luni, 30 septembrie 2019

Ce semn a pus un taximetrist din București

Azi am plecat la o întâlnire și pentru că soția a luat mașina am coborât să iau tramvaiul, dar nu aveam nici card de călătorii așa că am hotărât să iau un taxi. Am stat 10 minute, dar ca prin minune le-am ratat pe toate care treceau pe lângă mine. La un moment dat chiar am vrut să fluier după unul dar am scos un sunet aproape neauzit. M-am dat bătut și am luat-o pe jos gândindu-mă că poate sunt mai multe șanse să găsesc un taxiu mergând spre destinație.

Chiar când m-am pornit a venit unul imediat. Am urcat în el și l-a cinci minute sunt întrebat: “Dumneavoastră sunteți domnul Toni?” Mirat i-am zis că da și l-am întrebat de unde mă stie. A zis că ascultă mesajele mele de pe youtube, iar nu de mult a pus un semn înaintea lui Dumnezeu, că dacă El există cu adevărat și dacă El vrea să urmeze credința în El, credință pe care o aude în aceste mesaje să urce cineva la el în taxi și din senin să-i vorbească despre Dumnezeu. La scurt timp Dumnezeu a trimis o femeie care i-a vorbit despre El, iar apoi m-a trimis și pe mine la el.
Omul era așa de entuziasmat și emoționat încât abia putea vorbi, a văzut clar că Dumnezeu există și mi-a promis că duminică de la ora 10:00 va fi la Biserica Profides. Și mai mare minune a fost faptul că am fost nevoiți să trecem cu taxiul chiar prin fața Bisericii și astfel i-am arătat unde ne strângem. Cât de minunat e Dumnezeu și cât de multe face El pentru un suflet pierdut.
Cu prețuire,
https://armoniamagazineusa.com/2019/09/29/ce-semn-a-pus-un-taximetrist-din-bucuresti/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu