Singurlul Mijlocitor între om și Dumnezeu.
“Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită…” (1 Timotei 2:5-6)
În Numele Lui Isus avem trecere la Tatăl; în Numele Lui răscumpărarea din păcat, iertarea păcatelor etc etc. Fiul lui Dumnezeu – Cuvântul lui Dumnezeu – a coborât între oameni ca să ne salveze din mâna Diavolului, a lui Satan și al demonilor Săi. Brațul Lui Dumnezeu i-a venit în ajutor. E adevărat și că El lucrează și prin întreaga Lui creație, prin îngeri și oameni etc., dar toată slava ș cinstea și mărirea i se cuvine doar Lui.
Ca oameni, putem vorbi omenește cu gânduri strict omenești nepurificate prin Duhul, nealiniate Cuvântului lui Dumnezeu – o vorbire necanonică, care nu stă în fața focului curățitor al lui Dumnezeu, constituindu-se în în fân, trestie sau lemn și nu în aur sau argint sau pietre prețioase (1 Corinteni 3).
36. Atunci Isus a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: “Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.”37. El le-a răspuns: “Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului.38. Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău.39. Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii.40. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului.41. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea42. şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.43. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă. (Matei 13: 36-43)
Nu stau în picioare învățături omenești privitoare la lumânări, la acea zisă lumină care se aprinde periodic la Ierusalim, de Paște, închinarea la moaște sau la oameni (vidi Matei 4:10) și Fapte 10:25-26; Apoc. 19:10; 2:8-9), închinarea și venerarea crucii cu idei precum că dracii fug de cruce; icoane făcătoare de minuni și închinarea la icoane, chestiune idolatră și atitudine apropiată de vrăjitorie.
https://armoniamagazineusa.com/2019/09/27/cauze-ale-ratacirii-unor-baptisti-titrati-precum-vasile-tomoiaga-si-daniel-florea/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu