miercuri, 4 septembrie 2019

ÎNTOARCE-TE LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU!

B a r z i l a i - e n - D a n


„Nu-Mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.” (Psalmul 89:34)
Experții în medicină afirmă că pe parcursul vieții, nici unul dintre noi nu este scutit de depresie, într-o formă sau alta. O bună parte din omenire se trezește în fiecare dimineață într-un nor de tristețe. Poate și tu ești una dintre aceste persoane.
Într-o carte pentru copii intitulată „Alexander and the Terrible, Horrible, No Good, Very Bad Day” (n.trAlexander și ziua teribilă, oribilă, îngrozitoare, și bună de nimic), Alexander adoarme cu gumă de mestecat în gură și se trezește dimineața cu ea în păr. Din cutia de cereale de la micul dejun lipsește jucăria din interior, iar la școală nu reușește s-o impresioneze deloc pe învățătoare, în ciuda strădaniilor sale. Se hotărăște de mai multe ori să se mute în Australia. Din păcate, nici remediile geografice nu ajută! De multe ori, nu rezolvi problema, ci doar îi schimbi locul.
Așadar, ce-i de făcut? Întoarce-te la singura sursă de putere, de speranță și de încurajare care nu se epuizează: Cuvântul viu al lui Dumnezeu. „Nu-Mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.” Dacă te simți fără putere astăzi, iată câteva versete pe care te poți baza: „a trimis Cuvântul Său și i-a tămăduit, și i-a scăpat de groapă” (Psalmul 107:20). „O, dacă n-aș fi încredințat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!”(Psalmul 27:13). „Te chem în ziua necazului meu, căci m-asculți.” (Psalmul 86:7). „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă”(Isaia 59:1). „Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne Dumnezeule!” (Psalmul 71:16). Iată cum te încurajează azi Scriptura!
coordonatori Bob & Debby Gass
https://armoniamagazineusa.com/2019/09/04/intoarce-te-la-cuvantul-lui-dumnezeu/
https://barzilaiendan.com/2019/09/03/intoarce-te-la-cuvantul-lui-dumnezeu/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu