Alianța Familiilor din România (AFR) anunță că pe 14 septembrie, la Săcele (județul Brașov) va avea loc Adunarea Constituantă a Partidului Renașterea României. Evenimentul va avea loc la  Hotelul RAMADA din Săcele, județul Brașov,  Strada Calea București, nr.13, Săcele.
„Partidul Renașterea României va cauta sa coaguleze forțele pro-familie din Romania într-o mișcare politică oficială. Numele partidului pe care intenționăm să-l fondăm se inspiră din motto-ul campaniei europarlamentare a dlui Costea, Președintele AFR, „Renașterea Morală a Europei”. Pe parcursul campaniei europarlamentare și mai ales după 26 mai, am purtat multe discuții cu mulți dintre voi privind direcția, viitorul și soarta celor aproximativ 150.000 de cetățeni care fie că au votat pentru candidatura dlui Costea (în număr de 131.000), fie că au dorit să voteze și nu au putut din cauza cozilor lungi (încă câteva zeci de mii).
Noi, adică toți cei care am fost implicați în acest efort comun din noiembrie până azi, alcătuim un bazin electoral imens care a pus în România bazele unei mișcări politice pro-familie fără precedent. Prin ajutorul vostru s-a alcătuit în România o rețea imensă de voluntari, centre de voluntari și grupuri de voluntari și susținători care acoperă fiecare județ, oraș și orășel din România, din București la Baia Mare și de la Botoșani la Turnu Severin.

Aceasta rețea a fost realizata prin eforturile noastre comune, o rețea care ne aparține nouă tuturor, o rețea pe care am activat-o tot prin eforturile noastre comune și care e bine să rămână activată, dar mai ales activă pentru viitor și tot prin eforturile noastre comune”, se arată în comunicatul AFR.

AFR susține că „e vremea ca mișcarea pro-familie și pro-valori din România să intre în spațiul politic în mod organizat, alcătuind un grup distinct cu o identitate distinctă, cu principii la care subscriu milioane de cetățeni ai României care până acum nu și-au găsit locul în alte structuri politice.

Accentuam că fondarea acestui partid politic se face pentru că, în opinia noastră, a venit vremea să devenim o forță politică în România. Din nefericire, până în prezent, mișcarea pro-familie din România și-a pus nădejdea în partidele politice din România pentru promovarea intereselor ei”.

Președintele AFR, Peter Costea, a candidat ca independent la ultimele alegeri europarlamentare obținând 1,41% dintre voturile valabil exprimate.

PE ACELAȘI SUBIECT