duminică, 29 septembrie 2019

„Faceți din nou familia mare!” – Petiție adresată de organizații pro-viață și pro-familie președintelui Donald Trump

Petiție adresată și , secretarului de stat Michael Pompeo și recent înființatei Comisii pentru Drepturile Inalienabile ale Omului

Departamentul de Stat al SUA a anunțat în luna iulie a.c. înființarea Comisiei pentru Drepturile Inalienabile ale Omului.
Comisia, cu rol consultativ, va analiza evoluția conceptului de „drepturi inalienabile ale omului” la nivel global, așa cum sunt acestea interpretate și promovate în prezent de state, organizații regionale și internaționale, în contextul în care aria de acoperire a acestui termen a depășit cu mult cadrul Cartei ONU pentru Drepturile Omului din 1948. Pe lângă semnificația definită de Carta ONU, „Drepturi inalienabile ale omului” a devenit un termen de manipulare prin care au fost promovate și în cele din urmă legalizate chestiuni care nu au nicio legătură cu documentul adoptat în 1948. Astfel, avortul, căsătoria între persoanele de același sex, dreptul la sinucidere asistată, să nu mai vorbim de drepturile promovate de ideologia de gen, toate acestea sunt considerate  „drepturi inalienabile ale omului”, fiind promovate chiar de către sistemul ONU sau alte organizații internaționale și regionale și reglementate prin legi de către tot mai multe state. Asupra autorităților din statele care se opun recunoașterii acestor „drepturi inalienabile ale omului” se exercită presiuni atât interne, cât și externe pentru a-și adapta și modifica legislația în conformitate cu agenda lobby-ului pro-avort, a comunităților LGBTQ+ sau a celor care susțin eutanasia.
În baza analizelor făcute, noua comisie va da recomandări Departamentului de Stat în legătură cu modul în care SUA ar trebui să-și formuleze politica față de diferitele abordări ale „drepturilor inalienabile ale omului” și să promoveze în lume viziunea actualei administrații asupra acestei chestiuni plecând de la principiile Cartei ONU și cele ale Declarației de Independență. Comisia este condusă de Mary Ann Glendon, profesor la Facultatea de Drept de la Harvard și fost ambasador pe lângă Sfântul Scaun, cunoscută pentru vederile sale pro-viață și pro-familie. Printre ce 15 membri ai comisiei se regăsesc profesori de drept și filozofie de la universități de prestigiu cum ar fi Stanford sau Notre Dame, un rabin, un profesor musulman și mai mulți afro-americani.
Nu mai trebuie menționat că noua comisie a atras încă dinainte de a începe să funcționeze un val de critici din partea tuturor acelora care susțin și promovează ca „drepturi inalienabile ale omului” lucruri nefirești, care în realitate încalcă drepturile omului, cum ar fi, de exemplu, așa-numitul „drept la avort”, cosmetizat de limbajul ONU ca „drept fundamental al accesului la sănătate reproductivă”.
La rândul lor organizațiile pro-viață și pro-familie au salutat înființarea comisiei pe care o consideră deja un partener. Ruth Institute și LifeSiteNews au lansat o petiție adresată președintelui Trump, secretarului de stat Pompeo și comisiei, intitulată „Faceți din nou familia mare”. În petiție li se cere președintelui, secretarului de stat și membrilor comisiei să țină cont de următoarele principii în formularea pozițiilor și politicilor privind drepturile omului.
– dreptul fiecărui copil de a avea o relație cu mama și tatăl naturali, cu excepția cazurilor unor tragedii inevitabile
–  dreptul fiecărui copil de a ști identitatea părinților biologici
– dreptul la viață din momentul concepției până la moartea naturală
– dreptul familiilor de a-și educa copiii potrivit credinței și valorilor proprii, fără a fi subminate de către stat. Petiția a fost deja semnată de numeroase personalități pro-viață americane și din afara SUA.
https://armoniamagazineusa.com/2019/09/27/faceti-din-nou-familia-mare-petitie-adresata-de-organizatii-pro-viata-si-pro-familie-presedintelui-donald-trump/#more-55625

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu