18-09-2019 19:45:11
Olivier Giroud, jucător de fotbal la echipa engleză Chelsea, a fost editor-invitat al unei reviste creștine franceză.
Atacantul, în vârstă de 32 de ani, a fost ales ca editor şef – invitat al publicației franceze „Isus”.
Giroud a declarat ziarului francez Le Figaro că folosește orice ocazie care se iveşte pentru a vorbi despre credința în Domnul Isus Hristos.
„Încerc să vorbesc despre credința mea ori de câte ori pot,” a spus el.
„Simt că trebuie să mă folosesc de imaginea publică pe care o am pentru a vorbi despre angajamentul meu față de Isus Hristos și despre problemele care mă preocupă.”
„De aceea, am acceptat oferta de a edita numărul din luna septembrie al revistei Isus. Este o experienţă foarte interesantă pentru mine.”
Giroud, care împlinește 33 de ani pe 30 septembrie, apare pe coperta revistei cu titlul „33 de ani, vârsta lui Hristos”.
De asemenea, Giroud și-a exprimat disprețul pentru problemele actuale din fotbal.
„Când văd ce se întâmplă în fotbal zilele acestea – rasism, bannere homofobe – mă face să vreau să spun„ opriţi-vă”, a spus el.
„Am organizat recent o gală în Londra în beneficiul creştinilor care sunt persecutaţi în toată lumea. A ieşit foarte bine.”
„E destul de neobişnuit în lumea forbalului, însă uneori când merg la biserică oamenii îmi cer ajutorul.”
„Încerc să fac totul în mod discret şi umil, e ceva ce contează foarte mult pentru mine.”
Sursa: Premier UK
https://www.stiricrestine.ro/2019/09/18/fotbalist-de-la-chelsea-vorbeste-despre-credinta-sa-in-isus-hristos/?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu