duminică, 29 septembrie 2019

Mecanismul ispitirii Evei se regăsește și în cazul căderii celor mai titrați creștini

ON  BY EDITORIN BIBLIA, CREDINTA

B I N E 

s a u
DUMNEZEIESC ?
De ce binele fără Dumnezeu nu este îndeajuns de bine
de John Bevere

CUM S-A ÎNTÂMPLAT?

Nu vă înșelați preaiubiții mei frați: orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor…
—Iacov 1:16–17
[Creștinul] nu crede că Dumnezeu ne va iubi pentru că suntem buni,
ci că Dumnezeu ne va face buni, tocmai pentru că ne iubește…
—C.S. Lewis

În acea zi, petrecută în Suedia, am rămas în camera de hotel, uluit, cu emoțiile răvășite. Eram plin de reverență în fața răspunsului divin, cu privire la suferința resimțită de mine pentru moartea celebrei femei, însă eram, totodată, tulburat. Rămăsesem confuz și aveam încă multe întrebări. După ani în care fusesem implicat în slujire, în care scrisesem cărți și predicasem creștinilor de pe toate continentele (mai puțin Antarctica), neștiința mea cu privire la ce este, cu adevărat, binele, tocmai fusese expusă.
Principala întrebare care îmi măcina gândurile era următoarea: Ce altceva am considerat eu a fi bine și care, de fapt, în ochii lui Dumnezeu nu este așa? și, un alt aspect, la fel de important, Care au fost consecințele trăirii în acest fel?
Înainte de a răspunde acestor două întrebări, ar fi bine să mă întorc acolo de unde a început totul: Grădina Eden. Este un pas logic, dat fiind faptul că Duhul lui  Dumnezeu folosise această trimitere, pentru a-mi atrage atenția, atunci, în camera de hotel.
Există, totuși, o întrebare sâcâitoare cu privire la întâmplarea din Eden, cu care eu, și mulți alții, ne-am confruntat de-a lungul anilor: cum a reușit șarpele să o conducă pe Eva în neascultare față de Dumnezeu?
Haideți să privim lucrurile în esență. Eva trăia într-un mediu perfect. Nu fusese abuzată de niciun tată, niciun soț, de niciun membru al familiei, de niciun șef sau profesor. Trăia în desăvârșită liniște și pace, simțea purtarea de grijă și nu cunoștea boala sau lipsurile. Însă, mai presus de toate, trăia în absolută armonie cu Creatorul. Atmosfera Pământului era îmbibată de prezența lui Dumnezeu, iar El se plimba adesea împreună cu Adam și cu Eva, prin grădină. Cum a fost posibil, într-un asemenea cadru, ca șarpele să îi întoarcă pe femeie și pe bărbat, împotriva lui Dumnezeu?
Descoperind răspunsurile care dezleagă acest mister, vom dobândi înțelegere asupra modului în care inamicul ne poate atrage în aceeași manieră, și pe noi, astăzi. Ajungând să îi cunoaștem tacticile, vom fi mai puțin vulnerabili în a cădea pradă înșelăciunii și neascultării față de Creatorul nostru.

O grădină magnifică

La început, Dumnezeu a creat o lume perfectă, o lume înțesată de frumusețe, fără cusur, încărcată cu resurse și cu nenumărate încântări pentru suflet. Dumnezeu nu și-a limitat creația la doar câteva feluri de animale, copaci și priveliști frumoase. El a conceput și a creat peste un milion de specii de viețuitoare, peste două sute cincizeci de mii de plante, peste o sută de mii de soiuri de copaci și o miriadă de felurite roci, varietăți de soluri și resurse naturale. Pământul era o capodoperă. Mii de ani mai târziu, oamenii de știință continuă să se minuneze în fața complexității creației. Aceștia nu au ajuns încă la o înțelegere deplină a lumii în care trăim și, probabil, nu o vor face niciodată.
Dumnezeu a conceput și a creat totul pentru ceea ce era apogeul afecțiunii Sale: omul. Pe cât de extraordinar s-a dovedit a fi Pământul, Creatorul a fost determinat să meargă chiar mai departe. A sădit, El Însuși – nu, nu a creat, ci a sădit – pe Pământ, o încântătoare grădină.
Eu iubesc peisajele și grădinile. Dar, ca să fiu sincer, nu îmi place să lucrez la niciuna dintre ele; o puteți întreba și pe Lisa. Se va încrunta,  spunând că disprețuiesc grădinăritul. Totuși, ce îmi face mie plăcere, este să stau, pur și simplu, sau să hoinăresc prin grădini meticulos îngrijite, prin livezi, prin podgorii sau prin păduri.
De curând, fusesem să predic în Konstanz, Germania, un oraș care poartă numele lacului lângă care este situat. Lacul Konstanz este cel mai mare lac al Germaniei, deoarece acumulează apa rezultată din topirea zăpezilor și a ghețurilor de pe munții Alpi. Eu și cu Lisa am mers pentru a face o vizită unor prieteni apropiați care sunt, și ei, în slujba pastorală: Freimut (un nume cât se poate de nemțesc) și soția lui, Joanna.
Dispunând de două zile libere în călătoria noastră, gazdele ne-au propus, cu căldură, o mulțime de activități interesante, pentru a profita de timpul liber. Am ajuns la concluzia că în orașul Konstanz nu te puteai plictisi din lipsă de activități, însă, ceea ce îmi doream eu cel mai mult să fac, nu intrase pe lista cu sugestii.
Între apele lacului Konstanz se află un loc numit Insula Florilor. Numele oficial este Mainau, însă „Insula Florilor” este mult mai descriptiv, având în vedere că toată întinderea insulei este o grădină. Îmi doream să o străbat la pas, chiar dacă ar fi durat o zi întreagă să o văd de la un capăt la celălalt.
Lisa, Joanna și Freimut au crezut inițial că glumesc atunci când am întrebat dacă nu am putea să vizităm insula. La urma urmei, cine s-ar fi gândit că un bărbat care iubește sportul și activitățile competitive, și-ar dori să facă ceva atât de plictisitor precum o plimbare printr-o grădină imensă? Totuși, după ce am mai adus vorba despre asta de vreo două ori, prietenii noștri au remarcat: „Nu credeam că vorbești serios. Chiar îți dorești să mergi?”
„Da!”, am spus eu. Am început astfel să organizăm ieșirea, în ciuda văditei lipse de entuziasm a celorlalți.
A fost o zi fără seamăn. Am traversat cu mașina podul care duce înspre insulă, am achitat o taxă la intrare și ne-am început turul. Nu a durat mult până să fiu absorbit de peisaj. Eram fermecat de frumusețea și complexitatea acestei vaste grădini. Partea bună a fost că nu eram eu singurul în această postură. Glumele și tachinările celor trei au încetat în momentul în care am început să privim la această culme a creației.
Fiecare parte a acestei enorme grădini era o încântare, o adevărată sărbătoare înaintea ochilor. Splendidele răzoare de flori erau, toate, perfect aliniate, cărările conturându-se printre ele, astfel că fiecare plantă putea fi văzută. Erau și hărți, realizate doar din flori, statui uriașe, reprezentând animale, copilași, ba chiar și case, făcute din diferiți copaci, plante și flori. Peste tot, printre aceste minunății, erau răspândite heleșteie și fântâni arteziene care îți tăiau răsuflarea.
Ne-am bucurat împreună de creativitatea și frumusețea emanate de acest loc, în care ar fi trebuit să petrecem mai mult de jumătate de zi, pentru a-l vedea în întregime – am apucat să vizităm doar o parte! De multe ori, în acea după-amiază, m-am gândit: Dacă din mâini omenești, de bărbați și de femei, a ieșit o asemenea insulă grandioasă, sărbătoare a frumuseții pentru ochii privitorului, abundență a miresmelor, încântare a simțului olfactiv, atunci cum să fi arătat o grădină întocmită de Dumnezeu? Pentru că nu a fost doar un iscusit horticultor sau peisagist, cel care a conceput Edenul a fost Însuși Maestrul Creator.
Dumnezeu a sădit luxurianta și încântătoarea Grădină a Edenului, l-a pus pe Adam în mijlocul ei și a adus înaintea lui toate viețuitoarele. Maestrul și-a dorit să vadă cum va numi Adam cele peste un milion de specii care aveau să umple Pământul. Cât de inteligent trebuie să fi fost acest om! Iar Adam, nu numai că a avut pricepere să numească pe oricare dintre aceste viețuitoare, dar a avut și capacitatea de a reține fiecare nume în parte, fără vreun iPad și fără ajutorul internetului! Adam era un geniu.
Cu toate acestea, Dumnezeu nu a adus animalele înaintea lui Adam, doar pentru a le denumi; El a intenționat, de asemenea, să vadă pe care viețuitoare o va considera Adam drept însoțitor potrivit. Bărbatul a numit toate păsările cerului și toate viețuitoarele pământului, dar nici una dintre acestea nu putea fi un ajutor potrivit pentru el. Atunci, Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, iar când acesta a adormit, a luat una dintre coastele lui, apoi i-a închis carnea la loc. Din coasta pe care o luase, Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om. Și Adam a spus:
„Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.” (Geneza 2:23)
Însoțitorul perfect pentru bărbat avea să devină femeia. Se completau unul pe celălalt și, împreună, formau un întreg. Amândurora li s-a dat însărcinarea de a păzi și de a se îngriji de Pământ și, în special, de grădină.
Mai înainte ca Eva să fi fost făcută din coasta lui Adam, Dumnezeu îi dăduse acestuia o indicație cât se poate de clară: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit.” (Geneza 2:16-17)
Nu ne este adus la cunoștință intervalul de timp după care este consemnat următorul eveniment. Să fi fost poate săptămâni, ani, decenii sau, cine știe, chiar mai mult. Cert este că a venit și ziua în care, cea mai vicleană bestie, șarpele, și-a pus în gând să o ispitească pe Eva și să pună sub semnul întrebării porunca lui Dumnezeu.
Cum putea un șarpe să vorbească? Personal, cred că, înainte de Cădere, animalele aveau capacitatea de a comunica, și ele, cu oamenii. Probabil, acesta este motivul pentru care Eva nu pare șocată sau cuprinsă de spaimă, atunci când șarpele i se adresează. Această cunoaștere despre graiul omenesc la animale, trebuie să fi fost, cumva, transmisă din generație în generație, astfel că, atunci când măgărița lui Balaam începe să vorbească, nici Balaam nu este surprins sau contrariat. (vezi Numeri 22:21-35) Acesta a continuat, pur și simplu, conversația cu animalul de povară, fără să se arate uluit.

Cum a făcut-o?

Să reafirm scopul cu care cercetăm îndeaproape ceea ce s-a petrecut în Eden. Încercăm să înțelegem cum acest șarpe, posedat de Diavol, a reușit, într-un mediu desăvârșit, să o determine pe Eva să se întoarcă împotriva lui Dumnezeu. Haideți să observăm maniera în care o abordează:
El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncați din toți pomii din grădină?»” (Geneza 3:1)
Prin adresarea acestei întrebări, șarpele inițiază primul pas al strategiei sale. Ținta lui era să o facă pe Eva să se îndepărteze de la înțelepciunea dumnezeiască.  Întrebarea sa, meșteșugită cu dibăcie, a ademenit-o pe femeie în a pierde din vedere, pentru moment, multitudinea copacilor și a roadelor pe care le avea la  dispoziție, îndreptându-i, astfel, atenția spre singurul pom care era neîngăduit.
Cuvintele exacte ale lui Dumnezeu către Adam au fost: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci.” Generozitatea Sa este evidentă: „Poți să mănânci din orice pom din grădină”. Există mii de feluri de pomi pe acest Pământ și sunt înclinat să cred că, fiecare soi în parte, era deja sădit în Eden. Cât de ingenios să fi fost șarpele? Eva ar fi putut mânca, la alegere, dintr-o diversitate de mii de pomi, însă, după ce Satan îi pune vicleana întrebare, nu-și mai poate lua ochii de la singurul rod care îi fusese interzis.
Nici în prezent, situația nu este diferită. Dumnezeu ne-a încredințat, fiecăruia dintre noi, o mulțime de daruri și ne-a promis tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești (vezi Efeseni 1:3). Aș mai avea nevoie de încă o carte, doar pentru a le enumera! Ni se spune, de asemenea, că toate lucrurile sunt ale noastre, în Isus Hristos (vezi 1 Corinteni 3:21-22).
Prin urmare, care este strategia inamicului? Nu este cu nimic diferită față de cea folosită în grădină. Acesta va căuta mereu să obtureze înaintea ochilor noștri bunătatea lui Dumnezeu, în așa fel încât, noi să ajungem să ne îndreptăm atenția doar la ceea ce este „neîngăduit”. De ce alege Dumnezeu să ne interzică anumite lucruri? Ne vom ocupa amănunțit și de această întrebare, în următoarele pagini, însă, pentru a da acum un răspuns scurt, o face spre binele nostru. El va ști întotdeauna ce este cel mai bun pentru noi.
Repetând adevărul pe care ea îl cunoștea, Eva, fără să stea pe gânduri, răspunde șarpelui vorbitor:
Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.” (Geneza 3:2-3).
Este interesant de observat, faptul că răspunsul Evei este lipsit de acuratețe. Dumnezeu nu a spus, niciodată, nimic despre a nu atinge rodul pomului. Poate părea un detaliu nesemnificativ, însă, acesta ne oferă un indiciu cu privire la motivul șarpelui de a o ademeni pe Eva, și nu pe Adam.
Eva nu se afla încă în peisaj când a fost rostită porunca inițială, deci, nu avea cum să o fi auzit, precum Adam, din gura lui Dumnezeu Însuși. Personal, cred că a existat o zi în care, Adam și Eva, plimbându-se prin vastitatea grădinii, au dat peste pomul cunoștinței binelui și răului. Adam i l-a arătat Evei și i-a povestit ceea ce Dumnezeu spusese despre acest pom aparte. Eu numesc acest tip de interacțiune, o cunoaștere împărtășită. De cealaltă parte, în ceea ce-l privește pe Adam, porunca a reprezentat pentru el o cunoaștere revelată. Care este diferența? Cunoașterea revelată este atunci când Dumnezeu ne descoperă anumite aspecte, în mod direct, personal.

Cunoaștere revelată versus cunoaștere împărtășită

Într-o zi, Isus își întreabă ucenicii: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” (Matei 16:13). Fiecare, pe rând, a început să enumere tot ceea ce a auzit de la alții: se spune că ești Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia, fie un altul dintre prooroci; erau genul acela de opinii despre Isus care circulau cum circulă azi opinii diverse pe Twitter, Facebook sau Instagram.
După ce Isus trece mai departe de ceea ce aflaseră ei prin intermediul cunoașterii împărtășite de alții, îi întreabă: „Dar voi, cine ziceți că sunt?” (vezi Matei 16:15).
Ucenicii au înmărmurit, neștiind ce să răspundă. Dacă Isus nu le-ar fi pus mai devreme prima întrebare, cel mai probabil, ucenicii ar fi fost influențați de presupozițiile care circulau în rândul poporului, în răspunsurile lor, reflectându-se astfel tipul de cunoaștere împărtășită.
Cu cele două întrebări, Isus intenționează, de fapt, să-i scoată de sub această înțelegere la mâna a doua, pentru a le putea deschide ochii cu privire la ceea ce Dumnezeu le descoperise. Petru este singurul care a venit cu un răspuns. Acesta declară, dintr-o dată: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” (Matei 16:16).
Îmi imaginez că Isus a zâmbit, și-a pus mâna pe spatele lui Petru, pentru a-i întări spusele, și a declarat: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” (Matei 16:17). Petru nu reproducea o informație citită undeva pe internet sau văzută, din întâmplare, într-un articol din revista cuiva! El împărtășea un adevăr pe care Dumnezeu i-l descoperise în mod personal.
Isus spune apoi că pe o astfel de cunoaștere a descoperirii dumnezeiești va fi zidită Biserica, iar porțile Locuinței morților nu o vor birui. Antitetic, forțele întunericului pot, mult mai ușor, să îi atragă în înșelăciune pe aceia care dețin doar cunoaștere împărtășită.
Putem dobândi cunoașterea revelată pe diferite căi. De pildă, atunci când citim Scriptura sau o carte scrisă sub călăuzirea Duhului, atunci când facem liniște în gândurile noastre și petrecem timp în rugăciune, atunci când ascultăm păstorul care ne învață; sau se poate întâmpla să ai o vedenie asemenea lui Petru, când se afla pe acoperiș (vezi Fapte 10:9-16) sau, pur și simplu, să primești Cuvântul lui Dumnezeu, prin descoperirea Duhului Sfânt, direct inimii tale. Sunt dificil de încadrat într-un tipar momentele și modalitățile prin care se produc descoperirile. Uneori, poate vei auzi o voce, asemenea unui susur blând, în adâncul inimii tale. Alteori, se întâmplă doar să știi, deoarece descoperirea a avut loc în duhul tău. În alte împrejurări, inima începe să îți bată cu putere și poți să simți prezența lui Dumnezeu, în timp ce citești Scriptura. Indiferent de modalitatea prin care se întâmplă, aspectul esențial este că tu, în mod nemijlocit, știi că ai primit ceva de la Dumnezeu, iar această cunoaștere revelată nu va putea niciodată să-ți fie luată.
În schimb, când vorbim despre cunoașterea împărtășită, înțelegem că aceasta vine doar prin auzirea sau citirea afirmațiilor altor persoane, care reproduc ceea ce Dumnezeu le-a vorbit. Înțelegerea acestora poate fi cât se poate de corectă, dar dacă Duhul nu o face descoperită și inimii tale, ți-o poți însuși în mod distorsionat.
De exemplu, i-am auzit pe unii oameni, mândrindu-se, semeț, cu înțelegerea lor asupra Bibliei: „Știi, John, banii sunt rădăcina tuturor relelor.” Ceea ce citiseră acești prieteni, ale căror convingeri erau eronate, sau poate auziseră pe altcineva citând, este versetul din 1 Timotei 6:10, care spune: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”.
Banii, în esență, sunt doar un instrument. Asta e tot. Poți întrebuința greșit o unealtă sau o poți folosi în mod corect. O armă este, de asemenea, un instrument. În mâna unui tâlhar, o armă va fi greșit întrebuințată, pentru a da o spargere. Însă, în mâna unui polițist, o armă poate fi folosită pentru a opri pe cineva de la a viola sau a ucide. Este aceeași armă, care nu reprezintă, în mod automat, nici o sursă a răului, și nici una a binelui. Așa este și în cazul banilor, aceștia nu sunt decât un instrument, nicidecum rădăcina tuturor relelor. Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.
Cei care fac asemenea afirmații false dețin cel mult o cunoaștere împărtășită, și nu o cunoaștere revelată. Din proprie experiență, această cunoaștere împărtășită poate fi, câteodată, cu mult mai periculoasă decât totala lipsă de cunoaștere.
Cuvintele pe care Eva le folosește pentru a reda porunca lui Dumnezeu, cu privire la a nu atinge fructul, nu indică decât faptul că ea deținea o cunoaștere împărtășită, și nu revelată. Prezența lui Dumnezeu era în grădină. El se plimba cu Adam și cu Eva, cel mai probabil că în fiecare zi (vezi Geneza 3:8). Este absolut normal că Adam împărtășește porunca lui Dumnezeu cu soția lui, dar se pare că ea nu caută să cunoască direct de la Creator, ceea ce a fost spus.
O trăsătură caracteristică a celor care Îl caută pe Dumnezeu ar trebui sa fie aceea de a cerceta în profunzime și de a se adânci în cunoașterea și înțelegerea Lui. Auziți ce au făcut cei din Bereea, atunci când Pavel le-a propovăduit mesajul Cerului:
„Iudeii aceștia aveau o minte mai deschisă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este așa.” (Fapte 17:11, traducere din limba engleză)
Credincioșii din Bereea erau cu adevărat implicați! L-au ascultat pe Pavel cu mare atenție, apoi au cercetat, ei înșiși, Scripturile. Iubesc sintagma minte deschisă. Mintea lor era deschisă pentru a auzi vocea Duhului. Canalul de comunicare dintre duhul și mintea lor era deschis, gata să primească o cunoaștere prin revelație.
Spre deosebire de mulți credincioși din zilele noastre, cei din Bereea nu-și procurau informațiile, de-a gata, din surse precum bloguri, materiale digitale sau discuții care au loc pe Twitter sau Facebook. La fel cum nici Isus nu a fost interesat de ceea ce spuneau oamenii pe „platformele sociale” ale vremii, atunci când a discutat cu ucenicii despre identitatea Sa. El a vrut, de fapt, răspunsul la întrebarea: „Băieți, ce v-a descoperit vouă Dumnezeu?”
Se poate că, la un moment dat, în timp ce umblau împreună, Petru să fi auzit pe cineva spunând „Isus este Hristosul”. În acea clipă, sub imboldul  Duhului Sfânt, adevărul acesta a strălucit instantaneu în mintea și inima lui. Da, așa este! El este Fiul lui Dumnezeu. El este Hristosul. Oau! Până acum nu mi-am dat seama, dar acum știu că El este Hristosul! De multe ori, acesta este felul în care receptăm adevărul Lui în inima noastră.
Sau, poate că s-a întâmplat în mod diferit cu Petru. Se poate ca descoperirea să fi venit în inima lui, atunci când, într-o noapte, era pe punctul de a adormi sau poate că a venit într-un moment în care îl urmărea pe Isus, învățând, într-un loc de popas. Probabil, în unul dintre acele momente, fără ca Petru să-și fi dat seama, Dumnezeu i-a reamintit de un verset al Vechiului Testament, precum Isaia 9:6-7, în care se  prevestește venirea lui Hristos.
Sau, cine știe, poate că acea clipă în care Petru a avut parte de un duhovnicesc „Da, așa este!”, a venit în timp ce Isus vindeca pe cineva. Deodată, ucenicul își amintește, de când era el copil, de unul dintre rabini, citind o proorocie veterotestamentară despre Mesia, Cel care urma să vină: „ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: «El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre.»” (Matei 8:17)
Există atât de multe căi prin care adevărata identitate a lui Isus i s-ar fi putut descoperi lui Petru; ceea ce contează este faptul că Dumnezeu Însuși o făcuse de cunoscut.
Cred că nu greșesc, dacă spun că nu așa i se întâmplase și Evei. Ea nu a avut acest fel de cunoaștere revelată; în schimb, s-a mulțumit cu o cunoaștere împărtășită. Poate că Adam i-a scris un mesaj privat pe Twitter: „Hei, draga mea, am văzut că te uitai la pomul cunoștinței binelui și răului. Nu te atinge de el! Dumnezeu spune că vom muri dacă mâncăm din acel fruct!”

A doua etapă

Acum că șarpele direcționase, exclusiv, atenția Evei înspre unicul și singurul pom neîngăduit, putea să treacă la pasul următor al persuasivei sale stratageme. Acest pas consta în a dezminți în mod direct spusele lui Dumnezeu. Orișicum, avea să fie ingenios ambalat în ceva ce pare rațional și care vine la pachet cu promisiunea unui beneficiu. Satan atacă:
„Atunci șarpele a zis femeii: «Hotărât, că nu veți muri, dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu,  cunoscând binele și răul.»” (Geneza 3:4-5)
Luați în considerare cuvintele șarpelui: „Dumnezeu știe”. Acestea sugerează că ceva este ferit de posibilitățile lor de cunoaștere, și nu un oarecare subiect, ci un aspect care ar face viața lui Adam și a Evei, mai bună. Acest ceva ar avea menirea de a-i duce la un nivel mai înalt! De vreme ce pomul conținea și o parte a binelui, șarpele și-a pregătit cu dibăcie argumentul, în așa fel încât să pară perfect logic. A funcționat.
„Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și  bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el.” (Geneza 3:6)
Eva a văzut că pomul era bun, plăcut de privit și că ar face-o înțeleaptă. Acestea toate sunt caracteristici benefice și de dorit.
În timp ce Eva privea țintă la copac, gândurile au început să îi alunece într-o altă direcție: Stai așa. Există ceva bun și prielnic în acest pom, iar Dumnezeu l-a interzis. Eu și soțul meu am putea avea o viață mai bună. Am putea fi mai înțelepți și mai fericiți, dar nu ne este îngăduit. Am crezut despre Creator că este iubitor și plin de bunătate, dar, de fapt, se pare că ne înșală. Ascunde ceva de noi.
Cu fiecare moment în care aceste gânduri începeau să îi pătrundă mintea, dorința Evei de a se hrăni din acest rod devenea tot mai mare. Atâta timp cât era convinsă că există ceva bun pentru ea în acest pom, dorința îi era îndreptățită.
Lovitura decisivă a șarpelui a fost aceea de a perverti, în ochii Evei, adevărata natură a lui Dumnezeu. Dacă reușea, o putea determina să se întoarcă împotriva Creatorului. De ce? Pentru că poruncile lui Dumnezeu sunt instaurate și menținute prin însăși natura Sa.
Regele David scrie: „Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea și credincioșia sunt înaintea feței Tale.” (Psalmi 89:14). Din postura unui rege, David știa că aceste atribute reprezintă temelia personalității unui conducător statornic. Dacă un rege este condus de adevăr, dreptate și înțelepciune, atunci  domnia îi va fi îndelungată. Dar dacă un conducător este corupt și nedrept, atunci domnia i se va sfârși degrabă.
Natura lui Dumnezeu este desăvârșită, dar șarpele și-a propus să o înduplece pe Eva să creadă altceva. A căutat să distorsioneze situația. Pomul interzis se înfățișa privirii ei drept ceva bun și de dorit. Părea că ar putea oferi înțelepciune, însă aparențele pot fi înșelătoare. Tocmai de aceea ni se spune: „Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.” (2 Corinteni 4:18). Iar ceea ce nu se vede cu ochi trupești, este Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul său este drept și  adevărat.

Nu te lăsa înșelat

Dușmanul a reușit să o facă pe Eva să se întoarcă împotriva Creatorului, subminând felul în care ea înțelegea natura lui Dumnezeu. Adesea, am fost și eu însumi nevoit să mă lupt cu astfel de gânduri, atunci când, în momente de mare tensiune, mi se părea că nu primesc un răspuns prompt la rugăciuni, conform așteptărilor mele. Când mă confrunt cu asemenea situații, îmi amintesc din nou despre credincioșia lui Dumnezeu. Mă ridic și privesc deasupra circumstanțelor, spunându-mi: Nu la Dumnezeu este problema, El nu mă privează de nimic, El este un Tată bun și iubitor.
Șarpele a înduplecat-o pe Eva să creadă că Dumnezeu îi oprește un bine. Dacă această strategie a funcționat, fără impedimente, într-un mediu desăvârșit, cu o femeie care nu fusese abuzată, jignită și de care nu se profitase în niciun fel, atunci cu cât mai ușoară devine sarcina inamicului, în prezent, într-o lume plină de răni, de corupție, de perversiune și de înșelăciune? Din această cauză suntem înștiințați cu tărie de către apostolul Iacov:
„Nu vă înșelați preaiubiții mei frați” (Iacov 1:16).
Așa cum îmi place mie să spun, există o singură problemă cu înșelăciunea: este înșelătoare!
Cel înșelat va crede din toată inima că se află de partea adevărului, că are dreptate și că nu se înșală. Pe când, în realitate, acesta greșește, se înșală și nu este de partea adevărului. Cât de înspăimântător!
Eva a fost înșelată și astfel a căzut în păcat. Iacov nu dorește ca noi să cădem în aceeași capcană. Haideți să cercetăm întregul pasaj:
„Nu vă înșelați preaiubiții mei frați: orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” (Iacov 1:16-17)
Iacov nu spune că majoritatea darurilor bune vin de la Dumnezeu. Mulți cred așa. Nu, ni se spune, în mod categoric, că orice dar bun și desăvârșit este de la  Dumnezeu. Am putea, la fel de bine, să spunem că nu există nimic bun pentru tine, în afara voii lui Dumnezeu. Nu tratați cu ușurătate și cu superficialitate ceea ce voi spune în continuare, fiindcă este o afirmație valoroasă. Nu contează cât de bun pare un lucru, nu contează câtă bucurie îți aduce, cât de distractiv este, cât de bogat și de prosper te va face, nu contează cât de profund duhovnicesc și cât de chibzuit pare, nu contează cât de vestit sau acceptat este, iar lista poate continua la nesfârșit. Dacă ceva nu este în acord cu judecata (sau Cuvântul) lui Dumnezeu, va fi, în final, dăunător vieții tale și îți va produce necaz și suferință.
Eva a fost încredințată că face o alegere înțeleaptă, o alegere bună, care avea să îmbunătățească viața ei și a soțului. Nu a îmbunătățit-o. Iar dacă tu crezi că, mii de ani mai târziu, priceperea ta în ceea ce privește deosebirea binelui este mai eficientă decât cea a lui Dumnezeu, ești la fel de amăgit ca Eva și vei avea de îndurat multe necazuri.
Știu că vei fi înclinat să crezi că sunt cam negativist sau îngust la minte, dar nu asta este intenția mea. Vreau doar să te avertizez. Această carte este plină de învățătură despre cum să recunoști ce este într-adevăr benefic pentru viața ta, pentru slujirea ta, pentru afacerea ta, în cadrul relațiilor tale și al multor alte domenii. Așadar, pentru a propovădui mesajul complet al lui Isus Hristos, un mesaj întreg și nefragmentat, trebuie atât să înștiințez, cât și să ofer învățătură. Pavel scrie, întărind acest aspect:
„Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus.” (Coloseni 1:28)
Tu și cu mine nu putem să devenim maturi, decât prin înștiințări și prin învățătură, deopotrivă. Să dau un exemplu. De fiecare dată când achiziționezi un aparat  electric, o unealtă sau un dispozitiv, pe prima sau pe a doua pagină a manualului cu instrucțiuni, vei vedea cuvintele, „Atenție:  a se citi înainte de întrebuințare!” Producătorul enumeră apoi câteva avertismente cu privire la cum să folosești produsul și, de cele mai multe ori, cum să nu folosești produsul. Aceste avertismente sunt oferite cu scopul de a-ți spune cum să procedezi, pentru a nu te pune pe tine în pericol și pentru a nu strica articolul achiziționat. Produsul va fi într-o stare de funcționare bună, pentru o perioadă îndelungată, dacă tu respecți instrucțiunile. În schimb, dacă producătorul nu oferă niciun fel de avertisment, s-ar putea ca tu să faci, fără ca măcar să-ți dai seama, ceva care să dăuneze produsului sau care să îl defecteze definitiv. Într-un asemenea caz, vei comunica de îndată  distribuitorului nemulțumirea ta, reproșându-i că nu te-a informat în mod adecvat.
Pavel ne spune să luăm aminte la înștiințările din Noul Testament. Dacă le păzim, vom avea parte de o viață lungă și prosperă, în armonie cu Creatorul nostru. Însă, dacă alegem să le trecem cu vederea și să le încălcăm, vom avea de suferit, așa cum s-a întâmplat și cu Adam și Eva. După ce am fost neatenți, ne mai apucăm să scriem articole, scrisori și emailuri despre cât de nedreaptă este viața, din cauza  încercărilor și a suferințelor pe care le purtăm. Însă, Dumnezeu spune clar:
„Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune.” (Iosua 1:8)
Dumnezeu promite o viață plină de prosperitate și de izbândă, dacă păzim cu credincioșie ceea ce este scris în „manualul Său de instrucțiuni”. Însă, acest manual nu cuprinde doar învățături motivaționale și menite să îți aducă mângâiere. El cuprinde, de asemenea, înștiințări.
Din păcate, păstorii și învățătorii zilelor noastre aleg, de cele mai multe ori, să evite aceste avertismente esențiale. Unele pasaje biblice sunt percepute ca fiind negative, nu-i așa? Și nu ne dorim asemenea mesaje descurajatoare la amvoane, pentru că o asemenea abordare nu ar fi deloc atractivă și ar face ca prezența la biserică și la conferințe să scadă considerabil. Prin urmare, se întâmplă atât de multe dezastre printre credincioși, dezastre care ar fi putut să fie de la început evitate, dacă oamenii ar fi fost înștiințați și învățați.
Te îndemn să accepți, o dată pentru totdeauna: Nu există nimic bun pentru tine, în afara judecății și a Cuvântului lui Dumnezeu, absolut nimic. Dacă ești încredințat de acest fapt, să înaintăm cu cercetarea noastră, în vederea deosebirii binelui de dumnezeiesc.
……………………………………..
Note
S-a postat cap. 2 din carte, din cele 16.
Cazul lui Vasile,  aici.
Cartea poate fi citită Aici – în orice limbă dorești.
_________________________________
Good or God?, Romanian, de John P. Bevere Jr.
Copyright © 2017 Messenger International

Editura Succeed Publishing
Medgidia, str. Independenţei, nr. 5, Jud. Constanţa, cod: 905600

Editor: Vasilică Croitor
Traducător: Sabina Hanceriuc
Tehnoredactor: Vasilică Croitor

***
Descarcă aceste resurse și multe altele la:

la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)